HOT TREND

Imbracamintea matlasata. Cat de cool...

Imbracamintea matlasata este nelipsita de pe scena tendintelor pentru sezonul rece,…

AMINTIRI

Orasul ca scena pentru arta

Cand orasul devine scena pentru arta, atmosfera obisnuita a strazilor si…

CATWALK

#LoveBringsLove

45 de case de moda si designerii lor au adus un…

EDITOR'S CHOICE

Inele ca mici sculpturi purtabile

Care este piesa ta de bijuterie preferata? E o intrebare pe…

INSPIRATIE

Tres Chic

Cand m-am uitat peste tinutele participantelor la Saptamana Modei de la…

WE LIKE

Videoclipuri cu coregrafii care te...

Pot sa ma inveselesc sau, dimpotriva, sa ma balacesc in butoiul…

INSPIRATIE

Filme si tinute de vazut....

Pentru mine, din ipostaza de redactor la Petocuri.ro, marile festivaluri de…

Hot Trend

Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Inapoi Inainte
Cinema romanesc, noul val

Cinema romanesc, noul val

Mai demult, cineva imi spunea cat de mult si-ar dori sa rada la o comedie romaneasca, sa ramana pe ganduri sau, in orice caz, sa gseasca un sens personal intr-un film facut la noi. Acum, nimeni nu se mai poate plange ca filmul romanesc post 1990 se limiteaza la a povesti despre comunism, avorturi, violuri, capsunari, prostituate si felurite amintiri din epoca de aur, pentru ca subiectele celor mai noi productii made in Ro sunt desprinse din realitatea romaneasca actuala si racordate, de multe ori, la subiecte de rezonanta mai puternica decat granitele noastre.

“M-am simtit toata viata in pozitia copilului. Am mers sa vad filmul asta cu mama si am plans foarte mult amandoua, in bezna, in cinema. Maica-mea nu e fana filme romanesti, dar apoi a povestit toata seara la telefon cu prietenele ei ce mult i-a placut”, mi-a spus o amica. E, de altfel, un film foarte puternic si foarte real. Nu trebuie sa ai 15 ani ca sa nu o suferi pe mama, care stie mai bine, pentru ca ea va continua sa stie mai bine si peste 10, 15 sau 25 de ani, iar latul ombilical o sa fie din ce in ce mai strans, pana cand izbucnirile de a scapa, ca pestele din acvariu dupa aer de la suprafata, vor duce la un razboi, oricum vreti voi, mai putin rece. Cornelia si Barbu au deja o relatie tensionata atunci cand acesta face un accident si calca un copil cu masina, omorandu-l. Intre cei doi incepe o cursa de-a soarecele si pisica, in care Barbu trebuie sa faca fata guilt trip-ului in care se afunda, relatiei pe butuci cu iubita sa si mamei intruzive, pentru care cel mai important e sa restabileasca comunicarea cu fiul instrainat. Pozitia copilului e insa si o radiografie fatisa a coruptiei romanesti la nivel social si institutional, si o explorare psihologica dubla, in mintea mamei cuprinse de remuscari si a fiului paralizat de groaza in fata acuzatiei de ucidere din culpa.

Si in Rocker asistam la o relatie parinte-copil, de data aceasta vazuta din alt unghi. Latul a cedat si a tras parintele dupa el, ca un rest de apendice uitat in corp dupa o operatie nereusita. Viata lui Victor se invarte in jurul fiului sau, dependent de heroina. Dispus sa faca orice sacrificiu pentru a-si vedea fiul inapoi pe “calea cea dreapta”, tatal vinde, una dupa alta, posesiunile importante, dupa care incearca, in disperare de cauza, sa se debaraseze si de alte obiecte din casa pentru a acoperi gaurile de buget cauzate de acest viciu extrem de scump. Desi tensionata, relatia dintre cei doi este greu de distrus. Victor si Dinte sunt uniti de o pasiune comuna, muzica rock, care devine si spatiul in care cei doi isi aplaneaza conflictele. Marian Crisan abordeaza cu succes, dar si cu controversa toxicomania, expunand o fata a acesteia diferita de cele ecranizate in filme cult ca Requiem for a Dream sau Traninspotting si punctand pe o miza mai complexa, cea a familiei.

La Paul Negoescu, Thailanda se muta in mijlocul petrecerilor din Bucuresti, in discutiile relaxate la bere si in dezvaluirile pe care le faci unor straini despre esecurile amoroase care ti-au schimbat viata cam devreme si ti-au implantat cinismul acela despre care vorbeste toata lumea cand alcoolul inlocuieste cheful de dans cu dorul de fosta sau de fostul. Thailanda e pretextul si laitmotivul pentru care orbitezi in jurul ideii de ea sau de el cu care nu eșsti multumit, tanjala dupa altceva si scuza pe care o bagi la spartul unui party, cand te hotarasti sa alergi, făra sa stii ca o faci in cerc, dupa ce ai avut si ai pierdut. O luna in Thailanda e biletul doar dus spre sex, glume, distractie, chestii mai misto, care vorbeste fidel, cu soundtrack urban, despre vibratia generatiei de acum.

Stii momentele alea cand, dupa o zi de plaja, te aduni cu cinci prieteni, si ei cu pieile la fel de rosii ca a ta, si schimbati sarade ca-n-tr-un rit magic in jurul mesei pline de sticle de vin? Un pitic, deci un pitic frate, lucreaza la circ. El doar asta stie sa faca (rasete alternand cu seriozitate monumentala). Dar, frate, el vine acasa, bajbaie pe intuneric dupa intrerupator, dupa mobile, si conchide ca trebuie sa se sinucida. PAM PAM. De ce? (Soc si impasibilitate, lumea ori n-are chef sa ghiceasca ori incearca, cerand urmatoarea sticla de Sauvingnon Blanc). Asa e Killing Time, cel mai nou lung metraj al lui Florin Piersic Jr. Un film cu simtul omorului, care desi nu face abstractie de cliseele unei pelicule noir, reuseste sa-si pastreze autenticitatea si sa garanteze ras, suspans si complicitate. In Killing Time, doi asasini platiti asteapta sa isi lichideze urmatoarea victima intr-un apartament, pe parcursul unei intregi zile. Amandoi fumeaza si incearca sa isi umple timpul agreabil si sa alunge plictiseala. Pe masura ce orele trec insa, tensiunea dintre ei, la inceput acoperita de glume si povestiri ironice, devine din ce in ce mai evidenta, precum crapaturile pe un perete cu tencuiala sarita.

Multa lume se intreaba de ce merg oamenii in numar mic la cinematograf sa vada filme romanești.  “Pentru ca le asteapta pe torenti, chiar daca sunt interesațti, o sa le ia de pe net. O sa le vada la o televiziune, spunea Piersic Jr. anul trecut, intr-un interviu pentru Garantat 100%. Acum, lucrurile par sa se mai fi schimbat. Ultimele filme romanesti le-am vazut la Control. La poesie est dans le club. Cochetarie si haz, picior peste picior pe scaune pliabile, turceste pe podea, bere, vin, gin, fum, curiozitate mai multa decat blazare, o atmosfera care te face sa te simti putin ca intr-un cinema francez de anii ’70 via Bernardo Bertolucci. Si la Elvira Popescu regasesti aceeasi preocupare. Desigur, va exista mereu alternativa, din ce in ce mai variata si mai cosmetizata, cu tehnologii care proiecteaza bombe si cataclisme chiar langa punga ta de floricele de porumb, in salile de cinema cu o cifra din ce in ce mai mare langa acel G. Insa lumea vrea sa vada si film realist, iar emotia vine, inca, in valuri mari, din povestea de pe marele ecran, mai curand decat din efectele speciale.

Foto: Gos Aelenei via pozitiacopilului.ro

PUBLISHED ON 27.03.2013

more in Newsroom