In fiecare zi, exista ceva care sa te inveseleasca, sa te enerveze macar putin, sa te puna pe ganduri, sa te incite sau sa te entuziasmeze. Dar cat de des se intampla sa fii plictisita? Intr-o lume atat de plina de stimuli, de activitati si de cunoastere, e greu de crezut ca o asemenea stare poate aparea. Cu toate astea, studiile arata ca, in loc sa fim din ce in ce mai capabili sa ne ocupam noi insine de aceasta stare de disconfort, tendinta generala este aceea de a invinui mediul pentru ca nu ofera destul 'divertisment'.

De fapt, de multe ori e taman invers. Exista atatea forme de divertisment incat pragurile noastre de sensibilitate au devenit din ce in ce mai ridicate. Devenim din ce in ce mai rezistenti la stimuli, astfel incat putine lucruri mai ajung sa ne impresioneze.

Dincolo de diferentele evidente ale nevoii de nou in viata fiecaruia, plictiseala, pe langa formele sale cotidiene, poate deveni o stare stabila ce este insotita de afectiuni psihice dintre cele mai nedorite, printre care si depresia. E important deci sa privim cu atentie la frecventa si la reactia pe care o avem cu privire la plictiseala.

Exista doua tipuri de activitati care ne predispun la plictiseala: pe de o parte acele activitati care ne mentin intr-o anume rutina si care sunt guvernate de previzibilitate si repetitie, iar pe de cealalta parte exista acele activitati complexe, dificile, ce presupun un nivel ridicat de concentrare si efort sustinut. Fiecare din noi stie la care dintre aceste activitati este mai vulnerabil – in sensul instalarii rapide a plictiselii. Mai strain ne este adesea modul in care o putem ocoli.

Ei bine, ne putem indeparta de plictiseala cu atat mai mult cu cat putem formula mai multe alternative pentru actiunile noastre in chestiunile rutinate, repetitive, cu cat ne folosim creativitatea pentru a inventa noi retete pentru micul dejun, pentru a gasi noi trasee pentru a ajunge la locul de munca sau pentru a raspunde in mod diferit cerintelor de zi cu zi. De asemenea, daca tratam rezolvarea problemelor dificile ca pe un proces, impartindu-le in etape specifice, carora sa le putem urmari desfasurarea si finalitatea, implicarea noastra va fi cu atat mai mare, iar tentatia de a ne scapa atentia si a ne plictisi mai mica.

Poate nu e cel mai placut lucru sa stii ca trebuie sa depui un efort constient si sustinut pentru a te proteja de plictiseala si de efectele sale nefavorabile, dar adevarul este ca nivelul nostru de implicare in activitatile de zi cu zi depinde in primul rand de relatia pe care o avem cu noi insine. Rolul pe care il are plictiseala, in fond, este de a ne trage un semnal de alarma. Cu cat ne cunoastem mai bine, cu atat vom fi mai capabili sa ne indreptam catre acei stimuli care nu numai ca nu ne plictisesc, ci ne ajuta sa ne dezvoltam, sa crestem, sa fim intr-un contact mai bun cu noi si cu cei din jur.

Articol realizat de Laura Constantinescu, psiholog