PASCAL BRUCKNER, despre cartea ‘Fiul cel bun’
‘Subiectul cartii este simplu. Incepe cu mine la varsta de 10 ani, cand, in timpul rugaciunii de seara, ii cer lui Dumnezeu sa mijloceasca moartea tatalui meu – daca este posibil, printr-un accident de masina – si se incheie cu 62 de ani mai tarziu, cand el moare la spital. Ce se intampla intre cele doua momente este intreaga poveste a relatiei mele complicate cu familia,’ spunea Pascal Bruckner despre cartea ‘Fiul cel bun’, in timpul celei mai recente vizite la Bucuresti, prilejuita de lansarea acesteia in limba romana.
Relatia cu parintii ne modeleaza felul de a fi si ne influenteaza relatiile pe care le dezvoltam pe pacursul vietii. Invatam alaturi de parinti tiparele dupa care isi croiesc ei prezentul, iar unii dintre noi ne petrecem apoi viitorul incercand sa depasim acele contururi trasate in memorie. In ‘Fiul cel bun’, Pascal Bruckner isi dezvaluie povestea vietii, al carei personaj cheie este tatal sau. Nazist fervent, cu dese izbucniri de furie, acesta a transformat atmosfera din familie in una apasatoare. „Cartea prezinta doua portrete: portretul mamei, simbol al femeii iubitoare, o intruchipare a suferinteisi a pasivitatii, sicel al tatalui, cu un caracter vulcanic care a continuat sa fie violent pana la sfarsitul vietii. Eu sunt rezultatul unirii dintre ei, desi am incercat sa scap toata viata de aceste amprente puternice”, a povestit Pascal Bruckner celor prezenti atunci in gradina Verona.
Copil fiind, dar si in ipostaza de adult, el s-a gasit adesea osciland intre dorinta de a-i fi pe plac tatalui si cea de a face lucrurile in pofida lui. Cand familia a insemnat dezechilibru, Pascal Bruckner si-a indreptat atentia in exteriorul ei si a transformat lumea in aliat. Dincolo de relatia cu parintii, in „Fiul cel bun”, autorul exploreaza pe un plan secundar drumul sau profesional, relatia cu prietenii, cu cei pe care i-a avut ca mentori, cu Parisul despre care spune ca „pare ca iti ofera totul fara a avea ocazia sa iti iei revansa”. Vorbeste despre istoria secolului 20 si despre ideologiile politice ale acelor vremuri. Povesteste despre relatiile sale amoroase si descrie fara menajamente tiparele intre care a jonglat la randul sau ca parinte.
Este pentru prima oara cand autorul alege autobiografia in defavoarea fictiunii, lipsindu-se de confortul pe care il ofera posibilitatea de a disimula parti din realitate in spatele unor personaje ireale. Acest pas nu a fost facut insa fara retineri: „Am avut doua retineri. Pe de-o parte, indiscretia pe care o presupune sa vorbesti despre ai tai si, pe de alta parte, faptul ca povestea mea s-ar putea sa nu intereseze pe nimeni.”
Desi ideea de a scrie aceasta carte s-a infiripat cu ani in urma, ea s-a concretizat dupa moartea tatalui sau. „La scurt timp dupa inmormantare, am inceput sa scriu. Cartea s-a conturat foarte repede pentru ca toate amintirile pe care le-am exhumat erau inca foarte actuale in mintea mea. In plus, am facut cercetari despre tatal meu cu ajutorul unui istoric care a gasit diverse documente ce atesta ca, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, el a lucrat ca voluntar in Germania, in industria armamentului. Cartea m-a eliberat pentru ca mi-a oferit ocazia de a ma impaca post mortem cu parintii mei,” a mai povestit Pascal Bruckner.
“… dincolo de dispret si de furie, acest roman este o marturisire despre o iubire imposibila, un monument inchinat fricii si iertarii,” scrie Le Figaro. Pentru ca, desi visam la claritatea situatiilor in alb si negru, realitatea imbraca intotdeauna cele mai variate nuante.
Foto: PeTocuri.ro
