HOT TREND

Imbracamintea matlasata. Cat de cool...

Imbracamintea matlasata este nelipsita de pe scena tendintelor pentru sezonul rece,…

AMINTIRI

Orasul ca scena pentru arta

Cand orasul devine scena pentru arta, atmosfera obisnuita a strazilor si…

CATWALK

#LoveBringsLove

45 de case de moda si designerii lor au adus un…

EDITOR'S CHOICE

Inele ca mici sculpturi purtabile

Care este piesa ta de bijuterie preferata? E o intrebare pe…

INSPIRATIE

Tres Chic

Cand m-am uitat peste tinutele participantelor la Saptamana Modei de la…

WE LIKE

Videoclipuri cu coregrafii care te...

Pot sa ma inveselesc sau, dimpotriva, sa ma balacesc in butoiul…

INSPIRATIE

Filme si tinute de vazut....

Pentru mine, din ipostaza de redactor la Petocuri.ro, marile festivaluri de…

Hot Trend

Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Inapoi Inainte
Style interview: Ada Condeescu

Style interview: Ada Condeescu

Imi place filmul romanesc si imi plac actorii tineri, in mod special, deoarece aduc un val de prospetime unei perspective ce poate cadea foarte usor uneori prada cliseelor plictisitoare. Am remarcat-o pe Ada in "Eu cand vreau sa fluier, fluier" si i-am apreciat onestitatea si candoarea interpretarii. In "Loverboy" i-am recunoscut acea sclipire care se numeste talent. Ada are 23 de ani, a castigat premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul de Film de la Sarajevo si este o actrita tanara ce poate oferi filmului romanesc exact acele calitati ce lipsesc momentan: efervescenta si initiativa. Am invitat-o la un dialog despre alegeri, roluri si emotii pe care un simplu "Sfarsit" nu le surprinde niciodata.

PeTocuri: Ai jucat pana in prezent 2 roluri memorabile si complexe. Cum te-au schimbat ca om si ce ai invatat de la ele?

Ada Condeescu: Ca om nu m-au schimbat, am evoluat pot spune, cred ca e mai just. De la Ana (“Eu cand vreau sa fluir, fluier”) am inteles o parte din puterea de a nu judeca oamenii, de a fi deschis catre lumi pe care nu le cunosti, dar la care nu poti fi indiferent. Veli (“Loverboy”) m-a readus la naivitatea si daruirea pe care o ai la 15-16 ani. Uitasem forta si influenta pe care instinctul le poate avea in viata unui om, Veli le-a readus in fata si mi-am reamintit ca dragostea e cea mai importanta, ca toate celelalte lucruri vin si dispar mult mai usor.

PT: Odata trecuta euforia momentului decernarii premiului de la Festivalul de Film de la Sarajevo, ce ai simtit fata de propria reusita?

AC: M-am simtit minunat, pentru ca m-am gandit ca nu exista premiu mai potrivit pentru Veli decat “Inima orasului Sarajevo”, fiind un personaj pentru care primeaza dragostea, inima si instinctul. Apoi m-am gandit la tot lucrul pentru acest personaj si la oamenii care mi-au fost aproape in drumul acesta. Apoi m-am gandit la frumoasele intalniri pe care le-am avut acolo, pe care am sa le am mereu cu mine si care vor ramane un punct important in viata mea. Multe, multe ganduri mi-au traversat mintea, dar si multe emotii.

PT: Cu ce regizor international ti-ar placea sa ajungi sa lucrezi?

AC: Mi-as dori sa lucrez cu regizori care, pe langa poveste, se concentreaza mult pe constructia personajelor: Mikhalkov, Almodovar, Nolan, Aronofsky, sunt destul de multi:)

PT: Ce rol nu ai putea interpreta niciodata?

AC: Hmmm, sper sa nu existe asa ceva in cariera mea.

PT: Tu ce alegere ai fi facut in locul personajului pe care il interpretezi in Loverboy?

AC: In “Loverboy “, eu si Veli nu suntem separate, suntem unul si acelasi suflet, asa ca alegerea facuta in film este pornita din scenariu, mai apoi din mine. Exista o singura decizie posibila, si aceea este in film, apartine unei fete foarte tinere, crude, instinctive, puternice, dedicate, care are o doza mare de salbaticie si o dorinta imensa de dragoste, adrenalina si libertate.

PT: Esti foarte talentata si foarte tanara. Ti-a schimbat atitudinea aceasta noua viata marcata de celebritate fata de familie, prieteni, colegi?

AC: Fata de oamenii adevarati pe care ii am in jurul meu si la care tin mult nu avea cum sa se schimbe nimic. E drumul pentru care m-am pregatit si ma pregatesc, e o rezultanta a muncii, a intalnirilor pe care le-am avut cu oameni de-a lungul celor 23 de ani, a dorintelor si a unor contexte frumoase!

PT: Lumea filmului este una plina de frustrari si invidii. Cum te descurci in ea?

AC: Pentru mine, meseria de actor este sacra. Poate fi un cuvant greu, maret pentru unii, dar pentru altii dintre noi este un cuvant dupa care ne ghidam. Veneram aceasta arta si nu putem trai fara ea, indiferent de forma sa. Mai presus de actor este creatia sa si universul pe care il construieste in jurul unui text, al unui personaj, univers creat cu ajutorul scriitorului si al regizorului. Educatia pe care am capatat-o in aceasta meserie, felul in care o privesc, dar si daruirea pe care am avut-o dintotdeauna pentru ea ma tin foarte departe de lumea mica  Рcea despre care vorbesti, pentru mine, este ceva mort. Exist intr-o alta sfera, unde cuvintele, tristetile si bucuriile sunt profunde si reale. Lumea filmului sau a teatrului inseamna, pentru mine, creatori, creatii, miracol.

PT: Ce simti ca lipseste filmului romanesc in acest moment?

AC: Cred ca, in primul rand, lipseste un numar mai mare de productii, apoi lipseste o scoala de scenaristica si cred ca, in final, o viziune universala, o raportare mai nuantata la ceea ce simtim, curajul de a privi mai departe, dincolo de noi si problemele noastre marunte. Mi-as dori un film spectaculos, unde sa existe multa imaginatie, personaje puternice, in care cotidianul sa nu mai aiba un rol atat de important.

PT: Cum ai convinge publicul romanesc sa mearga mai des la filme autohtone?

AC: Speranta mea este ca deja i-am convins sa vada Loverboy!

PT: Esti pasionata de moda? Ce stil te caracterizeaza?

AC: Si da si nu …imi place sa privesc creatii ale importantelor case de moda si ma bucura, insa atunci cand revin la mine, imi plac lucrurile simple, vaporoase, materiale usoare, pe care aproape sa nu le simt atunci cand le port, nu-mi place sa ies in evidenta prin haine. Nu ma mai simt libera si devin inhibata.

PT: Pentru evenimente ai apelat la sfatul unor stilisti sau te-ai organizat singura?

AC: Imaginea este un lucru important pentru un actor, sunt atenta la felul in care apar la un eveniment. Daca nu am un stilist in preajma, ma sfatuiesc cu cativa oameni in a caror parere cred. Nu pot sa promit ca ascult mereu, sunt destul de indaratnica si nu ma convingi prea usor de anumite lucruri, dar tin oricum seama de sfat.

PT: Ce iti place sa faci in timpul liber?

AC: De toate! Depinde de stare, de anotimp si temperatura: merg la piscina, ies cu cainele, ma vad cu prieteni, citesc, fug din Bucuresti, vad filme, calaresc, invat pentru permisul auto. Sunt un om obisnuit.

foto: arhiva personala

PUBLISHED ON 31.08.2011

more in Newsroom