AMINTIRI

Orasul ca scena pentru arta

Cand orasul devine scena pentru arta, atmosfera obisnuita a strazilor si…

CATWALK

#LoveBringsLove

45 de case de moda si designerii lor au adus un…

EDITOR'S CHOICE

Inele ca mici sculpturi purtabile

Care este piesa ta de bijuterie preferata? E o intrebare pe…

INSPIRATIE

Tres Chic

Cand m-am uitat peste tinutele participantelor la Saptamana Modei de la…

WE LIKE

Videoclipuri cu coregrafii care te...

Pot sa ma inveselesc sau, dimpotriva, sa ma balacesc in butoiul…

INSPIRATIE

Filme si tinute de vazut....

Pentru mine, din ipostaza de redactor la Petocuri.ro, marile festivaluri de…

RED CARPET

Met Gala 2021. Cod vestimentar:...

Dupa o pauza de un an, Met Gala a revenit ieri…

Hot Trend

Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Inapoi Inainte
Film: Din dragoste cu cele mai bune intentii

Film: Din dragoste cu cele mai bune intentii

Din dragoste, cu cele mai bune intentii e un film construit in jurul ideii pe care o subliniaza si titlul: nu toate gesturile pe care le facem pentru ceilalti, din iubire, sfarsesc sa isi indeplineasca misiunea binevoitoare.

Din primele minute ale filmului facem cunostinta cu personajul central, Alex (Bogdan Dumitrache), in apartamentul pe care acesta il imparte cu iubita sa, Delia. Armonia conjugala este perturbata de un telefon — mama lui Alex (Nataşa Raab) a suferit un accident vascular cerebral si este internata in spital. Intors in orasul natal pentru a-si ingriji si supraveghea mama, tanarul se trezeste in mijlocul unui spectacol aproape burlesc, plin de personaje neasteptate si rasturnari de situatie surprinzatoare. Dincolo de asta, e nevoit sa isi infrunte propriile (si numeroasele) frici si sa depaseasca pragul unei nevroze care pune stapanire pe el, transformandu-l, din binevoitor, in intrus.

Incercarile sale disperate de a gestiona situatia, fara a tine cont de opiniile celor din jur il arunca pe Alex intr-un cerc vicios, in care panica si paranoia merg mana in mana, indemnandu-l sa isi imagineze cele mai delirante scenarii in care mama sa ar putea fi ranita sau bolnava. Saptamana pe care o petrece alaturi de familie il face pe Alex sa isi piarda cumpatul, si asta doar din dragoste, cu cele mai bune intentii. Confruntarile directe si iesirile recalcitrante nu il ajuta, in cele din urma, sa aplaneze conflictul extern, care se rezolva de la sine, dar nici pe cel care creste inauntrul sau.

Un eveniment neasteptat care naste o stare psihotica, acesta ar putea fi tag line-ul filmului, in care Adrian Sitaru si-a dorit sa transpuna o situatie de viata careia i-a fost martor si, implicit, pasager. Dupa ce constientizeaza posibilitatea de a-si pierde mama, frustrarea lui Alex capata, gradual, proportiile unei psihoze, in ciuda faptului ca femeia se recupereaza, iar doctorii confirma lipsa de gravitate a situatiei. Alex se vede in fata unei situatii pe care nu stie sa o gestioneze, in care nu se recunoaste si cu care nu poate empatiza. Teama, lipsa increderii, groaza de un eventual final tragic si incapacitatea de a evalua faptele la adevarata lor stare il conduc cu pasi rapizi spre un vartej de emotii si actiuni contradictorii si greu de stapanit.

Filmul ilustreaza cu umor sec numeroase comportamente pe care le-am putea cataloga usor drept “tipic romanesti”. Vizitele la spital inafara oricarui program prestabilit, rudele si colegii care palavragesc ore in sir in jurul patului bolnavei, momentele comic-stangace-penibile in care Alex si tatal sau se fotografiaza cu telefonul mobil alaturi de doamna “mascata” din salon, dar si cele in care mama lui Alex se rujeaza pe patul de spital sau insista sa ii ofere o ciocolata asistentei “pentru ca a fost draguta, mama” — toate acestea fac parte dintr-un mental colectiv romanesc in care toti ne-am regasit in sala de cinema si care a smuls ironii si zambete.

Deznodamantul neasteptat nu face decat sa provoace imaginatia sa caute tot felul de simboluri ascunse, insa, asa cum si regizorul afirma, nu exista recurente sau motive abstracte. Povestea e simpla si reflecta, pe alocuri, o banalitate careia nu ii putem sesiza duritatea decat pusi fata in fata cu ea.  Masca de iepure pe care o doamna din salonul spitalului o poarta pentru a-si proteja chipul desfigurat de priviri indiscrete sau pisica neagra de pe pijamaua mamei lui Alex nu sunt simboluri recurente ale filmului, asa cum te-ai astepta, ci simple elemente de divertisment.

“Din dragoste cu cele mai bune intentii” nu e un film de Cannes, dar merita vazut macar pentru cultura generala.

Foto: Cinemagia.ro

PUBLISHED ON 02.11.2011

more in Newsroom