Gabby Young & Other Animals
Ritmuri usoare de chitara, insotite treptat de banjo si tobe, apoi de contrabas, acordeon si clarinet care pun in valoare, de acesta data, fateta delicata a vocii lui Gabby Young… ‘We’re all in this together’ este piesa prin intermediul careia am descoperit, in toamna lui 2009, trupa Gabby Young & Other Animals, si totodata melodia care a dat numele primului lor album. De curand, trupa britanica a lansat cel de-al treilea material discografic, ‘One Foot in Front of the Other’. Introspectiv si vulnerabil, dar si cu momentele sale de distractie, albumul este definit de mixul surprinzator de ritmuri muzicale, pe care ei il numesc ‘circus swing’, precum si de maiestria cu care Young infrunta cele mai provocatoare combinatii de note muzicale.
PeTocuri.ro: De la tilul celui de-al treilea album, “One Foot in Front of the Other” la versurile celui mai recent single „I’ve Improved”, sunt elemente ce par sa sugereze ca ai facut un pas important in cariera ta de compozitor si muzician. Ce aduce diferit acest album?
Gabby Young: Nu m-am gandit la el in acest fel, dar ai dreptate. Ideea de a merge inainte reprezinta o nuanta lirica ce se regaseste pe parcursul intregului album. Uneori piesele imi spun lucruri pe care nu le stiam – poate este subconstientul care face terapie cu mine! Albumul este cu siguranta cel mai introspectiv si vulnerabil de pana acum, ceea ce inseamna ca ma maturizez ca si compozitor. Are insa si multe momente care sunt doar despre a te simti bine.
PT: Doua albume consecutive, apreciate de critici si fani deopotriva, ofera unui artist incredere, dar pune si o presiune asupra lui. Cum este pentru tine sa lucrezi la un album nou dupa un proiect de succes?
GB: Incerc sa nu ma concentrez deloc la presiune, pentru ca imi sufoca intotdeauna creativitatea. Tot ce scriu este despre ceea ce mi se intampla in acel moment. Daca ajung sa ma gandesc prea mult la ce sa scriu, trebuie sa ma opresc pentru ca lucrurile nu imi mai par firesti. Bineinteles ca simt o greutate pe umeri, pentru ca exista intotdeauna o multime de asteptari legate de cel de-al treilea album, si parte din batalia mea ca artist este sa le ignor si sa merg mai departe.
PT: Povesteste-ne despre experienta de a produce ultimul album prin intermediul unei campanii de crowdfunding!
GY:Suntem foarte norocosi sa avem o multime minunata de fani loiali care isi doresc sa se implice in ceea ce facem si sa ne finanteze. Acest lucru ne acorda libertate completa si un sentiment de comunitate in jurul muzicii care devine formula magica de a putea crea fara bariere.
PT: Membrii trupei tale canta la o gama larga de instrumente. Cum ati ajuns la aceasta formula?
GY: Se pare ca numarul lor continua sa creasca. Atunci cand Stephen si cu mine lucram la piese pentru inregistrari, sfarsim intotdeana sa includem un instrument nou, caruia trebuie sa ii gasim o modalitate prin care sa-l adaugam in trupa sau il dam in primire unuia dintre animale pentru a invata sa cante la el. Fiecare membru a insotit trupa intr-o maniera speciala, astfel incat a parut de fiecare data ca asa a fost dat sa fie. Lucrul cel mai important este ca ne intelegem bine cu totii pentru ca nu exista ego-uri in trupa – suntem ca o familie mare si fericita!
PT: Care este, pana acum, unul dintre cele mai dragi momente din viata trupei?
GY: Oh, sunt atat de multe. Cand au sarit baietii in fantana arteziana la finalul unui mare concert in aer liber, desfasurat la Aachen in Germania, cand am avut 44 de oameni pe scena alaturi de noi, la Koko, Londra, cand am cantat a capella piesa ‘Jessica’ la evenimentul de lansare a albumului de martea trecuta – toate imi trec acum rapid prin minte, insa sunt mult mai multe. Imi place sa fiu in turneu si, de fapt, fiecare zi este speciala.
PT: Experientele tale de viata devin muzica. Cum te simti impartasind propriile sentimente si evenimente cu intreaga lume?
GY: Sunt genul de om care ar face asta oricum – pot sa intalnesc un strain pe autobuz si sa-i spun povestea vietii mele – astfel incat simt doar ca sunt eu. Am inteles in urma cu ceva timp ca, daca vreau sa compun piese si sa cant despre lucruri in care cred si care ma pasioneaza cu adevarat, trebuie sa imi dezvalui sufletul. A fi deschis este ceva pentru care am luptat intotdeauna.
PT: Ce muzicieni te-au influentat prin arta lor?
GY: Sunt prea multi pentru a-i enumera, dar iata o parte dintre ei – Jeff Buckley, Nina Simone, Simon & Garfunkel, Joni Mitchell, Janis Joplin, Grace Slick, Ella Fitzgerald, Rufus Wainwright, Bjork, Imogen Heap, Fiona Apple, Frank Sinatra, Amy Winehouse, Edith Piaf, Feist, Laura Marling, Django Reinhardt, Louis Prima si Gogol Bordello.
PT: Ai o maniera unica de a-ti traduce stilul muzical in moda. Ce rol joaca moda in procesul tau creativ si in conturarea identitatii tale ca artist?
GY: Multumesc! Consider moda un bonus la muzica. Este vorba despre a oferi publicului o experienta si, in acelasi timp, de a avea oportunitatea de a ma imbraca in rochii frumoase, lucru pe care iubesc sa-l fac inca de cand eram copil. Moda imi ofera mai multa incredere si augmenteaza prezenta corpului meu, un lucru foarte util pe scena.
Foto: Gem Hall-Photography via Facebook Gabby Young and Other Animals