HOT TREND

Inspiratie in machiaj pentru primavara-vara...

Ochii conturati cu tus negru si buzele evidentiate cu ruj rosu…

STREET STYLE

Primavara denimului

As numi primavara anotimp al stilului. Temperaturile ei ingradesc cel mai…

INSPIRATIE

Dries Van Noten fara Dries...

Dries Van Noten se retrage de la conducerea casei de moda…

INTERVIU

Magia Zanelor de dupa usa...

Magia Zanelor incepe in fata unei usi fermecate, un loc in…

INSPIRATIE

Premiile Oscar 2024. Momente pe...

Cateva ganduri despre premii si discursuri, tinute de pe covorul rosu…

INSPIRATIE

Pat McGrath. Cand o make-up...

E surprinzator cand numele unui make-up artist rasuna la fel de…

HOT TREND

Cerceii statement

Elementele cu care rezonez pe deplin la evenimentele dedicate modei alcatuiesc…

Inspiratie

Umor si activism pe scena de stand-up comedy

Ali Wong, Taylor Tomlinson, Wanda Sykes si Hannah Gadsby m-au influentat sa privesc stand-up comedy-ul cu alti ochi… Nu de putine ori cu ei in lacrimi de ras, dar si cu vulnerabilitate, empatie si speranta pentru o lume mai buna. Interactiunea mea cu stand-up comedy-ul a inceput cu stangul. In urma cu multi ani, sa fie vreo 15, am mers la un show intr-un local din Bucuresti. Nu mai tin minte cine a urcat pe scena, dar stiu ca nu am rezonat cu genul de umor ascultat. Se poate ca experienta mea din acea seara sa nu fi fost reprezentativa pentru peisajul stand-up-ului, doar ca nu am simtit curiozitatea de a afla exact ce si cum. Lucrurile s-au schimbat relativ recent cand am intalnit abordari ce calibreaza umorul din experientele pe care viata ni le aduce in cale, fara a-l forta sa fie si unde nu e. Mai mult decat atat, temele de discutie incluse in show-uri, de la inegalitate de gen, la rasism, homofobie, sanatate mintala, maternitate, relatia cu familia sau relatiile de cuplu, creioneaza – uneori pe alocuri, alteori in intregime - o forma de stand-up comedy activist. Poate ti se intampla si tie, dupa un serial care iti place mult, sa nu mai ai un timp rabdarea necesara pentru a te aventura intr-o noua poveste. In urma cu niste luni bune, ma aflam tocmai intr-o astfel ...

Inapoi Inainte
Tips & Tricks pentru viitori influenceri. Digital Divas 2018.

Tips & Tricks pentru viitori influenceri. Digital Divas 2018.

Un ghid de buna purtare pentru cine isi doreste sa devina influencer… Aceasta este o posibila descriere in cateva cuvinte a celei de-a 7-a editii a conferintei Digital Divas by Avon, desfasurata la Palatul Bragadiru, pe 24 aprilie. Firul rosu care leaga  informatiile impartasite de bloggerii si specialistii in online, care au pasit pe scena, este autenticitatea.

In continuare, va prezint cateva idei care mi-au ramas in mine din acest “ghid”, la care au contribuit cu experienta lor nume ca: Dana Rogoz, actrita si blogger, Denisa Mirea, brand communication & advertising manager SEE la Avon, Mirela Bucovicean, fondatoarea Molecule-F, Raluca Radu, country manager la Answear.ro, Diana Cosmin, owner Fine Society, Mihaela Munteanu, PR manager L’OREAL Romania, sau Andrei Canda, managing partner, ISense Solutions.


Dana Rogoz si Diana Cosmin, Fotografie: arhiva personala

De la storytelling la storyliving

Incep cu o idee impartasita de Diana Cosmin de la FineSociety.ro, in deschiderea ultimului panel, si anume ca: am iesit din epoca storytelling si am intrat in era storyliving. Observatia apartine lui Sophie Hackford, futurist de meserie, si a fost prezentata de ea in cadrul unei conferinte recente de la Lisabona, la care a participat si Diana Cosmin. “Altfel spus, publicul isi doreste oameni care sa traiasca povestile pe care le spun, sa faca ceea ce predica si sa traiasca asa cum se arata oamenilor, sa fie autentici,” a adaugat ownerul FineSociety.ro.

Autenticitatea, cel mai bun KPI pentru masurarea unui influencer

Actrita si bloggerul Dana Rogoz si-a construit prezentarea in jurului cuvantului autentic, pe care l-a deconstruit pentru a evidentia cateva dintre elementele cheie din care este compus in online. “Atunci cand oamenii spun autentic, desigur, se refera la ceva adevarat. (…) Oamenii vor sa fii adevarat, dar si diferit de restul, adica sa cauti mai adanc in tine si sa spui lucruri care conteaza si pe care nu le mai gasesti, ideal, pe 80% din bloguri.”

Pentru a fi original, ea a punctat importanta curajului si, bineinteles, importanta surselor la care apelam pentru inspiratie. A incurajat publicul sa nu se limiteze la a urmari aceleasi bloguri pe care le urmareste dintotdeauna si sa caute inspiratie in experiente noi de viata: intr-o seara la film sau la teatru, intr-o calatorie. Credibilitatea este un alt cuvant pe care l-a mentionat ca ingredient de baza in relatia cu publicul si brandurile, deopotriva.

Despre ingredientele unei relatii armonioase intre branduri si influenceri, a vorbit si Raluca Radu, country manager la Answear.ro: “Este foarte important, cel putin din experienta noastra, ca influencerul care promoveaza un brand sa creada cu adevarat in el si, mai ales, da, este important si contextul in care il promoveaza. Pana la urma, cel mai bun KPI pentru a masura daca un influencer se potriveste cu un brand este autenticitatea (…). Noi, in general, lucram cu influenceri care oricum cumpara produsele noastre sau care oricum se imbraca de la brandurile noastre. Si asta ar fi, din observarea pietei in general, un tip de strategie pe care l-as pune pe locul 1.”

Influencerul, un nou canal de comunicare

Pentru reprezentantii brandurilor, influencerii au ajuns un mediator important in comunicarea cu clientii finali. Pentru noi, influencerii nu sunt un trend, sunt parte din mixul nostru de comunicare, sunt deja alaturi de alte canale pe care le folosim in a ne transmite mesajul, in a vorbi despre produsele si campaniile noastre,” considera Denisa Mirea, brand communication & advertising manager SEE la AVON.

“Pentru noi, influencerii reprezinta noul canal de comunicare. Eu, ca om de PR, nici nu mai pot exista in afara acestei bresle. Acum 10 ani, cand m-am angajat, nu exista notiunea de blogger, existau doar revistele (la tv nu puteam sa fac PR niciodata) si existau doua sau trei site-uri de femei – unul dintre ele s-a si inchis intre timp,” si-a amintit Mihaela Munteanu, PR manager L’OREAL Romania. Astazi, in schimb: “acel 360 despre care se vorbeste in marketing nu mai are cum sa excluda felia de influenceri si noi ne dorim sa se dezvolte cat mai mult pentru ca e mai bine pentru toti.”

Influencerul si impactul lui asupra vietii oamenilor care il urmaresc – conform studiului ISense: Femeile moderne vs. influentatorii online*

Termenul “influencer” este pe cat de intalnit in ultima perioada, pe atat de dezbatut. In cadrul conferintei, Andrei Canda, managing partner la ISense Solutions, a oferit, printre altele, si raspunsul la intrebarea ce este un influencer sau, mai bine spus, a prezentat care este perceptia despre ceea ce este un influencer. Conform unui studiu* realizat special pentru conferinta Digital Divas, 48% dintre femei considera ca influencerul este o persoana urmarita online, care are influenta asupra mai multor persoane in ceea ce priveste opiniile, comportamentul, stilul de viata, deciziile de cumparare. 19% dintre ele au raspuns ca un influencer este un expert sau o persoana obisnuita care isi exprima opiniile pe internet, 18% – ca acesta este o persoana urmarita online de multe persoane care le influenteaza acestora doar deciziile de a cumpara anumite produse sau servicii, 8% – o celebritate, vedeta, persoana publica, iar 6% – cineva care are multi fani/urmaritori pe Internet si retele sociale.

Studiul a cuantificat si alte pareri despre influenceri, printre care si cine sunt influentatorii de incredere. Pe primul loc, cu 48 de procente, sunt profesionistii/expertii, definiti ca persoane cu expertiza intr-un anumit domeniu. Pe locul urmator, cu 16%, sunt jurnalistii, iar, pe al treilea loc, bloggerii. Concluziile studiului pe scurt, ar arata asa: “Un influencer e perceput ca o persoana care are impact asupra vietii unui om obisnuit din toate punctele de vedere, inclusiv comportament, stil de viata si decizii de cumparare. Un influencer este mai urmarit daca ii invata pe oameni lucruri noi, daca ii inspira si ii face sa rada. Am vazut ca Generatia Z are incredere mai mare in toate categoriile de influentatori, dar in special in vloggeri.”

Video-ul este prezentul si viitorul in online

Sunt deja ani buni de cand video-ul a devenit un laitmotiv al discursurilor despre continut online, iar trecerea timpului nu pare decat sa ii consolideze pozitia de top in preferintele utilizatorilor. Aceasta parere a fost impartasita si de vorbitorii primului panel de discutie al conferintei, dedicat tendintelor locale si internationale. (…) cred ca vloggingul este viitorul celor care vin din urma, a spus bloggerul Alina Tanasa de la Fabulous Muses, mentionand, totodata, rolul cheie pe care il poate juca video-ul si pentru bloggerii consacrati: “in ceea ce priveste bloggerii consacrati, daca isi doresc un public tanar, cred ca e cazul sa-si deschida un canal de Youtube.”

Un start bun in online implica si o strategie de pozitionare

Mirela Bucovicean, fondatoarea platformei Molecule-F, a punctat importanta de a porni in online avand o strategie de pozitionare, astfel incat mesajul potrivit sa ajunga la publicul potrivit. “E important sa intelegeti ce vindeti cui vindeti. Cand zic <a vinde ceva> nu inseamna ca vindeti o rochie, ci ca vindeti o imagine.”

De la om pasionat la expert

Rezultatele studiului prezentat de Andrei Canda, in ceea ce priveste influencerii de incredere, se confirma si in ce au povestit bloggerii Maria Dragason de la Special-Koko.com si Ioana Dumitrache de la ioanadumitrache.ro. “Cred ca este extrem de important sa iti stapanesti domeniul in care vrei sa activezi. Cum zicea Maria (n.r. este vorba despre Maria Dragason, care a mentionat in cadrul conferintei ca, desi si-a inceput blogul de beauty fara a avea o certificare de make-up artist, a obtinut intre timp o diploma si continua mereu sa se perfectioneze), da, noi suntem make-up artisti, dar nu suntem doar atat. Cand participam la un shooting, invatam si cum se pun luminile, furam si de la stilistul de moda cateva trucuri. (…) Eu, personal, stau de vorba cu specialisti, cu dermatologi, cu chirurgi plasticieni, cu persoanele care pot sa imi explice foarte bine procesul, astfel incat eu, pe blog sau pe canalul meu de Youtube, sa-l traduc oamenilor care ma urmaresc intr-un limbaj cat mai simplu. (…) Este important sa te duci la sursa informatiei corecte pentru ca si tu, la randul tau, sa oferi o informatie corecta,” a povestit Ioana Dumitrache.

Acestea ar fi cateva dintre ideile prezentate in cadrul galei. Cei care isi doresc o imagine mai ampla, gasesc mai multe informatii care sa le inspire primii pasi intr-o cariera in online urmarind inregistrarea completa a conferintei pe DigitalDivas.ro.

Invitata speciala a serii a fost Rodica Paleoloque. Specialist in limbi clasice, vorbitoare de noua limbi straine si cu o cariera la Biblioteca Nationala a Frantei, romanca stabilita de trei decenii la Paris a devenit celebra in lumea modei la 60 de ani, cand a inceput sa colaboreze cu casele pariziene ca manechin senior. Rodica Paleoloque a vorbit despre copilaria petrecuta intr-un sat din Baragan, unde familia ei a fost deportata, despre dragostea pentru limba latina, dar si despre viata in tara in care locuieste astazi. (Poti asculta povestea ei la sfarsitul inregistrarii video de la conferinta, undeva de la 4h si 10 min.)

Seara s-a incheiat cu traditionala gala de premiere, in cadrul careia sunt celebrate unele dintre cele mai active femei din mediul online local. Inchei cu lista castigatorilor Digital Divas Awards 2018:

1. Young Diva in Fashion Blogging
Loc 1: Aicha Nicole (aichanicole.com)
Loc 2: Ana Drobot (styleandgrace.ro)
Loc 3: Ana-Maria Gagea si Claudia Patricia Benu (merakigirls.ro)

2. Young Diva in Beauty Blogging
Loc 1: Sandra Georgescu (sandragmakeup.com)
Loc 2: Raluca Drugan (makeithappen.ro)
Loc 3: Ioana Visanescu (ioanavisanescu.com)

3. Most Active Fashion Blogger
Loc 1: Andreea Codrea (xcentrica.ro)
Loc 2: Madalina Merca (indiechase.com)
Loc 3: Gabriela Atanasov (sweetpaprika.ro)

4. Most Active Beauty Blogger
Loc 1: Diana Rogojan (dyrogue.com)
Loc 2: Denisa Sima M. (denisasimam.com)
Loc 3: Denisa Luntraru (fashioninmyeyes.com)

5. Best Newcomer on YouTube in Fashion & Beauty
Loc 1: Sinziana Iacob
Loc 2: Ilinca Munteanu
Loc 3: Flavia Florea

6. Best Youtube Channel in Fashion & Beauty
Loc 1: Alina Ceusan
Loc 2: Ioana Grama
Loc 3: Andreea Balaban

7. Best Fashion Instagram Account
Loc 1: Alina Ceusan
Loc 2: Ioana Grama
Loc 3: Carmen Grebenisan

8. Best Beauty Instagram Account
Loc 1: Sanziana Negru
Loc 2: Andreea Balaban
Loc 3: Sinziana Iacob

9. Best Women Websites
Loc 1: AListMagazine.ro
Loc 2: Elle.ro
Loc 3: HarpersBazaar.ro

10. AVON Award for Social Causes
Corina Bacanu pentru contributia adusa de ea in schimbarea legii pensiilor pentru invaliditate, cu initiativa #SchimbaLegea39Lei.

11. Best Brand Endorser
Sanziana Negru

12. Best Fashion Blogger
Loc 1: Alina Ceusan
Loc 2: Alina Tanasa & Diana Enciu
Loc 3: Dana Rogoz

13. Best Beauty Blogger
Loc 1: Andreea Balaban
Loc 2: Sanziana Negru
Loc 3: Sinziana Iacob

14. People’s Choice Award
Andreea Balaban

15. The Digital Diva of The Year
Alina Ceusan

*Studiul Femeile moderne vs. influentatorii online, realizat in randul femeilor din Romania si reprezentativ pentru mediul urban, pe un esantion de 368 de respondenti, in luna aprilie, prin culegerea online a datelor. Studiul a fost completat si de rezultatele unui studiu realizat in randul copiilor cu varste intre 5 si 16 ani, din mediul urban, pe un esantion de 225 de respondenti.

Foto via Digital Divas

PUBLISHED ON 26.04.2018

more in Mood Board