Romanian Papergirl aduce arta mai aproape de oameni
In urma cu cativa ani, Bianca Mihai descopera pe Wooster Collective proiectul Papergirl. Initiat in 2006, la Berlin, de catre Aisha Ronniger, acesta aduce arta in viata oamenilor intr-un mod cu totul inedit. Asa cum distribuitorii de ziare din filmele americane arunca de pe bicicleta ziarele abonatilor, voluntari pe bicicleta ofera trecatorilor role cu lucrari de arta. Astazi, cea de-a treia editie Romanian Papergirl este in plina desfasurare si, in acest timp, a pedalat rapid de la Bucuresti si in alte orase din tara.
