Cum sa mentii dorinta sexuala intr-un cuplu stabil
Sa vorbim putin despre tine si despre iubitul tau! V-ati cunoscut, v-ati placut, v-ati ales. V-ati descoperit unul pe celalalt prin vorbe si prin gesturi intime. La inceput, cu o dorinta puternica, cu pofta si curiozitate. Dar, la un moment dat, poate peste cateva luni sau peste cativa ani, a intervenit inevitabil senzatia ca-l cunosti bine. Stii ce are sa-ti spuna dupa felul in care isi strange buzele inainte de a rosti ceva si cunosti felul in care te atinge si te priveste cand te doreste mai mult. Cu cat lucrurile devin mai familiare in cuplu, cu atat sunt mai previzibile. Pe cat de mult va leaga afectiv aceasta intimitate, pe atat va poate ameninta relatia de cuplu intr-unul din aspectele sale caracteristice: dorinta sexuala.
