Tricoul alb
Tricoul alb si-a inceput povestea in urma cu mai bine de o suta de ani, ca lenjerie de corp pentru barbati. In primele decenii ale secolului trecut, a fost purtat pe sub uniforma de catre militarii din marina americana sau de muncitori din diferite domenii de activitate. Treptat, s-a eliberat de straturile de haine menite sa-l acopere si, in plus, a devenit un articol unisex.
Astazi, el este nelipstit din topurile articolelor cheie din garderoba, iar motivele sunt usor de inteles. Poate fi integrat in orice tip de tinuta, atat sport, cat si casual sau eleganta. Se potriveste de minune cu jeansi sau cu pantaloni scurti, cu salopete, cu fuste mini sau cu fuste creion, cu pantofi sport sau cu tocuri ametitoare. Numeste un articol vestimentar si sunt sanse mari ca acesta sa poata fi alaturat tricoului alb, iar impreuna sa compuna un look care sa te inspire.
Foto: Hepta.ro