Puzzle-urile se afla in topul cadourilor mele din ultima perioada, oferite si primite deopotriva. Cele clasice ma conecteaza instant la momente dragi din copilarie, iar asta le garanteaza un loc special pe viata. Printre cele din amintirile recente, unele au primit inca o dimensiune, chiar si lumini led, si au devenit fragmente in miniatura din lumea inconjuratoare. Doua imagini compuse din sute de piese din carton stau si azi agatate de un perete in apartamentul in care am crescut. Au fost munca in echipa daca punem la socoteala sprijinul moral oferit. Altfel, contributia mea n-a fost una semnificativa - eram prea mica si nerabdatoare, dar mi s-a intiparit in minte perioada in care au fost facute si bucuria starnita de lungile cautari incheiate cu cate o reusita. De curand, am construit un puzzle 3D, primit cadou de ziua mea. O sera cu o atmosfera calda, la care visez, de mult timp, in viata reala si pe care o am, deocamdata, la o dimensiune care sa-i permita sa stea printre cartile din biblioteca. Mi-a luat cateva ore bune sa asez fiecare piesa la locul ei, intr-o ordine urmata cu atentie si rabdare. Pe masura ce dadeam paginile manualului de instructiuni, sera mea capata o forma din ce in ce mai clara. O scara serpuita, un dulapior, o ladita cu flori, o carte, dou...

(Re)intalnire cu marea

Aveam putin peste 18 ani cand am mers pentru prima oara in Bognor Regis, un mic oras din Anglia, situat pe litoralul Canalului Manecii. Desi a trecut ceva timp de atunci, amintirea primei intalniri cu marea de acolo nu si-a pierdut claritatea detaliilor. Poate si pentru ca aceasta a decurs cu totul neasteptat.

Era deja intuneric afara, insa nu am avut rabdare sa mai astept dupa soare pana a doua zi. Cand am ajuns pe faleza, surpriza! Nu am reusit sa vad nimic mai mult decat o mare de intuneric in care nu am indraznit sa pasesc, chiar daca sunetul valurilor ma anunta ca e in regula. Apa doar s-a retras cateva zeci de metri. Cum efectele mareei nu sunt atat de evidente pe litoralul nostru, fenomenul m-a fascinat cu adevarat abia in acel moment.

M-am intors in urmatoarea zi si, de atunci, cu fiecare ocazie pe care mi-a oferit-o perioada in care am locuit acolo. Am scris scrisori catre cei dragi, asezata pe pietrisul in nuante de caramiziu. Am umplut cu povesti, rasete si cugetari plimbarile alaturi de colegi si prieteni. Am pedalat pe bicicleta impotriva brizei. Am mers cu rolele dintr-o parte in alta a falezei, fara sa conteze ca nu stiu sa pun frana. Am inotat in mare, desi afara erau maximum 17 grade, insa caldura nu parea sa mai vina inainte de plecarea mea.

Locurile preferate gazduiesc cele mai frumoase amintiri si oameni dragi la care sa revii. In februarie, mi-am petrecut o singura zi in Bognor Regis. Totul s-a petrecut ca un vis chiar inainte de a te trezi dimineata: o multime de intamplari derulate intr-un timp foarte scurt. Mi-am revazut prietenii, acei prieteni cu care, desi nu te-ai mai vazut de ani de zile, vorbesti de parca ultima conversatie a voastra fata in fata a fost ieri.

Si da. Am pasit din nou pe nisipul ud, deasupra caruia cu cateva ore inainte se intindea marea. O experienta care inca imi creeaza senzatia de magie. In ciuda unei prognoze meteo descurajante, am avut noroc de o vreme perfecta. Jocul soarelui cu norii si cu marea mi-a oferit peisaje cu texturi si culori impresionante. Dintr-un anumit unghi, apa parea metalica. Din altul, era compusa din degradeuri pastelate de verde, mov si albastru. De data aceasta, am surprins intalnirea intr-o multime de imagini. Aici sunt o parte dintre ele.

Fotografii: Ioana Lovin – arhiva personala