Cu totii ne dorim o viata implinita. Usor de zis, dar de cele mai multe ori greu de realizat. Pentru ca suntem fiinte sociale, calitatea vietii depinde de relatiile cu ceilalti. Suntem programati biologic sa consideram fiintele umane mai importante decat orice altceva si sa ne dorim compania lor. Suntem extrem de fericiti atunci cand relatiile cu ceilalti merg bine si foarte tristi cand acestea nu functioneaza.Pe de alta parte, punem mare pret pe intimitate si adesea dorim sa fim lasati singuri. Dar de indata ce suntem singuri incepem sa ne intristam.

Comparatia casatoriei cu “o colivie de aur” contureaza ideea ca odata cu ea iti pierzi libertatea. Viata de familie implica responsabilitati si constrangeri care pot interfera cu diferite scopuri personale, limitand libertatea de actiune cu care erai obisnuita. O relatie sanatoasa insa presupune si independenta si libertate.
O femeie care nu poate trai singura, care devine dependenta de fiecare partener, nu va putea sa-i ofere acestuia nici libertatea, nici independenta de care orice om are nevoie. Pe de alta parte, pentru ca o casatorie sa reziste si sa detina eticheta de “casatorie fericita” necesita  o relatie bazata pe respect, iubire si obiective pe termen lung care sa-i includa pe ambii parteneri.
Avem nevoie de relatii  si ne definim prin acestea, iar atunci cand suntem singuri facem tot posibilul sa ne gasim “un suflet pereche”.

De ce ne este teama de singuratate?
In cazul in care am trecut de o anumita varsta, aceasta preocupare devine din ce in ce mai stringenta. Ne temem ca vom pierde din prospetime, ca frumusetea noastra va pali si odata cu ea si fericirea adusa de o relatie pe viata. Intr-o lume cladita pe principiul transformarii, avem nevoie de siguranta. Ne este teama de singuratate pentru ca ne este teama de acel punct terminus. Paradoxul este ca daca e sa fim siguri de ceva, putem fi siguri de un singur lucru si acela este ca toti suntem supusi sfarsitului.
Cum confruntarea cu singuratatea este insotita de cele mai multe ori de sentimentul anxietatii de care fugim, propun sa ne imprietenim cu ea. Primul pas este acela de a reusi sa o cunoastem mai bine:

Aminteste-ti un  moment in care nu ai avut nimic de facut! Nimic la birou, atributiile casnice indeplinite, prietenii  plecati, nu ai pe nimeni alaturi si nimic de facut! Ce sentimente te-au incercat, ce stare de spirit te-a cuprins?
Pentru majoritatea oamenilor lipsa unui plan pentru aceste momente este devastatoare. In timpul saptamanii, atentia iti este directionata de rutina zilnica: serviciu, cumparaturi, emisiuni  preferate. Dar ce se intampla intr-o dimineata de weekend cand aparent nu ai nimic de facut?
Ne este destul de usor sa ne implicam in profesie, sa ne bucuram de compania prietenilor, sa ne simtim bine la cinema sau intr-o excursie.

Dar ce se intampla atunci cand ramanem singuri?
Singuratarea care apare in urma lipsei de stimulare este traita ca o experienta neplacuta. Atunci cand nu are nimic de facut, mintea nu poate opri gandurile negative sa-si croiasca drum spre constiinta. Problemele potentiale legate de amor, sanatate, slujba, familie stau in permanenta la periferia atentiei, asteptand ca nimic sa nu ne mai solicite atentia pentru a-si face simtita prezenta.  Aceasta este ratiunea pentru care televizorul este atat de ” benefic” multor oameni. Informatia ce ajunge la noi prin intermediul ecranului mentine preocuparile la distanta.
Frica de singuratate poate fi amagita in cazuri extreme prin consumul de droguri, alcool, practici obsesive: incepand de la curatenie neincetata pana la practici sexuale compulsive.

Avem oare nevoie de stimulare continua pentru a ne directiona atentia? Si scopuri in care sa investim intreaga energie ? Daca da atunci cine suntem de fapt?
Cu siguranta nu suma acestor actiuni! Descoperirea de sine e un proces de o viata si nici aceasta nu-i de ajuns.  Ar trebui sa valorificam la maxim momentele de solitudine pentru ca sunt clipe in care ne oprim si ne putem intoarcem in interior la adevarata noastra origine. E o cale lunga insa plina de sens pentru atunci cand nimic nu mai conteaza.

Text realizat de Iulia Rusea, psiholog.
Foto: Hepta.ro