EDITOR'S CHOICE

Bretonul scurt. De la Audrey...

Bretonul reprezinta una dintre cele mai simple variante de a obtine…

EDITOR'S CHOICE

Culorile. Mic glosar de interpretari...

O culoare poate lua forma unui obiect sau numele unui designer,…

EDITOR'S CHOICE

Wrapped Around Your Finger

Inelele sunt cele mai fotografiate bijuterii din telefonul meu. Am observat…

INSPIRATIE

Pulover sau cardigan?

Pulover sau cardigan? Este intrebarea care mi-a venit in minte zilele…

EDITOR'S CHOICE

Acasa. “Work in progress”.

Acasa ramane “work in progress”, indiferent cat timp a trecut de…

PARTENERIAT MEDIA

Castigatorii Digital Divas Awards 2024

Cea de-a 12-a editie Digital Divas Awards a avut loc, pe…

INSPIRATIE

I am: Celine Dion. O...

Celine Dion e printre putinii artisti care se regasesc pe coloana…

Editor's Choice

Puzzle-uri de tot felul

Puzzle-urile se afla in topul cadourilor mele din ultima perioada, oferite si primite deopotriva. Cele clasice ma conecteaza instant la momente dragi din copilarie, iar asta le garanteaza un loc special pe viata. Printre cele din amintirile recente, unele au primit inca o dimensiune, chiar si lumini led, si au devenit fragmente in miniatura din lumea inconjuratoare. Doua imagini compuse din sute de piese din carton stau si azi agatate de un perete in apartamentul in care am crescut. Au fost munca in echipa daca punem la socoteala sprijinul moral oferit. Altfel, contributia mea n-a fost una semnificativa - eram prea mica si nerabdatoare, dar mi s-a intiparit in minte perioada in care au fost facute si bucuria starnita de lungile cautari incheiate cu cate o reusita. De curand, am construit un puzzle 3D, primit cadou de ziua mea. O sera cu o atmosfera calda, la care visez, de mult timp, in viata reala si pe care o am, deocamdata, la o dimensiune care sa-i permita sa stea printre cartile din biblioteca. Mi-a luat cateva ore bune sa asez fiecare piesa la locul ei, intr-o ordine urmata cu atentie si rabdare. Pe masura ce dadeam paginile manualului de instructiuni, sera mea capata o forma din ce in ce mai clara. O scara serpuita, un dulapior, o ladita cu flori, o carte, dou...

Inapoi Inainte
Adam Katz Sinding. Le 21eme.
Interviu
Autor: Ioana Lovin

Adam Katz Sinding. Le 21eme.

Adam Katz Sinding este autorul site-ului Le 21eme, unde prezinta zi de zi reportaje in imagini de la evenimente de moda din intreaga lume. Website-ul a devenit unul dintre cele mai cunoscute si apreciate in industrie, iar fotografiile lui Sinding sunt gazduite de paginile unor publicatii precum Vogue, Harper’s Bazaar, W Magazine, Elle, Allure si Style.com si ilustreaza campanii pentru diferite branduri. De curand, fotograful american a fost invitatul special al celei de-a patra editii Digital Divas by Avon, ocazie cu care am descoperit mai multe despre universul lui creativ, atat in cadrul prezentarii sustinute la eveniment, cat si prin intermediul unui interviu.

A pasit pe taramul fotografiei in 2004. Trei ani mai tarziu, a inceput sa contureze povestea Le 21eme, unde publica imagini cu oameni cool din Seattle, orasul in care locuia atunci. In 2011 a hotarat sa se dedice in intregime pasiunii lui. A parasit Seattle-ul pentru a explora oportunitatile New York-ului si, odata cu aceasta, a renuntat la confortul financiar pe care i-l oferea o slujba stabila – el lucrand timp de 10 ani in industria hoteliera. Acest pas reprezinta cea mai mare provocare cu care s-a confruntat pana acum, dar a fost o decizie necesara pentru “ceva care avea potentialul de a ma face mai fericit” spune el. “Sa renunt la slujba mea de atunci, experimentand sentimentul incomod de a nu sti ce va urma, daca voi putea sa traiesc din asta, a fost infricosator, dar in acelasi timp m-a facut sa fiu cine sunt acum.” Isi aminteste zambind cum, la doar cateva zile de la mutarea la New York, a primit un email din partea unei reviste care ii propunea sa realizeze zilnic fotografii pentru ei… in Seattle: “Si mi-am spus <Oh, nu. Am dat-o in bara. Trebuie sa ma intorc>.”  N-a fost insa nevoie, reprezentantii revistei au fost de acord sa primeasca fotografii din noul oras de resedinta.

Astazi fotografiile lui sunt cu si despre oameni din moda, insa in primele lui experimente si-a concentrat atentia pe detaliile orasului. “Mi-am cumparat un aparat foto si am facut poze cu arhitectura orasului. In drum spre serviciu, faceam poze cu semne ciudate, cu usi, cu lucruri de care oamenilor nu le pasa. Apoi, am vazut o fata intr-un autobuz si i-am facut o poza. Cand ma aflam in fata hotelului, a trecut pe acolo un prieten si i-am facut si lui o fotografie. Dupa, niste tipi cool s-au cazat la hotel si le-am facut si lor o fotografie. […] Mi s-a parut interesant. Era ca si cum as fi construit o poveste.” Atentia pentru arhitectura ramane si astazi o componenta importanta. Orasul ii ofera decoruri nelimitate, iar el reuseste sa surprinda momente in care stilul oamenilor si estetica locului se imbina in compozitii armonioase.

Adam Katz Sinding este nelipsit de la fashion week-urile din New York, Paris, Londra si Milano. Insa dincolo de capitalele modei, el documenteaza si atmosfera celorlalte orase care gazduiesc astfel de evenimente, printre care se regasesc: Sydney, Barcelona, Kiev, Moscova sau Copenhaga. L-am intrebat care este, dintre toate, locul care il inspira cel mai mult, iar raspunsul a venit fara ezitare: “Copenhaga, Danemarca. Este pur si simplu impresionanta.” De la oameni la moda si pana la arhitectura orasului, totul il inspira. A vorbit despre stilul minimal cu elemente sport care defineste moda daneza. Aceasta “…este ca designul, mobilierul sau arhitectura scandinava. Este simpla, dar orientata spre detalii.” Iar despre detalii este si fotografia lui. “Incerc sa arat un lucru marunt, fie ca este vorba despre un gest sau despre un zambet subtil. Acestea sunt mult mai importante pentru mine decat sa surprind ceva complet.”

Daca navighezi in universul Le 21eme, vei observa un obicei devenit emblematic pentru fotografia lui: cel de a taia din fetele personajelor lui. “Imi place sa decupez fetele oamenilor. Nu le editez dupa, ci asa fotografiez.” Este unul dintre elementele care ii contureaza o viziune unica fata de ceilalti fotografi si totodata este felul sau de a atrage privirea publicului mai mult spre compozitie, decat spre persoanele care apar in interior – de cele mai multe ori celebritati din lumea modei sau artisti pasionati de aceasta industrie. Am vrut sa aflu cum s-a schimbat viziunea lui de-a lungul timpului. “Cred ca a fost o evolutie influentata de faptul ca exista foarte multi fotografi. A trebuit sa schimb felul in care fotografiez, a trebuit sa devin mai rapid, mai activ,” mi-a spus el. Un alt element care il diferentiaza este faptul ca nu interactioneaza cu persoanele pe care le fotografiaza, ci surprinde pur si simplu ceea ce se intampla in jurul sau. Este si unul dintre motivele pentru care nu se considera neaparat un fotograf de moda, ci mai degraba un fotojurnalist. “…exista posibilitatea de a ruga persoana sa se opreasca si sa ma astepte, dar este un teritoriu pe care nu-mi doresc sa pasesc. Atunci fotografia nu va mai fi autentica si nu imi doresc sa realizez astfel de fotografii. Asa ca prefer sa fiu acolo, sa fac lucrurile corect si, daca ratez o imagine, o ratez, dar macar am incercat si am facut tot ce am putut.”
“Sa fii acolo” (Be there) este primul sfat pe care il da celor care doresc sa isi dezvolte o cariera in fotografie. Este, de altfel, si ideea care ii ghideaza activitatea zi de zi si care il face sa fie la locul potrivit in momentul potrivit. Totodata, dorinta lui de a fi acolo unde se intampla lucrurile se traduce printr-un program aglomerat. “Pentru mine, Saptamana Modei este de fapt Luna Modei,” spune el, iar in astfel de perioade ajunge sa lucreze pana la 600 de ore pe luna. Pentru Sinding, “Moda este un instrument, asa cum si aparatul foto este un instrument, este un fel prin care te marketezi pe tine in fata celorlalti. O poti face in diferite feluri. Poti fi strident si ostentativ sau poti fi discret.” Prefera a doua varianta, care de altfel caracterizeaza si stilul vestimentar personal, despre care a marturisit ca nu a fost intotdeauna asa.
Pe langa aparitiile in publicatii de renume din lume sau in diverse campanii de brand, cinci dintre fotografiile lui prind zilnic viata pe site-ul personal. “Postez cinci imagini pe zi. Daca realizez si fotografii de backstage, atunci pot fi pana la 15 pe zi, dar asta se intampla o data pe saptamana sau la doua saptamani. Am insa mii de poze pe care nu le-am postat pentru ca inca nu am avut timp,” marturiseste. “Pentru mine, aceste fotografii traiesc cu adevarat din momentul in care le vad pe site.” Inspirat de cele 20 de arondismente ale Parisului – oras in care a locuit pentru o perioada –  numele  Le 21eme s-a dovedit a fi dificil de pronuntat pentru multi dintre cei care interactioneaza cu el. “Imi place insa ideea din spatele numelui pe care il are site-ul, imi place foarte mult logo-ul si de-asta am refuzat sa-l schimb. Este probabil cea mai proasta decizie pe care am luat-o in business-ul meu, dar nu imi pasa.” Acest lucru insa nu a impiedicat ca Le 21eme sa devina un nume cunoscut si apreciat in lume. “Website-ul este ca un jurnal pentru mine, un instrument care mi-a oferit oportunitatea sa arat lumii ceea ce fac,” spune el.  Insa nu site-ul este spatiul online cel mai activ, ci contul de Instagram unde are peste 376 de mii de followers, numar ce creste constant. “Instagramul este foarte important pentru succesul meu, dar imi place sa cred ca as fi reusit si daca acesta nu ar fi existat si in cazul in care campul de joc ar fi fost diferit. Simt ca, daca as fi lucrat suficient de mult, as fi reusit indiferent de context.”

Cu toata efervescenta online-ului, printul ramane mediul preferat din cel putin trei motive: pentru ca ofera un produs palpabil, pentru ca este mai personal si pentru ca odata asternute pe hartie lucrurile raman acolo.“E trist faptul ca printul s-ar putea sa nu reziste pentru totdeauna, pentru ca este ceva care se simte diferit.[…] In online, poti edita un post de cate ori vrei. Poti schimba o imagine. Am postat fotografii si apoi mi-am spus <Imi place mai mult cealalta> si am inlocuit o alta cu ea, iar nimeni nu a observat. E ca in Nineteen Eighty –Four [cartea lui George Orwell]. Poti sa schimbi istoria. In print, lucrurile sunt acolo pentru totdeauna si poti sa revii la ele.”

Descrisa in trei cuvinte, fotografia lui Sinding este: “onesta, izvorata din subconstient, rapida.” Daca vrei sa pasesti in universul pe care il contureaza zi de zi, urmareste-l pe:

Site Le 21eme
Instagram Le 21eme
Facebook Le 21eme

Foto: Adam Katz Sinding

PUBLISHED ON 04.06.2015

more in Conversation Marks