AMINTIRI

Orasul ca scena pentru arta

Cand orasul devine scena pentru arta, atmosfera obisnuita a strazilor si…

CATWALK

#LoveBringsLove

45 de case de moda si designerii lor au adus un…

EDITOR'S CHOICE

Inele ca mici sculpturi purtabile

Care este piesa ta de bijuterie preferata? E o intrebare pe…

INSPIRATIE

Tres Chic

Cand m-am uitat peste tinutele participantelor la Saptamana Modei de la…

WE LIKE

Videoclipuri cu coregrafii care te...

Pot sa ma inveselesc sau, dimpotriva, sa ma balacesc in butoiul…

INSPIRATIE

Filme si tinute de vazut....

Pentru mine, din ipostaza de redactor la Petocuri.ro, marile festivaluri de…

RED CARPET

Met Gala 2021. Cod vestimentar:...

Dupa o pauza de un an, Met Gala a revenit ieri…

Hot Trend

Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Inapoi Inainte
Film: Melancholia

Film: Melancholia

Filmele lui Lars von Trier sfideaza intotdeauna platitudinea, sondand puternic in psihicul omenesc si scotand la suprafata temeri si intimitati caustice, pe care alegem sa le ascundem in cotidian dupa masti.

Pasionat de circumvolutiunile stranii ale psihicului uman, dar si de o posibila Apocalipsa, von Trier si-a concentrat filmografia in jurul surprinderii esentei trairilor omenesti in momente severe, de puternica schimbare. “Melancholia”, cel mai recent film al sau, exploreaza adanc fisurile sufletesti ale unei familii, analizand, in paralel, depresia, comportamentul suferinzilor de aceasta afectiune, dar si premonitiile.

In prima jumatate a peliculei, facem cunostinta cu Justine (Kirsten Dunst), o tanara mireasa ce se pregateste impreuna cu proaspatul ei sot de petrecerea de dupa cununie. Nimic nu tradeaza evenimentele ce vor urma, cuplul parand pe deplin fericit si lipsit de griji, insa situatia sufera modificari incalculabile. La petrecere, asistam la primele semne care tradeaza starea reala de nervozitate a Justinei, dublata de interventiile acide ale mamei sale in timpul toast-urilor si de indisponibilitatea tatalui poligam, inconjurat de concubinele sale. Pe rana mai pune sare seful tinerei, care o hartuieste pana si in seara nuntii, ordonandu-i sa gaseasca un slogan pentru o campanie publicitara. Justine se prabuseste incet-incet, iar femeia sclipitoare pe care o intalnisem in primele minute ale filmului paleste, transformandu-se intr-o cauza pierduta, cuprinsa de o depresie de care nici un sot iubitor nu o poate salva. Tanara demisioneaza, admonestandu-si seful tiran, si isi paraseste sotul, incapabila de a se bucura de o viata cu acesta.

A doua parte a filmului ne infatiseaza viata Justinei alaturi de sora sa, Claire (Charlotte Gainsbourg), si sotul ei, John, si eforturile acestora de a o ajuta sa depaseasca depresia. In acelasi timp, asistam la framantarile lui Claire vizavi de un eveniment astronomic corelat cu extinctia Terrei. Melancholia este o planeta ce s-a ascuns mereu in spatele Soarelui, insa acum a trecut de partea cealalta, navigand spre Terra dupa o traiectorie a mortii. Melancholia nu a lovit nici Mercur, nici Venus, ii spune astronomul John sotiei sale. “Asa ca nu ne va lovi nici pe noi”, o linisteste el pe Claire, sub privirile de piatra ale cumnatei lui Justine, mai fidela propriilor premonitii decat stiintei.

In atmosfera invelita in melancolie, in care rasaritul planetei verzi, marea, campurile si cenusa ce cade din cer par sa aduca Apocalipsa, sufletele celor trei respira in ritmuri cand alerte, cand stinse, repetandu-si mecanismele cotidiene in afara timpului, in afara lumii.

Melancholia e, inainte de toate, un film despre moartea sentimentelor, despre efemeritatea dragostei, calamitatea perfectiunii si despre dramele tacute ascunse sub ironie, cu care inaintam zilnic prin viata, despre nimicnicia si resemnarea sau, dimpotriva, revolta si refuzul in fata sfarsitului.  Realismul personajelor e cutremurator. Sfarsitul lumii nu vine la Lars Von Trier cu roboti, nave si mecanisme guvernamentale de salvare. Nu vine nici cu elicoptere, cu buletine de stiri alerte, cu actiuni de salvare, ci doar cu apasarea zdrobitoare a singuratatii depline si cu implacabilitatea disparitiei, definitive si abolitoare. Nu mai exista maine, nu mai exista dincolo, nu mai exista viata.  “Suntem singuri in Univers”, spune Justine, luandu-si sora de mana.

 

Foto: Hepta.ro

PUBLISHED ON 06.10.2011

more in Newsroom