Stefana Maior a lansat recent ARTICLE TEN, un brand vestimentar descris in perechi de atribute contrastante, aduse impreuna de acelasi fir rosu: libertatea de exprimare. Privind cariera ei din perspectiva contrastelor, nu pare deloc intamplator ca studiile si experienta ei profesionala de pana acum acopera atat partea creativa a modei, cat si cea de business.

Odata cu ARTICLE TEN, am realizat ca, in ciuda anilor care au trecut din 2012 pana in prezent, memoria mea a pastrat intr-un sertar al ei colectia cu care Stefana Maior a absolvit design vestimentar la UNArte. S-au schimbat multe lucruri de atunci, asa cum spune ea in acest interviu, dar sunt si lucruri care s-au pastrat. Despre acestea, precum si despre noul drum pe care a pornit, despre provocari, curaj si inspiratie, te invit sa citesti in randurile care urmeaza.

Intre nou si vechi, opulent si simplu, edgy si elegant, rebel si romantic, ARTICLE TEN se situeaza la intersectia unor zone creative, aflate in contrast. Care sunt atuurile si provocarile acestui loc ales de tine?

Cred ca in zona asta de contraste ma simt cu adevarat libera sa creez ceva special si cu care rezonez profund. Nu doar in moda ma regasesc in acest joc al contrastelor, ci si in alte aspecte ale vietii: design interior, mancare, chiar si in modul in care traiesc. Tot ce urmeaza o singura directie clara mi se pare monoton, simt ca lipseste ceva.:) Contrastele creeaza un dinamism, creeaza emotie, tensiune, ceva ce simti ca ramane cu tine. Mi se pare un proces fascinant de echilibrare a contrariilor – fragilitate si forta, vechi si nou, simplu si opulent.

Provocarile sunt insa semnificative. Logistica si procesul de productie sunt mult mai complexe. De exemplu, un produs la mine este dezvoltat initial in fabrica, dar apoi intervin poate cu un tratament special – uzura sau rupturi – iar, la final, adaug lucrul manual, cum ar fi un embellishment cu dantela sau cristale. Este un proces lung, complicat si, evident, mult mai costisitor decat sa faci un produs simplu, care merge direct la vanzare. Dar tocmai aceasta complexitate ii da valoarea finala si face ca fiecare piesa sa fie cu adevarat deosebita. Pentru mine, aceasta este frumusetea contrastelor: un efort imens care se traduce intr-un rezultat care iti capteaza atentia si ramane cu tine.

Cum a fost sa pornesti pe acest nou drum?

A fost pentru prima data cand am decis sa investesc complet in mine, intr-un moment care, sincer, nu era cel mai favorabil. Am inceput brandul odata cu noul meu rol de mama – eram constant obosita, ma adaptam la o viata noua, intr-un ritm pe care nu-l cunosteam si care uneori era coplesitor. Totusi, din 2019, de cand am inregistrat brandul, il visez si n-am mai vrut sa aman momentul, pentru ca probabil niciodata nu ar fi fost “momentul perfect”. Am simtit ca trebuie sa incep acum, in ciuda tuturor provocarilor.

Este o experienta care imi testeaza limitele la toate nivelurile – psihologic, creativ si fizic. Sa cresti un copil mic si un brand nou simultan inseamna sa inveti sa jonglezi cu toate – prioritati, emotii, oboseala, dar si dorinta constanta de a crea ceva cu sens. Este o lectie continua despre rabdare – atat cu mine, cat si cu procesul. Am multe momente in care ma simt coplesita, in care simt ca fac prea mult si nimic suficient de bine. Dar stiu ca regretul de a nu fi incercat ar fi mult mai greu de dus decat orice obstacol de acum.

Invat sa-mi asum riscuri si sa-mi accept vulnerabilitatea. Uneori e haotic, alteori m-am surprins descoperind forte pe care nu stiam ca le am. Chiar si in momentele cele mai grele, imi amintesc ca munca mea este o reflexie a mea – imperfecta, dar sincera. Si tocmai aceasta sinceritate, aceasta investitie totala, este ceea ce face ca fiecare zi sa merite.

Dincolo de reperele care tin de partea de creatie a brandului, ce alte repere ti-ai stabilit? Cum ti-ai propus sa fie brandul ARTICLE TEN? Ma gandesc aici la componentele legate de business, comunicare, sustenabilitate etc.

Primul pas este sa fac alegeri cat mai sustenabile. Am inceput prin evitarea producerii de materie prima noua si folosesc deadstock controlat, provenit de la branduri high-end. Aceste materiale sunt traceable – cunosc informatia lor, originea etc. Productia este locala si controlata, iar scopul meu este sa creez produse pentru o viata, nu doar pentru un moment. Totusi, mai sunt multe strategii de implementat: de reducere a risipei, diminuarea utilizarii plasticului in depozitare si transport, printre altele. Sistemul actual nu este gandit pentru sustenabilitate, asa ca fiecare solutie necesita timp si efort. Este un proces continuu, construit din pasi mici, dar semnificativi, extra challenging pentru un brand independent cu resurse limitate.

In comunicare, autenticitatea este esentiala. Imi place sa impartasesc parti din procesul creativ si sa arat ce se afla dincolo de produsul final – momentele imperfecte, provocarile, efortul din spatele fiecarei piese. Ma concentrez pe construirea unei comunitati care rezoneaza cu valorile brandului si le apreciaza.

Creativitatea mea nu se limiteaza la moda. De multe ori, am idei de accesorii, mobilier sau design interior, si imi doresc ca, pe viitor, sa extind estetica ARTICLE TEN dincolo de produse vestimentare. Cred ca brandul poate deveni un univers creativ care reflecta aceeasi viziune estetica si aceleasi principii.

Tot ce fac pentru ARTICLE TEN este ghidat de un scop clar: sa creez un brand care provoaca, inspira si reflecta un stil de viata autentic, bazat pe responsabilitate, conexiune si libertate.

Care este povestea din spatele numelui ales?

Numele ARTICLE TEN are la baza conceptul de libertate de exprimare, pe care l-am descoperit in timpul procesului de research pentru brand. Mi-am pus pe foaie valorile de baza si, cautand despre acest subiect, am ajuns la Articolul 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Numele mi-a ramas in minte, iar cand am verificat si am vazut ca era liber pe Instagram – un lucru extrem de rar in zilele noastre – am simtit ca este un semn.

Colectia de debut, sub brandul MARQUIS-H-A – pe care am prezentat-o si noi la Petocuri.ro in 2012:) – si rochia de mireasa, creata de tine anul trecut, au dominat imaginile de fundal, in timp ce organizam in minte intrebarile pentru interviu. Un fel de atunci & acum. Sunt curioasa cum percepi astazi amintirile legate de aceste doua momente din cariera ta?

Proiectul MARQUIS-H-A a fost, de fapt, lucrarea mea de licenta la UNArte. Evident, estetica mea si calitatea produselor au evoluat mult de atunci. Eram la inceput de drum, nu aveam o directie clara sau un stil bine definit, dar stiam un lucru: voiam altceva decat clasicele costume de la UNArte, voiam haine cu un potential comercial real, le-am si vandut imediat dupa. Si in afara contextului facultatii, as a potential brand, a fost ceva nou si fresh intr-un moment in care toata lumea facea rochii.

In schimb, rochia de mireasa este un proiect de suflet, desi mie nu-mi face mare placere sa dezvolt rochii. Dar mi-a placut foarte mult mireasa si am simtit ca trebuie sa o fac tocmai sa-mi ies din zona de confort. Sunt genul de persoana care imbratiseaza “greul”, chiar daca ma sperie uneori, si exact asta s-a intamplat aici. Nu doar ca era un proiect de o importanta uriasa, dar nici nu mai facusem asta. A fost greu, ceea ce vedeti voi – rochia finala, superba – a fost rezultatul multor incercari. In spate, au fost 2-3 rochii de proba, ajustari si momente in care simteam ca nu mai ajung la capat. But it was all worth it, o experienta extrem de valoroasa.

Privind la “atunci si acum”, vad o evolutie clar, dar si un fir comun: dorinta de a face lucrurile diferit, de a infrunta ce e greu si de a merge pe un drum definit de provocari si satisfactii reale. Cred ca fiecare proiect, indiferent de cat de greu a fost, m-a ajutat sa cresc ca designer si ca om.

Ce s-a schimbat de-a lungul timpului si ce a ramas la fel in modul in care te exprimi ca designer?

Ce a ramas neschimbat: contest mereu normele, nu ma las ghidata de trenduri si experimentarea – procesul intuitiv si ludic a fost acolo de la inceput si continua sa fie esential pentru mine.

Ce s-a schimbat: sunt mult mai atenta la detalii si mai tipicara in executie – o schimbare care a inceput odata cu experienta din Milano. Acolo am avut ocazia sa fiu expusa la produse luxury, sa inteleg standardele ridicate ale executiei si sa invat sa fiu mult mai exigenta cu munca mea. Tot in Italia, am descoperit si dragostea pentru dantela, lucrand la La Perla (n.r. ca sales agent), o estetica pe care am integrat-o ulterior in stilul meu. Iar perioada ALMAZ a fost, fara indoiala, locul in care am experimentat cel mai mult si m-am format ca designer.

Privind inapoi, pot spune ca sunt doua parti din mine care au coexistat mereu: instinctul rebel si exigenta profesionala.

Cum simti ca a evoluat industria locala a modei?

Din punctul meu de vedere, in industria locala, moda si business-ul sunt inca doua subiecte separate. Avem branduri care creeaza un impact economic semnificativ, dar acestea sunt in mare parte orientate comercial, destinate masei, si nu vorbim de moda ca forma de arta sau expresie autentica. In schimb, segmentul creativ, cel care ar putea redefini industria si aduce un suflu nou, ramane nesustinut, fara un motor economic real si sustenabil.

Romania are, paradoxal, o putere de cumparare evidenta, dar de multe ori ajung la concluzia ca trebuie sa reusesti mai intai pe plan international pentru a fi apreciat cu adevarat acasa. Exista o fascinatie pentru brandurile internationale, atat in media mainstream, cat si printre consumatori, ceea ce limiteaza vizibilitatea si suportul pentru designerii locali. Desi vad ca avem multi creativi talentati, iar platformele care recunosc si expun aceasta creativitate au inceput sa apara, oportunitatile reale de business sunt inca infime.

Cred ca inca, pentru multi creativi, Romania este un loc unde isi incearca ideile, isi construiesc inceputurile, dar apoi aleg sa plece in afara, unde exista o scena a modei mai bine dezvoltata, cu acces la resurse, productie de calitate, suport financiar si recunoastere la scara larga.

Cum se intampla cu inspiratia? Raspunde prompt atunci cand o chemi sau e necesar ca, din cand in cand, sa intri intr-un joc de-a v-ati ascunselea pentru a o gasi?

Cred ca inspiratia este ceva fluid, nu e ceva ce poti controla sau planifica. Nu am experimentat niciodata o “pana de creatie”, ideile sunt mereu acolo – problema este sa le gasesti forma potrivita, sa le dai sens. Pentru mine, procesul creativ nu este liniar, ci mai degraba un dialog constant intre experimentare si reflectie.

Dezvoltarea unui produs este un proces in sine. E o joaca serioasa, daca pot spune asa. Sunt momente cand o idee se cristalizeaza imediat, dar sunt si multe momente care implica experimentare, incercari, greseli, reincercari….si asta cere o combinatie de rabdare si rezilienta. Cred ca unul dintre cele mai importante aspecte ale creatiei este sa iti dai voie sa explorezi fara sa te judeci.

Cred ca ideile nu apar asa din senin, trebuie sa creezi contextul potrivit – sa experimentezi, sa observi, sa lucrezi. Si, cel mai important, sa fii dispus sa risti. Pentru ca adevarata magie vine din curajul de a te aventura in necunoscut, chiar si atunci cand nu ai toate raspunsurile.

Cum arata o zi obisnuita din atelier? Dar una neobisnuita?

Imi este greu sa raspund la intrebarea asta pentru ca zilele mele de munca rareori seamana intre ele. In mare, imi impart ziua in doua: o jumatate o dedic croitului si pregatirii comenzilor, iar cealalta jumatate o aloc creatiei sau ma ocup de lucruri administrative, social media – tot ce trebuie facut pentru ca brandul sa mearga inainte.

Sunt zile dedicate clientelor, cand merg la fitting-uri sau petrec timpul in fabrica, ocupandu-ma de productie. Alteori, trebuie sa jonglez intre munca in atelier, luatul si dusul fiicei mele la gradinita sau orele de la facultate, pentru ca, in prezent, fac un MBA. Totul difera foarte mult – fiecare zi vine cu alta dinamica.

O zi “neobisnuita”, dar din pacate destul de frecventa, este cand am multiple deadlines si trebuie sa fac un pic din toate. In astfel de zile, ajung sa lucrez si 16 ore. Incerc tot mai mult sa fiu blanda cu mine. Imi reamintesc ca nu sunt Prada si nu trebuie sa lucrez in ritmul lor.:)) Constientizez ca e important sa pastrez un echilibru – chiar daca uneori e haos, stiu ca fiecare zi ma duce mai aproape de ceea ce construiesc. Atelierul, munca mea – toate acestea sunt un proces continuu, unul care, chiar si in momentele grele, ma conecteaza la ceea ce iubesc sa fac.

Fotografii: Andreea Macri