“Numai tie ti se putea intampla,” a concluzionat razand o prietena, dupa ce am incheiat de povestit intamplarea prin care trecusem cu putin timp inainte de ne auzi la telefon. Adevarul e ca acelasi gand m-a insotit si pe mine in timp ce adunam, cu laveta, apa care se prelingea din masina de spalat. Din cauza unui snur de la pantaloni ramas pe dinafara, usa ei nu s-a mai inchis etans si… surpriza!

Totul s-a terminat cu bine pentru ca oi fi eu cu capu-n nori, dar sunt si cu picioarele pe pamant! Cu alte cuvinte mai putin metaforice, privind in urma, pare ca reusesc sa gestionez destul de bine situatiile din seria “numai mie mi se putea intampla”.
Cand vine vorba despre amintiri, am tendinta de a scrie mai degraba despre cele care imi provoaca o stare de nostalgie, decat una de ras (le gasesti aici). Asa ca m-am gandit sa va povestesc si intamplari care imi aduc zambetul pe buze.

…

Pe munte cu bocancii rupti

Continuu cu cea mai recenta dintre ele. In lunea libera din mini-vacanta de 1 mai, am fost pentru prima oara in Ciucas. Vreme buna, peisaje de imortalizat in minte si in fotografii, echipamentul potrivit pentru a ma bucura de tot ce se intampla in jur, de la bocanci pana la aparatul foto.

Am mers pe traseul de la cabana Muntele Rosu pana in Varful Ciucas si inapoi. Pe drumul de intoarcere, cam pe la jumatate, mi-am dat seama ca mi s-a dezlipit talpa bocancilor. La unul, mai mult, la celalalt, mai putin. Cum in ambele cazuri se tinea inca de varf si de calcai, am putut continua.

Am sperat sa ajung la final in aceeasi formula, dar bineinteles ca nu s-a intamplat asta. La un moment dat, una dintre talpi s-a dezlipit complet de varf, iar bocancul parea sa aiba o gura imensa, care se deschidea larg cand ridicam piciorul in aer si ma impiedica sa pasesc. Am desfacut siretul, l-am trecut peste talpa si peste de bocanc, l-am innodat, am facut chiar si o mica funda si am testat situatia. Din fericire, a functionat si am ajuns acasa incaltata… cat de cat.

…

Gluga buclucasa de la metrou

Desi are aproape 10 ani, intamplarea a ramas in topul celor cu care voi ajunge, probabil, sa-mi plictisesc nepotii la batranete. Era iarna si purtam o jacheta groasa cu gluga. Imi amintesc acest detaliu vestimentar pentru ca povestea exista tocmai datorita lui.

Am luat, impreuna cu o colega, metroul spre casa. Pentru ca era destul de aglomerat si am urcat ultimele, ne-am oprit chiar la intrare si ne-am continuat conversatia. La un moment dat, am vrut sa ma misc un pas, dar nu am putut. Dupa o fractiune de secunda in care nu am inteles ce se intampla, am realizat ca imi era prinsa gluga intre usi.

Din fericire, era atasata de jacheta cu un fermoar si nu a fost nevoie sa raman asa sau sa-mi dau jos jacheta cu totul pana la – credeam in acel moment- urmatoarea statie. Am respirat usurata si am ras eu, colega mea, calatorii din jur, uitandu-ne toti la gluga ramasa ostatica. Atunci, am realizat ca, la urmatoarea statie, usile se deschid pe cealalta parte si ca situatia se schimba abia dupa statia unde ar fi trebuit sa cobor. Cum destinatia colegei mele era mai departe, am lasat gluga in grija ei. A eliberat-o cu prima ocazie si mi-a adus-o la birou in ziua urmatoare.

…

Oricat de exclusivista pare a fi, “numai mie mi se putea intampla” este o replica pe care multe/i dintre noi avem oportunitatea de a o gandi si rosti de-a lungul vietii, macar o data. Nu stiu cati oameni si-au prins gluga in usa de la metrou sau cati au coborat de pe munte cu bocancii rupti, dar tind sa cred ca nu sunt chiar singura.:) Oricum ar fi, un lucru e cert: scenariile pentru incurcaturi de descurcat cu zambetul pe buze sunt nelimitate.

Foto: Lidya Nada pe Unsplash