hot trend brosa la reverul sacoului 3 - O brosa prinsa pe reverul sacoului
Sursa foto: Hepta.ro

O brosa prinsa pe reverul sacoului

O brosa prinsa pe reverul sacoului creeaza un contrast de efect intre designul elaborat al bijuteriei, adesea stralucitoare si feminina, si minimalismul piesei vestimentare de inspiratie masculina. E o alegere de styling pe care am remarcat-o suficient de des in ultima perioada, incat sa ma gandesc ca trendul de a purta brose recastiga un loc pe scena modei, dupa o perioada in care a stat mai degraba pe margine.

Obisnuiesc sa imi atraga atentia tendintele cu care rezonez si pe care mi-ar placea sa le includ printre propriile alegeri. Cu aceasta ocazie, mi-am amintit ca am avut si eu o perioada destul de lunga, in urma cu cativa ani, in care purtam brose haioase, neconventionale sau clasice, in functie de tinuta si de stare. Pare ca e timpul sa le iau din nou in calcul.

Brosa, un accesoriu cameleonic

Elle Fanning, Diane Lane, Keri Russell, EJAE / Sursa foto: Hepta.ro

In cazul celebritatilor remarcate de mine, brosele au fost purtate des pe reverul sacoului, fara ca aceasta sa fie singura varianta. Mi s-a parut foarte interesanta tinuta purtata de Jodie Turner-Smith, la editia de anul acesta a galei Costume Designers Guild Awards. O tinuta conceputa de stilistul Law Roach. Rochia Marc Jacobs, de un albastru vibrant, realizata ca un palton rasucit a fost accesorizata cu doua brose diferite.

Tot de impact, a fost si tinuta lui Miley Cyrus de la Premiile Grammy 2026, un eveniment renumit pentru covorul rosu neconventional. Asa ca nu e de mirare ca brosa lui Cyrus e una iesita din comun. Si, mai mult de atat, bijuteria e purtata pe o jacheta din piele.

Jodie Turner-Smith, Miley Cyrus, Tracee Ellis Ross / Sursa foto: Hepta.ro

Toate aceste lookuri nu fac altceva decat sa demonstreze ca brosa este un accesoriu cameleonic. Ea se poate adapta, cu usurinta, oricarui stil si oricarei ocazii, fara sa fie neaparata nevoie de un covor rosu.

Din aceeasi categorie
Mood board
Beauty lines