EDITOR'S CHOICE

Gentile inspirate de pungile din...

Gentile inspirate de pungile din hartie au urcat, in acest moment,…

PARTENERIAT MEDIA

Descopera castigatorii Digital Divas Awards...

Digital Divas Awards 2025, cea mai importanta competitie dedicata creatorilor de…

RED CARPET

Emily Blunt & rochia Tamara...

Evenimentele cu covor rosu sunt surse ofertante de inspiratie vestimentara. Mereu…

Un muzeu pe zi: Saint...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Maison...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Centre...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Fondation...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro, si o…

Inspiratie

Calatoriile, o tema recurenta in povestea Louis Vuitton

Sunt case de moda pe care le asociez puternic cu gentile statement si case de moda pe care le asociez puternic cu gentile in cele mai neconventionale forme. Numele Louis Vuitton se regaseste in ambele categorii, un lucru nu tocmai surprinzator deoarece calatoriile sunt parte importanta din ADN-ul brandului. Sursa foto: Hepta.ro De altfel, potrivit site-ului oficial al brandului, Louis Vuitton a creat piese care sa ii ajute pe oameni in timpul calatoriilor, dinainte ca numele sau sa existe ca brand. In 1837, tanarul Louis Vuitton a inceput sa lucreze alaturi de Monsieur Marechal, ca ucenic. Avea 16 ani pe atunci. In atelierul acestuia din Paris, a invatat mestesugul cuferelor si al valizelor specifice vremii si a devenit un artizan apreciat. Dupa 17 ani, si-a continuat drumul pe cont propriu, pastrand accesoriile de calatorie in centrul muncii sale. Tema calatoriilor este dusa mai departe de oamenii care continua si dezvolta povestea Louis Vuitton, astazi, un nume puternic in industria modei. Colectia gandita de Nicolas Ghesquiere pentru toamna-iarna 2025 e un exemplu cat se poate de elocvent in acest sens. In cadrul ei, directorul de creatie exploreaza evolutia calatoriilor de-a lungul timpului, iar gentile devin elemente cheie, memorabile. Sursa foto: Hepta.ro ...

Inapoi Inainte
Cromatica sezonului primavara-vara 2019

Cromatica sezonului primavara-vara 2019

Pentru sezonul primavara-vara 2019, designerii par sa-si fi impartit roata culorilor, astfel incat sa nu ramana descoperita nicio bucata din suprafata ei. Isi gasesc loc, in colectiile lor, culorile vibrante, precum si variantele lor mai putin intense.

Le-am intalnit atat in tinute monocrome, cat si in cadrul unor lookuri compuse din piese cu blocuri de culoare, cu imprimeuri, dar si cu degradeuri fluide. De altfel, materialele in culori ce amintesc de tehnica de vopsire dip-dye si tie-dye reprezinta unul dintre elementele cheie ale acestui sezon. Atemporale, tonurile neutre si-au facut si ele simtita prezenta pe podium.

Iata, in continuare, cateva dintre trendurile pentru sezonul cald din acest an:

MATERIALELE CU EFECT DIP-DYE & TIE-DYE

Le-am remarcat printre propunerile sezonului trecut si, din nou, in colectiile primavara-vara 2019. Christian Dior, Prabal Gurung sau Oscar de la Renta sunt cateva dintre casele de moda care au apelat la fluiditatea degradeurilor. Efectului dip-dye, i se alatura acum si cel tie-dye. Pe cel din urma il asociez cu moda anilor ’90, mai exact: cu tricourile colorate cu modele neuniforme, dar si cu jeansii decolorati in acelasi mod.

Aproape trei decenii mai tarziu, tricoul cu efect tie-dye revine in forta si devine o piesa statement in colectia Stella McCartney, alaturi de jeansii si salopetele din denim, cu modele inedite.

Christian Dior; Sursa foto: Hepta.ro

Stella McCartney; Sursa foto: Hepta.ro

No. 21; Sursa foto: Hepta.ro

Stella McCartney; Sursa foto: Hepta.ro

Oscar de la Renta; Sursa foto: Hepta.ro

Prabal Gurung; Sursa foto: Hepta.ro

BLOCURILE DE CULOARE

In contrast cu articolele vestimentare in culori care se intrepatrund, fara a exista o limita clara intre ele, se gasesc piesele in blocuri de culoare, pe care le-am vazut in prezentari ca Escada sau Nicole Miller. Sunt o alegere potrivita pentru un look modern, cu un puternic impact vizual.


Nicole Miller; Sursa foto: Hepta.ro

Escada; Sursa foto: Hepta.ro

CULORILE VIBRANTE

Pentru cine isi doreste tinute cu impact vizual puternic, culorile vibrante ofera poate cea mai la indemana alternativa. Colectiile Balenciaga, Valentino, Escada sau Sally LaPointe reprezinta o sursa buna de inspiratie in aceasta directie. In cadrul lor, am intalnit o multime de variante, de la lookuri compuse din piese in culori puternice, diferite, pana la tinute in care o piesa intens colorata este acompaniata de articole vestimentare si/sau accesorii neutre.


Balenciaga; Sursa foto: Hepta.ro

Escada; Sursa foto: Hepta.ro

Valentino; Sursa foto: Hepta.ro

Balenciaga; Sursa foto: Hepta.ro

IMPRIMEURILE FLORALE

Imprimeurile florale sunt emblematice pentru sezonul cald, asa ca nu este o surpriza faptul ca designerii s-au lasat inspirati de natura si de aceasta data. Pentru lookuri indraznete, pline de vitalitate, mixurile de imprimeuri florale reprezinta o optiune de luat in calcul.

La Louis Vuitton, de exemplu, am vazut o tinuta compusa din doua piese cu acelasi imprimeu, dar cu o cromatica usor diferita. Petalele florilor sunt colorate cu albastru, pe jacheta, si cu violet, pe pantaloni. Ambele piese au, insa, acelasi fundal de gri-argintiu si bleumarin, un detaliu care confera tinutei echilibru.


Louis Vuitton; Sursa foto: Hepta.ro

Diane von Furstenberg; Sursa foto: Hepta.ro

NUANTELE DE BEJ & CREM

Tinutele compuse exclusiv din bej sau crem reprezinta un alt trend cheie al sezonului. Burberry, Max Mara, Tibi, Tom Ford, Christian Dior, Kenzo si Salvatore Ferragamo se regasesc printre designerii care au fost inspirati de aceste nuante calde. Multi dintre ei au optat pentru lookuri intr-o singura nuanta si, atunci cand au vrut sa sparga monotonia, au alaturat piese cu texturi diferite, care schimba usor si perceptia asupra culorii.


Fendi; Sursa foto: Hepta.ro

Burberry; Sursa foto: Hepta.ro

DUO-UL ALB & NEGRU

Cele doua non-culori isi au locul asigurat pe scena tendintelor, in orice sezon. De aceasta data, am remarcat albul si negrul atat in piese vestimentare uni, cat si in articole cu imprimeuri, precum clasicele dungi, bulinele jucause sau carourile.


Burberry; Sursa foto: Hepta.ro

Oscar de la Renta; Sursa foto: Hepta.ro

Balmain; Sursa foto: Hepta.ro

Sursa fotografie principala: Hepta.ro / Look din colectia Balenciaga

Later edit 8.03.2019: Intr-o versiune anterioara, am mentionat si cateva detalii despre tehnica tie-dye. Mai multe informatii despre ea, pot fi citite pe Wikipedia.com.

PUBLISHED ON 05.03.2019

more in Fashion Etc