Mi-am dorit sa aflu mai multe despre decizia ei de a face pasul de la promotor la creator de design, despre provocarile pe care le-a intampinat si depasit pe parcurs, dar si despre planurile pe care le are pentru brandul monom.

Ce te-a atras spre designul de bijuterie? Cum s-a conturat aceasta pasiune?

A fost cumva o reintoarcere spre o afinitate mai veche, poate prea putin conturata. Ca sa intru in concret: imi faceam propriile bijuterii in liceu (am terminat Liceul de Arte de la Cluj, sectia arhitectura si design). Apoi, au urmat anii de facultate (facultatea de arhitectura dureaza 6 ani, deci a fost ceva), anii de stagiatura, iar bijuteria a ramas undeva, ca o pasiune careia nu-i mai dai curs pentru ca i-a trecut vremea. Nu mai purtam nici vechile bijuterii, dar nici nu gaseam bijuterii pe care sa imi faca placere sa le port.

Georgiana Ciceo, fondatoare si designer monom

Cum a influentat experienta de co-fondatoare a festivalului ZAIN – Design Expressions decizia de a explora teritoriul designului si in calitate de designer de bijuterie?

Monom s-a cam nascut la ZAIN2016. Sau, cel putin, atunci a fost zamislit. Aveam un proiect in cadrul ZAIN – Mestesug (in) Contemporan, unde designerii lucreaza cu diversi mestesugari si realizeaza impreuna colectii cu estetica contemporana. Am ramas fara un designer si am decis sa incerc sa fac eu o astfel de colectie – daca tot stiam cel mai bine proiectul si ce inseamna el. De aici incolo, ca tot ma intrebai de experienta avuta si cum m-a ajutat ea, trebuie sa recunosc ca probabil mi-a fost mai usor decat mi-ar fi fost daca nu cresteam ZAIN-ul inainte. Probabil asa se zice si cand faci al doilea copil: stii ce ai de facut, stii ce presupune, stii ce trebuie sa mananci, [in cazul unui brand] stii unde e Registrul Comertului, de unde se cumpara o casa de marcat si asa mai departe. Evident, mi-au fost de mare ajutor si oamenii pe care ii aveam in preajma, multi dintre ei colegi din ZAIN sau cunoscuti prin ZAIN: fotografi, designeri grafici, oameni de PR, mestesugari etc.

Colectia IMPERFECT

Povesteste-mi despre drumul de la idee pana la definirea brandului monom.

Aveam primele bijuterii, realizate si expuse in cadrul ZAIN2016. Nu aveam nume, nu stiam sa lucrez cu argint (sau cu orice alte metale), dar stiam ca povestea trebuie sa continue. Asa ca mi-am setat un deadline – avea sa fie decembrie 2016 – si am inceput sa lucrez. Lucram in paralel la 3 colectii, la a-mi crea un atelier, la a gasi un nume, un logo, la a face un site si la a lansa totul in cea mai buna forma cu putinta. Aveam si un job de 8 ore la momentul respectiv, asa ca a fost cel putin interesant.

Cum se vede, din perspectiva ta, designul de bijuterie de la noi?

Promitator. Atat din experienta cu monom, dar si din experientele avute cu ZAIN, as zice ca exista foarte mult potential si avem multi designeri talentati.

Care sunt provocarile cu care se confrunta designerii de bijuterie autohtoni?

Pfuuu, sunt zile in care totul pare o provocare. (rade) Strict din perspectiva mea, cel mai greu imi este sa lucrez cu furnizori din Romania. De la ambalaje la materiale la unelte, servicii din domeniu, totul e inca dificil. Poate nu am gasit eu inca sursele potrivite, dar pe majoritatea sunt nevoita sa le gasesc in afara.

Ai studiat arhitectura si profesezi in domeniu. Cata arhitectura este in piesele monom?

E multa arhitectura in monom. Gandesc si creez piesele la fel cum vad in minte elementele de arhitectura. Functiunea, de data aceasta, e clara, forma o urmeaza, insa, ce cred ca aduce nota diferita e contrastul cu formele corpului si felul in care se asaza pe trup. De asta spun ca bijuteriile monom sunt arhitecturi purtabile.

Cum se intampla cu inspiratia pentru colectiile pe care le realizezi? Simti ca vine ea la tine pe neasteptate sau este mai degraba rezultatul unor cautari?

Pana acum, a venit singura de fiecare data. Ma gandesc putin cu groaza la eventualitatea momentului in care va trebui sa o chem. (rade)
Se intampla sa vad ceva, sa imi imaginez ceva, sa tai materialul intr-un anume fel, sa il indoi, sa il asez si sa cada cumva si, de acolo, totul prinde forma.

Colectia IMPERFECT

Cu ce tipuri de materiale lucrezi?

Deocamdata, am lucrat cu cupru, alama, argint, aur. Am gasit si achizitionat niste cristale si niste pietre pentru care, inca, nu a venit inspiratia de care iti spuneam, dar sunt pe raft undeva si le vine randul in curand.

Exista un material anume cu care ti-ar placea sa experimentezi? De ce?

Da, cu vantablack. E de fapt o vopsea, e cel mai negru negru de pana acum, dezvoltat ca o substanta chimica in prima faza. Ulterior, s-a gasit o forma de comercializare a lui ca o vopsea, insa, deocamdata, doar sculptorul Anish Kapoor are dreptul sa il foloseasca – are un fel de exclusivitate cu dezvoltatorii lui. Vantablack-ul e atat de negru, incat absoarbe lumina, nu reflecta nimic si cred ca te poti juca tare fain cu formele si cu iluziile optice astfel.

Ce planuri ai pentru monom in 2018?

Go international. Monom e deja intr-un magazin din Italia si suntem in discutii cu mai multe concept-store-uri din Europa. Urmeaza sa vedem cum se concretizeaza.
Am si niste ganduri de noi tehnici, incluzand elemente de print 3D. Cred ca va fi un an tare fain.

Poti urmari activitatea brandului monom pe monom.studio, pe pagina de Facebook a studio-ului si pe contul de Instagram.

Foto: Andreea Bogdan

The post Arhitecturile purtabile ale Georgianei Ciceo. Monom. appeared first on Petocuri.

Designerii Snob. la targul Pure London

Snob. aduce sub umbrela aceluiasi brand bijuterii de autor si genti. Cum ati ajuns la aceasta formula?

Iza: Noi ne-am cunoscut la targuri. Florian facea de ceva vreme genti, eu faceam bijuterii. Apoi, am decis sa inchiriem impreuna un spatiu in care sa ne mutam atelierele de acasa. La atelier, ne-am cunoscut mai bine, am inceput sa mergem la targuri impreuna si, fara sa ne dam seama, am devenit un cuplu. A venit natural decizia de a ne uni fortele sub acelasi brand, ambii faceam accesorii si aveam cam acelasi stil si aceleasi aspiratii.

Florian: La targuri ai contact cu tot ceea ce inseamna aceasta industrie, clienti, colegi, presa, oameni avizati etc. Asta ne-a ajutat sa ne analizam mai bine din exterior, sa intelegem unde facem bine si unde mai avem de progresat. La un moment dat, am constientizat toate lipsurile pe care le aveau brandurile noastre la acel moment si am simtit nevoia de o schimbare. Asa ca ne-am dat seama ca cel mai eficient este sa o luam de la zero, cu un brand nou, in care sa includem munca amandurora.

Care sunt atuurile deciziei de a dezvolta un brand in doi?

Florian: In primul rand este foarte riscant sa faci asta daca la nivel personal nu exista o relatie foarte stransa si foarte „sanatoasa”. Noi am decis sa lucram impreuna in momentul in care ne-am cunoscut destul de bine, am prins multa incredere unul in celalalt si am construit o relatie bazata pe respect. Asta ne-a permis sa crestem si sa avem doar avantaje din aceasta colaborare.

Iza: In primul rand, fiind doi, se impart greutatile in timp ce fortele se aduna. Noi am inteles si acceptat faptul ca suntem diferiti, cu experiente, talente si calitati diferite. Cand avem o problema, o rezolva cel care se pricepe mai bine, iar celalalt il ajuta si, in acelasi timp, invata. Asta ne-a ajutat sa fim mai eficienti.

Bijuterii din colectia „Expression”

Ce v-a atras spre designul de accesorii?

Iza: Eu am studiat arhitectura, dar in timpul facultatii mi-am dat seama ca imi doresc o activitate cat mai independenta si in care sa pot face ceva cu mainile mele, ceva practic, nu doar pe hartie, asa ca am dezvoltat ceea ce faceam de cand eram copil. De mica faceam haine pentru papusi sau bijuterii din margele si tot felul de obiecte.

Florian: Eu tot la facultatea de arhitectura am studiat, la Torino, dar la sectia de design grafic. Si la mine procesul a fost acelasi: mi-am dat seama ca nu o sa fiu multumit cu un job in grafica si publicitate si ca vreau sa fac ceva mai personal, in care sa-mi exploatez adevaratele pasiuni. De mic am fost fascinat de masina de cusut a bunicii si cred ca pe la 5-6 ani mi-am cusut de mana primul portofel din resturile de materiale gasite prin casa. La liceu imi modificam singur hainele si, in timpul facultatii, am avut un brand de tricouri. De multe ori ma urcam in tren si petreceam cate o zi intreaga la Milano, pe via Montenapoleone, unde luam la rand toate magazinele marilor designeri, pur si simplu ca sa ma inspir si asa am fost cucerit de obiectele din piele, de perfectiunea lor.

Rucsac din colectia „All Black”

Daca ma gandesc la materialele din care sunt realizate bijuteriile sau la tehnica origami folosita in construirea unor genti, contrastele devin un concept emblematic pentru brandul vostru. Cum definiti estetica Snob.?

Florian: Contraste coerente as spune eu. Singura regula pe care o respectam atunci cand cream este cea a propriului nostru gust in design. Asta aduce o coerenta stilistica intre obiectele create, dar si o libertate care ne permite sa exploram zone destul de contrastante. In viitor este posibil chiar sa iesim din aria de accesorii si sa ne punem amprenta pe obiecte de mobilier, papetarie sau chiar jucarii.

Iza: Chiar daca realizam obiecte destul de diferite intre ele, exista elemente care se regasesc in fiecare dintre ele: atentie la detalii, minimalism si, in acelasi timp, practicitate si ergonomie. In general incercam sa realizam obiecte cu design deosebit, dar in acelasi timp „timeless”.

Alegerea numelui a fost un proces simplu sau, mai degraba, rezultatul unor cautari? Cum s-a intamplat?

Florian: Eu am ales numele si am realizat logo-ul. Pot zice ca facultatea de design grafic aici a fost utila. A fost un proces destul de rapid si tehnic. Am cautat o denumire dintr-un singur cuvant, scurt, international si puternic, dar nu grandios, maiestuos sau impunator, ci mai degraba avand o usoara tenta negativa, ironica.

Prin piesele voastre, atribuiti noi semnificatii cuvantului „snob”, fata de cea pe care o gasim in DEX. Ce inseamna pentru voi?

Florian: La targuri, imi place sa analizez reactiile clientilor care inca nu ne cunosc: se uita la produse, apoi vad numele, apoi – o mica pauza! Aceasta mica pauza este ceea ce am cautat cand am ales acest nume. Cred ca gandurile contrastante de care sunt loviti in acea pauza de o secunda ne ajuta sa ramanem mai usor in memoria lor.

Cuvantul snob are o origine incerta si mai multe conotatii. In Romania, este raspandita cea mai negativa dintre ele, dar aceasta nu se regaseste in produsele noastre care nu sunt nici opulente, nici sclipitoare, nici mega-branduite. Dar snob, pe langa „auto-pretins superior” inseamna si „pretentios” asa ca, daca un „food snob” sau un „music snob” este pretentios si are gusturi fine, cand vine vorba de mancare sau muzica, asa si un „fashion snob”, in conceptia noastra, este un iubitor foarte selectiv de moda, care de obicei cauta calitate si bun gust, indiferent de ceea ce spun trendurile.

Bijuterie din colectia „Organic”

Ce rol au tendintele in procesul vostru de creatie?

Iza: Suntem atenti la ceea ce se intampla in jurul nostru, dar ramanem intotdeauna independenti de trenduri si fideli propriilor noastre convingeri. Incercam sa selectam anumite elemente din noile trenduri, cele care ni se par logice, cele care ne uimesc placut si care bineinteles sunt coerente cu viziunea noastra.

Florian: Exista trenduri care se nasc din nevoile clientilor finali si trenduri impuse de interesele industriei. Primele sunt demne de atentie.

Pe 11 si pe 12 noiembrie, participati la targul V for Vintage #19 de la Grand Hotel du Boulevard. Ce colectii expuneti la targ si care este povestea din spatele acestora?

Iza: Eu voi expune cele mai noi colectii, „Expression”, care este un manifest pentru comunicarea directa face-to-face versus comunicare prin mesaje pe smartphone si „Organic”, o colectie care imprumuta putin din frumusetea elementelor organice ale naturii.

Florian: Pe langa deja clasicele modele „Origami” si „Pillow Box”, voi expune „All Black” o colectie in care se regasesc elemente sport-chic cu aer minimalist si „Timeless” colectie in care am incercat sa concentrez toate elementele marochinariei de lux, materiale de calitate, finisaje impecabile si design rafinat.

Bijuterie din colectia „Expression”

Geanta Logo Shopper din colectia „All Black”

Cand sunteti in cautare de idei, la ce surse de inspiratie apelati?

Iza: De obicei, nu cautam ideile, cautam momente care ne ofera idei. Cand timpul ne permite, alegem sa mergem in vacante, ori in locuri foarte linistite la tara, ori in mari orase aglomerate. Ambele sunt surse de inspiratie.

Ce planuri aveti pentru Snob. in viitorul apropiat?

Florian: Recent am deschis primul nostru showroom pe care clientii il pot vizita cu programare si, in curand, vom lansa site-ul si magazinul online la care lucram de ceva timp si care este aproape gata. Apoi, avem de gand sa incepem cateva colaborari cu diversi colegi pe care i-am cunoscut la targuri si carora le apreciem si respectam munca si cu care ne dorim sa realizam produse pe care isi vor pune amprenta atat ei cat si noi.

Urmareste activitatea Snob. in online pe snobdot.com,pe Instagram sau pe Facebook.

Foto: Snob. (arhiva personala)

The post Iza Visoianu & Florian Toma. Snob. appeared first on Petocuri.

Inceputa in 2014, Lemnia este o afacere de familie care imbina pasiunea lui Razvan pentru arhitectura si design si experienta tatalui sau, Florin Chelu, in prelucrarea lemnului. Gentile lor sunt gazduite astazi in magazine de design autohtone si de afara, iar o geanta Lemnia este expusa la Muzeul Gentilor din Amsterdam.

Razvan Chelu, co-fondator Lemnia. Foto: Iulian Dinu.

Dar cum a inceput totul? Intors acasa din Portugalia, Razvan i-a povestit intamplarea tatalui sau, iar acesta: “A reactionat foarte bine. Tocmai de-asta mi se pare ca in povestea noastra lucrurile chiar s-au legat.” Razvan recunoaste zambind ca nu a fost nici pe departe prima idee pe care i-a prezentat-o de-a lungul timpului si ca, desi tatal sau l-a ajutat de fiecare data, parca nu l-a perceput niciodata la fel de deschis.

Prima schita „a fost o munca buna de echipa”, in care fiecare a pus pe masa experienta lui. Geanta realizata dintr-o singura bucata de lemn de stejar, cu o clapeta din piele maro, a generat printre cunoscuti un feedback care i-a surprins si i-a incurajat. “Mie imi placea,” isi aminteste Razvan. “Era creatia noastra si eram foarte fericiti si mandri de ceea ce am facut, dar nu ma asteptam [ca reactia] sa fie la fel de buna si din partea celorlati.”

Comenzile primite i-au determinat sa gaseasca furnizori si metode noi de a pune totul in practica in atelierul tatalui sau, astfel incat sa realizeze un produs desavarsit. Era hobby-ul lor pentru timpul liber. In rest, Razvan lucra la Bucuresti intr-un birou de arhitectura, iar tatal sau se ocupa la Campulung de proiectele lui obisnuite.

De la genti de lemn la Lemnia. De la hobby la job full-time.

Invitatia de a expune gentile din lemn la Festivalul WonderDay, desfasurat in vara lui 2014 la Mogosoaia, le-a perturbat ritmul linistit. „Atunci a intervenit o panico-bucurie constructiva, sa-i zic asa.” Pe de-o parte, erau satisfactia ca munca lor este apreciata si oportunitatea de a se prezenta in fata unui public generos. Pe de alta parte, insa, era un sirag de lucruri care trebuiau facute intr-un timp foarte scurt, astfel incat sa se prezinte asa cum se cuvine. “Nu aveam site, nu aveam ales atunci nici numele. Absolut nimic. Nu aveam o identitate vizuala.” Au reusit, totusi, sa puna cap la cap fiecare detaliu.

„Desi acum Lemnia pare logic pentru ca sunt genti din lemn, [numele] insa nu a fost gasit usor.” Au luat in calcul mai multe variante din care au facut un shortlist. „Toate erau ok, insa nu simteam ca suntem convinsi.” Cautarile au incetat in momentul in care cineva a mentionat Lemnia. I-a placut din prima pentru ca surprinde esenta povestii lor, e usor de tinut minte si de pronuntat, chiar si de straini.

Hobby-ul lor s-a transformat treptat intr-un job full-time. Lucrurile au luat amploare si au conturat mai bine visul de a dezvolta din Lemnia un brand international.

Asa ca, in urma cu aproximativ un an, Razvan a renuntat la slujba din arhitectura pentru a i se dedica 100%. Impartit in mai multe directii, simtea ca nu se ocupa cum si-ar dori nici de Lemnia, nici de munca de la birou, si ca era momentul sa ia aceasta decizie, chiar daca ar fi urmat o perioada mai dificila financiar. Si, in atelier, tatal sau se concentreaza pe realizarea gentilor.

Primele colaborari in afara tarii au avut loc inca din primul an de activitate si au reprezentat mai degraba o intamplare decat rezultatul unui plan bine definit. O romanca stabilita in Italia i-a descoperit pe Facebook si i-a contactat, iar produsele lor au ajuns astfel intr-un magazin din Roma. Tot in acea perioada, Lemnia a ajuns si intr-un butic din Rotterdam, dupa ce o persoana a observat geanta din lemn purtata de sora lui, care locuieste in prezent in Olanda.

In toamna lui 2015, o alta veriga importanta avea sa se prinda in acel lant al evenimentelor fericite: experienta cu Muzeul Gentilor din Amsterdam. „A fost cu siguranta cea mai mare satisfactie de cand am inceput si pana atunci… si pana acum.” Totul a inceput de la un interviu realizat de Claudia Marcu, corespondenta Radio Romania la Amsterdam, cu ocazia caruia a aflat de muzeu. L-a vizitat si s-a interesat atunci si de dezvoltarea unei posibile colaborari cu magazinul din incinta lui. La scurt timp insa, a primit vestea la care nici nu spera. Echipa muzeului dorea sa includa geanta Lemnia pe care le-a prezentat-o in zona de expozitie, la sectiunea Upcoming Designers. Aceasta se gaseste acolo si astazi.

Geanta Lemnia expusa la Muzeul Gentilor din Amsterdam. Foto: Razvan Chelu.

„Experienta cu Amsterdamul este mai degraba una culturala, fiind vorba despre un muzeu, si mi-am dat seama ca trebuie sa avem si o experienta de business in drumul spre international.” Asa si-a indreptat atentia spre targurile business to business din afara, iar, in iulie 2016, Lemnia a fost prezenta pentru prima oara la Pure London, o experienta repetata in acest an. Evenimentul aduce in acelasi loc sute de branduri de fashion si pe unii dintre cei mai importanti retaileri britanici si internationali. „Tot ce se poate intampla nu e decat bun si pe termen mai lung. Inca vedem efectele targului de anul trecut.” La ambele editii, Lemnia a incheiat si parteneriate pe loc. Dupa Paris si Londra, gentile din lemn vor ajunge si in magazine din Israel. Harta locurilor din care vor mai putea fi achizitionate urmeaza sa mai includa cateva orase din Europa.

De la design de cladiri la design de obiect

La targul Pure London de anul acesta au evidentiat cea mai recenta colectie dezvoltata la granita dintre bidimensional si tridimensional. Privite frontal, formele tridimensionale ale gentilor construite din abanos satinat si piele se reduc la un simplu cerc, patrat sau triunghi. De aici si numele colectiei: Geometric.

Despre inspiratie, Razvan spune ca vine de cele mai multe ori pe neasteptate. „E o strafulgerare, e un moment. Intr-o fractiune de secunda, se intampla ceva si apoi lucrul acela se dezvolta” asemeni unui puzzle.

Geanta din colectia Geometric. Foto: Ento.

„Da, a fost o trecere, nu mai fac design de cladiri, fac design de obiect, dar totul a venit natural,” mi-a povestit Razvan cand l-am intrebat cum a fost pasul de pe teritoriul arhitecturii in cel al designului. Mai mult decat atat e constient ca fara prima etapa din cariera, Lemnia nu ar mai fi existat astazi. „Daca nu faceam arhitectura, cu siguranta nu as fi facut nici gentile. Ar fi fost cu totul alt drum.”

Din online in offline. Si invers.

Toamna asta, Razvan pregateste deschiderea unui showroom in Bucuresti. „E in lucru un spatiu unde pot sa invit atat clientii, cat si pe cei care vor sa vada cum incepe de la zero un obiect.”

Atelierul ramane in continuare la Campulung. In studio, lumea va putea vedea etapele prin care trece o geanta de la schita la macheta si prototip si pana la produsul final. Intr-o lume a digitalului, interactiunea directa cu clientii ramane o componenta importanta pentru ca, oricat de bine ar fi ea realizata, o fotografie nu reda si ce inseamna sa porti o geanta Lemnia. „Cand vezi o bucata de lemn, automat o cantaresti vizual si, din experienta de pana atunci, o bucata de lemn de dimensiunea asta e grea,” imi spune Razvan aratand spre una dintre genti. Este un detaliu care ii surprinde adesea pe oamenii care vad produsele lor pentru prima oara la targuri, in magazinele fizice din Bucuresti, printre care Carturesti – sectiunea ROD, Neogalateca sau My Romanian Store, dar si la ei acasa, atunci cand deschid coletul comandat online.

Tot ca plan pentru viitorul apropiat, echipa Lemnia – formata astazi din patru membri: Razvan, tatal sau si inca doi angajati, unul la atelier si unul la Bucuresti – pregateste si lansarea primelor obiecte pentru barbati. Chiar daca povestea brandului nu a pornit cu acest scenariu in minte, el contureaza o alta veriga din lantul evenimentelor fericite.

Poti urmari povestea Lemnia pe atelierlemnia.com, pe pagina lor de Facebook, dar si pe Instagram.

Sursa foto: imaginea principala este realizata de Razvan Chelu la editia din acest an a targului Pure London

The post Razvan Chelu. LEMNIA. appeared first on Petocuri.

Ii urmaresc activitatea pe Instagram de cand i-am descoperit prima oara bijuteriile. Intr-o dimineata de martie, in timp ce scrollam printre fotografiile din newsfeed, mi-a acaparat privirea o imagine postata de Tami Eshed. M-a fascinat imediat ideea ei de a transforma banalele dopuri antifonice, care diminueaza zgomotul exterior, in piese de bijuterie care exprima dorinta de a obtine o liniste mai pretioasa – cea interioara. Mi-am dorit de atunci sa aflu mai multe, iar, cand ne-am intalnit, conversatia noastra s-a extins pe axa timpului, de la unele dintre cele mai vechi amintiri legate de bijuterii pana in prezent.

Tami Eshed a realizat prima ei bijuterie in joaca. Pe cand era in liceu, obisnuia sa mearga dupa ore la un magazin cu margele. Acolo si-a facut o bratara pe care a purtat-o la nunta fratelui ei. „Imi amintesc atat de bine acea bratara. Era un sirag foarte-foarte lung, pe care am pus multe margele si l-am purtat infasurat la incheietura mainii. Tin minte ca eram foarte mandra de rezultat.”

Cu toate astea, decizia de a deveni designer avea sa se contureze mai tarziu. Ea isi imagina un alt parcurs profesional: „Eram foarte sigura ca voi deveni profesoara. Sunt o persoana foarte iubitoare si comunicativa si m-am gandit ca asta voi face.” Calatoria in America de Sud a motivat-o sa exploreze pasiunea ei pentru arta. A vizitat acolo multe targuri de artizani si a fost impresionata de bijuteriile realizate din macrame. A invatat chiar si cateva tehnici. Cand s-a intors in Israel, a studiat design de bijuterie la Shenkar College of Engineering and Design din Tel Aviv. A absolvit in 2011, iar, in 2012, a fondat propriul brand, T Squared. Dupa obtinerea diplomei, a primit ocazia de a impartasi mai departe din cunostintele ei, predand design de bijuterie.

Proiectul de care m-am indragostit eu dezvolta o idee conturata de Tami in primul din cei patru ani de studii. A trebuit sa creeze atunci o piesa care sa reflecte un obicei banal din viata de zi cu zi. S-a lasat inspirata de senzatia placuta de a trece betigasele cu capete moi de vata pe suprafata urechii, iar modul in care a transpus rutina in bijuterie a fost apreciat de profesor. Dedicata simturilor, tema de anul acesta a revistei AUTOR i-a readus in minte acel proiect: „Am schimbat conceptul in acord cu viata mea de acum, pentru ca, dupa 10 ani, sunt cu totul o alta persoana.” Obiceiul la care face referire „Enjoy the Silence” este si el cu totul altul: acela de a cauta linistea.

Pentru Tami Eshed, 2017 este anul in care si-a propus sa se concentreze pe latura artistica a profesiei ei si sa lase pe plan secundar partea ei comerciala. „Enjoy de Silence” este un proiect intim, despre viata ei. Din acest motiv, ea este si cea care poarta bijuteriile in cadrul fotografiilor. In martie, designerul a prezentat proiectul in tara natala in cadrul unei expozitii organizate de Ziua Internationala a Femeilor. „Caut linistea deja de ceva timp si am gasit-o doar de cateva ori. Acea liniste absoluta.” Asa incepea descrierea proiectului ei pe Instagram. Cand ne-am intalnit, mi-a vorbit despre cele doua fatete ale linistii cautate – cea din mediul exterior si cea din adancul inimii – si despre conexiunea dintre ele. „Dorm bine de obicei, dar se intampla sa ma asez in pat, sa-i spun prietenului meu <Noapte buna!>, sa inchid ochii… si, atunci, frigiderul incepe sa faca galagie, vecinul incepe sa faca galagie si, apoi, inima incepe si ea sa faca galagie,” mi-a exemplificat ea.

A pornit colectia cu bijuteriile care se muleaza pe pavilionul urechii si il acopera ca o floare. Designul lor este apropiat de ceea ce a facut cand era studenta. A adaugat, apoi, o alta serie de bijuterii placate cu aur, ce redau indeaproape formele in care pot fi modelate dopurile din spuma polimerica.

Eu obisnuiesc sa folosesc dopuri antifonice pentru a ma izola de zgomotul din jur. In ciuda proiectului ei, Tami are un alt remediu pentru asta: „Ascult muzica atunci cand vreau sa ma delimitez de mediul din jur. Castile sunt, de fapt, dopurile mele antifonice.”

Daca „Enjoy de Silence” a fost gandit pentru revista, la targul AUTOR, designerul a participat cu cea mai recenta colectie, „Off Balance”. Tami a definitivat piesele dupa multe incercari si cautari, iar rezultatul a surprins-o complet. Desi in armonie cu estetica ei, designul lor aduce un suflu nou.

Cateva pietre adunate de ea pe o plaja din Cipru au inspirat-o sa gandeasca un design care sa-i permita sa le integreze si pe ele. “Aveam cateva pietre, am mai cumparat cateva si, apoi, am realizat eu unele din metal.” Cele din urma sunt modelate din alama, sunt goale pe dinautru si vopsite astfel incat sa capete aspectul de piatra. Spre deosebire de pietrele naturale cu care sunt combinate pe inele, cercei, pe o brosa si pe pandantive, acestea sunt foarte usoare. Este un detaliu care genereaza un contrast intre aparenta si esenta si, totodata, un joc al echilibrului care imi aminteste de sculpturile mobile ale lui Alexander Calder. Ambele elemente te surprind atunci cand interactionezi cu piesele colectiei.

„Bijuteriile reflecta felul meu de a fi,” spune Tami despre estetica ei. „Daca deschid dulapul, totul este organizat pe culori, pe stiluri. Daca vii in studio-ul meu, vei vedea ca totul e mic si asezat la locul lui. Daca te uiti in portofel, totul este foarte bine organizat. In masina mea, de asemenea. Faptul ca sunt atat de ordonata influenteaza designul bijuteriilor mele. Ele au un aspect curat, organizat. Au o logica. Sunt elegante, fara excese.”

De fiecare data cand vorbesc cu un designer de bijuterie, sunt curioasa care sunt piesele preferate. Pentru Tami, este vorba despre inele. Daca ar putea sa creeze doar inele, ar face-o. Ii plac pentru ca, spre deosebire de celelalte bijuterii, inelele sunt intotdeauna la vedere si devin parte din conversatie atunci cand gesturile mainilor insotesc cuvintele.

„Trebuie sa spun ca fiecare colectie are, in spatele ei, o poveste,” a mentionat ea cand am intrebat-o despre inspiratie. Aceasta poate porni de la un detaliu remarcat intr-o calatorie sau de la un simplu gest facut intamplator. Posibilitatile sunt nelimitate si sunt alimentate de dorinta ei de a se autodepasi. Mi-a vorbit despre planurile ei de a invata sa monteze pietre. De altfel, „Off Balance” este prima colectie in care a explorat acest domeniu. „Fotografa cu care lucrez mi-a spus ca este nerabdatoare sa vada ce va urma. N-am nicio idee”, a marturisit ea.

Daca iti doresti sa descoperi colectiile realizate de ea pana acum, intra pe site-ul lui Tami Eshed t-squared.info. Ii poti urmari activitatea si pe pagina ei de Facebook sau pe contul de Instagram.

Fotografii: Maya Baran

The post Tami Eshed. T Squared. appeared first on Petocuri.

“Am inceput sa cos in urma cu cinci ani, dupa ce lucrarile altor artisti textilisti, printre care si Lauri Faggioni, mi-au starnit interesul. Nu aveam nicio experienta in domeniu, dar faptul ca mi-a placut de la inceput m-a incurajat sa continuu si sa incerc lucruri noi,” povesteste Chloe Giordano. “Mi-a luat ceva timp sa gasesc un mod de a broda care sa capteze cu adevarat felul in care obisnuiam sa pictez,” mentioneaza despre tranzitia la noul mediu de expresie. Printre tehnicile din ilustratie care si-au gasit corespondentul in broderie, se regaseste obiceiul ei de a reda formele inlocuind, pur si simplu, culoarea sau nuanta, mai degraba decat sa amestece la un loc mai multe vopsele. “Este un lucru foarte asemanator cu ceea ce fac azi pentru ca nu poti amesteca doua fire de ata in culori diferite, asa ca aleg culorile cu multa atentie. Le asez una langa alta pe material, astfel incat sa gasesc alaturarea potrivita pentru forma pe care urmaresc sa o creez.”

Am fost curioasa sa aflu procesul prin care trece o idee de la concept la lucrare finala. “Incep, de obicei, cu o schita bruta prin care incerc sa definitivez compozitia. Iau cateva fotografii de referinta cu animalul pe care vreau sa-l desenez, exersez si verific ca totul sa fie corect. Apoi, combin toate aceste elemente in desenul final pe baza caruia urmeaza sa brodez. Pentru a transpune imaginea pe material, schitez desenul pe o noua bucata de hartie. O decupez si, cu ajutorul unui marker temporar, ii trasez conturul pe material. Odata ce am inceput sa brodez, avansez cu totul dintr-odata, incepand de la varful nasului pana la varful cozii.” Realizate astfel, cusaturile confera lucrarilor fluiditate. „Metoda ramane aceeasi si atunci cand lucrarea nu implica animale. Schitez ideile, imi iau niste referinte, fac desenul final si incep sa brodez.”

Iepuri in degradeuri de maro, pasari colibri colorate, veverite roscate, inconjurate de flori sau frunze marunte sunt cusute cu migala pe bucati de panza vopsita manual. “Natura ma inspira, in special cea din zona in care traiesc. Multe dintre lucrari prezinta viata salbatica specifica Marii Britanii. Imi place sa invat numele animalelor si ale plantelor pe care le intalnesc cand ma plimb in imprejurimile Oxfordului si sa gasesc o modalitate de a le utiliza in lucrarile mele.”

In portofoliul lui Chloe Giordano, se regasesc colaborari cu edituri ca Penguin, Vintage Books sau Liberty. Pentru ea – un vis implinit. “Sunt o cititoare inraita si mi-am dorit dintotdeauna sa realizez design de carti. Sa fiu invitata sa fac asta a reprezentat o ocazie extraordinara. De obicei, primesc o descriere cu ce isi doreste editura, alaturi de cateva imagini de referinta. Schitez cateva idei dintre care isi aleg favorita. Apoi, dezvolt imaginea respectiva intr-un design complet care trece, de obicei, de la mine la client si inapoi pentru eventuale modificari. Odata ce am convenit asupra tuturor detaliilor, incep realizarea lucrarii finale care imi ia, deseori, mai putin timp decat broderiile cu animale pentru care sunt cunoscuta. Imi place foarte mult sa realizez coperte pentru carti sau alte proiecte asemanatoare pentru ca ma scot din zona mea de confort si ma provoaca sa explorez lucruri noi.”

Am fost curioasa cum arata un top 5 carti pe care le-ar recomanda unui prieten, iar titlurile alese de ea aduc impreuna arta si natura. “Cartile de arta pe care le rasfoiesc cel mai des sunt probabil Botanicum de Katie Scott, In Progress de Jessica Hirsch, The Illustrator’s Guide to Law and Business Practice de Simon Stern (nu e foarte distractiva, dar este extrem de utila!), Royal Manuscripts: The Genius of Illumination de la British Library si orice ghid de natura, poate seria Observer’s Books, care cuprinde carti foarte utile, intr-un format atat de mic incat iti incap in buzunar.”

Lucrarile lui Chloe Giordano se regasesc sub forma de vederi sau printuri in shopul ei de pe Etsy, proiect pe care doreste sa-l dezvolte in acest an. Daca iti doresti sa pastrezi legatura cu ceea ce creeaza ea, o poti urmari pe site-ul chloegiordano.com, pe pagina ei de Facebook sau pe Instagram.

Foto via Chloe Giordano

The post Chloe Giordano. De la ilustratie la broderie. appeared first on Petocuri.

A studiat stiinte politice si a profesat timp de 10 ani in domeniul bancar. Schimbarea de cariera s-a conturat in 2009, pe cand Alina se afla in concediu de maternitate. Cum este o fire foarte activa, iar acasa avea parte de sprijin din partea mamei si a soacrei, si-a dorit sa gaseasca o activitate careia sa-i dedice timpul liber ramas. Inspirat de conversatiile pe care le aveau impreuna pe cand inca mergea la banca, sotul ei a venit cu o sugestie care a pus punct cautarilor. Familia lui detine o fabrica de camasi pentru export, fondata in urma cu 25 de ani. Camasile erau parte din dress code-ul de la birou, asa ca Alina obisnuia sa poarte adesea modele personalizate de ea in cele mai creative moduri. Acestea au captat imediat atentia colegilor care si-au manifestat constant dorinta de a le achizitiona. Din cauza ca fabrica nu avea un departament dedicat pietei din Romania, acest lucru nu a fost posibil decat atunci cand Alina a pornit experimentul ce urma sa se dezvolte in Pineberry. „Chiar si acum tin minte, momentul in care am ajuns la fabrica si am intrat in depozitul de materiale, unde am putut sa tai mostre, sa vad ce cu ce combin. M-am simtit, pur si simplu, ca un copil intr-un magazin de dulciuri. A fost foarte placuta senzatia.”

In 2010, a finalizat primele doua colectii – una pentru femei si una pentru barbati. Le-a prezentat colegilor si, in doar doua saptamani, stocul a fost epuizat. Acest lucru a impresionat-o si a incurajat-o sa mearga mai departe. „Ei au fost foarte multumiti de produs, atat de calitate, cat si de coloritul pe care il alesesem. Nu erau niste camasi simple. Aveau gulere si mansete duble, contraste florale pe interior, pe manseta, pe gulere sau pe fenta. Cum imi placea mie sa le port, exact asa le-am facut. Acum sase ani, pe piata romaneasca, nu era atata diversitate pe partea de camasi. Existau multe modele business, uni, fara niciun artificiu coloristic, iar nastrusniciile mele au avut succes.”

Alina a descris primul capitol din povestea Pineberry – pe atunci cu un alt nume – drept un „one man show”. Exceptand partea de productie, ea a jonglat cu tot ce tinea de bunul mers al micii afaceri. „Am pornit brandul de la o joaca, fara un plan de business. Total aiurea daca stau sa ma gandesc la tot ce stiu acum – mentioneaza ea amuzata – dar ma bucur ca a functionat. Intr-un an de zile, am creat o baza de clienti doar din recomandarile celor cu care am inceput. Clientii noi faceau la randul lor alte recomandari” si asa numarul lor crestea constant. A facut prima angajare dupa primele sase luni. Astazi, pe langa „cele 100 de doamne dragute care ne ajuta sa ne facem colectiile” in fabrica, mai fac parte din echipa Pineberry sotul ei, care este managerul de productie, inca doua persoane la Bucuresti si o colaboratoare la Brasov.

Pentru a depasi reticenta cu care oamenii intampinau ideea shopping-ului online, Alina a implementat in capitala si conceptul magazinul vine la tine acasa sau la birou.  „Am zis: ok, clientul trebuie sa vada mai intai produsul si sa fie convins ca nu este doar o poza foarte bine retusata pe un site.” A fost o decizie cu care le-a castigat mult mai usor increderea. Cei interesati puteau sa probeze camasile, sa se consulte cu familia, sa se gandeasca si sa se razgandeasca linistiti.  Prin afacerea lor, si-au propus sa ofere o alternativa la magazinele fast-fashion. „Ne-am dorit sa facem niste camasi accesibile, pe care lumea sa si le permita. […] Am vrut sa venim cu o varianta de produs calitativ, care sa nu se strice dupa un sezon, cu care lumea sa se simta bine si cu care sa reinviem putin din ceea ce reprezenta pe vremuri un produs facut in Romania.”

E greu sa gasesti un mix bun, dar, atunci cand il gasesti, stii asta pur si simplu. Experimentul inceput de Alina a castigat in timp toate elementele unui brand, insa era nevoie de cineva care sa le aseze in formula potrivita. Aici a intervenit prietena ei, Andra Oprisan, care lucra pe atunci la o companie de branding din Londra. In 2012, povestea Alinei a primit un nume si o identitate vizuala care sa-i reflecte personalitatea. Alegerea numelui s-a oprit chiar la prima varianta propusa de Andra Oprisan. „Mi-a spus: <Tu stii ce este pineberry?> I-am spus ca nu stiu. <E un fruct nou creat, un hibrid intre ananas si capsuna. E si dulce si acrisor. Mie mi se pare ca reprezinta exact genul vostru de business – o afacere veche de 25 de ani, cu experienta socrului care va ghideaza din spate, dar care are si amprenta voastra tanara, a ta si a sotului. Camasile tale sunt la fel. Cele business care sunt clasice, dar si cele cu accesorii si coloristici in tendintele actuale>.”  In fata acestei descrieri, raspunsul Alinei a fost prompt: “M-ai convins. Ramane Pineberry.”

Odata incheiata rebranduirea, a urmat una dintre cele mai mari provocari pe care le-a intampinat pana acum: „sa fac brandul cunoscut, dincolo de aceste recomandari ale prietenilor.” Etapa a pus-o in fata unui taram necunoscut pe care si-a propus sa-l descopere alaturi de specialisti in domeniu. Asa a ajuns sa urmeze cursurile de la Naked PR, unde a inteles ca „tot ce facusem eu pana atunci erau pasi micuti, bajbaiti, neplanificati si ca trebuie sa schimb abordarea.” Tot aici a cunoscut-o pe Noemi Meilman, care i-a fost profesor si care i-a propus o colaborare ce a impanzit social-media pe parcursul primaverii si al verii. Impreuna, au realizat “Camasa de vacanta”, o camasa alba, supradimensionata, imprimata pe spate cu fotografii realizate de Noemi in Las Vegas si inscriptionate cu textele Marinei Moldovan de la SkinDeep. „A fost triggerul care a adus brandul in atentia revistelor. Datorita lui Noemi, care este un om extraordinar si care s-a ocupat extraordinar de tare (de proiect). […] A avut un succes foarte mare si pentru ca produsul s-a pretat bine perioadei de vacanta si, din cate am inteles de la cei care ne-au dat feedback, a fost o camasa placuta la purtat.” Pot sa confirm si eu asta.

Munca pentru o colectie dureaza aproximativ o luna. Cu toate acestea, primele repere se traseaza mai devreme, in cadrul targurilor internationale de la Paris si Londra, la care Alina obisnuieste sa participe impreuna cu sotul ei. Acolo porneste inspiratia. „Incercam sa lansam colectii o data la 2-3 luni, depinde de cererea pe care o simtim. Ideea e ca, de vreo 2-3 ani de zile, piata e destul de fluctuanta si nu te poti baza ca lucrurile care s-au intamplat anul trecut se vor intampla si anul asta. […] Dupa ce comand tesaturile la targ, urmeaza sa le fac testarile la fabrica. Noi avem tiparele standard pe care lucram, dar adaugam anual cate unul nou, in functie de moda respectivului sezon: fie camasa boyfriend, fie camasa mai lunga sau camasa-rochie. Ii facem mostra mai intai, o iau la purtat sa vad exact cum se comporta materialul, cum ma simt in ea, daca am ceva de adaugat sau de respins si, apoi, o dam in productie.”

„Viata de business de zi cu zi este o provocare,” a precizat Alina la un moment dat, dar este o viata in care isi gasesc locul si multe intamplari de care isi aminteste cu drag. „Una care imi vine in minte acum este ziua in care Ileana Badiu a postat o poza cu o camasa de-a noastra. I-o trimisesem de 8 martie, fara sa o cunosc personal pe Ileana. Pur si simplu, imi placea ce scria. Ea a postat camasa insotita de un text foarte dragut despre branduri romanesti. Practic, de la acea postare, inboxul nostru a fost umplut de emailuri, de comenzi si de mesaje. Cred ca 400 de oameni au dat like-uri pe Facebook, pe Instagram, au intrat pe site. Nu imi venea sa cred. […] Si acum cand vorbesc cu Ileana ii spun ca si ea a participat la propulsarea brandului nostru catre oamenii din digital.”

Ca planuri de viitor, Alina isi doreste sa colaboreze si cu diferiti retaileri din tara. Unii dintre ei si-au manifestat deja interesul sa includa in magazinele lor camasile Pineberry. Pana atunci, ele sunt disponibile online si, de curand, o selectie de modele sunt expuse in magazinul Silk Love & Lace de pe Mihai Bravu din Bucuresti. Mi-a vorbit ca i-ar fi placut sa existe un „manual al micului intreprinzator”, care sa cuprinda toate contactele de care ai nevoie si la care sa apelezi cu incredere pentru consolidarea unui brand, fara a intampina situatii neplacute. Chiar daca acesta nu exista, cred ca Alina a adunat in timp suficiente experiente pentru a scrie un material generos. Eu stiu cum mi-ar placea sa se incheie. Exact cu cuvintele cu care am ales sa incep interviul.

Poti descoperi mai multe despre Pineberry pe site-ul lor, pe Facebook sau pe Instagram.

Fotografii: Alexandra Diaconu (DAS sASHA)

The post Alina Rachieru. Pineberry. appeared first on Petocuri.

Vera Alecsa a absolvit facultatea de chimie. A lucrat pentru mai bine de sapte ani in marketing, unde a ocupat diferite functii in cadrul unei companii distribuitoare de echipamente medicale. In aceasta perioada, si-a continuat si studiile, specializandu-se in comunicare si in management. Cum a pasit de aici pe teritoriul modei?

Desi subtil, totul a inceput in 2011, cand a terminat un MBA in Executive Management. Jobul pe care il avea devenise parca prea confortabil si simtea nevoia de noutate. In plus, cei doi ani de studii petrecuti alaturi de oameni care aveau propriile afaceri sau care ocupau functii cheie in anumite companii i-au alimentat dorinta de a face ceva pentru ea. Insa, daca urma sa faca acest pas, voia ca acesta sa fie spre ceva care ii place cu adevarat. Atunci au inceput cautarile, fara ca acestea sa urmeze neaparat o directie clara. “Abia la sfarsitul lui 2013, stiam exact ce vreau sa fac. A fost o perioada de cautari de vreo doi ani de zile si (la inceput) eram foarte suparata ca nu-mi dadeam seama ce vreau. Ma gandeam la tot felul de lucruri. M-am apucat de sport, am inceput sa citesc despre travel… Intr-o zi, m-am dus la o premiere la scoala generala unde am invatat – intamplator, nepotul meu invata tot acolo. Cand am urcat treptele de la cancelarie, am avut surpriza sa vad un tablou de-al meu – cred ca din clasa a-VI-a sau a VII-a – si mi-am adus aminte ca stiam sa desenez si ca profesoara de desen ma trimitea la tot felul de concursuri. Si mi-am zis: ce-ar fi sa ma apuc eu sa desenez sau sa pictez?” Si s-a reapucat. “Am avut norocul ca am descoperit-o pe Ioana Avram, care este ilustrator si face si desen de moda. Am inceput sa fac cursuri cu ea. Apoi, am realizat impreuna o colectie de tricouri pictate manual si, treptat, am zis ca vreau sa transform schitele in haine. Atunci, am realizat ca nu stiu sa fac tipare si am intrat iar intr-o bucla pentru ca si acolo este o intreaga stiinta,” spune ea razand. Vera considera ca tiparele reprezinta “cheia de a face haine”, iar pentru a intra in posesia ei au urmat luni de documentare si pregatire. A intalnit, din nou, omul potrivit si a urmat un curs in care a invatat cum sa realizeze tiparele de baza si cum sa le transforme in model, dar si sa coasa la masina. La finalul lui 2013, stia sa realizeze o haina cap-coada, lucru de care s-au bucurat, in prima etapa, doar ea si prietenele apropiate.

Astazi, echipa Chemistry este formata din patru oameni: ea, sora ei – care realizeaza tot ce este lucrat manual: de la dantele crosetate pana la tricoturi, o cusatoreasa si inca o persoana cu care colaboreaza pe tipare. “Am ajuns la concluzia ca trebuie sa iti gasesti oamenii care sa te ajute sa-ti duci visul mai departe. Nu poti sa faci totul singura, desi eu m-am incapatanat o lunga perioada sa fac asta. Este foarte important sa delegi si sa nu fii <control freak>.” Pentru micul atelier, si-a dorit sa gaseasca oameni pasionati de munca lor si considera ca a reusit. Isi aminteste, insa, procesul de recrutare ca pe una dintre cele mai mari provocari cu care s-a confruntat. Astazi, Vera isi concentreaza atentia pe ceea ce nu tine de productie, si anume: partea de creatie, de promovare si de marketing a business-ului.

Chemistry – facultatea de chimie. Asocierea este la indemana, nu-i asa? De fapt, alegerea numelui a urmat o alta traiectorie. Totul a pornit cu o lista lunga de variante posibile, insotite de semnificatiile fiecareia dintre ele. Cuvantul “chemistry” a fost adaugat mai tarziu, cu totul intamplator. Intr-o zi, Vera l-a remarcat printre versurile unei melodii. L-a notat, iar povestea din jurul lui a convins-o ca este alegerea potrivita: “Ideea a fost ca intre tine si hainele pe care le porti trebuie sa fie o legatura” – o chimie. “Acesta a fost principalul motiv pentru care am denumit asa brandul. Apoi, mi s-a parut dragut sa fac o paralela intre chimia ca legatura dintre tine si hainele tale si chimia ca stiinta.” Aceasta se regaseste atat in manifesto-ul Chemistry, cat si in interiorul showroom-ului. Diferite eprubete si sticle de laborator decoreaza spatiul.

Inspiratia vine din cele mai neasteptate locuri. Pentru Chemistry, acest lucru nu este valabil doar in alegerea numelui pe care il poarta, ci si in sursele care au declansat conceptele colectiilor de pana acum. “Mi se pare ca exista o infinitate de surse de inspiratie,” spune Vera. Asa cum sugereaza si titlul, colectia Bloom “a avut ca sursa de inspiratie florile, dar am vrut sa fie o interpretare a lor mai mult metaforica. Nu intalnesti imprimeuri florale, fiind vorba mai mult despre fluiditate, fragilitate, despre detalii pe care le asociezi cu florile.” Isi aminteste cum inspiratia pentru prima colectie a venit la ea, fara sa fie nevoie sa o caute. “La prima colectie, m-au inspirat niste scolarite care chiuleau de la liceul Tudor Vianu si veneau si fumau vizavi de casa. Erau imbracate in camasi, aveau fuste A line, fuste pantaloni…” Stilul lor vestimentar diferit de cel cu care era obisnuita la adolescentii pe care ii cunoastea a fost punctul de pornire pentru primele piese Chemistry. “La a doua colectie, am gasit un pulover de-al tatalui meu de pe vremea cand era tanar si am replicat un pulover pe gat clasic, cu torsade.” Mici detalii din jurul ei pot fi dezvoltate oricand intr-o piesa sau intr-o colectie, in armonie cu trairile si starea ei de spirit. “In timp, imi doresc ca brandul sa fie identificat ca usor de purtat zi de zi. Imi doresc sa fie perceptia aceea de sofisticat de simplu. Clientele sper sa ajunga sa iubeasca brandul, sa nu fie o legatura pasagera, ci una de durata.”

Povestea Chemistry pare un roller coaster de provocari si reusite, in care Vera s-a imbarcat cu mult curaj. Si totusi, nu te simti deloc descurajata, ci dimpotriva. Daca ai un vis latent, ti se pare ca acum e momentul potrivit pentru a incepe sa-l realizezi pas cu pas. “Acum, cand ma uit in spate, mi se pare grozav ca am reusit sa incheg totul intr-un concept, plecand de la brand, la partea de design, la spatiu. Lucrurile au inceput sa ia contur incet-incet.” Printre provocarile depasite, Vera a mentionat insasi decizia de a iesi din zona de confort pusa la dispozitie de un job pe care il stapanesti 100% pentru a descoperi si un teritoriu nou. A vorbit si despre resursele financiare esentiale in acest demers. Pentru a obtine suma necesara pentru dezvoltarea atelierului, Vera Alecsa a accesat un program de finantare de la stat pentru tineri intreprinzatori. Considera ca banii obtinuti din finantare: “Intr-un start-up, sunt ca o gura de oxigen.”

Prima vizita in showroom-ul Chemistry mi-a transmis sentimentul de lucruri asezate armonios, fiecare la locul lui. Este un sentiment de care mi-a vorbit si ea: “Lucrurile s-au stabilizat acum – partea de furnizori de materiale, mana de lucru, procesul de a construi tiparele, am finalizat spatiul cu tot ce aveam in minte pentru el. Incerc sa ma bucur de acest moment pentru ca totul este aproape asa cum mi-as fi dorit. Intotdeauna exista loc de imbunatatiri, de mai bine.” In ceea ce priveste planurile de viitor: “Anul acesta, mi-am propus sa ajung pe break even. Imi doresc foarte tare ca partea de online sa nu se mai adreseze doar Romaniei si sa ne adresam si tarilor din Uniunea Europeana. In momentul acesta, lucram la asta. Trebuie sa punem la punct partea de payment si alte detalii tehnice. Mai este partea legata de brand awareness la care trebuie sa muncim continuu.”

Mult succes!
Descopera universul Chemistry pe chemistry-studio.com sau pe pagina lor de Facebook!

Fotografii: Alexandra Diaconu, DAS sASHA

The post Vera Alecsa. Chemistry. appeared first on Petocuri.

Pe Laura, am cunoscut-o ca fondatoare a targurilor V for Verde si V for Vintage, prin intermediul carora incurajeaza un stil de viata sanatos si contribuie la promovarea artistilor locali de design contemporan. Yoga City vine ca o continuare fireasca a interesului ei pentru un trai armonios. Mia lucreaza in publicitate. Este Client Service Director-ul agentiei Marks, fondatoarea proiectului Advertising Week Bucharest si, totodata, sustinatoare a unui stil de viata alternativ. Experienta lor profesionala de pana acum si pasiunea comuna pentru yoga le-a inspirat sa construiasca un loc dedicat acestei practici.

Cum ati descrie astazi cultura yoga in Romania?

La inceput de drum, cu potential mare de crestere. Acum Yoga e ceva cool, e misterioasa, e o forma de miscare aspirationala, in 2 ani o sa fie mainstream. Si e bine. Ne place Yoga mainstream.

Ce va propuneti sa realizati prin proiectul Yoga City (yogacity.ro)?

Scopul Yoga City este de a disemina conceptele si practicile corecte, de a selecta, de a promova si de a face un schimb activ intre specialistii yoghini din lume si cei din Romania.

Yoga City isi propune sa afle totul despre cultura Yoga din Romania. Este locul in care oricine poate descoperi informatii despre stiluri de Yoga, sfaturi pentru incepatori, review-uri la clasele de Yoga din Bucuresti si interviuri cu instructori de yoga cunoscuti atat in Romania, cat si la nivel international. Toate cu un strop de lifestyle, bineinteles!

Cand si cum a inceput pasiunea voastra pentru yoga?

Laura: Imi doream o versiune mai buna a Laurei, o Laura care incepuse deja un stil de viata sanatos, dar careia ii lipsea miscarea ca rutina de zi cu zi. Eram in cautarea unei forme de miscare care sa ma ajute sa ma relaxez. Un prieten drag mie mi-a propus sa incerc o clasa de Yoga, asa ca m-am dus.

Am inceput cu Hatha Yoga, apoi am continuat cu Ashtanga, alaturi de Irene Zaarour. Am facut o pauza, apoi m-am intors pe covoras. Si iata-ma astazi, dupa 6 ani de practica, pe acelasi covoras, in aceeasi sala draga mie, studio-ul lui Irene. In cei 6 ani, o forma simpla de miscare s-a transformat intr-o pasiune, asa cum ii spui si tu.

Pasiunea sunt eu si dorinta de dezvoltare personala, imi doresc sa imi cunosc corpul si nevoile lui si vreau sa ii ofer energia de care are nevoie ca, in viata de zi cu zi, sa pot duce pana la capat proiectele la care lucrez. Practica Yoga nu se opreste pe covoras, ea continua ca stil de viata: ce alegeri faci la birou, dar si acasa, cum poti sa fii Zen chiar si atunci cand intalnesti obstacole.

Mia: Petrec foarte mult timp la birou si am o tona de proiecte cu deadline-uri stranse, unele de la o ora la alta, lucrez intr-un mediu dinamic. Orele petrecute la birou s-au transformat in dureri de spate, imi simteam muschii din ce in ce mai incordati, iar sentimenul de relaxare era departe de mine. Aveam o groaza de idei, nu reuseam niciodata sa stau. Pur si simplu, sa stau. Sa stau cu mine.

Mi-am dorit sa echilibrez statul la birou cu timpul pe care il investesc in mine. Asa ca am decis, la fel ca Laura, sa devin o versiune mai buna a Miei. Cautam o forma de miscare care sa nu fie competitiva, nu m-au atras niciodata sporturile in care trebuie sa alerg “x” kilometri sau sa rezist orelor de zbenguit la aerobic, in timp ce ma uit la colega de langa care incearca disperata sa tina pasul cu instructorul. Nu imi plac sporturile cu indemnuri.

Laura mi-a recomandat sa ma apuc de Yoga, asa am facut. Am stiut de la prima clasa ca asta imi doresc sa fac toata viata: sa fiu o versiune mai buna a mea, iar practica Yoga ma ajuta sa evoluez in fiecare zi. Am invatat sa fac alegeri sanatoase si, mai important de atat, sa imi cunosc corpul: care sunt limitele lui si cum pot sa le depasesc.

Cum v-a venit ideea de a crea platforma Yoga City si cum a fost drumul de la idee pana la implementarea ei?

Ne-am intalnit intr-o zi la jumatate: aveam aceeasi idee. Am ras, apoi ne-am apucat de treaba. Unii ii spun chimie, noi ii spunem get things done. Avem acelasi obiectiv, atunci de ce sa asteptam? Ideea a fost doar o idee timp de un ceai, au urmat rapid o serie de intalniri scurte si eficiente si am lansat platforma Yoga City imediat.
Brainstorming, brainstorming, cateva schite si cheia succesului: multe deadline-uri respectate.

Care sunt avantajele faptului ca ati dezvoltat proiectul impreuna si nu pe cont propriu?

Avem acelasi desert preferat: fructe, seminte, caju, migdale, orice din zona asta.
Nu pierdem timpul: stim sa alegem locuri faine unde gasim smoothie-uri delicioase si asta ne face sa economisim timp atunci cand trebuie sa alegem un loc unde sa ne intalnim. Nu-i asa ca e misto?
Avem acelasi mindset: verde, verde, verde, orice e verde.
Suntem la fel si diferite in acelasi timp: la fel cand vine vorba de business, diferite ca lifestyle. Laura e pasionata de design vestimentar, in timp ce Miei abia daca ii pasa cu ce se imbraca. Laurei ii sta bine pe tocuri, Miei ii sta bine in tenisi. Acest lucru ne ajuta sa vedem lucrurile din perspective diferite, ne completam in dialog.
Avem experienta in aceeasi industrie: comunicare, PR si advertising, iar asta ne face sa gandim repede si sa lucram eficient.
Si nu in ultimul rand: dupa o ora si jumatate de Yoga dinamica, am da orice pentru un falafel.

Foto: Mia Munteanu (stanga) si Laura Calin (dreapta) / Yoga City

The post Laura Calin & Mia Munteanu. Yoga City. appeared first on Petocuri.

Noemi este specialist in PR si marketing de 15 ani. In cv-ul ei stau, alaturi de 8 ani la Ambasada Israelului in Romania, la Sectia Consulara, trei ani de PR Supervisor la agentia Saatchi & Saatchi, brand manager la Tabu, marketing manager la revista Cosmopolitan si, mai apoi, la Harper’s BAZAAR, PR la The Place Concept Store si lista continua. I se spune “Noemi, connecting people” pentru ca da, cunoaste foarte multi oameni din domenii diferite si are o abilitate desavarsita de a-i uni in proiecte comune.

“Am luat hotararea sa ma duc sa mai invat ceva”, mi-a spus ea in dimineata in care ne-am intalnit, acum cateva zile. Noemi a plecat din tara convinsa ca va urma cursurile Institutului de Arta din Las Vegas, dar a sfarsit prin a fi si profesoara de moda romaneasca pentru studentii de acolo. “Ce predam noi, tu deja stii”, i-a spus decana facultatii si cea care ar fi trebuit sa-i fie profesoara de marketing. “Mi-au propus in schimb sa tin un curs despre designul din Romania, despre scoala de moda. Le-am vorbit studentilor despre scoala de la Bucuresti si cea de la Cluj, despre Gala UAD si despre ce face Lucian Broscatean acolo. In schimb, am urmat sase cursuri de-ale lor si a fost foarte bine pentru ca asta m-a ajutat sa-mi asez materia pentru Naked PR [un laborator romanesc de PR, unde Noemi preda cursul de Fashion PR]. Noi predam cam ce le predau ei acolo, numai ca puneam accent pe teorie si le dadeam teme pentru acasa. Aici este un pic invers. Au 10-15 minute de teorie la curs, restul primesc pe e-mail si, la curs, se face 90% practica.”

Vorbeste cu placere despre Las Vegas si mai ales despre experientele traite acolo, locul care a fost pentru ea acasa timp de cinci luni. O noua editie Book Cover Tee, unul din proiectele de suflet ale lui Noemi, a fost realizat acolo, alaturi de studentii de la arte. Cu un concept putin schimbat, acesta a imbinat in continuare pasiunea ei pentru carti si pentru design cu preocuparea pentru soarta animalelor abandonate. “Am facut evenimentul cu Stitch Factory, un hub creativ din Downtown Las Vegas. Nu am avut un pret pentru tricouri. Fiecare cumparator a lasat o donatie si ma gandesc sa fac asta si in Romania pentru editia viitoare a Book Cover Tee.”

Pentru ca a cunoscut Institutul atat din prisma studentului, cat si de la catedra, am vrut sa stiu care sunt avantajele unui young designer. “Au acest avantaj ca traiesc intr-o tara care are mai mult de oferit decat Romania. Dar acolo se merge mai mult pe design de mass market – asta ii invata si la curs. In Romania, se merge mai mult pe nise, ceea ce nu este rau. Si majoritatea profesorilor au lucrat pentru branduri mass market,” spune Noemi. „Intr-un fel, e bine pentru ca atunci cand gandesti o colectie, trebuie sa-ti cunosti foarte bine publicul tinta. Chiar daca tintesti la un public care se imbraca la fel ca tine sau care ti-ar purta hainele, trebuie sa ai in vedere ca acesta e un public restrans. Si daca vrei sa vinzi, publicul tau principal devine publicul secundar si publicul tau secundar devine principal.” Cu toate ca, privind din Romania, avantajele unui student de acolo sunt numeroase – la Stitch Factory, de exemplu, un student poate inchiria cu ora sau pe luna o masina de cusut pentru a-si realiza colectia – si programa e gandita astfel incat acesta sa poata lucra pe timpul facultatii, o parte dintre viitorii designeri se pierd undeva pe drum, din cauza banilor. “Multi dintre ei sunt vanzatori la Louis Vuitton, la Gucci sau la alte magazine de pe Strip. Dar asta e si <tricky> pentru ca nu se gandesc la viitor. Raman prinsi in capcana asta a banilor multi si a bacsisurilor pe care le primesc de la clientii magazinelor si nu se mai gandesc ca, peste 5-10 ani, va fi prea tarziu si vor ramane tot vanzatori in magazinele de lux. Stephanie, profesoara de marketing, are un site de haine casual si le-a propus multora ca, dupa ce termina facultatea, sa vina sa lucreze pentru ea ca designeri. Ei au refuzat pentru ca sunt mai bine platiti in magazine.”

Ce atu au studentii de la noi? “Foarte mult talent”, mi-a raspuns Noemi intr-o clipa. “Cred ca studentii de la design din Romania sunt foarte talentati si doritori sa invete. Poate si datorita faptului ca citesc mai mult, se documenteaza mai mult – cred ca asta conteaza. […] Trebuie sa-ti iei inspiratia de undeva, trebuie sa simti. Social media ajuta foarte mult. Inainte asteptai sa iasa o revista pentru a vedea o colectie.” Acum informatia ajunge la tine rapid, direct de la sursa.

Aventura americana a inceput datorita dorintei de a invata, iar Noemi a intalnit acolo o noua provocare: PR-ul de arta. E un domeniu in care simte ca sunt teritorii pe care nu le-a explorat, iar calatoria ei a inceput deja: “In domeniul acesta mai am de invatat. Imi place, ma atrage si vreau sa fac asta. […] O sa lucrez cu Marius Bercea [un pictor clujean] care va avea o expozitie la Los Angeles, in primavara. Vezi? Nimic nu e intamplator.”

La final, am rugat-o pe Noemi sa-mi dezvaluie cateva locuri must see din Las Vegas si Los Angeles. In topul preferintelor din Las Vegas, se regasesc Muzeul Neonului; The New Downtown, partea de East Freemont pe care o considera “un adevarat hub fashion/intelectual/gurmand” si South Strip, la sudul Strip-ului. La Los Angeles, i-a placut: Venice Cannals „pentru linistea si pentru atmosfera de film”; Abbot Kinney, „pentru brandurile de nisa care traiesc aici intr-o perfecta armonie cu micile librarii-concept si bistro-urile afaceri de familie” – detalii ce o transforma in „cea mai cool strada din lume”; precum si stradutele laturalnice din West Hollywood, despre care povesteste ca „multe case de aici au fost transformate in magazine concept, florarii si restaurante.”

Despre aventura americana a lui Noemi Meilman, dar si despre alte placeri, poti citi pe blogul ei personal Placerile lui Noe.

Fotografii: arhiva personala Noemi Meilman

The post #Hastalavegasbaby. Noemi Meilman. appeared first on Petocuri.

De la primi pasi pe taramul machiajului, la proiecte dragi si pana la produse preferate, va invit sa descoperim traseul lor in cariera, intr-un interviu in care amintirile lor isi completeaza reciproc povestile.

Primele amintiri legate de machiaj le poarta gandurile spre anii copilariei si ai adolescentei. Sunt detalii pe care Alina obisnuieste sa le povesteasca si cursantelor, iar micile ei istorioare aduc adesea in centrul atentiei rujul mamei. Anul acesta insa, in timp ce impartasea aceste momente, a revenit la suprafata un episod de care uitase complet, dar ramas undeva in minte cu imagini cat se poate de clare. “Mi-a trecut prin minte o faza cand eram la bunica mea la tara, in perioada Pastelui. Se zugravea si am descoperit eu o punga cu o pulbere colorata care se sulfa pe pereti. Era o nuanta de verde (vernil) nu foarte frumoasa, dar cred ca m-a atras si sclipiciul din ea. Am desfacut punga, m-am dus la oglinda si am inceput sa imi aplic pulberea pe ochi.” Avea 5-6 ani pe atunci si, din cauza ca pulberea nu se lipea de pleoape, a cautat o solutie si a gasit-o. “M-am dus in camera unde aveam niste crema de fata si am amestecat intr-un dop de spray crema si pigmentul.” Intuitia a jucat un rol important in prima ei experienta de machiaj, asa cum a continuat sa o faca si peste ani de zile.

Pasiunea pentru culori a fost o constanta in viata Corinei. Explorata la inceput la orele de desen, ea a continuat sa se dezvolte si sa o ajute in cariera de make-up artist. Corina inca tine minte ziua in care a incercat pentru prima oara rujul verde al mamei – acela care pe buze se transforma ca prin magie intr-un rosu intens. Avea 14 ani pe atunci si a fost nevoita sa-l stearga inainte de fotografia ce urma sa ia loc in buletinul ei pentru urmatorii ani. “Iar prima oara cand m-am machiat a fost la varsta de 17 ani. [Am folosit] un creion negru, rimel si foarte putin ruj, dar imi era rusine sa ies din casa,” spunea ea. Fiind timita, “ma gandeam ca atrag atentia in momentul in care lumea ma vede fardata si imi era rusine. De multe ori, ma fardam acasa si apoi ma stergeam.”

Experimentele lor din copilarie au fost inspirate de mama lor, dar si de o verisoara mai mare pe care o urmareau cu interes cand se machia sambata, inainte de a iesi in oras. “Tin minte si astazi rujul mamei. Ii place si acum daca o intrebi. Un grena-maro pe care si-l asorta tot timpul cu o rochie visinie, decoltata. Imi placea foarte mult. Cred ca si asta ne-a dus in aceasta zona,” povesteste Alina.

De la experiment la experienta profesionala, drumul s-a conturat pas cu pas, astfel incat alegerea sa pare in prezent cat se poate de fireasca. Numitorul comun al povestilor lor este agentia de modele, Best Models. “Cand am deschis agentia de modele, aveam nevoie de un make-up artist pentru sedintele foto,” spune Alina, care isi aminteste zambind cum prima ei trusa era compusa din produse Ruby Rose, pe atunci unul dintre putinele branduri disponibile pe piata. Cu aceasta trusa a inceput sa machieze, bazandu-se ca si in copilarie mai mult pe intuitie. In timp, s-a simtit din ce in ce mai atrasa de acest univers creativ pe si si-a propus sa-l descopere din ce in ce mai mult. “M-am dus si mi-am cumparat o carte despre machiaj de la Sala Dalles. Era in limba engleza, iar pe atunci nu stiam atat de bine limba engleza, dar am invatat foarte mult din imagini. Nu prea existau scoli de machiaj in 2000. Nu exista youtube. Nu exista internet la indemana tuturor, astfel incat sa poti sa te uiti, sa te inspiri si sa inveti asa cum fac multe fete astazi. Existau numai carti. Si uite asa mi-am cumparat carti si am exersat.” Feedback-ul pozitiv nu a intarziat sa apara, iar acesta i-a oferit energia necesara pentru a continua in aceasta directie. A urmat apoi si o scoala de machiaj, care i-a sporit increderea ca se afla pe drumul cel bun.

“Daca nu era Alina, probabil ca nu faceam machiaj, povesteste Corina. Din dorinta de a o ajuta, mai ales ca eram implicate la cursurile de modelling, am observat cum fardeaza.” Intr-o zi in care make-up artistul cu care colaborau nu a putut ajunge la o sedinta, Corina s-a oferit sa se ocupe ea. “Cand am terminat machiajul, am vazut ca fata s-a conturat destul de bine si am simtit o pornire de a face mai mult. Apoi, Alina a venit cu ideea de a urma un curs de machiaj – si m-a indrumat chiar foarte bine. Dupa ce am terminat cursul, una dintre colege mi-a spus ca nu poate sa ajunga la o reclama si m-a intrebat: <uite, vrei sa te duci tu in locul meu?>.” A spus da, iar prima reclama a insemnat pentru ea si prima provocare. A depasit-o cu bine, insa experienta ii aduce un zambet pe fata de fiecare data cand si-o aminteste. Filmarea a avut loc in iulie, la munte, iar ea a pornit de acasa imbracata adecvat pentru temperaturile din Bucuresti, care nu aveau legatura cu ceea ce se intampla la cota 2000. De atunci, in cursurile pe care le preda, vorbeste intotdeauna despre ce e important sa intrebi atunci cand pornesti intr-un astfel de proiect si cine sunt oamenii care iti pot oferi raspunsurile de care ai nevoie. Lumea filmului a cucerit-o de la bun inceput si si-a dorit sa se specializeze in acest domeniu. “M-a atras faptul ca aici creezi personaje, faptul ca nu te limitezi doar la culori, faptul ca poti sa creezi si pe partea de efecte speciale (…) si faptul ca imi place oarecum stresul.”

In ceea ce priveste prima sedinta foto adevarata, realizata de Alina, aceasta a avut ca rezultat un calendar. “Trebuia sa improvizez foarte mult, sa creez un ochi cu petale, trebuia sa colorez o mana albastra, sa fac buze argintii – teme care au iesit destul de bine. Fotografiile nu se editau pe atunci cum se editeaza astazi, dar rezultatul – zic eu – a fost destul de bun. Mi-ar placea sa mai am calendarul, sa vad cum eram atunci doar din ce stiam si ce intuiam, dar nu-l mai am.”

Cand vine vorba despre proiectele care le-au emotionat cel mai tare, gandul o poarta pe Alina la o prezentare de moda a designerului Adrian Oianu, desfasurata cu ani in urma, la sediul CEC. Componenta caritabila a incarcat evenimentul cu multe emotii. Apoi, din ipostaza de trainer al scolii ABA Make-up Academy, finalul cursurilor aduce de fiecare data o avalansa de emotii, combinate cu incantarea data de gandul ca persoane care au venit la ea sa invete ii devin colege de breasla. “Asta ma emotioneaza cel mai mult, imi place si ma incanta,” spune ea. Pentru Corina, cel mai recent proiect incheiat ocupa un loc special. “Chiar la finalul lunii trecute, am terminat un film, cu Catalin Saizescu ca regizor. Filmul are la baza o poveste atat de dureroasa, incat in timpul filmarilor chiar am plans… si am plans mult. Actorii au fost extraordinari,” e de parere ea. Vom afla mai multe detalii despre productie abia anul viitor cand va fi lansata in cinematografe. Ca trainer al cursurilor de efecte speciale la scoala de machiaj, incantarea cursantilor dupa ce realizeaza ei insisi diferite machiaje inedite o multumeste de fiecare data.

Am fost curioasa care sunt, pentru fiecare, cele trei produse de make-up preferate. Pe lista Alinei, s-au asezat fondul de ten de la Illamasqua – care nu ii lipseste niciodata din trusa, fardul metalic Legendary Lure de la MAC si glossul de la Anastasia, in nuantele Sarafine si Potion. S-a strecurat apoi si al patrulea produs: pudra minerala de la Einat Dan care, din punctul ei de vedere “e fenomenala”. Pe parcursul anilor, machiajul natural cu toate interpretarile pe care le ofera a devenit o semnatura a ei. Ii plac lookurile cu o piele satinata care radiaza, fara prea mult negru, fara prea mult rosu, ci doar un joc echilibrat si discret de lumini si umbre. “Cred ca asta este machiajul care ma caracterizeaza si este preferatul meu.” Pe de alta parte, fiecare sezon vine cu noi produse si noi posibilitati pentru a crea cele mai variate lookuri pe care ii place sa le exploateze. In aceasta perioada, se axeaza mult pe nuantele metalice, cu texturi satinate, iar daca se gandeste la sezonul trecut: rosul este culoarea care l-a definit, atat in materie de rujuri, cat si de farduri de pleoape.

Corina a inclus in topul favoritelor: eyelinerul, fondurile de ten Make Up For Ever Face & Body si cel Ultra HD – care sunt cele pe care se bazeaza in orice ocazie, cu atat mai mult la filmari – si fardul de obraz intr-o nuanta usor bronzanta. In ceea ce priveste machiajul preferat, pin-up-ul este preferatul ei. De altfel, linia de tus este nelipsita din ritualul personal de make-up. “Imi place pur si simplu faptul ca o linie de eyeliner si un ruj mai puternic te scot din orice impas.”

Pentru ele, machiajul de zi cu zi se contureaza in jurul ideii de a obtine mult cu putin. “Nu trebuie sa ai o trusa foarte mare, ci doar cateva ingrediente: un fond de ten sau un bb cream, un blush cu care poti sa te dai pe obraji si pe pleoapa pana pe arcada, un creion negru, mascara si un ruj preferat. Dimineata nu ar trebui sa petreci foarte mult in fata oglinzii, machiajul ar trebui sa iti ia 10 minute maxim,” e de parere Alina.

Am incheiat interviul cu invitatia de a se descrie una pe cealalta. In viziunea Alinei, Corina este in primul si in primul rand curajoasa – munca de pe platourile de filmare nefiind deloc usoara. De altfel, Corina recunoaste ca priveste cu mult curaj provocarile pe care i le ofera fiecare scenariu in materie de machiaj, “cu toate ca am foarte multe emotii si nu stiu sigur daca o sa reusesc sau nu”. Pentru a o descrie pe Alina, ea a ales cuvantul “ambitioasa”, motivand ca “tot ce si-a propus a realizat” si ca se dezvolta in continuare.

Fotografii: Cristian Dobre

The post Alina & Corina Brailescu. Make-up Insights. appeared first on Petocuri.