Mersul la Sibiu, orasul meu natal, e pentru a vedea oameni dragi, nu locuri. Locurile sunt bonus, un privilegiu de care sunt constienta. Atunci cand am parte de momente care aduc locurile in centrul atentiei, incep sa ma simt ca o turista pe strazi pe care le stiu de cand ma stiu. Acele momente marcheaza adesea mici (re)descoperiri.

*

Ma incearca acest sentiment de fiecare data cand scot telefonul sa fotografiez locuri, nu oameni dragi. Multe dintre aceste cadre au o destinatie clara: contul de Instagram al site-ului. Ele devin modul prin care impartasesc cu oamenii Sibiul, asa cum il vad eu. Si adevarul e ca acest pretext ma face de fapt sa privesc orasul cu mai multa atentie, sa observ si sa ma bucur de detalii care poate ar fi ramas neobservate in alte circumstante. Sibiul e viu, cu lucruri care raman familiare, cu lucruri care se schimba.

Ma incearca acest sentiment si-atunci cand mananc in oras. La Sibiu, mancarea prinde gust in bucataria copilariei si e gatita in continuare de mama, o competitie serioasa pentru oricine. Mananc rar in oras si, din acest motiv, a existat o perioada buna in care nu stiam ce restaurante sa recomand. Cand primeam rugamintea asta, o adresam mai departe prietenilor care locuiesc in oras, un fel de telefonul fara fir.

Foto: Andreea Macri

Din 2017, lucrurile s-au schimbat. Am fost invitata la un eveniment la restaurantul Jules si acesta a devenit ulterior localul preferat din oras. Recent, am avut surpriza placuta de a gasi cateva cadre de aici, printre fotografiile trimise de Andreea Macri pentru postarile noastre adunate in social media, sub hashtag-ul #PostcardsFromFriends. Andreea a petrecut cateva zile la Sibiu, in timpul Festivalului International de Teatru (din programul caruia a facut, de altfel, parte prin expozitia de fotografie, Hands That Hold The Silence). Sunt mereu curioasa sa aflu cum se vede orasul prin ochii celor care il viziteaza si atunci cand rezonez intru totul cu alegerile lor simt o bucurie de parca as avea vreun merit, desi n-am.

Foto: Andreea Macri

Curtea restaurantului, cu multe plante si arhitectura specifica zonei, mi s-a parut fermecatoare de la bun inceput, iar mancarea – o experienta in sine. Am revenit aici si in iulie, cand am ales din meniu felul cu vinete super-cremoase si un gust echilibrat. Daca iti plac burgerii, cel din meniul Jules a primit complimente in familie, inclusiv din partea unor mici critici culinari, pretentiosi cand vine vorba de mancare.

Si ma mai incearca acest sentiment, de a fi turista in propriul oras, cand merg la muzeu. Cu toate ca la Bucuresti, si el acasa, vizitez constant expozitii gazduite de muzee si galerii, la Sibiu, mintea mea percepe diferit o astfel de experienta. Poate pentru ca, de cele mai multe ori, nu e suficient timp pentru astfel de activitati si, atunci cand e, asociez experienta cu cele din calatoriile in scop turistic.

Tot in iulie, am vazut la Sibiu una dintre cele mai frumoase expozitii la care am ajuns anul acesta. Este vorba despre retrospectiva dedicata artistului Ovidiu Maitec, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nasterea sa. Ovidiu Maitec 100, gazduita de Muzeul Brukenthal pana pe 30 august, prezinta 50 de sculpturi care m-au impresionat si luate separat, si impreuna.

Lucrate in lemn masiv, greu, compact, inert, aripile, elemente recurente in arta lui, sunt printre primele forme care mi-au captat atentia. Am remarcat apoi cum perforatiile de pe suprafata lor pondereaza toate aceste atribute ale lemnului si cum mediul din jur devine parte din lucrari. Lumina si aerul, ambele fluide si lipsite de greutate, trec prin aceste perforatii si aduc in discutie miscarea, chiar si atunci cand sculptura in sine nu se misca.

In cadrul aceleiasi vizite, am (re)vazut si lucrarile din colectiile permanente ale muzeului. Printre exponatele asupra carora am zabovit mai mult, se regasesc picturile lui Nicolae Tonitza.

*

Probabil ca mai sunt si alte ocazii in care ma incearca acest sentiment de turista, dar cele mentionate sunt in top 3. Modul in care percep timpul petrecut azi in orasul natal este, cu siguranta, puternic influentat de faptul ca numarul anilor de cand locuiesc in Bucuresti e mai mare. Doar ca Sibiul ramane, pentru totdeauna, primul meu acasa.

Fotografii: arhiva personala + Andreea Macri (imaginile de la restaurantul Jules)