expozitia grace monaco 01 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

„Intimate Grace”, o incursiune in lumea unei printese

„The Kelly Bag” este acum o prezenta aproape inflationista in feed-urile de pe Instagram si un nume rostit des in multe conversatii mai mult sau mai putin pricepute, mai mult sau mai putin documentate, dar intotdeauna cu o rezolutie de tip verdict implacabil despre cine are dreptul sau nu, cand si in ce conditii sa poarte un Hermes Kelly.

tempImageLfvknK e1754155445494 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese 

Instagramul ne promite inspiratie, dar, de fapt, ne oboseste si uneori agaseaza, iar aura de aspirational din jurul oricarei piese vestimentare sau accesoriu risca sa se deprecieze. Fiindca povestile frumoase nu incap in like-uri. Asa ca m-am bucurat sa descopar o evadare in offline: expozitia „Grace #1″ de la Palatul Printului de Monaco. O expozitie care isi propune sa ofere o incursiune intima in personalitatea luminoasa si complexa a unei femei cu adevarat exceptionale: Grace Patricia Kelly, actrita inegalabila de la Hollywood care, in aprilie 1956, a devenit Printesa Grace in ochii intregii lumi.

tempImageFtt1Kh e1754155862321 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

Realizata in principal cu obiecte din colectiile si arhivele Palatului, aceasta expozitie aduce in lumina publica fotografii intime cu Printesa Grace, alaturi de obiecte personale care i-au apartinut. Amenajata in trei sali ale Palatului, expozitia are o abordare profund umana, care depaseste  stereotipurile de seductie si de glamour ce au marcat imaginea actritei, precum si cliseele oficiale, mediatizate pe plan international. In locul acestora, spotul de lumina este centrat pe o dimensiune intima a personalitatii lui Grace.

tempImage6Jo5mA e1754155817299 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

tempImage7s7JKK e1754155392322 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

tempImageWibf9y e1754155989469 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

Pentru a surprinde cat mai bine esenta personalitatii Printesei Grace, sunt aduse in prim plan imagini in care ea evadeaza din rolurile pe care le-a jucat – e adevarat — cu un profesionalism desavarsit si o clasa inegalabila. Ideea expozitiei este sa contureze femeia sensibila, inteligenta, curajoasa si profund indragostita de libertate – dincolo de zeita Studiourilor MGM sau de Printesa distinsa de pe culoarele palatului. Tocmai de aceea, expozitia a ocolit imaginile spectaculoase, pentru a descoperi mai degraba delicatetea si adevarul unui zambet, al unei priviri sau al unei atitudini care lasa sa transpara sensibilitatea lui Grace. Pentru ca, dincolo de farmecul ireal al unui icon global, exista o femeie cu mult umor si modestie.

tempImageKW34hG e1754155498347 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

tempImagegrmAin e1754155517756 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

Tocmai pentru a surprinde dimensiunea intima si emotionala a lui Grace, a fost conceputa o scenografie speciala pentru spatiul expozitional, protejat de o draperie de catifea si luminat discret, intr-o atmosfera de calm si reverie. Pardoseala este acoperita cu mocheta, atenuand pasii vizitatorilor si proiectandu-i inca de la intrare intr-o dimensiune aproape infinita, atemporala. In acest spatiu intim, asemanator unui budoar, publicul este invitat sa descopere portrete in diferite formate, care dezvaluie o Grace mai putin conventionala, mai spontana – minunat de vivace, surprinsa zambind in momente diferite ale vietii sale.

tempImagetmIYrE e1754155834901 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

Vitrinele gazduiesc si bijuterii, alaturi de obiecte profund personale: palarii, ochelari, manusi si celebra geanta Kelly de la Hermes.

tempImagefYhESY e1754155539581 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

tempImagemCFiI5 e1754155623265 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

tempImagem9fXeF e1754155764459 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

Aceste accesorii feminine – fie ele simple, ca o palarie de paie, sau sofisticate, precum un plic brodat – se numarau printre preferatele ei si au fost purtate in clipele fericite sau intime ale existentei sale. Brose, cercei, bratari si coliere cu motive florale sau inspirate din lumea animala aduc un omagiu naturii pe care a iubit-o atat de mult, evocand zilele lipsite de griji petrecute la domeniul Roc Angel, acolo unde mergea alaturi de print pentru a-si regasi echilibrul, inconjurata de familie si animalele ei dragi, departe de privirile curioase si de blitzurile paparazzilor.

tempImageOmb1p3 e1754155649320 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

tempImagerh16af e1754155673854 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

tempImagehobiuD e1754155698925 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

tempImageYzG8qo e1754155786443 - "Intimate Grace", o incursiune in lumea unei printese

Expozitia nu urmeaza o cronologie stricta a vietii lui Grace si nici nu isi propune sa fie o prezentare completa. Pur si simplu aduce in prim plan o tanara femeie in firescul ei si te invita sa ii descoperi personalitatea luminoasa, plina de caldura si farmec.

Si, in subsidiar, iti mai confirma o data in plus ca, personalitatea este singurul mediator intre moda si stil. Nu iti poate spune nimeni cand, cum si daca sa porti un Kelly. Doar tu poti sa stii, cu adevarat si sincer, daca iti este confortabila o asemenea poseta. La propriu si la figurat.

A bientot!

Fotografii: arhiva personala

Din aceeasi categorie
Mood board
Beauty lines