Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Lucrarile de arta botanica ale Irinei Neacsu

Lucrarile Irinei Neacsu sunt delicate, detaliate, inspirate din natura. Pentru mine, ele sunt o sursa de bucurie de fiecare data cand le intalnesc online si, mai ales, offline. Saptamana aceasta am vizitat expozitia ei, intitulata simplu 1,61 / Unuvirgulasaisunu si gazduita, pana pe 10 septembrie, la Galeria Art Yourself de pe bulevardul Dacia 51 din Bucuresti.

1,61 (1:1,618) este considerata proportia de aur, un simbol al armoniei universale. Tot despre cautarea armoniei este si expozitia Irinei Neacsu. Aceasta cuprinde o serie de lucrari in ulei, acuarela si creion, in care artista exploreaza relatia dintre natura si spatiul urban.

In una dintre incaperile galeriei, se regasesc mai multe ilustratii cu diverse flori, de la ghiocei, toporasi si branduse la narcise si lalele, asezate in ghivece pe care sunt desenate diverse elemente urbane. Foisorul de Foc, fantanile de la Universitate, o cladire de pe Caderea Bastiliei sunt printre ele.

E o expozitie a amintirilor presarate, pe alocuri, de inevitabila melancolie. Asa cum e cazul a doua dintre lucrarile mele preferate, numite Vreau sa plec. Una dintre ele infatiseaza o papadie ce pare a fi imortalizata imediat dupa ce a suflat cineva in puful ei argintiu. Cea de-a doua lucrare prezinta o lalea uscata si contorsionata. Lalelele imi par unele dintre cele mai fotogenice flori, in orice stadiu s-ar afla ele. Cadrul pictat de Irina Neacsu e inca o dovada in acest sens.

“(…) Ce spun eu, prin plantele mele, sunt realitati ale individului independente de subiectul pandemiei, insa cred ca acum, poate mai acut, sunt resimtite ca universale. Nevoia de a gasi armonia in conditii impuse, incercarile de autodefinire in spatii neincarcate de stimuli externi, durerile pierderilor si gasirilor. Gasesc in plante metaforele necesare expresiei si le aduc in mediul urban – scena a parcursurilor, iubirilor, opririlor si cautarilor, a amintirilor si a prezentului meu,” spune Irina Neacsu, designer si artista botanica, potrivit descrierii expozitiei de pe site-ul artyourselfgallery.ro.

Las in continuare cateva cadre surprinse de mine, cu recomandarea de a include in programul tau o vizita la expozitie. Este nevoie de programare in prealabil.