EDITOR'S CHOICE

Gentile inspirate de pungile din...

Gentile inspirate de pungile din hartie au urcat, in acest moment,…

PARTENERIAT MEDIA

Descopera castigatorii Digital Divas Awards...

Digital Divas Awards 2025, cea mai importanta competitie dedicata creatorilor de…

RED CARPET

Emily Blunt & rochia Tamara...

Evenimentele cu covor rosu sunt surse ofertante de inspiratie vestimentara. Mereu…

Un muzeu pe zi: Saint...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Maison...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Centre...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Fondation...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

Inspiratie

Calatoriile, o tema recurenta in povestea Louis Vuitton

Sunt case de moda pe care le asociez puternic cu gentile statement si case de moda pe care le asociez puternic cu gentile in cele mai neconventionale forme. Numele Louis Vuitton se regaseste in ambele categorii, un lucru nu tocmai surprinzator deoarece calatoriile sunt parte importanta din ADN-ul brandului. Sursa foto: Hepta.ro De altfel, potrivit site-ului oficial al brandului, Louis Vuitton a creat piese care sa ii ajute pe oameni in timpul calatoriilor, dinainte ca numele sau sa existe ca brand. In 1837, tanarul Louis Vuitton a inceput sa lucreze alaturi de Monsieur Marechal, ca ucenic. Avea 16 ani pe atunci. In atelierul acestuia din Paris, a invatat mestesugul cuferelor si al valizelor specifice vremii si a devenit un artizan apreciat. Dupa 17 ani, si-a continuat drumul pe cont propriu, pastrand accesoriile de calatorie in centrul muncii sale. Tema calatoriilor este dusa mai departe de oamenii care continua si dezvolta povestea Louis Vuitton, astazi, un nume puternic in industria modei. Colectia gandita de Nicolas Ghesquiere pentru toamna-iarna 2025 e un exemplu cat se poate de elocvent in acest sens. In cadrul ei, directorul de creatie exploreaza evolutia calatoriilor de-a lungul timpului, iar gentile devin elemente cheie, memorabile. Sursa foto: Hepta.ro ...

Inapoi Inainte
Idei de cadouri pe ultima suta de metri pana la Craciun

Idei de cadouri pe ultima suta de metri pana la Craciun

Nu stiu cum e pentru tine, dar eu am reusit sa transform in traditie faptul ca bifez lista cadourilor de sarbatori abia pe ultima suta de metri. Cu cat incerc sa organizez mai bine operatiunea, cu atat o aman mai usor. Doar ca, de la mai e o gramada de timp, situatia ajunge la nu mai e timp, fara sa existe vreun interval intermediar.

Suntem oficial pe ultima suta de metri pana la Craciun si, daca esti si tu in cautare de cadouri, am adunat aici cateva idei usor de pus in aplicare. Poate gasesti printre ele ceva care raspunde dorintelor tale sau poate ca ele vor deveni punctul de pornire spre alte idei cu care rezonezi. Oricum ar fi, iti dorim mult spor in alegerea cadourilor potrivite si sarbatori fericite!

Disclaimer! In cazul in care vrei sa alegi cadouri din magazine online, asigura-te ca acestea vor fi livrate in timp util.

DE BUCURAT PRIVIREA

Decoratiuni pentru casa

Cand vine vorba de cadouri cu destinatar colectiv (o familie pe care o vizitez, prieteni care locuiesc impreuna), dar nu numai, imi indrept atentia, in primul rand, spre decoratiuni: globuri, lumanari, aranjamente din brad.

Printre artistii si designerii romani care creeaza obiecte decorative pentru sarbatori, se regaseste si brandul Ceramic Sparrow. Globul pictat din imagine face parte din colectia lor. L-am vazut la magazinul AlbAlb de pe strada Serban Petrescu 1, aproape de Piata Dorobanti din Bucuresti, un loc cu obiecte numai bune de transformat in cadouri pentru cei dragi sau… pentru tine. Am scris despre prima vizita aici.

Daca vrei sa vezi mai multe piese create de Ceramic Sparrow, intra pe pagina lor de Facebook.

DE CITIT

NESUPUSELE, 100 de femei pentru 100 de ani de Romanie moderna, Volumul 1

Cred ca o carte pentru copii include in paginile ei si ceva care sa-i inspire pe adulti, iar primul volum al cartii “Nesupusele” sustine cum nu se poate mai bine acest gand al meu.

Cartea aduce la un loc 100 de povesti despre femei stiute sau mai putin stiute din Romania, care, prin activitatea lor, au contribuit la deschiderea drumului spre sanse si drepturi egale. Este vorba despre femei care, desi apartin unor domenii de activitate diferite, de la arta, jurnalism sau activism pana la medicina sau sport, impartasesc cel putin un detaliu comun: au avut curajul si determinarea de a iesi din tiparele mult prea stramte impuse de societate.

Atitudinea lor de nesupunere a devenit firul rosu care aduce impreuna povestile scrise de Adina Rosetti, Victoria Patrascu, Iulia Iordan, Laura Grunberg si Cristina Andone. Textele lor, desi de fictiune, pornesc de la o documentare riguroasa si sunt ilustrate de artistele Sorina Vazelina, Zelmira Szabo, Maria Surducan, Ileana Surducan, Cristina Radu, Anabella Orosz, Andreea Kurti, Agnes Keszeg, Oana Ispir, Livia Coloji, Maria Brudasca si Criss Barsony. Daca trebuie sa alegi un cadou pentru un copil, poate iti va surade aceasta idee. Mai multe despre proiect pe nesupusele.ro.

Un abonament la Decat o Revista (DOR)

Povestile de viata gazduite in paginile Decat o Revista contureaza o radiografie a societatii in care traim, cu bune si cu mai putin bune. Este un proiect necesar, iar daca ai o persoana draga careia ii place sau i-ar placea revista, dar nu o cumpara constant, ii poti face surpriza un abonament DOR. Acesta devine pe loc echivalentul a patru cadouri oferite la inceputul fiecarui anotimp si, in plus, este un gest prin care sprijini in mod direct activitatea echipei DOR. Gasesti mai multe tipuri de abonamente pe decatorevista.ro.

CARTI DE LA BLACK BUTTON

Daca vrei sa faci cadou o carte sau mai multe si nu stii spre ce sa iti indrepti atentia, iti recomand sa arunci o privire spre portofoliul editurii Black Button. Mie mi-a castigat increderea. “O camera doar a ei” de Virginia Woolf este cel mai nou titlu lansat de echipa editurii, iar titlul meu preferat de pana acum (pentru ca nu le-am citit pe toate) este “Uite-asa o pierzi” de Junot Diaz.

Le gasesti pe toate pe blackbutton.ro sau in librarii.

DE PURTAT

Un hanorac pufos de casa

O bluza moale si calduroasa nu este doar parte din echipamentul potrivit pentru calatoriile in lumea viselor, ci si pentru serile si diminetile lenese, pe care le petrecem acasa, urmarind serialele preferate. Unul dintre modelele simpatice din colectia de iarna Yamamay este Bed Jacket Flying Reindeer din imagine. Le gasesti pe toate pe yamamay.com.

O GLUGA, un mic update pentru paltoanele obisnuite

Si tot la capitolul cadouri calduroase de sezon, includ si gluga matlasata de la COS. O idee inedita de a face un update paltoanelor obisnuite, care nu au atasata gluga.

DE RASFATAT

Produse cosmetice

Produsele cosmetice sunt un cadou util si chiar simpatic daca ne indreptam atentia spre gift-box-urile concepute special pentru sarbatori. Setul festiv de la MADARA, gazduit intr-o cutie ilustrata de artistul Roberts Rurans, reprezinta una dintre variantele spre care iti poti indrepta atentia. Acesta contine doua produse potrivite oricarui tip de ten: o masca reparatoare cu efect anti-poluare, cu carbune si namol si un ulei facial iluminator, care se absoarbe usor in piele. Il gasesti offline la MioBio, pe strada Jules Michelet 9 din Bucuresti, sau online pe miobio.ro.

Fotografie principala: freestocks.org pe Unsplash; fotografii produse: COS, YAMAMAY, Ioana Lovin.

PUBLISHED ON 17.12.2018

more in Mood Board