Andreea Brasovean
Stirile trebuie sa fie obiective, iar cei care le prezinta echidistanti. Si totusi, dincolo de sacoul impecabil, de dictia perfecta si de tonalitatea neutra, prezentatoarele de la stiri sunt o poveste in sine.
Asadar, 6 povesti de stil de la 6 jurnaliste care ne inspira: #StiriCuStil.
Andreea, ai legatura.:)
Descrie-ne, in cateva cuvinte, parcursul tau profesional. Cand ti-ai descoperit pasiunea pentru jurnalism si cum a fost drumul de la pasiune la profesie?
Cred ca pasiunea pentru jurnalism a aparut foarte devreme si dovada sta o caseta pe care mama mea o pastreaza si acum. Peste una dintre casetele cu muzica ale parintilor, am inregistrat un interviu pe care i l-am luat surorii mele. Eu eram moderatorul, iar ea era invitatul si o intrebam ce vrea sa devina. Aveam cam 8 ani, iar ea 6 si mi-a spus ca vrea sa devina judecator. Cred ca atunci mesajul a fost bine receptionat de univers. Eu am devenit jurnalist, ea avocat (pe aproape).:)
Cand am mai crescut, citeam cu voce tare burtierele si orice informatie de pe ecran si nu ratam nicio ocazie sa imit reporterii si sa inventez interviuri. Cand a venit momentul sa aleg facultatea, am ales jurnalism si am inceput, din anul doi de studiu, munca in televiziune. Primii pasi i-am facut la un post local din Targu-Mures, apoi la sediul regional din Cluj si, cand am primit propunerea de a veni la Bucuresti, in 2012, am acceptat fara sa clipesc. De 6 ani lucrez la Digi24, unde prezint stiri, realizez campanii si moderez emisiunea “Cu mintea deschisa”, care imbina doua pasiuni ale mele, jurnalismul si psihologia. In paralel, am un proiect tare drag mie, podcastul EpicTalk, pe care il realizez cu Gaspar Gyorgy. Este un rezumat foarte scurt al celor 18 ani de cariera.
Cum ai defini stirea dincolo de reperele ei din manualele de jurnalism?
Stirea este informatia care trebuie sa ajunga la omul care are nevoie de ea, in forma corecta, reala si prezentata in asa fel incat sa o inteleaga si presedintele tarii, si bunicul dintr-un sat mic.
Care ar fi lead-ul unei stiri despre stilul tau personal?
“Andreea se simte bine in pielea ei”. Am fost intrebata de ziua mea cum ma simt la 38 de ani, ce varsta simt ca am? Raspunsul meu a fost ca ma simt ca la 38, cu tot ce am invatat in acesti ani si ca nu as da nicio zi inapoi. Fizic ma simt la fel de bine ca la 20 de ani, dar, emotional si in ceea ce priveste increderea in mine, simt ca am muncit atat de mult si am trecut prin experiente care m-au adus in punctul in care sunt astazi, incat nu as vrea sa schimb nimic, nici macar experientele care candva au fost dureroase. Asa ca, pentru mine, stil inseamna sa am incredere in mine si sa ma simt bine chiar si cand ies din casa nemachiata si nestudiata in oglinda, ceea ce nu prea faceam la 20. In ceea ce priveste garderoba mea, in viata privata, am un stil clasic, destul de minimalist, aleg de obicei linii simple.
Cum iti influenteaza profesia desfasurata in fata camerelor stilul personal?
Cred ca, in timp, s-a produs un schimb. Am adus, in platoul de stiri, parti din stilul meu personal si invers. Stirile impun o anumita conduita si sobrietate si aleg sacouri si rochii simple, dar, in cadrul emisiunii “Cu mintea deschisa”, am iesit din zona mea de confort si am purtat tinute diferite de ceea ce se gaseste in dulapul meu, rochii fluide, cu printuri sau buline si culori puternice. M-am simtit bine si asa.
De unde iti iei informatia despre moda? Care sunt sursele tale de influenta?
VOGUE. Am doua prietene cu care am facut o regula: cand una dintre noi pleaca in strainatate, se întoarce cu trei reviste VOGUE, cate una pentru fiecare. Dar recunosc ca o sursa importanta este mediul online. Sunt site-uri care au informații bune, conturile de socializare, Instagram, Pinterest, YouTube. PE TOCURI este o sursa buna si imi place nota personala, subiectele trecute prin lentila autorului.
Ce piese sau accesorii ai include intr-un mood board despre stilul tau vestimentar?
Pot trece si piese la care visez? :)) As trece aici taiorul clasic Dior cu talia marcata. Mi se pare superb!
La capitolul accesorii, imi plac perlele. Le port des si cred ca sunt foarte feminine si se potrivesc in aproape orice tinuta, fie casual, office sau eleganta. Imi plac costumele si cred ca te pot salva in foarte multe situatii, cu un tricou simplu sau o camasa. Vara imi place sa port rochii din in, iar iarna pulovere calduroase din lana. As mai trece si pantofii stiletto cu toc inalt si decupati lateral, dar si incaltaminte sport. Ca sa fie lista completa, trebuie sa trec si echipamentul de placa si bocancii de mers pe munte, in drumetii. Nu sunt cele mai “fashion” piese vestimentare, dar cu siguranta le asociez cu momente de bucurie si stare de bine.
Cum s-au schimbat reperele tale in moda, de-a lungul timpului?
Daca ma uit in fotografiile de acum douazeci de ani, cu siguranta gasesc o fata cu totul diferita din punct de vedere vestimentar si ma amuz cand ma gandesc ca eram chiar mandra de tinutele mele. Poate si pentru ca mama mea ne spunea mereu, mie si surorii mele, ca ne imbracam cel mai frumos. Evident ca prima sursa de inspiratie a fost mama, pe care o admiram de fiecare data cand isi punea tocuri si isi dadea cu ruj. Am cateva piese ramase de la ea si le port cu mare drag, inclusiv sacouri pastrate foarte bine. In adolescenta, reperele erau videoclipurile de la MTV, cam acolo se dadea tonul. Apoi am invatat sa fiu mai selectiva, sa imi dau seama ce mi se potriveste, ce nu ma avantajeaza si sa arunc o privire in afara. In Franta, mi se pare ca femeile isi poarta atat de natural tinutele, fara sa para nimic fortat.
Brandul preferat de makeup / parfum / haine / accesorii?
Parfum: m-am indragostit de un parfum de la Celine, care simt ca mi se potriveste foarte bine. Este discret si fin, dar are personalitate puternica.
Fond de ten: Giorgio Armani, Mascara: Giorgio Armani, Paleta de farduri: Anastasia Beverly Hills, Creion de buze: Victoria Beckham, Ruj: Charlotte Tilbury.
In materie de haine, admir mai multe branduri: Saint Laurent, Celine, Max Mara, Sandro, Loulou Paris, IRO, iar din Romania imi plac brandurile Cloche Creator of Desire, Ami Amalia, I Love Parlor si Alina Cernatescu pentru tinutele office. Cred ca au aparut destul de multe branduri romanesti cu produse de buna calitate, iar asta ma bucura.
Cel mai mult iti place sa porti…?
Depinde de context. Ma simt bine si in sacouri si rochii purtate cu tocuri, dar si in jeans si incaltaminte sport. Recunosc ca vara imi place mult sa umblu desculta, iar iarna sa ma incalt in boots pentru placa de snowboard.
Fotografii: Andreea Macri