EDITOR'S CHOICE

Bretonul scurt. De la Audrey...

Bretonul reprezinta una dintre cele mai simple variante de a obtine…

EDITOR'S CHOICE

Culorile. Mic glosar de interpretari...

O culoare poate lua forma unui obiect sau numele unui designer,…

EDITOR'S CHOICE

Wrapped Around Your Finger

Inelele sunt cele mai fotografiate bijuterii din telefonul meu. Am observat…

INSPIRATIE

Pulover sau cardigan?

Pulover sau cardigan? Este intrebarea care mi-a venit in minte zilele…

EDITOR'S CHOICE

Acasa. “Work in progress”.

Acasa ramane “work in progress”, indiferent cat timp a trecut de…

PARTENERIAT MEDIA

Castigatorii Digital Divas Awards 2024

Cea de-a 12-a editie Digital Divas Awards a avut loc, pe…

INSPIRATIE

I am: Celine Dion. O...

Celine Dion e printre putinii artisti care se regasesc pe coloana…

Editor's Choice

Puzzle-uri de tot felul

Puzzle-urile se afla in topul cadourilor mele din ultima perioada, oferite si primite deopotriva. Cele clasice ma conecteaza instant la momente dragi din copilarie, iar asta le garanteaza un loc special pe viata. Printre cele din amintirile recente, unele au primit inca o dimensiune, chiar si lumini led, si au devenit fragmente in miniatura din lumea inconjuratoare. Doua imagini compuse din sute de piese din carton stau si azi agatate de un perete in apartamentul in care am crescut. Au fost munca in echipa daca punem la socoteala sprijinul moral oferit. Altfel, contributia mea n-a fost una semnificativa - eram prea mica si nerabdatoare, dar mi s-a intiparit in minte perioada in care au fost facute si bucuria starnita de lungile cautari incheiate cu cate o reusita. De curand, am construit un puzzle 3D, primit cadou de ziua mea. O sera cu o atmosfera calda, la care visez, de mult timp, in viata reala si pe care o am, deocamdata, la o dimensiune care sa-i permita sa stea printre cartile din biblioteca. Mi-a luat cateva ore bune sa asez fiecare piesa la locul ei, intr-o ordine urmata cu atentie si rabdare. Pe masura ce dadeam paginile manualului de instructiuni, sera mea capata o forma din ce in ce mai clara. O scara serpuita, un dulapior, o ladita cu flori, o carte, dou...

Inapoi Inainte
3 produse incluse recent in ritualul de ingrijire a tenului

3 produse incluse recent in ritualul de ingrijire a tenului

Cand povestesc prietenelor despre anumite produse de ingrijire a tenului pe care le folosesc sau atunci cand le rog sa-mi recomande din descoperirile lor, am in vedere un lucru: in ciuda intereselor si gusturilor pe care le impartasim, ce mi se potriveste mie s-ar putea sa nu coincida cu nevoile lor si invers. Cu toate astea, experienta personala vine adesea cu informatii suplimentare fata de ceea ce gasim in descrierea unui produs.

Pentru a avea un punct de pornire, sa prezint cateva detalii despre tenul meu. Se incadreaza de cativa ani la 30+, i-as spune ca e sensibil, dar ca ma bucur ca nu s-a confruntat cu probleme iesite din comun pana acum. Nu este acoperit cu fond de ten decat la ocazii speciale, iar machiajul lui zilnic include, de cele mai multe ori, anticearcan, fard de pleoape in nuante naturale, o linie subtire de tus pe pleoapele superioare si mascara.

In ceea ce priveste produsele de ingrijire, chiar daca am branduri pe care le indragesc si le folosesc cu incredere, sunt deschisa la ideea de a incerca formule noi si produse care imi starnesc curiozitatea. In continuare, va prezint trei dintre cele pe care le-am folosit in ultimele luni, poate veti gasi informatii care va sunt de ajutor.

LUNA Play Smart de la FOREO

Incep cu simpatica perie de curatare faciala, pentru ca aparitia ei mi-a extins ritualul de ingrijire atunci cand am primit-o pentru a o testa. In plus, este un produs care marcheaza inceputul unui astfel de ritual. Inainte de a incerca LUNA Play Smart, m-am temut ca perii ei sa nu fie prea agresivi, dar experienta utilizarii s-a dovedit a fi ca un masaj facial delicat, realizat in aproximativ un minut. Perii sunt ultra-moi si, conform brandului, faptul ca sunt din silicon hipoalergenic ii face de 35 de ori mai igienici decat perii din nailon.

Aparatul are pana la 8.000 de pulsatii T-Sonic pe minut, stimuleaza microcirculatia si indeparteaza impuritatile si celulele moarte. Pentru mine, device-ul are si un beneficiu subiectiv: m-a facut mai atenta si mai riguroasa in ceea ce priveste ingrijirea tenului. (Asta nu inseamna ca nu au mai existat zile in care am sarit peste pasi.:D)

Micul gadget este controlat printr-o aplicatie mobila, FOREO For You. Cu ajutorul ei si al senzorilor din aur de pe spatele device-ului, se realizeaza o analiza a tenului. Aceasta stabileste un tratament cu intensitate si perioade de timp personalizate pentru fiecare zona a fetei. Analiza se face pe un ten fara machiaj, curat si uscat, tinand senzorii pe obraji, frunte si nas, pentru cateva secunde, asa cum ghideaza aplicatia conectata la device prin bluetooth. Mai multe detalii despre aceasta etapa gasesti aici: foreo.com/luna-play-smart. Fie ca e privita cu reticenta, fie ca e primita cu entuziasm, un lucru e cert: aceasta tehnologie reprezinta un pas important spre viitorul industriei de frumusete.

Recomandarea este ca aceasta evaluare a tenului sa fie realizata periodic, la doua saptamani. Device-ul se poate folosi si fara sa fim conectate de fiecare data la aplicatie. El retine ultima evaluare facuta si, odata, ce apasam butonul play va porni acea rutina.

LUNA Play Smart se foloseste impreuna cu produsul cu care obisnuim sa ne spalam pe fata, insa sunt de evitat formulele pe baza de argila sau silicon si cele care contin granule ce pot deteriora perii.

Utilizarea este super-simpla. Dupa demachiere, umezim fata si device-ul cu putina apa si aplicam produsul de curatare (fie direct pe fata – metoda pe care o prefer, fie pe device). Apoi, pornim FOREO si masam usor pielea cu miscari circulare, urmand ordinea pe care o arata programul personalizat din aplicatie. Pauza scurta dintre pulsatii anunta ca trebuie schimbata zona fetei. La final, ne clatim si aplicam produsele obisnuite de hidratare.

Imi place peria atat pentru masajul din timpul rutinei, cat si pentru senzatia de exfoliere blanda. Ambele au parut binevenite pentru tenul meu, care inainte nu avea parte de niciuna dintre ele la fel de regulat. Eu am optat pentru utilizarea device-ului o data pe zi, de preferinta seara, chiar daca recomandarea oficiala e de doua ori pe zi.

Nu am cu ce sa compar experienta acestui device, in cazul in care cautati astfel de informatii. E prima si singura perie de curatare pe care am folosit-o. Sa fiu sincera pana la capat, am avut o perie manuala, nu prea grozava, cand eram prin scoala generala, dar sa le compar, ar fi ca si cum as pune masina familiei Flintstone alaturi de un automobil apreciat din prezent.

Conform FOREO, produsul este potrivit pentru orice tip de ten, insa este indicat sa ceri sfatul unui dermatolog daca tenul tau se confrunta cu anumite probleme medicale sau daca ai urmat o procedura cosmetica. El va sti sa spuna daca aceasta perie se potriveste sau nu in rutina ta de curatare. De asemenea, daca se intampla sa simti vreun disconfort cand o folosesti, e recomandat sa opresti utilizarea si sa ceri sfatul unui specialist. Printre instructiunile de siguranta, se regaseste si sfatul ca atunci cand folosim dispozitivul in jurul ochilor, sa fim atente ca acesta sa nu intre in contact cu pleoapele sau cu ochii. Am adunat aici cat mai multe informatii care mie mi-au parut relevante, dar e important sa citesti toate instructiunile inainte de a folosi produsul.

LUNA Play Smart este waterproof, astfel incat poate fi folosita si spalata, la randul ei, fara griji. Curatarea ei nu necesita altceva decat apa calduta si sapun. Sunt interzise produsele de curatare cu alcool, benzen sau acetona. Device-ul se usuca destul de repede de la sine, dar poate fi tapotat usor cu un prosop care nu lasa scame. Inca un lucru util de mentionat este faptul ca bateriile lui pot fi schimbate si ca o serie de baterii (AAA) rezista pana la 400 de utilizari.

LUNA play smart este diponibila in Romania in magazinele Douglas, DM drogerie markt si pe emag.ro.

Demachiantul delicat Rose & Aloe Vera de la Sabio

Am o slabiciune pentru parfumul delicat de trandafiri. Din acest motiv, nu m-a surprins faptul ca am ales acest demachiant dintre cele intre care am oscilat in fata rafturilor de la MioBio (locul de unde achizitionez cele mai multe dintre produsele mele de beauty). A contribuit la aceasta decizie si faptul ca apartine unui brand local, pe care l-am mai folosit cu placere si in trecut.

Demachiantul nu este unul cremos sau uleios, ci lichid ca o apa. Conform Sabio, este potrivit pentru pielea sensibila si pentru zona ochilor. In descrierea lui este mentionat ca permite indepartarea machiajului rezistent. Eu nu folosesc foarte mult machiaj in viata de zi cu zi, asa ca nu cred l-am supus la incercari grele, dar nici nu am motive sa cred ca nu le-ar fi facut fata. Pentru indepartarea unui machiaj al ochilor rezistent la apa, cei de la Sabio recomanda totusi indepartarea lui cu un ulei vegetal, in prealabil. Demachiantul nu lasa senzatia de piele uscata, un lucru pe care l-am apreciat dupa fiecare utilizare.

Produsul este manufacturat din ingrediente 100% naturale, bioactive si organice. Printre ele se regaseste nu doar apa de trandafiri, ci si apa de tei, care are contributia ei la aroma delicata a produsului. Mirosul de tei e si el printre preferatele mele. Sucul de Aloe Vera si extractul din samburi de grapefruit sunt, de asemenea, elemente cheie din formula. Demachiantul nu contine conservanti, parabeni si alte bazaconii.

Gasesti mai multe detalii despre el pe sabiocosmetics.ro de unde poate fi si achizitionat. Cum am mentionat deja, el se regaseste si printre produsele de la MioBio.

Crema antirid regeneranta cu cocktail de celule stem vegetale si extract de chia de la NN Cosmetics

Produsele NN (Natural Nutrition) Cosmetics pornesc de la retetele originale, create de farmacista Maria Ardelean in anii ’40. Conform site-ului oficial al brandului, acestea se bazeaza pe puterea ingredientelor naturale, fara sa includa substante care nu se regasesc in compozitia moleculara a pielii. Experienta zecilor de ani petrecuti in farmacie si laborator a convins-o pe Maria Ardelean ca, pentru a-si mentine aspectul tanar, pielea are nevoie sa se realimenteze cu substante pe care ea insasi le produce.

Povestea brandului NN Cosmetics a inceput in 2014, cand fiica ei, Christina Hesse, impreuna cu partenera sa, Suzana Vasilescu, a actualizat retetele mamei sale. Acest lucru s-a intamplat in acord cu provocarile actuale cu care se confrunta tenul si respectand totodata ideea de a folosi ingrediente naturale, pe care pielea le recunoaste si le accepta. Unul dintre produsele din portofoliul brandului este si crema pe care o folosesc deja de cateva luni.

Formula ei a fost gandita pentru tenurile care au nevoie de regenerare, indiferent de tipologia lor: normal, gras, mixt sau uscat. Are o textura densa si o aroma discreta si se aplica dimineata si seara pe pielea curata, atat pe fata, cat si pe gat si decolteu. Nu este necesara o cantitate mare de crema la fiecare utilizare, iar un masaj usor, cu miscari circulare, ajuta ca aceasta sa patrunda in piele. Tenul meu se simte confortabil imediat, iar senzatia se mentine pe parcursul zilei.

Stim deja ca, pe masura ce avansam in varsta, puterea de regenerare a organismului nostru scade, astfel incat un boost de celule stem vegetale este binevenit pentru piele. Celulele stem din compozitia cremei  provin din portocale si din struguri de vin. Recunoscut pentru continutul bogat in acizi Omega 3, extractul de seminte de chia contribuie, la randul lui, la hranirea si protejarea pielii. In formula cremei, am intalnit si un ingredient de care nu mai auzisem inainte. E vorba de guggul, care este obtinut din rasina arborelui Mukul Commiphora si folosit in medicina ayurvedica pentru efectele lui antiinflamatoare.

In prezent, produsele NN Cosmetics sunt disponibile in mai multe locuri. De exemplu: pe nncosmetics.ro, in farmaciile Sensiblu selectate, in farmacia Tei si la MioBio. Gasesti lista completa aici: nncosmetics.ro/unde-ne-gasiti.

Exista multe produse de ingrijire care ne pot atrage atentia si poate ca multe dintre ele ne plac si ni se si potrivesc. Cu toate acestea, sfatul meu este sa achizitionam doar lucrurile care ne sunt cu adevarat necesare. Atunci cand detinem, in acelasi timp, mai multe variante de produse din aceeasi categorie, exista intotdeauna posibilitatea sa le folosim doar partial inainte ca ele sa expire sau chiar sa expire inainte sa le deschidem.

Corectura 5.05.19: Initial, am mentionat incomplet numele site-ului Sabio.
Fotografie principala: Sarah Comeau pe Unsplash
Fotografii produse: arhiva personala

PUBLISHED ON 23.04.2019

more in Beauty Lines