Pentru colectia Chanel primavara-vara 2015, Karl Lagerfeld a transformat podiumul intr-un bulevard parizian, iar prezentarea – intr-o demonstratie de moda cu mesaje feministe. Definita de o paleta de culori mai vibranta decat de obicei si de un mix bogat de stiluri, colectia reflecta personalitatile diferite ale femeilor Chanel.
Pentru colectia Valentino couture FW 2014/15, designerii Maria Grazia Chiuri si Pierpaolo Piccioli au derulat caseta timpului pana in secolul 19 si s-au lasat inspirati de arta prerafaelita. Rochii lungi ce lasa pielea la vedere, fuste si haine construite din bucati de tapiterie cu motive florale, panglici din piele ce accentueaza silueta feminina, motive geometrice grecesti si broderii elaborate... Prin intermediul noilor creatii, forme si elemente care definesc tinute clasice primesc o interpretare moderna.
Show-ul de moda haute couture de pe podium este completat la Saptamana Modei de la Paris de spectacolul pret-a-porter de pe strada. Compuse intr-un stil minimalist, elegant sau extravagant, tinutele pasionatelor de moda ofera surse de inspiratie inepuizabile. Iata in continuare cateva dintre cele care ne-au atras atentia!
Dincolo de lookurile prezentate pe podiumul Saptamanii Modei Haute Couture de la Paris FW 2014/15, atentia noastra se concentreaza si pe alegerile vestimentare ale vedetelor care participa la eveniment. Vom gazdui aici o galerie foto dedicata celor mai interesante dintre ele, urmand sa o imbogatim cu noi si noi imagini pe masura ce programul show-urilor de moda avanseaza!