arta care te face sa fii cu capul in nori 3 - Arta care te face sa fii cu capul in nori
Sursa foto & video: Andreea Macri

Arta care te face sa fii cu capul in nori

Parisul a devenit, in aceasta vara, gazda unor expozitii de arta care te fac sa fii cu capul in nori, mai degraba la propriu, decat la figurat. Le-am descoperit prin intermediul fotografiilor realizate recent de Andreea Macri, adunate de noi sub hashtag-ul #PostcardsFromFriends. Asa cum ne-a obisnuit deja Andreea, imaginile ne-au oferit inca o perspectiva surprinzatoare din care sa privim orasul ei preferat.

Leandro Erlich – The Cloud Series

Expozitia retrospectiva dedicata artistului argentinian Leandro Erlich si gazduita la Le Grand Palais include, printre instalatiile care jongleaza cu perceptiile, seria de nori ce par a fi inchisi in vitrine.

Iluzia vizuala este obtinuta prin intermediul unor panouri de sticla printata, care, puse impreuna, creeaza imaginea unor nori reali, cu transparente si volum. Expozitia poate fi vizitata pana pe 6 septembrie 2026.

Fujiko Nakaya – Cloud #07156

Lucrarea Cloud #07156, semnata de artista japoneza Fujiko Nakaya, recreeaza experienta de a fi printre nori in interiorul unei cladiri. Mai exact, in spatiul impresionantei rotonde de la Bourse du Commerce. Sculptura aflata in continua miscare transforma lipsa vizibilitatii intr-un mod neobisnuit de a percepe si de a contempla arta. Aceasta poate fi vizitata pana pe 16 septembrie 2026.

Laure Prouvost – We Felt A Star Dying

Tot la Le Grand Palais, lucrarea We Felt A Star Dying a artistei franceze Laure Prouvost isi poarta vizitatorii dincolo de nori. Aceasta este realizata dintr-un mix de sculptura kinetica, video, sunet, lumina si note olfactive, in urma unei cercetari in domeniul fizicii cuantice si a filozofiei.

Instalatia exploreaza principiul inseparabilitatii cuantice. Acesta face referire la legatura care se pastreaza intre doua particule conectate in trecut, indiferent de distanta actuala dintre ele. Transpusa din stiinta in filozofie, teoria devine o metafora a conexiunii dintre oamenii. Lucrarea este expusa pana pe 26 iulie 2026.

*

Inchei cu filmarea Andreei Macri printre nori, un spectacol al naturii.

Fotografii si video-uri: Andreea Macri
Sursa informatii despre expozitii: grandpalais.fr si pinaultcollection.com

Din aceeasi categorie
Mood board
Beauty lines