FEMEI CARE NE INSPIRA

Madeleine x Noemi. Inelele de...

Madalina Tudor Radulea, fondatoarea si designerul brandului de bijuterie Madeleine, si…

EDITOR'S CHOICE

Gentile inspirate de pungile din...

Gentile inspirate de pungile din hartie au urcat, in acest moment,…

PARTENERIAT MEDIA

Descopera castigatorii Digital Divas Awards...

Digital Divas Awards 2025, cea mai importanta competitie dedicata creatorilor de…

RED CARPET

Emily Blunt & rochia Tamara...

Evenimentele cu covor rosu sunt surse ofertante de inspiratie vestimentara. Mereu…

Un muzeu pe zi: Saint...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Maison...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Centre...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

Inspiratie

Calatoriile, o tema recurenta in povestea Louis Vuitton

Sunt case de moda pe care le asociez puternic cu gentile statement si case de moda pe care le asociez puternic cu gentile in cele mai neconventionale forme. Numele Louis Vuitton se regaseste in ambele categorii, un lucru nu tocmai surprinzator deoarece calatoriile sunt parte importanta din ADN-ul brandului. Sursa foto: Hepta.ro De altfel, potrivit site-ului oficial al brandului, Louis Vuitton a creat piese care sa ii ajute pe oameni in timpul calatoriilor, dinainte ca numele sau sa existe ca brand. In 1837, tanarul Louis Vuitton a inceput sa lucreze alaturi de Monsieur Marechal, ca ucenic. Avea 16 ani pe atunci. In atelierul acestuia din Paris, a invatat mestesugul cuferelor si al valizelor specifice vremii si a devenit un artizan apreciat. Dupa 17 ani, si-a continuat drumul pe cont propriu, pastrand accesoriile de calatorie in centrul muncii sale. Tema calatoriilor este dusa mai departe de oamenii care continua si dezvolta povestea Louis Vuitton, astazi, un nume puternic in industria modei. Colectia gandita de Nicolas Ghesquiere pentru toamna-iarna 2025 e un exemplu cat se poate de elocvent in acest sens. In cadrul ei, directorul de creatie exploreaza evolutia calatoriilor de-a lungul timpului, iar gentile devin elemente cheie, memorabile. Sursa foto: Hepta.ro ...

Inapoi Inainte
Open Sky. COS × Phillip K. Smith III

Open Sky. COS × Phillip K. Smith III

Artistul Phillip K Smith III a realizat instalatia Open Sky pentru cea de-a saptea participare a brandului COS la Salone del Mobile. Formata din panouri ca niste oglinzi imense, asezate intr-un semicerc, si amplasata in curtea interioara a Palazzo Isimbardi din Milano, aceasta poate fi vizitata intre 17 si 22 aprilie 2018.

Saptamana trecuta, am prezentat cateva imagini de teasing care ilustrau detalii din acest proiect colaborativ si dezvaluiau conceptul din spatele lui: acela de a crea iluzia unui cer mult mai aproape de pamant. Odata cu deschiderea oficiala a evenimentului, COS aduce Salone del Mobile mai aproape de cei care nu pot ajunge la Milano in urmatoarele zile, printr-o noua serie de fotografii si printr-un video de la fata locului.

Instalatia Open Sky interactioneaza cu arhitectura renascentista a palatului si cu patratul de cer de deasupra. Acest lucru face ca aspectul ei sa fie in continua schimbare, in concordanta cu vremea de afara, cu lumina sau cu lipsa ei, cu unghiurile din care este privita. Cand trec printre coloane, spre partea cea mai indepartata, vizitatorii vor vedea cladirea reconfigurata unghiular pe suprafata fatetata a lucrarii. Cu cat se vor apropia mai tare de centrul instalatiei, vor observa cum arhitectura se retrage si cedeaza, treptat, locul cerului.

“Lucrarea mea este inspirata de schimbarile constante de lumina, culoare si forma care sunt prezentate in mediul natural si construit. A fost interesant sa lucrez cu COS pe un brief deschis, in cadrul peisajului arhitectural inspirat de Milano. Conditiile specifice Palazzo Isimbardi mi-au oferit oportunitatea de a refracta arhitectura istorica si de a o combina cu frumusetea cerului milanez. Cu siguranta, instalatia va crea o experienta generala de grup, in schimb, fiecare persoana va parasi locul cu experienta ei unica… unica pe timp de zi, pentru specificul cerului in diferite momente si dependenta in intregime de traseul experimentat. Fiecare vizitator are controlul asupra modului in care cerul si arhitectura se imbina pe suprafata cu diametrul de aproape 14 metri. Astept cu nerabdare sa fiu martorul diferitelor experiente urmate de reactii pe parcursul saptamanii,” povesteste Smith.

Licentiat in Arte si Arhitectura, artistul locuieste, in prezent, in Palm Springs. Instalatiile cu suprafete ca niste oglinzi au devenit o emblema a viziunii lui. Prin efemeritatea lor, acestea provoaca publicul sa le acorde timp, sa interactioneze cu ele si sa descopere mai atent spatiul in care se afla. In trecut, de exemplu, doua dintre lucrarile lui, Reflection Field si Portals, au fost expuse la festivalul Coachella in 2014, respectiv 2016.

Experienta gandita de el pentru Salone del Mobile nu se opreste la piesa centrala. In gradina englezeasca din jurul palatului, sunt amplasate alte cinci sculpturi de mici dimensiuni, ce redau, la randul lor, iarba, copacii, arhitectura si cerul. Mai mult decat atat, artistul a conceput si o serie de display-uri pentru magazinele COS selectionate din intreaga lume.

“Am fost inspirati de felul in care instalatiile lui Phillip K. Smith III interactioneaza cu mediul inconjurator natural. Ceea ce el a creat ne permite si ofera noi moduri de a percepe si experimenta din diverse perspective lumea ce ne inconjoara. Suntem incantati sa aratam Open Sky publicului. Abia asteptam sa vedem reactiile vizitatorilor. Este o onoare pentru noi sa colaboram cu astfel de oameni creativi care remodeleaza felul in care noi vedem lumea inconjuratoare si de la care izvoraste inspiratia noastra la COS “, declara Karin Gustafsson, Director Creativ al COS.

In trecut, brandul a dezvoltat parteneriate cu Gary Card, Bonsoir Paris, Nendo, Snarkitecture, Sou Fujimoto si Studio Swine. In 2017, de exemplu, instalatia New Spring, dezvoltata impreuna cu Studio Swine, a fost desemnata Cel mai Interactiv Exponat in cadrul Milan Design Awards.

Anul acesta, Open Sky promite sa transforme Palazzo Isimbardi intr-o destinatie cheie pe harta iubitorilor de design. Cladirea istorica este situata pe Corso Monforte 35, 20122, iar lucrarea lui Smith poate fi vizitata conform programului: 17 Aprilie: 10.00 – 20.00 / 18, 19 Aprilie: 10.00 – 17.00 / 20, 21, 22 Aprilie: 10.00 – 20.00.

Foto: Lance Gerber
Video: Youtube.com/COS

PUBLISHED ON 18.04.2018

more in Mood Board