Era 1999 cand "Sex and The City" incepuse sa se difuzeze in Romania. Tarziu, la 11 seara, cu triunghiul oranj in coltul ecranului, nerecomandat minorilor sub 16 ani. Chiar daca serialul imi atatase interesul inca de pe atunci, restrictiile de audienta dictate prin parinti si ora de culcare din timpul saptamanii m-au vaduvit de primele patru sezoane dintr-un foc.

Abia in 2005, cand HBO a difuzat un maraton al tuturor sezoanelor, am apucat sa savurez intreaga poveste (si cateva cutii de inghetata). M-am indragostit de viata si de aventurile celor patru personaje, care, pe atunci, imi inspirau mai degraba amuzament, dependente de fashion si romante cosmopolite, decat ironii incomode, adevaruri universal valabile in dragoste si-n razboi sau aforisme moderne.

Au mai trebuit sa treaca 7 ani ca Sex and The City sa devina pentru mine, mai mult decat un serial de (absolut) succes, un dictionar universal de emotii si stari. Insa, ca orice fruct care e bun doar copt, si aceasta poveste urbana, chic, sclipitoare, a avut nevoie de cativa ani si cateva schimbari majore ca sa isi oglindeasca cateva adevaruri in viata de dincolo de ecran. Magia se intampla atunci cand conversatiile cu prietenii capata, in cele mai nastrusnice momente, aura umoristica, ironica, plina de invataminte savuroase a replicilor pe care, pret de sase sezoane, le-ai aplaudat.

Si atunci realizezi ca serialul acesta, atat de iubit pe de o parte, si atat de contestat si disecat pe de alta, a reusit un act de mare finete. Spunem adesea ca cinematografia nu isi mai joaca onest partea in ziua de astazi, lipsindu-ne de incarcatura emotionala a filmelor vechi, si obligandu-ne sa retraim la nesfarsit aceleasi jocuri plicticoase si previzibile, despre care stim cum se vor incheia, inca din momentul in care ne luam locul in sala de cinema. E-adevarat, Sex and The City a fost un box office in format TV, care a pasit pe marele ecran, si, multi vor spune, si-a cladit succesul infatisand o lume decadenta, neverosimil de luxoasa si inechitabila sentimental, pentru ca femeile nu pot sa faca scandaluri in public cand si cum vor ele in Abud Dhabi, nici sa mearga pe camile prin Sahara invesmantate in Dior, iar daca viitorul sot te lasa balta la nunta, sansele sa il mai accepti a doua oara sunt cam slabe. Insa ce a reusit aceasta poveste – dincolo de ridicolul financiar si de dimensiunea exagerata a situatiilor sociale, pe alocuri poate si a experientelor sexuale – este un portret frumos, viu si onest al prieteniei. Chiar daca s-a dus putin prea departe pentru dragoste, faima si…pantofi, Sex and The City a scris un scenariu perfect despre cat de valorosi, importanti si indispensabili ne sunt prietenii.

Cand revad filmele, am sentimentul ca propriul meu Sex and The City, propria mea poveste de pe ecran e aici, in orasul in care locuiesc. Prieteni noi si prieteni vechi – alaturi de care nu mi-e teama sa fac nimic si alaturi de care fiecare intalnire este o aventura. Iar sentimentul acesta e nepretuit.

Foto: Hepta.ro