Moda anilor 70 filmul Charlie s Angels - Moda anilor '70 – Istorie, caracteristici si designeri
"Charlie s Angels" (1976) Sursa foto: Hepta.ro

Moda anilor ’70 – Istorie, caracteristici si designeri

Moda anilor ’70 e, la prima vedere, ca un sertar imens, in care stilurile sunt asezate amestecat: de la rochii lungi cu volane si imprimeuri florale, salopete disco, pline de paiete, si pantaloni evazati, la sacouri cu revere late, tricouri sport si, spre final, piese vestimentare din piele, decorate cu tinte, tricouri rupte, in spirit punk.

Vestimentatia devine un limbaj prin care femeile isi revendica libertatea, barbatii incep sa poarte mai multa culoare si sa experimenteze mai mult cand vine vorba de compunerea unei tinute, iar tinerii folosesc moda ca pe o extensie a personalitatii lor.

Istoria anilor ’70

La inceput anilor ’70, viata de zi cu zi este marcata de miscarile pentru drepturi civile care au dominat deceniul precent, de al doilea val al feminismului, de proteste anti-razboi sau de contracultura hippie. Pe parcursul anilor, se adauga socuri noi: criza petrolului din 1973, inflatia, somajul, neincrederea in politicieni, accentuata de cazul Watergate, inceputurile globalizarii, Razboiul Rece. Muzica se fragmenteaza intre glam rock, disco, punk si reggae. Televiziunea color ajunge in tot mai multe case, iar conceptul de tineri ca forta sociala si consumatori se consolideaza.

Nelinistea si dorinta de evadare se reflecta si in haine. Unii opteaza pentru un stil boem si nostalgic, altii pentru stralucirea disco sau pentru revolta punk. In aceasta perioada, moda anilor ’30 si ’40 primeste si ea noi interpretari. Creatorii redescopera rochiile din crep, sacourile cu umeri rotunjiti, fustele pana la genunchi, turbanul, jachetele scurte. Spre finalul deceniului, cultura fitnessului, joggingul, aerobicul si preocuparea pentru un stil de viata sanatos pregatesc scena modei pentru tinutele sport ale anilor ’80.

Caracteristicile modei in anii ’70

Cadru din filmul Grease (1978), in care designul de costume este o reinterpretare a modei anilor ’50, perioada in care se desfasoara actiunea, din perspectiva anilor ’70, cand a avut loc productia peliculei / Sursa foto: Hepta.ro

Moda feminina a anilor ’70 exploreaza cateva mari directii. Prima este linia boem-prairie-hippie, cu rochii midi sau maxi, cu volane, gulere romantice, nasturi mici si imprimeuri florale marunte, care amintesc de rochiile victoriene, reinterpretate.

A doua directie este cea disco glam, asociata puternic cu atmosfera din cluburi si de pe ringurile de dans, definita de rochii lungi, stralucitoare, salopete fluide, rochii mini, cu paiete, topuri lame, fuste care se invart spectaculos.

A treia directie este dictata de o piesa care a pasit in afara universului masculin si a devenit un simbol al empowerment-ului feminin: pantalonii. Costumul cu pantaloni devine o alegere obisnuita pentru tinute de birou, intalniri, chiar si pentru tinute de seara. Sacoul poate fi de inspiratie masculina, cu revere late si umeri conturati, sau cambrat, cu detalii feminine. In cazul pantalonilor, domina croiala evazata, aceasta fiind extrem de ampla uneori.

O alta piesa definitorie este rochia petrecuta. Din jerseu, cu imprimeuri grafice, o lungime medie si maneca trei sferturi sau lunga, acest articol devine simbolul femeii active, care are nevoie de haine confortabile pentru serviciu, intalniri, seri in oras, calatorii.

Moda masculina continua pe aceeasi linie inceputa de „Peacock Revolution”, in anii ’60. Costumele sunt mulate pe talie, cu revere uriase, pantalonii stramti pe coapsa si evazati de la genunchi in jos, iar culorile intr-o paleta cromatica de la mustar la visiniu, verde masliniu, albastru petrol.

La final de deceniu, se creeaza un contrast intre doua estetici, cea a costumului cu umeri mai lati si talie marcata, prefigurand moda anilor ’80, si cea punk, cu blugi rupti, tricouri personalizate, bocanci, jachete din piele.

Moda anilor ’70 se poate rezuma prin:

  • siluete: rochii prairie si boeme, wrap dress, salopete fluide, pantaloni evazati in garderoba feminina si masculina
  • lungimi: lungimea mini este inca prezenta in prima parte a deceniului, apoi domina fustele si rochiile midi sau maxi
  • materiale: jerseu, poliester, satin, lurex, catifea, denim, stofe usoare – mix de fibre naturale si sintetice
  • imprimeuri: motive florale marunte, paisley, motive etnice, zigzaguri si grafisme in stil Pucci sau Missoni, dar si blocuri de culoare si tonuri pamantii
  • piese-cheie feminine: rochia prairie, wrap dress, salopeta disco, costumul cu pantaloni, fusta din denim, topurile din lame
  • piese-cheie masculine: costumul cu pantaloni evazati si rever larg, safari suit, leisure suit, jacheta din piele, jeansii
  • atitudine: de la boem si romantic la hedonist disco si pana la punk.

Designeri celebri ai anilor ’70

Cadru din expozitia Smoking Forever, gazduita la Fondation Pierre Berge – Yves Saint Laurent in 2005-2006 / Sursa foto: Hepta.ro; Vivienne Weswood intr-o fotografie din campania pentru primavara-vara 2019, inspirata de miscarea punk a anilor 1970 / Sursa foto: Hepta.ro

Moda anilor ’70 nu reprezinta un moment solo pe scena tendintelor, ci mai degraba un cor de voci puternice, compus din designerii care au definit deceniul.

Diane von Furstenberg – rochia petrecuta care a facut istorie

Diane von Furstenberg intra in istorie cu wrap dress, lansata in 1974. Din jerseu, usor elastic, cu imprimeuri grafice, rochia se leaga in talie si urmeaza natural linia corpului. Versatila, usor de impachetat, potrivita sa fie purtata la birou, dar si la o cina in oras, aceasta devine un simbol al femeii active.

Halston – minimalismul fluid pe ringul de dans

Roy Halston Frowick, cunoscut simplu ca Halston, este puternic asociat cu garderoba disco. Rochiile sale din jerseu taiat in bie, salopetele fluide, topurile care cad perfect pe umeri sunt gandite pentru miscare. Fara fermoare complicate, fara structuri rigide, hainele lui par a fi sculptate direct pe corp.

Yves Saint Laurent – pantalonii ca statement in moda feminina

Yves Saint Laurent continua, in anii ’70, ceea ce a inceput in deceniul precedent. Costumul Le Smoking devine o afirmatie de putere, iar colectiile inspirate din anii ’30 si ’40 arata cum nostalgia poate fi transformata in moda actuala. Femeile poarta pantaloni, nu ca exceptie, ci ca norma.

Emilio Pucci si Ottavio Missoni – imprimeuri captivante

Emilio Pucci si Ottavio Missoni coloreaza anii ’70 in formule complementare. Pucci imbraca lumea in matase cu imprimeuri-spirala, forme fluide, culori intense. Stilul lui este unul usor de identificat. Missoni construieste o estetica din zigzaguri tricotate, dungi, degradeuri, in tonuri vibrante sau pamantii. Impreuna, fac din imprimeul grafic si tricotul colorat un limbaj complet, recognoscibil si astazi.

Bill Gibb si Thea Porter – luxul boem

Bill Gibb si Thea Porter definesc zona romantica si boema a deceniului. Gibb amesteca texturi, imprimeuri, influente medievale si multiculturale. Thea Porter realizeaza caftane si rochii lungi din voal, catifea, brocard, utilizand deseori materiale vechi sau artizanale. Stilul lor este preferat de femeile care rezoneaza cu stilul eroinelor din filmele de arta.

Vivienne Westwood – „mama” punk-ului

In partea dedicata modei neconventionale, extrem de influente a deceniului, sta Vivienne Westwood. Cu magazinul ei de pe King’s Road si legaturile cu trupa Sex Pistols, Westwood transforma revolta in cod vestimentar. Ea creeaza tricouri cu mesaje, pantaloni cu fermoare ca detaliu estetic, nu doar functional, tinte, piele, tartan reinterpretat, taieturi care sfideaza conventiile.

Moda anilor ’70 in Romania

In Romania anilor ’70, comunismul limiteaza economia si libertatile personale, dar, fata de deceniul urmator, lasa ceva mai mult spatiu pentru expresie estetica. In fotografiile de familie, mamele poarta fuste mini sau midi, rochii tricotate, bluze mulate pe gat, pantofi cu platforma, saboti din lemn, coafuri cu volum, inspirate de cantarete sau vedete straine de cinema.

Diferenta fata de Occident este uriasa la capitolul accesibilitate. Blugii de calitate, Levi’s sau Lee, sunt adusi in tara de marinari, studenti straini sau de rude plecate si sunt purtati pana la epuizare, apoi reparati, stramtati, scurtati.

Croitoresele de cartier sau femeile care au masini de cusut si cele care stiu sa tricoteze dau forma modei locale. Apar rochii de triplu voal pentru cununii, fuste din stofa, bluze din in, sacouri scurte. Multe sunt facute pe comanda, cu tipare din reviste rare, adaptate la ce se gaseste in magazinele autohtone. Hainele sunt de calitate, fiind realizate din stofe groase, lana, bumbac dens, in. De aceea, multe piese au rezistat timpului si pot fi purtate si azi.

Concluzii

Moda anilor ’70 este un exemplu despre cum stilurile diferite pot coexista foarte bine. Rochia prairie, wrap dress, salopeta acoperita de paiete, costumul cu pantaloni, jacheta de piele si treningul arata cum hainele au puterea de a deveni, pe rand, armura, manifest, uniforma, joc. In anii ’70, moda nu e doar despre tendinte, ci si despre felul in care oamenii isi construiau libertatea.

Surse

History of Fashion 1970s – 1980shttps://www.catwalkyourself.com/fashion-history/1970s-1980s/
’70s Fashion Designers That Paved the Wayhttps://www.lofficielibiza.com/fashion/70s-fashion-designers-emilio-pucci-diane-von-furstenberg
A 1970s Fashion History Lesson: Disco, Designer Denim, and the Liberated Womanhttps://www.vogue.com/article/1970s-fashion-history-lesson
Ce-am învățat despre hainele și tunsorile românești ale anilor ’70 din pozele părințilorhttps://www.vice.com/ro/article/ce-am-invatat-despre-hainele-si-tunsorile-romanesti-ale-anilor-70/

*

In imaginea principala, actritele Jaclyn Smith, Farrah Fawcett, Kate Jackson, protagonistele Charlie’s Angels (1976) / Sursa foto: Hepta.ro

*

Acest articol este unul colaborativ, pregatit pentru publicare de Ioana Lovin.

Din aceeasi categorie
Mood board
Beauty lines