Fotografiile realizate de Andreea Macri in calatorii sunt mereu o sursa de inspiratie, fie ca ilustreaza apusuri de soare, peisaje urbane sau naturale, fie expozitii sau colectii de momente care spun ceva despre noi si vietile noastre de zi cu zi.
Recenta ei calatorie si vederile cu care s-a intors de acolo ne ofera prilejul de a continua seria de articole #UnMuzeuPeZi, inceputa anul trecut, cu spatii de expozitie din Paris. Acum, ne mutam la Londra si adaugam cateva muzee si galerii care gazduiesc, in aceasta perioada, expozitii memorabile.
Incepem cu Royal Academy Of Arts si expozitia Rose Wylie: The Picture Comes First, care poate fi vizitata pana pe 18 aprilie 2026. Aceasta reuneste picturi emblematice pentru artista britanica, dar si lucrari prezentate publicului pentru prima oara.
Arta ca jurnal vizual

Rose Wylie picteaza ce traieste si, nu de putine ori, experientele ei sunt prezentate ca un colaj de momente si elemente vizuale, de ganduri exprimate, inclusiv, prin cuvinte.
In arta ei, isi gasesc loc atat situatiile marcante prin care a trecut, cum ar fi copilaria in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cat si intamplari obisnuite din prezent sau detalii de zi cu zi, de la timpul petrecut cu prietenii, pana la un cadru dintr-un film, o fotografie de pe internet sau un colt de acasa.
Sunt interesata de lucrurile pe care mi le amintesc. Amintirea poate sa nu fie exacta, dar daca ceva ma leaga de ea, arta pe care o creez imi ofera sansa de a asocia o lucrare cu acea amintire. Rose Wylie, potrivit RoyalAcademy.org
Realizate pe panza sau pe hartie, lucrarile ei au un impact vizual puternic. La asta contribuie si dimensiunile lor mari. Dar dincolo de ele, e stilul nonconformist al artistei de a folosi forma si culoarea, prin simplificare sau, dimpotriva, prin accentuare. Si mai sunt semnificatiile compozitiilor ei pe care, ca privitor, le cauti, le interpretezi, le simti.



















