Oricat am incerca sa protejam copiii si sa-i tinem departe de evenimente neplacute, exista situatii cand acest lucru devine inevitabil. Modul in care un copil reactioneaza la o situatie dificila sau cu potential traumatic difera in functie de varsta, de experientele anterioare si, bineinteles, de evenimentul propriu-zis, dar este important sa intelegem in ce fel ii putem sprijini vindecarea, minimizand factorii de stres.

Adesea reactiile la evenimente traumatizante ale copiilor includ:

• Temeri noi sau intensificarea unor temeri care coreleaza cu evenimentul-sursa
• Tulburari de somn
• Lipsa de interes pentru activitatile obisnuite
• Nervozitate, agitatie, tulburari de concentrare
• Dureri psihosomatice
• Griji cu privire la familia apropiata sau la propria siguranta.

Toate acestea se pot manifesta in perioada imediat urmatoare evenimentului, dar scad in intensitate in timp. In mod obisnuit, copiii si adolescentii care nu au mai suferit traume anterioare sunt rezilienti si depasesc aceasta perioada fara sechele majore. Exista insa situatii in care copiii pot avea de-a face cu traume secundare, cele care rezulta din evenimentul-sursa: inmormantari, chestiuni de custodie sau iminenta unei mutari. Familia sau tutorii sunt cei care se ingrijesc ca efectele acestor situatii sa fie cat mai putin invazive pentru copii. Cum anume?

• Ofera copilului cadrul de incredere in care sa iti poata adresa orice intrebare cu privire la evenimentul la care a asistat, ofera-i raspunsuri si corecteaza informatiile eronate pe care le-ar putea avea. Admite cand nu stii raspunsul la unele intrebari, mai degraba decat sa-l inventezi. Stabileste un contact autentic, in care copilul sa stie ca esti disponibil/a spre a-l asculta si a-l sprijini atunci cand are nevoie.

• Respecta o rutina zilnica a copilului. Adesea sentimentul de siguranta vine din faptul ca stim ce urmeaza sa se intample, ca lucrurile sunt predictibile si ca ne putem baza pe ele. Ora de masa, ora de somn, scoala, activitatile cu prietenii pot face parte dintr-un program care sa-l ajute pe copil sa se simta protejat.

• Limiteaza accesul copilului la imagini sau discutii care au legatura cu evenimentul-sursa, acestea pot duce la retrairi ale acestuia.

• Vorbeste cu el despre temerile lui, acceptandu-le in contextul post-traumatic.

• Organizeaza evenimente creative si recreative pentru copil, prin care sa-l ajuti sa exprime emotiile pe care uneori nu le poate pune in cuvinte, intr-un mod simplu si eliberator.

• La fel ca in cazul adultilor, cea mai importanta resursa este constanta relatiilor. Familia-nucleu, familia extinsa, prietenii de familie, prietenii de joaca – sunt toti resurse in sprijinirea copilului si in sporirea rezilientei sale.

Daca insa reactiile copilului la eveniment se cronicizeaza, daca recuperarea sa se dovedeste a fi dificila si greu de gestionat de catre familie sau tutori, este important sa consultati un specialist, care va poate sprijini in demersul colectiv de vindecare.

Articol realizat de Laura Constantinescu, psiholog

Foto: Hepta.ro