INSPIRATIE

Vara, anotimpul contrastelor vestimentare

Vara este anotimpul contrastelor din punct de vedere vestimentar. Ea aduce…

WE LIKE

Hands that Hold the Silence

Pentru Andreea Macri, zona de “backstage” ramane un spatiu magic. Intr-o…

WE LIKE

Magazinele de moda, spatii de...

Arta reprezinta una dintre resursele explorate astazi de brandurile din industria…

EDITOR'S CHOICE

Detalii transparente & jocuri de...

Transparentele sunt atemporale in vestimentatie, dar rolul lor pe scena tendintelor…

WE LIKE

Simon Mattisson. Granland.

Formele curbate, textura materialului, povestea din spate asaza piesele proiectului Granland,…

INSPIRATIE

Elsa Peretti, Tiffany & Co....

Cea mai cunoscuta piesa creata de Elsa Peretti este, fara indoiala,…

RED CARPET

Met Gala 2025. Tailored for...

Tailored for You a fost codul vestimentar al editiei Met Gala…

We like

NIKE: Form Follows Motion

Nike a fost dintotdeauna mai mult decat un brand de sport - pentru ca a sustinut miscarea atletilor, dar a determinat miscari si in societate si in cultura urbana. A provocat normele si a definit spiritul si vibe-ul unor generatii. Cu prima sa expozitie de muzeu la Vitra Design Museum, Nike deschide perspectiva dincolo de produs in sine, in istoria culturala a acestui brand si reface traseul influentei sale in sport, moda si activism din ultimii 50 de ani. Si totul a pornit de la primul pas. Adica de la primul lor pantof de atletism - "the moon shoe" creat de Bill Bowerman si Phil Knight. Astazi, sneakersii sunt omniprezenti in viata noastra, in peisajul comercial si cultural, si poate ca ne este aproape imposibil sa ne imaginam cum atunci erau o prezenta de nisa, fiind purtati doar de copii de liceu sau de atletii profesionisti. Asa ca povestea unui antrenor tehnic si a unui student atlet devenit antreprenor, care si-au improvizat drumul catre unul dintre cele mai de succes branduri din lume, pare scenariu de film. Si totusi… Si totusi, “moon shoe” este prototipul a ceea ce astazi numim "waffle trainer", adica binecunoscutii pantofi de sport cu talpa ca o clatita belgiana. Modelul a primit acest nume pentru ca urmele ca de "waffle" pe care le lasa erau foarte...

Inapoi Inainte
Film: Melancholia

Film: Melancholia

Filmele lui Lars von Trier sfideaza intotdeauna platitudinea, sondand puternic in psihicul omenesc si scotand la suprafata temeri si intimitati caustice, pe care alegem sa le ascundem in cotidian dupa masti.

Pasionat de circumvolutiunile stranii ale psihicului uman, dar si de o posibila Apocalipsa, von Trier si-a concentrat filmografia in jurul surprinderii esentei trairilor omenesti in momente severe, de puternica schimbare. “Melancholia”, cel mai recent film al sau, exploreaza adanc fisurile sufletesti ale unei familii, analizand, in paralel, depresia, comportamentul suferinzilor de aceasta afectiune, dar si premonitiile.

In prima jumatate a peliculei, facem cunostinta cu Justine (Kirsten Dunst), o tanara mireasa ce se pregateste impreuna cu proaspatul ei sot de petrecerea de dupa cununie. Nimic nu tradeaza evenimentele ce vor urma, cuplul parand pe deplin fericit si lipsit de griji, insa situatia sufera modificari incalculabile. La petrecere, asistam la primele semne care tradeaza starea reala de nervozitate a Justinei, dublata de interventiile acide ale mamei sale in timpul toast-urilor si de indisponibilitatea tatalui poligam, inconjurat de concubinele sale. Pe rana mai pune sare seful tinerei, care o hartuieste pana si in seara nuntii, ordonandu-i sa gaseasca un slogan pentru o campanie publicitara. Justine se prabuseste incet-incet, iar femeia sclipitoare pe care o intalnisem in primele minute ale filmului paleste, transformandu-se intr-o cauza pierduta, cuprinsa de o depresie de care nici un sot iubitor nu o poate salva. Tanara demisioneaza, admonestandu-si seful tiran, si isi paraseste sotul, incapabila de a se bucura de o viata cu acesta.

A doua parte a filmului ne infatiseaza viata Justinei alaturi de sora sa, Claire (Charlotte Gainsbourg), si sotul ei, John, si eforturile acestora de a o ajuta sa depaseasca depresia. In acelasi timp, asistam la framantarile lui Claire vizavi de un eveniment astronomic corelat cu extinctia Terrei. Melancholia este o planeta ce s-a ascuns mereu in spatele Soarelui, insa acum a trecut de partea cealalta, navigand spre Terra dupa o traiectorie a mortii. Melancholia nu a lovit nici Mercur, nici Venus, ii spune astronomul John sotiei sale. “Asa ca nu ne va lovi nici pe noi”, o linisteste el pe Claire, sub privirile de piatra ale cumnatei lui Justine, mai fidela propriilor premonitii decat stiintei.

In atmosfera invelita in melancolie, in care rasaritul planetei verzi, marea, campurile si cenusa ce cade din cer par sa aduca Apocalipsa, sufletele celor trei respira in ritmuri cand alerte, cand stinse, repetandu-si mecanismele cotidiene in afara timpului, in afara lumii.

Melancholia e, inainte de toate, un film despre moartea sentimentelor, despre efemeritatea dragostei, calamitatea perfectiunii si despre dramele tacute ascunse sub ironie, cu care inaintam zilnic prin viata, despre nimicnicia si resemnarea sau, dimpotriva, revolta si refuzul in fata sfarsitului.  Realismul personajelor e cutremurator. Sfarsitul lumii nu vine la Lars Von Trier cu roboti, nave si mecanisme guvernamentale de salvare. Nu vine nici cu elicoptere, cu buletine de stiri alerte, cu actiuni de salvare, ci doar cu apasarea zdrobitoare a singuratatii depline si cu implacabilitatea disparitiei, definitive si abolitoare. Nu mai exista maine, nu mai exista dincolo, nu mai exista viata.  “Suntem singuri in Univers”, spune Justine, luandu-si sora de mana.

 

Foto: Hepta.ro

PUBLISHED ON 06.10.2011

more in Newsroom