EDITOR'S CHOICE

Bretonul scurt. De la Audrey...

Bretonul reprezinta una dintre cele mai simple variante de a obtine…

EDITOR'S CHOICE

Culorile. Mic glosar de interpretari...

O culoare poate lua forma unui obiect sau numele unui designer,…

EDITOR'S CHOICE

Wrapped Around Your Finger

Inelele sunt cele mai fotografiate bijuterii din telefonul meu. Am observat…

INSPIRATIE

Pulover sau cardigan?

Pulover sau cardigan? Este intrebarea care mi-a venit in minte zilele…

EDITOR'S CHOICE

Acasa. “Work in progress”.

Acasa ramane “work in progress”, indiferent cat timp a trecut de…

PARTENERIAT MEDIA

Castigatorii Digital Divas Awards 2024

Cea de-a 12-a editie Digital Divas Awards a avut loc, pe…

INSPIRATIE

I am: Celine Dion. O...

Celine Dion e printre putinii artisti care se regasesc pe coloana…

Editor's Choice

Puzzle-uri de tot felul

Puzzle-urile se afla in topul cadourilor mele din ultima perioada, oferite si primite deopotriva. Cele clasice ma conecteaza instant la momente dragi din copilarie, iar asta le garanteaza un loc special pe viata. Printre cele din amintirile recente, unele au primit inca o dimensiune, chiar si lumini led, si au devenit fragmente in miniatura din lumea inconjuratoare. Doua imagini compuse din sute de piese din carton stau si azi agatate de un perete in apartamentul in care am crescut. Au fost munca in echipa daca punem la socoteala sprijinul moral oferit. Altfel, contributia mea n-a fost una semnificativa - eram prea mica si nerabdatoare, dar mi s-a intiparit in minte perioada in care au fost facute si bucuria starnita de lungile cautari incheiate cu cate o reusita. De curand, am construit un puzzle 3D, primit cadou de ziua mea. O sera cu o atmosfera calda, la care visez, de mult timp, in viata reala si pe care o am, deocamdata, la o dimensiune care sa-i permita sa stea printre cartile din biblioteca. Mi-a luat cateva ore bune sa asez fiecare piesa la locul ei, intr-o ordine urmata cu atentie si rabdare. Pe masura ce dadeam paginile manualului de instructiuni, sera mea capata o forma din ce in ce mai clara. O scara serpuita, un dulapior, o ladita cu flori, o carte, dou...

Inapoi Inainte
Razvan Chelu. LEMNIA.
Interviu
Autor: Ioana Lovin

Razvan Chelu. LEMNIA.

Ideea de a realiza genti din lemn i-a venit lui Razvan Chelu in urma cu cativa ani. Se plimba pe strazile Lisabonei cand a observat in vitrina unui magazin, o geanta facuta din bucati de oglinda. Cum aceasta era asezata pe un raft din lemn, textura materialului natural se reflecta pe suprafata gentii si ii schimba complet aspectul. Atunci a avut loc declicul, iar din acel moment a urmat un lant de evenimente fericite, dupa cum spune el, care au dus la ceea ce inseamna astazi brandul Lemnia. In trei cuvinte: “unicitate, pasiune si creativitate”. In mai multe cuvinte, te invit sa descoperi in continuare.

Inceputa in 2014, Lemnia este o afacere de familie care imbina pasiunea lui Razvan pentru arhitectura si design si experienta tatalui sau, Florin Chelu, in prelucrarea lemnului. Gentile lor sunt gazduite astazi in magazine de design autohtone si de afara, iar o geanta Lemnia este expusa la Muzeul Gentilor din Amsterdam.


Razvan Chelu, co-fondator Lemnia. Foto: Iulian Dinu.

Dar cum a inceput totul? Intors acasa din Portugalia, Razvan i-a povestit intamplarea tatalui sau, iar acesta: “A reactionat foarte bine. Tocmai de-asta mi se pare ca in povestea noastra lucrurile chiar s-au legat.” Razvan recunoaste zambind ca nu a fost nici pe departe prima idee pe care i-a prezentat-o de-a lungul timpului si ca, desi tatal sau l-a ajutat de fiecare data, parca nu l-a perceput niciodata la fel de deschis.

Prima schita “a fost o munca buna de echipa”, in care fiecare a pus pe masa experienta lui. Geanta realizata dintr-o singura bucata de lemn de stejar, cu o clapeta din piele maro, a generat printre cunoscuti un feedback care i-a surprins si i-a incurajat. “Mie imi placea,” isi aminteste Razvan. “Era creatia noastra si eram foarte fericiti si mandri de ceea ce am facut, dar nu ma asteptam [ca reactia] sa fie la fel de buna si din partea celorlati.”

Comenzile primite i-au determinat sa gaseasca furnizori si metode noi de a pune totul in practica in atelierul tatalui sau, astfel incat sa realizeze un produs desavarsit. Era hobby-ul lor pentru timpul liber. In rest, Razvan lucra la Bucuresti intr-un birou de arhitectura, iar tatal sau se ocupa la Campulung de proiectele lui obisnuite.

De la genti de lemn la Lemnia. De la hobby la job full-time.

Invitatia de a expune gentile din lemn la Festivalul WonderDay, desfasurat in vara lui 2014 la Mogosoaia, le-a perturbat ritmul linistit. “Atunci a intervenit o panico-bucurie constructiva, sa-i zic asa.” Pe de-o parte, erau satisfactia ca munca lor este apreciata si oportunitatea de a se prezenta in fata unui public generos. Pe de alta parte, insa, era un sirag de lucruri care trebuiau facute intr-un timp foarte scurt, astfel incat sa se prezinte asa cum se cuvine. “Nu aveam site, nu aveam ales atunci nici numele. Absolut nimic. Nu aveam o identitate vizuala.” Au reusit, totusi, sa puna cap la cap fiecare detaliu.

“Desi acum Lemnia pare logic pentru ca sunt genti din lemn, [numele] insa nu a fost gasit usor.” Au luat in calcul mai multe variante din care au facut un shortlist. “Toate erau ok, insa nu simteam ca suntem convinsi.” Cautarile au incetat in momentul in care cineva a mentionat Lemnia. I-a placut din prima pentru ca surprinde esenta povestii lor, e usor de tinut minte si de pronuntat, chiar si de straini.

Hobby-ul lor s-a transformat treptat intr-un job full-time. Lucrurile au luat amploare si au conturat mai bine visul de a dezvolta din Lemnia un brand international.

Asa ca, in urma cu aproximativ un an, Razvan a renuntat la slujba din arhitectura pentru a i se dedica 100%. Impartit in mai multe directii, simtea ca nu se ocupa cum si-ar dori nici de Lemnia, nici de munca de la birou, si ca era momentul sa ia aceasta decizie, chiar daca ar fi urmat o perioada mai dificila financiar. Si, in atelier, tatal sau se concentreaza pe realizarea gentilor.

Primele colaborari in afara tarii au avut loc inca din primul an de activitate si au reprezentat mai degraba o intamplare decat rezultatul unui plan bine definit. O romanca stabilita in Italia i-a descoperit pe Facebook si i-a contactat, iar produsele lor au ajuns astfel intr-un magazin din Roma. Tot in acea perioada, Lemnia a ajuns si intr-un butic din Rotterdam, dupa ce o persoana a observat geanta din lemn purtata de sora lui, care locuieste in prezent in Olanda.

In toamna lui 2015, o alta veriga importanta avea sa se prinda in acel lant al evenimentelor fericite: experienta cu Muzeul Gentilor din Amsterdam. “A fost cu siguranta cea mai mare satisfactie de cand am inceput si pana atunci… si pana acum.” Totul a inceput de la un interviu realizat de Claudia Marcu, corespondenta Radio Romania la Amsterdam, cu ocazia caruia a aflat de muzeu. L-a vizitat si s-a interesat atunci si de dezvoltarea unei posibile colaborari cu magazinul din incinta lui. La scurt timp insa, a primit vestea la care nici nu spera. Echipa muzeului dorea sa includa geanta Lemnia pe care le-a prezentat-o in zona de expozitie, la sectiunea Upcoming Designers. Aceasta se gaseste acolo si astazi.


Geanta Lemnia expusa la Muzeul Gentilor din Amsterdam. Foto: Razvan Chelu.

“Experienta cu Amsterdamul este mai degraba una culturala, fiind vorba despre un muzeu, si mi-am dat seama ca trebuie sa avem si o experienta de business in drumul spre international.” Asa si-a indreptat atentia spre targurile business to business din afara, iar, in iulie 2016, Lemnia a fost prezenta pentru prima oara la Pure London, o experienta repetata in acest an. Evenimentul aduce in acelasi loc sute de branduri de fashion si pe unii dintre cei mai importanti retaileri britanici si internationali. “Tot ce se poate intampla nu e decat bun si pe termen mai lung. Inca vedem efectele targului de anul trecut.” La ambele editii, Lemnia a incheiat si parteneriate pe loc. Dupa Paris si Londra, gentile din lemn vor ajunge si in magazine din Israel. Harta locurilor din care vor mai putea fi achizitionate urmeaza sa mai includa cateva orase din Europa.

De la design de cladiri la design de obiect

La targul Pure London de anul acesta au evidentiat cea mai recenta colectie dezvoltata la granita dintre bidimensional si tridimensional. Privite frontal, formele tridimensionale ale gentilor construite din abanos satinat si piele se reduc la un simplu cerc, patrat sau triunghi. De aici si numele colectiei: Geometric.

Despre inspiratie, Razvan spune ca vine de cele mai multe ori pe neasteptate. “E o strafulgerare, e un moment. Intr-o fractiune de secunda, se intampla ceva si apoi lucrul acela se dezvolta” asemeni unui puzzle.

Geanta din colectia Geometric. Foto: Ento.

“Da, a fost o trecere, nu mai fac design de cladiri, fac design de obiect, dar totul a venit natural,” mi-a povestit Razvan cand l-am intrebat cum a fost pasul de pe teritoriul arhitecturii in cel al designului. Mai mult decat atat e constient ca fara prima etapa din cariera, Lemnia nu ar mai fi existat astazi. “Daca nu faceam arhitectura, cu siguranta nu as fi facut nici gentile. Ar fi fost cu totul alt drum.”

Din online in offline. Si invers.

Toamna asta, Razvan pregateste deschiderea unui showroom in Bucuresti. E in lucru un spatiu unde pot sa invit atat clientii, cat si pe cei care vor sa vada cum incepe de la zero un obiect.”

Atelierul ramane in continuare la Campulung. In studio, lumea va putea vedea etapele prin care trece o geanta de la schita la macheta si prototip si pana la produsul final. Intr-o lume a digitalului, interactiunea directa cu clientii ramane o componenta importanta pentru ca, oricat de bine ar fi ea realizata, o fotografie nu reda si ce inseamna sa porti o geanta Lemnia. “Cand vezi o bucata de lemn, automat o cantaresti vizual si, din experienta de pana atunci, o bucata de lemn de dimensiunea asta e grea,” imi spune Razvan aratand spre una dintre genti. Este un detaliu care ii surprinde adesea pe oamenii care vad produsele lor pentru prima oara la targuri, in magazinele fizice din Bucuresti, printre care Carturesti – sectiunea ROD, Neogalateca sau My Romanian Store, dar si la ei acasa, atunci cand deschid coletul comandat online.

Tot ca plan pentru viitorul apropiat, echipa Lemnia – formata astazi din patru membri: Razvan, tatal sau si inca doi angajati, unul la atelier si unul la Bucuresti – pregateste si lansarea primelor obiecte pentru barbati. Chiar daca povestea brandului nu a pornit cu acest scenariu in minte, el contureaza o alta veriga din lantul evenimentelor fericite.

Poti urmari povestea Lemnia pe atelierlemnia.com, pe pagina lor de Facebook, dar si pe Instagram.

Sursa foto: imaginea principala este realizata de Razvan Chelu la editia din acest an a targului Pure London

PUBLISHED ON 11.09.2017

more in Conversation Marks