POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Baloon...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Bourse...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Louis...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro,…

NEWS

Nike running forward

Alergarea este esenta Nike. De la primii pantofi sport din portofoliu,…

PARTENERIAT MEDIA

Digital Divas | 11 septembrie...

Digital Divas, evenimentul dedicat creatorilor de continut de Fashion, Beauty &…

INSPIRATIE

Calatoriile, o tema recurenta in...

Sunt case de moda pe care le asociez puternic cu gentile…

WE LIKE

Royal Elegance & Artistic Rebellion....

Bora Aksu imbina elemente romantice, care te poarta inevitabil in trecut,…

Parteneriat Media

Digital Divas | 11 septembrie 2025 | Palatul Bragadiru

Digital Divas, evenimentul dedicat creatorilor de continut de Fashion, Beauty & Lifestyle din Romania, revine toamna aceasta cu o noua editie. Aceasta are loc pe 11 septembrie, la Palatul Bragadiru din Bucuresti si isi propune sa fie o sarbatoare a creativitatii si frumusetii curajoase, cu experiente premium, eleganta si glamour, networking, inspiratie autentica, emotie si energie. In fiecare an, Digital Divas este punctul de intalnire pentru numerosi influenceri consacrati, creatori de continut aflati la inceput de drum, celebritati de calibru, branduri implicate si profesionisti in online. Conferinta din prima parte a zilei e conceputa ca un mix de inspiratie si informatie. Nume sonore din online-ul romanesc urca pe scena pentru a impartasi din curajul, pasiunea si determinarea lor, iar povestile, viziunile si perspectivele lor pot deveni surse de inspiratie pentru participanti, astfel incat acestia sa isi duca propriile idei la nivelul urmator, pentru a deveni o voce influenta in peisajul digital. Printre vorbitorii editiei de anul acesta se numara Nicole Cherry, Erika Isac, Sore, Sinziana Iacob (Content Creator), Christina One (Photographer & Visual Artist), Cesima Nechifor (Content Creator), Alice Cavaleru (Content Creator), Ana Nicolae (Head of Communica...

Inapoi Inainte
Tinute emblematice Barbie, inspiratie pentru designeri
Inspiratie
Autor: Ioana Lovin

Tinute emblematice Barbie, inspiratie pentru designeri

Orice turneu de promovare a unui film are si o componenta legata de moda. Indiferent de subiectul productiei, tinutele purtate de artisti pe covorul rosu devin, cu usurinta, o sursa de inspiratie vestimentara. Pentru pelicula Barbie, regizata de Greta Gerwig, aceasta componenta reprezinta o poveste in sine, explorata la maximum. Nici nu avea cum sa fie altfel, deoarece moda a fost esentiala pentru Barbie de la bun inceput, inca din 1959, cand compania Mattel a lansat primul model de papusa.

Margot Robbie, protagonista filmului, a redevenit Barbie pe covorul rosu, iar tinutele ei au compus un timeline al unor modele emblematice de papusa. Cu ocazia turneului, case de moda precum Schiaparelli, Vivienne Westwood, Emilio Pucci sau Herve Leger au reinterpretat pentru actrita australiana diferite piese vestimentare miniaturale, astfel incat acestea sa fie in acord cu istoria Barbie, dar si cu moda zilelor noastre.

Turneul Barbie a demarat, inevitabil, si un tur printre amintirile mele din copilarie. Nu am avut niciodata o astfel de papusa, doar una care semana cu ea, imbracata intr-o rochie eleganta, bleu cu elemente din dantela alba. Printre detaliile pe care memoria pare sa le fi pastrat cu mare grija, sunt si cateva piese vestimentare cusute de mine, cu stangacie.


Margot Robbie intr-o tinuta Moschino / Sursa foto: Hepta.ro


Margot Robbie intr-o tinuta Emilio Pucci / Sursa foto: Hepta.ro


Margot Robbie intr-o tinuta Schiaparelli / Sursa foto: Hepta.ro

Pe contul sau de Instagram, Andrew Mukamal, stilistul lui Margot Robbie pentru acest turneu, documenteaza fiecare alegere. Asa am aflat cine ce a creat si pentru ce ocazie. Tinuta in alb si negru, conceputa pentru prima papusa Barbie, a fost regandita de Herve Leger si transformata intr-o rochie mini, purtata de actrita la un eveniment din Sydney. Moschino semneaza costumul roz cu care Margot Robbie a participat la un eveniment din Seoul si care are ca referinta modelul de papusa “Sparkling Pink”, lansat in 1964. La o sedinta foto din Ciudad de Mexico, actrita a purtat o rochie mini multicolora, conceputa de Emilio Pucci, pornind de la papusa “Totally Hair” din 1992. Coafura cu par creponat a fost adaptata si ea pentru Margot Robbie. Apoi, unul dintre cele mai spectaculoase lookuri, cel de la premiera filmului de la Los Angeles, este creat de Schiaparelli – o reinterpretare a papusii “Solo in the Spotlight”, ce a fost lansata in 1960.

Din cauza grevei anuntate de SAG-AFTRA, turneul de promovare s-a incheiat mai devreme, cu evenimentele ce au marcat premiera filmului la Londra. Pe covorul roz de la premiera europeana, Margot Robbie a purtat o alta tinuta spectaculoasa, semnata, de aceasta data, de casa de moda Vivienne Westwood. Rochia alba are ca sursa de inspiratie papusa “Enchanted Evening”, din 1960.


Margot Robbie intr-o tinuta Vivienne Westwood / Sursa foto: Hepta.ro


Ryan Gosling alaturi de Margot Robbie / Sursa foto: Hepta.ro

Dupa mai bine de un an de teasere de tot felul si o campanie de promovare in care limitele dintre real si imaginar au fost depasite cu fiecare ocazie, Barbie ajunge in cinematografe in aceasta luna. Recunosc ca, oricat de mult mi-au placut si mi-am dorit astfel de papusi in copilarie, filmul nu mi-ar fi starnit curiozitatea de adult in orice formula. A venit insa intr-o formula castigatoare. Greta Gerwig, Margot Robbie si Ryan Gosling sunt nume care, si luate separat, imi confera incredere in proiectele in care se implica. Asa ca, impreuna, au crescut exponential atat nivelul curiozitatii, cat si pe cel al asteptarilor. Trailerul e promitator.


Papusa Barbie inspirata de rolul lui Margot Robbie in film / Sursa foto: Hepta.ro


Cadru din filmul Barbie, in care Margot Robbie poarta tinuta care a inspirat si noua papupa Barbie / Sursa foto: Hepta.ro

Secventele din film au intrat in contrast cu cele din amintirile mele. Papusa mea care semana cu Barbie isi desfasura activitatile de zi cu zi intr-o bucatarie de plastic si intr-un dormitor roz din lemn, ambele prea mici pentru dimensiunile ei. Restul locurilor erau imaginare. La fel si Ken, si celelalte personaje. Cred ca singurul lucru in comun cu filmul va ramane prezenta rozului.

Sursa fotografie principala: Hepta.ro

PUBLISHED ON 18.07.2023

more in Fashion Etc