“Despre oameni si melci” – premiera pe 14 septembrie
Premiera nationala a filmului 'Despre oameni si melci' are loc pe 14 septembrie si va ajunge in prima saptamana in nu mai putin de 22 de orase si pe aproximativ 40 de ecrane. Comedia in regia lui Tudor Giurgiu prezinta cu umor si ironie o poveste despre libertate si nedreptate, despre diferente culturale si clisee. Productia ii are in rolurile principale pe Monica Birladeanu, pe Andi Vasluianu si pe Dorel Visan.
„Povestea a plecat de la o stire foarte scurta pe care am citit-o in ziar in 2002. Muncitorii de la ARO propuneau sa-si vanda sperma pentru a plati datoriile uzinei, in prag de faliment. In realitate lucrurile s-au oprit la aceasta stire care a starnit doar rasete si ironie. Pornind de la aceasta situatie am incercat sa-mi inchipui cum ar fi evoluat lucrurile daca propunerea ar fi fost luata in serios”, declara scenaristul Ionut Teianu.
Actiunea filmului se desfasoara in 1992, in Campulung Muscel. George Petrescu (sotul Anei, tatal lui Viorel) este liderul de sindicat de la ARO, fabrica ce urmeaza sa fie privatizata si tranformata de o firma franceza intr-o crescatorie de melci. Intr-o noapte, o reclama la televizor despre o banca de sperma care plateste 50 dolari pentru fiecare donatie. Asa ii vine ideea nebuneasca de a salva fabrica si locurile de munca ale colegilor sai. Daca 1000 dintre muncitori isi vand sperma timp de o saptamana, ar putea strange suficienti bani pentru a salva fabrica de la faliment.
„Despre oameni si melci este un film despre nedreptatea pe care o aduce cu ea libertatea. Este povestea unei utopii intr-o lume pragmatica si cinica. Este in acelasi timp povestea a doua lumi care se intalnesc : Romania si Franta. Doua lumi care se ignora reciproc si care nu cunosc despre cealalta decat clisee. Doua lumi reprezentate de personaje provinciale, ale caror referinte culturale sunt Julio Iglesias si Dan Spataru, in cuvintele cantecelor carora isi gasesc filozofia vietii si a iubirii. Sunt personaje pe care le-am inventat, cu care am trait luni de zile si pentru care am si acum o foarte mare afectiune. Sper ca si publicul sa le îndrageasca. Aceasta comedie dulce-amara este o tentativa de a exprima revolta pe care am resimtit-o in fata ipocriziei si cinismului care au insotit schimbarile din viata noastra dupa caderea comunismului”, adauga Ionut Teianu.
Filmul este cel de-al doilea lung metraj in regia lui Tudor Giurgiu, dupa Legaturi Bolnavicioase, care a avut premiera in Romania in anul 2006. Din distributie mai fac parte si artisti indragiti ca Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crisan, Ion Grosu, Clara Voda sau Alina Berzunteanu, dar si de interpretarea renumitului actor francez Jean Francois Stevenin si a fiului sau, Robinson Stevenin. Jean François Stevenin a avut roluri importante in filmele unor regizori precum Francois Truffaut, Jacques Rivette, Bertrand Blier, Jacques Demy sau Jean-Luc Godard si a jucat cu aceasta ocazieapentru prima data intr-un film romanesc. Vivi Dragan Vasile semneaza imaginea, iar Vlaicu Golcea este compozitorul filmului.
In weekendul 14-16 septembrie, filmul va putea fi vazut in: Bucuresti, Bacau, Arad, Cluj, Timisoara, Iasi, Constanta, Tulcea, Brasov, Pitesti, Satu Mare, Slatina, Ramnicu Valcea, Baia Mare, Targu Mures, Oradea, Braila, Ploiesti, Craiova, Sibiu, Bistrita si Hunedoara.
Sursa: despreoamenisimelci.ro