Cand intalnesc cuvintele „rochia neagra”, primele piese vestimentare la care ma gandesc sunt, de obicei, unele clasice. Toate, cu o croiala simpla, eleganta si versatila, in acord cu The Little Black Dress conceputa de Coco Chanel in anii ’20 si, apoi, de ceilalti designeri care i-au dus povestea mai departe, decada dupa decada. Astazi, insa, lucrurile stau putin diferit datorita rochiilor negre care mi-au captat atentia la gala The Actor Awards, desfasurata pe 1 martie 2026, la Los Angeles. Acestea sunt create la intersectia dintre clasic, modern si neconventional.
Cand clasicul si neconventionalul se intalnesc
Demi Moore a purtat cea mai spectaculoasa creatie dintre toate. Aceasta este semnata Schiaparelli. Potrivit casei de moda, detaliile brodate de pe partea din tul alb au avut nevoie de peste 7700 de ore de munca. Apoi, partea neagra a rochiei, cu un design aparent clasic, prezinta o textura asemanatoare cu cea de piele de crocodil, care este obtinuta din satin. Creatia haute couture este parte din colectia „Bird of Prey” primavara-vara 2026.




Kirsten Dunst, Gwyneth Paltrow si Demi Moore / Sursa foto: Hepta.ro
Kirsten Dunst a pasit pe covorul rosu intr-o rochie neagra Khaite, care este printre preferatele mele de la eveniment. Imi place ca are spatele gol si buzunare. Imi plac broderia de pe partea de top, funda din talie, croiala cu volum accentuat, ce aminteste de moda secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea. Toate aceste elemente inspirate din trecut sunt reinterpretate si asezate astfel incat rezultatul are un aer modern, confortabil, chiar usor jucaus.
Inchei cu tinuta lui Gwyneth Paltrow, semnata Givenchy. Rochia ei, cu broderie florala, are un decolteu adanc si talia cazuta. Partea de sus urmeaza silueta corpului, iar fusta are o croiala ampla. Piesa vestimentara pune in echilibru eleganta si neconventionalul.

