Haine cu trei vieti. Didi...

O data pe an, cu ocazia unei festivitati religioase, femeile din…

EDITOR'S CHOICE

Degradeurile

Imi plac degradeurile de culoare in vestimentatie si, pentru ca am…

ART & DESIGN

Vanessa Barragao. Covoare inspirate de...

Vanessa Barragao recreeaza, din materiale textile, covoarele de corali care se…

INSPIRATIE

7 tipuri de genti in...

Geanta se afla la intersectia dintre functionalitate si design. Ea pastreaza…

INSPIRATIE

10 locuri unde gasesti tricouri...

Tricoul alb exista pe orice lista dedicata pieselor cheie din garderoba,…

ART & DESIGN

Pe birou. Idei pentru a-ti...

In scoala generala, aveam pe birou, printre altele, si un mic…

STREET STYLE

Moda strazii. 25 de tinute...

“These streets will make you feel brand new Big lights will…

Art & Design

Pe birou. Idei pentru a-ti decora spatiul de lucru.

In scoala generala, aveam pe birou, printre altele, si un mic acvariu. Din cand in cand, in timp temelor pentru acasa, obisnuiam sa caut cu privirea pestisorii care inotau si dispareau printre plante. Cand nu-i gaseam pe toti, ii chemam batand usor cu unghia in peretele de sticla. Sa gasesc solutiile potrivite pentru problemele de matematica nu era intotdeauna la fel de usor, dar acvariul contribuia la momente binevenite de repaos, adesea utile. Imi plac birourile transformate in mici universuri personale de cei care isi petrec ore in sir pe scaunele din fata lor. Unele dintre ele par studiate de la un capat la altul, astfel incat toate elementele care il compun sa fie in armonie perfecta. Altele se contureaza mai degraba organic si creeaza un sentiment de dezordine - mai mult sau mai putin - ordonata. Ma gasesc undeva la zona de interferenta dintre cele doua universuri. Incep cu lucruri gandite sa fie utile, dar si sa se potriveasca impreuna, apoi, rutina de zi de zi preia partial controlul. De-a lungul timpului, au ocupat un loc pe suprafata biroului meu: fotografii inramate, vederi din vacante, pahare burdusite de pixuri mai mult sau mai putin functionale, agende de toate dimensiunile care gazduiesc, la randul lor, idei de toate dimensiunile, canile preferate, jucarii mi...

Inapoi Inainte
Din seria “numai mie mi se putea intampla”:)
Amintiri
Autor: Ioana Lovin

Din seria “numai mie mi se putea intampla”:)

“Numai tie ti se putea intampla,” a concluzionat razand o prietena, dupa ce am incheiat de povestit intamplarea prin care trecusem cu putin timp inainte de ne auzi la telefon. Adevarul e ca acelasi gand m-a insotit si pe mine in timp ce adunam, cu laveta, apa care se prelingea din masina de spalat. Din cauza unui snur de la pantaloni ramas pe dinafara, usa ei nu s-a mai inchis etans si… surpriza!

Totul s-a terminat cu bine pentru ca oi fi eu cu capu-n nori, dar sunt si cu picioarele pe pamant! Cu alte cuvinte mai putin metaforice, privind in urma, pare ca reusesc sa gestionez destul de bine situatiile din seria “numai mie mi se putea intampla”.
Cand vine vorba despre amintiri, am tendinta de a scrie mai degraba despre cele care imi provoaca o stare de nostalgie, decat una de ras (le gasesti aici). Asa ca m-am gandit sa va povestesc si intamplari care imi aduc zambetul pe buze.

Pe munte cu bocancii rupti

Continuu cu cea mai recenta dintre ele. In lunea libera din mini-vacanta de 1 mai, am fost pentru prima oara in Ciucas. Vreme buna, peisaje de imortalizat in minte si in fotografii, echipamentul potrivit pentru a ma bucura de tot ce se intampla in jur, de la bocanci pana la aparatul foto.

Am mers pe traseul de la cabana Muntele Rosu pana in Varful Ciucas si inapoi. Pe drumul de intoarcere, cam pe la jumatate, mi-am dat seama ca mi s-a dezlipit talpa bocancilor. La unul, mai mult, la celalalt, mai putin. Cum in ambele cazuri se tinea inca de varf si de calcai, am putut continua.

Am sperat sa ajung la final in aceeasi formula, dar bineinteles ca nu s-a intamplat asta. La un moment dat, una dintre talpi s-a dezlipit complet de varf, iar bocancul parea sa aiba o gura imensa, care se deschidea larg cand ridicam piciorul in aer si ma impiedica sa pasesc. Am desfacut siretul, l-am trecut peste talpa si peste de bocanc, l-am innodat, am facut chiar si o mica funda si am testat situatia. Din fericire, a functionat si am ajuns acasa incaltata… cat de cat.

Gluga buclucasa de la metrou

Desi are aproape 10 ani, intamplarea a ramas in topul celor cu care voi ajunge, probabil, sa-mi plictisesc nepotii la batranete. Era iarna si purtam o jacheta groasa cu gluga. Imi amintesc acest detaliu vestimentar pentru ca povestea exista tocmai datorita lui.

Am luat, impreuna cu o colega, metroul spre casa. Pentru ca era destul de aglomerat si am urcat ultimele, ne-am oprit chiar la intrare si ne-am continuat conversatia. La un moment dat, am vrut sa ma misc un pas, dar nu am putut. Dupa o fractiune de secunda in care nu am inteles ce se intampla, am realizat ca imi era prinsa gluga intre usi.

Din fericire, era atasata de jacheta cu un fermoar si nu a fost nevoie sa raman asa sau sa-mi dau jos jacheta cu totul pana la – credeam in acel moment- urmatoarea statie. Am respirat usurata si am ras eu, colega mea, calatorii din jur, uitandu-ne toti la gluga ramasa ostatica. Atunci, am realizat ca, la urmatoarea statie, usile se deschid pe cealalta parte si ca situatia se schimba abia dupa statia unde ar fi trebuit sa cobor. Cum destinatia colegei mele era mai departe, am lasat gluga in grija ei. A eliberat-o cu prima ocazie si mi-a adus-o la birou in ziua urmatoare.

Oricat de exclusivista pare a fi, “numai mie mi se putea intampla” este o replica pe care multe/i dintre noi avem oportunitatea de a o gandi si rosti de-a lungul vietii, macar o data. Nu stiu cati oameni si-au prins gluga in usa de la metrou sau cati au coborat de pe munte cu bocancii rupti, dar tind sa cred ca nu sunt chiar singura.:) Oricum ar fi, un lucru e cert: scenariile pentru incurcaturi de descurcat cu zambetul pe buze sunt nelimitate.

Foto: Lidya Nada pe Unsplash

PUBLISHED ON 04.05.2018 TAGS: amintiri

more in Mood Board