INSPIRATIE

Ai o rochie rosie. Dar...

O rochie rosie poate fi la fel de versatila ca una…

NEWS

De ce este “Living Coral”...

Institutul Pantone a desemnat culoarea anului 2019. Este vorba despre Living…

ART & DESIGN

AlbAlb, un loc pe care...

AlbAlb este un magazin cu obiecte de arta si design, create…

WE LIKE

Denimul reciclat, in prim-plan in...

Dupa realizarea unei colectii vestimentare, raman inevitabil resturi de materiale textile….

INSPIRATIE

Sapunuri naturale care sustin cauze...

Sapunurile Spheric sunt manufacturate la rece, din ingrediente vegetale, obtinute din…

ART & DESIGN

10 proiecte. Bienala de Arhitectura...

Cea de-a 16-a editie a Bienalei de Arhitectura de la Venetia…

FASHION ICON

Iris Apfel. Un icon (nu...

Ochelari de vedere, cu rame mari, rotunde, cel mai adesea, negre,…

Fashion Icon

Iris Apfel. Un icon (nu chiar) din intamplare.

Ochelari de vedere, cu rame mari, rotunde, cel mai adesea, negre, bratari supradimensionate, insiruite la incheietura fiecarei maini, si coliere suprapuse in jurul gatului… Nu pot sa ma gandesc la Iris Apfel fara a avea in minte aceasta imagine accesorizata cu o iscusinta extraordinara. Ea incadreaza in aceeasi tinuta obiecte din perioade si locuri diferite, cu stiluri intre care nu m-as fi gandit vreodata ca poate exista un dialog, dar exista. Uneori, alegerile ei se imbina atat de bine incat piesele par un singur accesoriu, conceput cap-coada de un designer, chiar daca, inainte de Iris Apfel, nu aveau nimic in comun. Cred ca am auzit, pentru prima oara, de ea in urma cu mai bine de un deceniu, cand a strabatut pana la mine unul dintre valurile starnite in intreaga lume de expozitia Rara Avis: Selections from the Iris Apfel Collection, organizata in 2005 de The Costume Institute de la Metropolitan Museum din New York. Iris Apfel la prezentarea colectiei Naeem Khan SS 2017, in cadrul Saptamanii Modei de la New York ... Dupa ce s-a deschis Rara Avis la Costume Institute de la Metropolitan Museum of Art, lumea imi tot spunea ca am devenit senzatie peste noapte. "Asa este", raspundeam eu. "Doar ca noaptea mea a durat 70 de ani." Fragment din cartea Iris Apfel: Accidental...

Inapoi Inainte

10 proiecte. Bienala de Arhitectura de la Venetia 2018.

Cea de-a 16-a editie a Bienalei de Arhitectura de la Venetia a fost dezvoltata in jurul conceptului “Freespace”. Cuvantul “free” poate insemna mai multe lucruri. Poate fi liber. Poate fi gratuit, neocupat, independent… Tocmai semnificatiile lui multiple au transformat tema evenimentului curatoriat de Yvonne Farrell si Shelley McNamara intr-o sursa generoasa de inspiratie pentru arhitecti si pentru public.

La inceputul lui noiembrie, am vizitat Venetia pentru prima oara si, odata cu asta, si expozitia internationala de arhitectura, deschisa intre 26 mai si 25 noiembrie. Din tot ce am vazut si mi-a placut, am ales sa va prezint zece proiecte. Enumerarea lor nu este facuta in ordinea preferintelor (ar fi fost o misiune imposibila), ci in ordinea in care le-am intalnit pe traseul meu de la Arsenale si Giardini.


LIQUID LIGHT
ARHITECTI: Flores & Prats

Eva Prats si Ricardo Flores au recreat, in marime naturala, o parte din teatrul Sala Beckett, conceput de ei in Barcelona. Finalizata in 2016, cladirea teatrului a readus la viata, intr-o forma diferita, constructia abandonata a unei foste cooperative. Cand au vazut locul degradat de trecerea timpului, cei doi arhitecti au fost inspirati de lumina naturala care patrundea in interior printr-o gaura din tavan si si-au propus sa integreze aceasta idee in proiectul lor.


WEAVING ARCHITECTURE
ARHITECTI: Miralles / Tagliabue EMBT

Instalatia Weaving Architecture a fost gandita de echipa MIRALLES / TAGLIABUE EMBT ca un spatiu semi-deschis, in care sa te simti liber(a) sa zabovesti. M-am asezat, alaturi de alti vizitatori, pe pernele mari de pe podea si am privit structurile complexe, suspendate de tavanul inalt si de unul dintre peretii de la Arsenale. Construite din lemn si metal, formele geometrice cu tesaturi din fibra de sticla, in diferite culori, compun impreuna un fel de pergola. Umbrele lasate pe zidurile de la Arsenale devin si ele parte din instalatie, dubland numarul structurilor concepute de arhitecti.

THIS IS NOT JUST A SHIRT. THIS IS A PLAYGROUND.
Studio Anna Herringer

“Hainele pe care le purtam influenteaza spatiile si stilul de viata prin modul in care sunt fabricate.” Este ideea de la care a pornit proiectul semnat de Studio Anna Herringer. Acesta prezinta povestea Didi Textiles, o initiativa colectiva dezvoltata de arhitecta Anna Heringer si de designerul Veronika Lena Lang din Germania, impreuna cu ONG-ul Dipshikha din Bangladesh.

Prin intermediul ei, textilele care au fost odata imbracaminte traditionala si, apoi, paturi se intorc pe teritoriul designului vestimentar pentru o a treia viata. Noile piese vestimentare sunt lucrate de femeile din satele Rudrapur si Birgonj, care nu mai sunt nevoite astfel sa plece din comunitatile lor pentru a castiga un venit. Am scris mai multe despre acest proiect aici.


HAPESIRA / ZERO SPACE
Comisari: Mirela Kumbaro, Ministerul Culturii din Republica Albania
Curator: Elton Koritari
Expozanti: VARKA Arkitekture, commonsense.studio, Fablab Tirana
PAVILIONUL ALBANIEI

Prin intermediul a 3600 de fotografii suspendate de tavanul incaperii si a 8 porti care, conform domusweb.it,  au apartinut, cu adevarat, unor case din Tirana, instalatia HAPESIRA / ZERO SPACE a surprins un fragment din povestea unui oras si a localnicilor ei.

Dupa eliberarea de sub regimul comunist, locuitorii Capitalei s-au confruntat cu lipsa spatiilor libere, unde sa poata fi construite cladiri noi, in acord cu nevoile lor. Solutia a venit de la ei. Au transformat apartamentele de la parterul cladirilor sau doar o parte din suprafata acestora in spatii deschise publicului, in magazine, cafenele, librarii sau restaurante. Demersul lor a transformat arhitectura si atmosfera strazilor, iar rezultatul este redat in miile de fotografii.

Fenomenul social mi-a parut destul de familiar. M-a dus cu gandul la copilaria mea, petrecuta intr-un cartier de la marginea Sibiului. La inceputul anilor ’90, multe dintre incaperile de la parterul blocurilor, pe care le numeam uscatorii, au fost preschimbate de vecinii intreprinzatori in magazine alimentare sau de imbracaminte. Intre timp, o parte dintre ele s-au inchis, dar cateva isi continua activitatea si astazi.


SUNYATA: THE POETICS OF EMPTINESS
COMISARI: Ricky Joseph Pesik, Badan Ekonomi Kreatif (Bekraf), Indonesian Creative Economy Agency si Ahmad Djuhara -Ikatan Arsitek Indonesia (IAI), Institutul Indonezian al Arhitectilor
CURATORI: Ary Indra, David Hutama, Jonathan Aditya, Johanes Adika, Dimas Satria, Ardy Hartono
PAVILIONUL INDONEZIEI

Spatiul gol / vidul reprezinta un concept des intalnit in arhitectura Indoneziei. De la el a pornit si proiectul SUNYATA: THE POETICS OF EMPTINESS, realizat de Ary Indra, David Hutama, Jonathan Aditya, Johanes Adika, Dimas Satria si Ardy Hartono pentru a doua participare a tarii lor la Bienala de la Venetia.

Prin intermediul arhitecturii, vidul capata forma si devine tangibil. In acest caz, el a fost conturat, prin linii curbe, din hartie rezistenta. Bucatile ca niste imense cearsafuri albe limitau vederea vizitatorilor asupra intregii incaperi si starneau curiozitatea de a afla ce se intampla mai departe, lucru pe care l-am descoperit pasind in interiorul instalatiei. Experienta vizuala si tactila a fost completata de o inregistrare sonora a vidului, bazata pe sunetele captate, conform The Jakarta Post, in diferite spatii publice din Indonezia, pe parcursul a sase luni.


HORIZONTAL VERTIGO
COMISARI: Director al Activitatilor Culturale – ambasador Sergio Baur
CURATORI / EXPOZANTI: Javier Mendiondo, Pablo Anzilutti, Franciso Garrido, Federico Cairoli

PAVILIONUL ARGENTINEI

Pavilionul Argentinei reprezinta unul dintre locurile in care am zabovit cel mai mult. Pe niste panouri luminoase inguste, care se intind ca o banda de jur imprejurul incaperii, au fost reproduse schitele unor cladiri. Din descrierea proiectului, am aflat ca arhitectii au ales constructii ridicate din 1983, an in care a fost reinstaurata democratia in Argentina, si pana in prezent.

Piesa de rezistenta a expozitiei a devenit, pentru mine, constructia din sticla, in forma de paralelipiped dreptunghic. In interiorul ei, un colt de natura era multiplicat la nesfarsit de peretii din oglinda.

Smocurile dense de iarba, unele inca verzi, altele ingalbenite, erau reale. Cerul, in schimb, era o proiectie care se modifica odata cu trecerea timpului, iar orizontul era subliniat de banda luminoasa cu schite, care se intrezarea prin peretii constructiei. Un mod interesant prin care cele doua componente ale instalatiei au devenit un tot unitar si au stabilit un dialog intre natura si arhitectura.

SVIZZERA 240 – HOUSE TOUR
COMISARI: Swiss Arts Council Pro Helvetia: Marianne Burki, Sandi Paucic, Rachele Giudici Legittimo
EXPOZANTI: Alessandro Bosshard, Li Tavor, Matthew van der Ploeg, Ani Vihervaara
PAVILIONUL ELVETIEI

Castigator al Leului de Aur pentru cea mai buna participare nationala, proiectul Elvetiei a pornit de la interioarele apartamentelor goale, inca nelocuite, finisate cel mai adesea cu parchet si gresie, cu usi si ferestre simple, cu pereti zugraviti in alb. Turul casei concepute de arhitecti nu a fost insa unul obisnuit, chiar daca, la inceput, a parut asa.

Proportiile spatiului s-au schimbat si, odata cu asta, a disparut si sentimentul de familiaritate. Intr-o incapere, ajungeam cu capul pana in tavan, in alta, trebuia sa ma intind pana la clanta usii. La un moment dat, am strabatut un hol aplecata, ca intr-o casa construita pentru copii.

Fotografiile unui apartament gol nu reusesc sa redea dimensiunile unui spatiu si ale elementelor lui – de altfel, nici imaginile mele de aici nu o fac – iar instalatia a transpus aceste limitari ale imaginilor in arhitectura pavilionului – svizzera240.ch.

SPECTRES OF THE STATE AVANT-GARDE
COMISAR: Arts Council Korea
CURATOR: Seongtae Park
EXPOZANTI: Sung-woo Kim (N.E.E.D Architecture), Jinhong Jeon, Yunhee Choi (BARE), Hyun-Suk Seo, Hyun Seok Kang, Gunho Kim (SGHS), Choon Choi, Kyoungtae Kim (EH), Jidon Jung
PAVILIONUL REPUBLICII COREEA
Lucrarea: DREAM CELLS, de Jinhong Jeon si Yunhee Choi (BARE)

Exista o lucrare din acest pavilion care mi-a captat atentia in mod special. Este vorba despre Dream Cells, o instalatie fragila, cu un impact puternic, atat din punct de vedere vizual, cat si conceptual.

Conform korean-pavilion.or.kr, structura ei ca un fagure este inspirata de arhitectura spatiilor de locuit ale muncitorilor din Complexul Industrial Guro din Seul. Intr-o singura incapere, convietuiau cate 6-7 persoane, cel mai adesea tineri veniti din comunitatile rurale, sarace, cu acelasi vis in minte: o viata mai buna pentru ei si pentru familiile lor.

Proiectul aminteste de conditiile precare de munca si de trai ale muncitorilor care au contribuit la dezvoltarea economica a tarii, in anii ’70 – ’80, dar si de schimbarile prin care a trecut, de atunci, Guro. Fabricile au fost inchise, iar, in anul 2000, complexul industrial a devenit Guro Digital Complex. Apartamentele ca un fagure exista si astazi si au locatari vechi si noi, adesea imigranti, care, chiar daca intr-un mod diferit, duc mai departe acelasi vis al unei vieti mai bune.

Modalitatea prin care instalatia poate fi adunata ca un acordeon si mutata in locul in care este nevoie face referire si ea la mobilitatea fortei de munca.


MNEMONICS
Comisar: Attila Kim
Curator: Romeo Cuc
Expozanti: Romeo Cuc, Mihai Gheorghe, Irina Petra Gudana, Roxana Pop, Raluca Sabau, Vlad Tomei
PAVILIONUL ROMANIEI

In copilarie, universul meu si al vecinilor de varsta mea se intindea pe suprafata din jurul blocului si, cu toate astea, nu parea deloc mic. Gaseam si, daca nu gaseam, cream acolo tot ce aveam nevoie. Cu o creta la indemana, asfaltul devenea tabla de scris si desenat, sotron, teren de tenis, de volei, de orice fel. Bara pe care parintii bateau covoarele se transforma pentru noi in poarta la care inscriam goluri sau in aparat pentru exercitii de gimnastica. Masinile, mult mai putine pe atunci, se transformau in paravane dupa care ne ascundeam cand jucam de-a v-ati ascunselea.

Ca madlena lui Proust, proiectul Mnemonics din pavilionul tarii noastre m-a purtat in acea perioada. Cand am trecut pragul expozitiei, atmosfera era animata. Doi vizitatori jucau ping-pong la masa din stanga, alti doi se dadeau in leaganul din dreapta. Altii citeau diferite materiale despre jocuri si despre universul din acea incapere. Eu am intrat in joc sutand la poarta amplasata langa un perete. Nu stiu din ce tari provenea toata lumea, dar parea ca limbajul copilariei este acelasi pentru toti si ca nimeni nu l-a uitat.

“Tema spatiului liber vine cu incercarea de a testa multiplele nuante ale acestei sintagme, indicand, in egala masura, sensul libertatii  si al lipsei de restrictii,  si sensul  gratuitatii,  al  lipsei de costuri de orice  fel  –  un  spatiu  dat,  de  o  generozitate  pe  care  numai  lipsa de reguli si  sarcini  o  garanteaza, un teritoriu al libertatii intentiei urmata de actiune fara consecinte ce i-ar depasi granitele.

Acest spatiu, dintr-o lume imaginara, la primul gand, ne este, de fapt, familiar,  aproape, confortabil si pretios deoarece, acum, intr-o lume a discrepantelor sociale si a discontinuitatilor in comunicare, ne amintim impreuna de ultima configuratie stabila cunoscuta  de noi toti – copilaria,” mentioneaza echipa proiectului Mnemonics in descrierea conceptului dezvoltat de ei. Mai multe detalii gasesti pe uniuneaarhitectilor.ro.


ROBA BECCIAH THE INFORMAL CITY
Comisar: Egyptian Ministry of Culture
Curator: Islam Elmashtooly and Mouaz Abouzaid
PAVILIONUL EGIPTULUI

Proiectul ilustreaza modul in care comertul practicat, fara o structura si o reglementare bine stabilite, in bazaruri si in alte spatii informale din Egipt influenteaza arhitectura oraselor si a suburbiilor acestora. Totodata, adreseaza necesitatea unei strategii de dezvoltare a acestor forme de comert.

Cand am trecut pragul pavilionului, mi-au captat atentia sutele de obiecte suspendate de tavanul incaperii. Printre multe altele, am vazut cateva instrumente muzicale, ventilatoare, portavoci, un gramofon, o roata de caruta. Urma sa aflu mai tarziu ca toate proveneau din targurile de vechituri din Cairo.

In descrierea proiectului de pe robabecciah.com, echipa vorbeste despre cum aceste targuri reprezinta o forma antica de reciclare si, totodata, un mijloc prin care deseurile unei societati construiesc o economie. Numarul mare de obiecte, expuse intr-un spatiu restrans, a devenit si o aluzie la societatea consumerista in care traim. Cumparam prea mult si aruncam prea mult. Pe langa aceasta instalatie, expozitia a inclus si un material video si alte informatii ce au fost prezentate pe peretii pavilionului.

Mai multe informatii despre editia din acest an a Bienalei de Arhitectura sunt gazduite de site-ul oficial al evenimentului www.labiennale.org.

Foto: Ioana Lovin (arhiva personala)

PUBLISHED ON 23.11.2018 TAGS: bienala arhitectura

more in Mood Board