HOT TREND

Imbracamintea matlasata. Cat de cool...

Imbracamintea matlasata este nelipsita de pe scena tendintelor pentru sezonul rece,…

AMINTIRI

Orasul ca scena pentru arta

Cand orasul devine scena pentru arta, atmosfera obisnuita a strazilor si…

CATWALK

#LoveBringsLove

45 de case de moda si designerii lor au adus un…

EDITOR'S CHOICE

Inele ca mici sculpturi purtabile

Care este piesa ta de bijuterie preferata? E o intrebare pe…

INSPIRATIE

Tres Chic

Cand m-am uitat peste tinutele participantelor la Saptamana Modei de la…

WE LIKE

Videoclipuri cu coregrafii care te...

Pot sa ma inveselesc sau, dimpotriva, sa ma balacesc in butoiul…

INSPIRATIE

Filme si tinute de vazut....

Pentru mine, din ipostaza de redactor la Petocuri.ro, marile festivaluri de…

Hot Trend

Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Inapoi Inainte
Dorinta care depaseste toate dorintele
Amintiri
Autor: Ioana Lovin

Dorinta care depaseste toate dorintele

Intrebata ce vrea de ziua ei, o buna prietena a raspuns simplu: “sanatate”. A zambit apoi si a completat ca nu are nicio alta dorinta in afara de asta de oameni mari. M-am gandit atunci ca starea de sanatate a celor dragi si a noastra stabileste deseori cat de repede devenim oameni mari pe taramul dorintelor.

Asta m-a determinat sa rememorez traseul dorintelor mele. Am fost privilegiata de-a lungul timpului si am avut mult spatiu in care sa-mi plimb imaginatia. Copilaria ramane, totusi, cea mai incarcata de dorinte, de la cele mai caraghioase idei pana la cele mai induiosatoare. E perioada mea cu cea mai mare doza de incredere in posibil si imposibil, deopotriva.

Nu pot spune cu certitudine cu ce dorinte am inceput, dar cel mai probabil cu jucarii. Nu mai stiu sigur nici cand am invatat ca, pentru a se implini, dorintele trebuie puse in gand si pastrate acolo. Imi amintesc insa ca a fost o regula pe care, odata stiuta, am respectat-o cu strictete. De fapt, tocmai pentru ca m-am descurcat de minune sa nu le afle nimeni, unele nu au avut nicio sansa de izbanda. Parintii erau atunci magicienii care le transformau in realitate, dar era necesar sa le stie. Probabil ca, si din acest motiv, consider astazi ca dorintele se implinesc mai degraba cand sunt impartasite.

Am visat cu ochii deschisi si la lucruri supranaturale, cum ar fi sa am puterea de a fi invizibila: sa nu ma gaseasca nimeni cand ma jucam de-a v-ati-ascunselea cu copiii de la bloc sau sa nu mai fie nevoie sa ma strecor, inainte de masa, pana la vitrina unde bunica obisnuia sa pastreze ciocolata de casa pentru desert. Anii au trecut si universul meu a depasit din ce in ce mai mult zona de confort din fata blocului sau din casa bunicii, iar, in afara ei, nu mai parea la fel de distractiv sa fii invizibil. E chiar ironic cum, ca adult, am constientizat ca poti deveni invizibil/a in contexte in care acesta e ultimul lucru pe care ti-l doresti.

Tin minte, de asemenea, perioada in care se difuza la televizor serialul “Nemuritorul”, undeva in prima parte a anilor ’90. Nu a fost una dintre productiile care atrageau oamenii ca un magnet in fata micului ecran, lasand strazile goale pentru cateva zeci de minute, ca-ntr-un cartier parasit, altul e motivul pentru care il mentionez. Fascinata de ideea de a vedea cum va fi lumea peste secole, mi-am dorit si eu, initial, sa fiu ca protagonistul filmului. Apoi, cu cat am analizat mai mult ce implica o viata eterna, cu atat m-a incantat mai putin ideea de a fi nemuritoare. Faptul ca, de la un punct incolo, ar fi presupus sa invat la nesfarsit sa traiesc fara oamenii dragi m-a determinat sa scot dorinta de pe lista.

A fost unul dintre primele momente, daca nu chiar primul, in care am intuit putin din ceea ce avea sa devina cea mai mare teama a mea, moartea celor dragi. Totusi, nu acela a fost momentul in care toate dorintele mele au devenit una. Si el avea sa vina mai tarziu.

In urma cu vreo 10 ani, i-am urat unui amic, de ziua lui, fericire. Cand mi-a raspuns cu ceva asemanator expresiei clasice mai bine sanatate ca-i mai buna decat toate, am glumit ca sanatatea vine la pachet cu fericirea. Nu poti fi fericit fara sa fii sanatos, nu? Peste cativa ani, am simtit ca am inteles cu adevarat ce voia sa spuna. Nu am avut probleme serioase de sanatate, dar fiinte dragi din viata mea da. Acum, imi ajunge un cuvant pentru a-mi exprima dorintele. Sa fie sanatate! Cu restul, vad eu cum ma descurc, doar sunt om mare!

PUBLISHED ON 14.06.2018

more in Mood Board