Italia 3 orase 3 moduri de a le descoperi 14 - Italia: 3 orase, 3 moduri de a le descoperi
Sursa foto: Sarah Gavra (arhiva personala)

Italia: 3 orase, 3 moduri de a le descoperi

O calatorie nu inseamna sa urmezi mereu un plan. Uneori te lasi purtata de strazi, alteori iti organizezi fiecare zi sau alegi sa privesti orasul din cu totul alt unghi decat esti obisnuita. Vara asta, in vacanta mea in Italia, am ajuns in Venetia, Milano si Como, trei locuri aflate doar la cateva ore distanta. Pentru fiecare oras, am ales un mod diferit de a-l explora, iar la final am ramas cu trei experiente care nu seamana intre ele.

Venetia: Intre locurile cautate si cele descoperite din intamplare

Venetia a fost orasul pe care l-am explorat cel mai mult la pas, fara sa am un traseu stabilit dinainte. Sfatul pe care l-am primit de la localnici a fost sa ne pierdem in acest oras frumos si sa descoperim singuri ce are sa ofere. Asa am ajuns in Piazza San Marco, dar si la doua dintre cele mai cunoscute poduri are orasului: Ponte dell’Accademia si Ponte di Rialto.

In schimb, un loc pe care intentionam de mult sa il vad a fost Libreria Acqua Alta. Nu e genul de loc care impresioneaza de la exterior, insa interiorul are un farmec aparte. Cartile sunt peste tot, pe rafturi, pe mese si chiar asezate pe butoaie. Spatiul este destul de inghesuit, iar libraria nu este tocmai organizata, insa acest aspect o face sa para vie si sa ramana memorabila.

Un loc pe care l-am descoperit din greseala a fost Palazzo Contarini del Bovolo, recunoscut pentru scara lui in spirala. Urcarea pana la capatul ei a fost mai lunga decat ma asteptam, dar privelistea cu tot orasul a facut ca efortul sa merite.

Desi atunci cand plec intr-o vacanta obisnuiesc sa imi planific, cu doua saptamani inainte, tot ce vreau sa vizitez, in Venetia, am renuntat la acest obicei. Calatoria nu a fost despre acest traseu perfect, ci despre a vedea unde ne duc pasii. Orasul este intortochiat, cu strazi inguste, multe poduri si locuri care iti atrag atentia. Intr-un astfel de loc, chiar si drumul dintre doua obiective face parte din experienta.

Milano: Un oras pus la punct

Milano a fost diferit. Fata de Venetia, unde locurile importante ale orasului au aparut in timp ce ma plimbam la intamplare, aici, pentru ca am avut multe obiective pe care am vrut sa le vad, mi-am organizat zilele astfel incat sa ajung la cat mai multe dintre ele. Tocmai acest lucru a pus presiune asupra mea. Imi era teama sa plec din oras cu senzatia ca nu am vazut tot ce mi-am propus. Astfel, in Milano, am acordat mai multa atentie timpului si traseului si am incercat sa gasesc un echilibru intre obiective si momentele in care sa ma bucur, pur si simplu, de oras.

Unul dintre locurile care mi-au atras atentia inca de acasa si pe care mi-am dorit sa le vad a fost Museo del Novecento, aflat chiar langa Duomo. Nu este genul de muzeu in care intri si vezi doar peretii plini cu obiecte de arta. Picturile sunt o parte din experienta. Muzeul prezinta si sculpturi, instalatii sau lucrari experimentale, care fac ca arta sa se extinda dincolo de panza si sa creeze, la final, o amintire memorabila.

O surpriza a calatoriei a fost Starbucks Reserve Roastery Milano. Nu este un Starbucks obisnuit, ci este chiar primul deschis in Italia, in 2018. Spatiul a fost gandit mai degraba ca o experienta in jurul cafelei decat ca o simpla cafenea. Dimensiunea si designul atrag imediat atentia, iar in interior pot fi observate utilaje folosite pentru prajirea cafelei, instalatii care traverseaza tavanul si recipiente mari pentru sortimente.

Vizita de la Ferrari Flagship Store a fost, la randul ei, diferita de ceea ce as fi asociat in mod normal cu mersul intr-un magazin. Spatiul are elemente care il aproprie de un mic muzeu dedicat universului Ferrari. In centru, se afla o replica a unei masini de Formula 1 suspendata de tavan. Magazinul combina moda cu lumea motorsportului, astfel ca, printre haine, sepci sau bluze, sunt expuse si diferite componente auto. Spatiul functioneaza si ca o introducere in istoria Ferrari, nu doar ca un simplu magazin.

Cea mai mare diferenta dintre zilele petrecute in Milano si Venetia este tocmai modul in care am ales sa le vizitez. Aici am avut nevoie de un plan, iar dorinta de a vedea cat mai multe locuri m-a facut sa ma concentrez prea mult pe ceea ce urma sa vizitez. La final, momentele memorabile nu au fost cele in care am bifat ceva, ci cele in care am reusit sa ma bucur de oras.

Como, vizita de pe apa

Ultima oprire a fost Como, unde am ales un ritm complet diferit fata de Venetia sau Milano. Am petrecut o zi intreaga aici, iar in loc sa urmez un traseu prin oras, am ales sa vad zona dintr-un alt unghi.

Am inchiriat cu prietenii o barca si am pornit pe lacul Como, trecand pe langa Cernobbio, Moltrasio si Laglio. De pe apa, peisajul se schimba complet, iar casele si vilele de pe mal mi-au creat o imagine foarte diferita de agitatia din Milano sau Venetia.

A fost un mod relaxant de a calatori, in care nu a contat atat de mult unde ajung, ci drumul pe care il parcurg. Aici am condus pentru prima data o barca, m-am oprit de fiecare data cand  o cladire mi-a atras atentia, am sarit in apa si m-am bucurat pur si simplu de priveliste.

Mi s-a parut un mod mult mai linistit de a descoperi ce are zona de oferit. Chiar daca am privit orasul de la distanta, si de multe ori, nu stiam unde ma aflu exact, tocmai aceste lucruri au facut experienta speciala.

*

Aceste trei locuri mi-au aratat cat de diferit poti sa calatoresti in aceeasi tara. Nu am intrat in fiecare obiectiv sau poate nici nu am ajuns la toate atractiile care meritau vizitate. Dar tocmai asta face ca fiecare loc sa fie legat acum de o amintire diferita.

*

Articol semnat de Sarah Gavra

Sarah Gavra este studenta la FJSC. Este pasionata de moda si isi doreste sa transforme fiecare articol intr-o sursa de inspiratie.

Din aceeasi categorie
Mood board
Beauty lines