AMINTIRI

Dorinta care depaseste toate dorintele

Intrebata ce vrea de ziua ei, o buna prietena a raspuns…

INSPIRATIE

Denim Love

Cameleonice ca stil, confortabile si usor de asortat, piesele din denim…

RED CARPET

CFDA Fashion Awards ’18. Premiile...

Donatella Versace, Naomi Campbell, Kim Kardashian, Ashley si Mary-Kate Olsen se regasesc printre…

INSPIRATIE

O imagine asupra designului vestimentar...

Pasiunea mea pentru design a crescut constant in ultimul deceniu, iar…

INSPIRATIE

5 designeri de bijuterie contemporana,...

Pentru mine, targul Autor reprezinta, in egala masura, o sursa de…

Cate Blanchett. Inspiratia saptamanii.

Luni a fost Met Gala. Apoi, a inceput Festivalul de Film…

DESIGNERI ROMANI

Colectia AFMF SS’18. La Passeggiata.

Libertatea reprezinta unul dintre cuvintele care definesc colectiile brandului AFMF (Aesthetic…

Editor's Choice

Rosu & Bleumarin

Am inceput cu rosu si negru si, mult timp, aceste doua culori au ramas in trusa mea de beauty, indiferent de ce alegeau sa evidentieze tendintele in materie de lacuri de unghii. De ceva timp, lucrurile s-au schimbat partial. Bleumarinul a devenit, pentru mine, "the new black". Produsele cu care jonglez acum, in functie de starea de spirit sau de tinuta, au devenit pretextul acestui demers fotografic, gandit impreuna cu prietena si colega mea, Alexandra, cea care a imortalizat imaginile. Oja rosie Dior, cu finisaj mat, este de la Sephora - o am deja de cateva luni bune, iar lacul de unghii Treat Collection face parte din portofoliul de produse MioBio. Fotografii realizate de Alexandra Diaconu (DAS sASHA)

Inapoi Inainte

Romanian Design Week 2017

An de an, Romanian Design Week aduce impreuna proiecte autohtone relevante de arhitectura, urbanism, design de obiect, design hibrid, design grafic si ilustratie, design vestimentar si design de produs. Este unul dintre evenimentele dragi din Bucuresti si am reusit sa ma regasesc printre vizitatorii fiecarei editii.

Expozitia centrala din 2017 a prezentat, intre 20 si 28 mai, 200 de proiecte inedite, intr-un spatiu diferit de cele care au gazduit editiile ei anterioare. Este, de altfel, un detaliu care a devenit traditie pentru organizatorii The Institute. Dupa Palatul Stirbei, Palatul Camerei de Comert, Hanul Gabroveni si Piata Amzei, epicentrul designului romanesc a fost stabilit pe strada Grigore Cobalescu 45 din Bucuresti.

Standpoint / ICR London, The Institute & Romanian Design Week

Cladirea a functionat in trecut ca service al companiei auto Cobalescu, iar asta se reflecta in aspectul nefinisat al interiorului, in incaperile spatioase, in rampele care fac trecerea de la un etaj la altul. Lucrarile au fost asezate pe o suprafata de 4000 m2 dupa un concept gandit de Attila Kim, arhitectul care a realizat designul si pentru expozitiile precedente.

Standpoint a fost primul proiect asupra caruia mi-am oprit privirea. Prezentat in februarie in cadrul London Fashion Week, acesta reuneste creatiile designerilor Andreea Castrase, Ancuta Sarca, Emese Bako, Sabina Pop si Smaranda Almasan. Am continuat cu o serie proiecte care exploreaza relatia dintre mestesuguri traditionale si design contemporan. Patzaikin, Mesteshukar Butiq, Deltacraft sau soxen 2.0 by KraftMade sunt cateva dintre ele.


Mesteshukar Butiq

Detaliu din instalatia Hilariopolis – ADNBA

La primul etaj, cel dedicat urbanismului si arhitecturii, mi-am petrecut mare parte din timp in jurul instalatiei Hilariopolis, o macheta a unui Bucuresti eclectic, cu detalii lucrate minutios. Am urcat, apoi, la etajul dedicat cu precadere modei, unde am descoperit mai intai rezultatul dialogului interdisciplinar purtat de artista Ioana Olahut si de designerul Lucian Broscatean in proiectul Dislocated/ Folded/ Displaced.

Dislocated/ Folded/ Displaced – Ioana Olahut si Lucian Broscatean 

Designul vestimentar a fost reprezentat si de o selectie de tinute recente, semnate de 20 de designeri romani: Adelina Ivan, Alexandru Floarea, Alexandru Simedru, Ana Alexe, Andra Handaric, Andreea Ciungan, Andreea Tincu, ARGO by Andreea Buga, Borbala Ferencz, Cactus the Brand, Carmen Secareanu, Emese Bako, Ioana Ciolacu, Ioana Grama, LANA, Lena Criveanu, Sabina Pop, Smaranda Almasan, SPOFF si TRASKIN. Modul lor de prezentare mi-a amintit de finalul fashion show-urilor, cand toate topmodelele revin pe podium pentru o ultima defilare.

Alaturi, am vazut proiectul Transformers, curatoriat de Lenn Cox si Sergiu Chihaia. Cele 30 de tinute semnate de 10 tineri designeri din Romania si Olanda au fost expuse pe manechine din hartie, asezate de-o parte si de cealalta a unui catwalk pe care paseai tu ca vizitator. O inversare de roluri interesanta.


Transformers – ArtEZ  si UNARTE

In aceeasi incapere a fost prezentata si expozitia de bijuterie contemporana Escape Room 40. Room 40 a fost un birou dedicat descifrarii mesajelor secrete in timpul Primului Razboi Mondial. Pornind de la ideea de a revela detalii ascunse, curatorul David Sandu a gandit proiectul ca modalitate de a dezvalui publicului procesul din spatele designului de bijuterie contemporana.

Color

Am incheiat incursiunea in universul designului romanesc cu proiectele de grafica, ilustratie si cu obiectele expuse la cel de-al treilea etaj. Vesela din ceramica pictata manual de Madalina Andronic, ghivecele de flori Woodish, paharele din portelan Studio Mud., piesele din zona dedicata tehnologiei de printare 3D sunt cateva dintre detaliile care mi-au ramas in minte.

Daca nu ai reusit sa ajungi la expozitia centrala sau doresti sa revezi cateva dintre proiectele prezentate aici, te invit sa rasfoiesti galeria noastra de imagini.

Foto: Ioana Lovin – arhiva personala

PUBLISHED ON 01.06.2017 TAGS: expozitie Romanian Design Week

more in Mood Board