AMINTIRI

Orasul ca scena pentru arta

Cand orasul devine scena pentru arta, atmosfera obisnuita a strazilor si…

CATWALK

#LoveBringsLove

45 de case de moda si designerii lor au adus un…

EDITOR'S CHOICE

Inele ca mici sculpturi purtabile

Care este piesa ta de bijuterie preferata? E o intrebare pe…

INSPIRATIE

Tres Chic

Cand m-am uitat peste tinutele participantelor la Saptamana Modei de la…

WE LIKE

Videoclipuri cu coregrafii care te...

Pot sa ma inveselesc sau, dimpotriva, sa ma balacesc in butoiul…

INSPIRATIE

Filme si tinute de vazut....

Pentru mine, din ipostaza de redactor la Petocuri.ro, marile festivaluri de…

RED CARPET

Met Gala 2021. Cod vestimentar:...

Dupa o pauza de un an, Met Gala a revenit ieri…

Hot Trend

Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Inapoi Inainte
Ce lucruri din viata ta nu ai vrea sa uiti?
Amintiri
Autor: Ioana Lovin

Ce lucruri din viata ta nu ai vrea sa uiti?

In urma cu cateva luni, am citit cartea “Cel mai frumos loc din lume e chiar aici”, scrisa de Care Santos si Francesc Miralles. Nu este una dintre lecturile mele preferate. Motivul pentru care o mentionez acum este altul: un exercitiu interesant de cautare interioara, pe care l-am intalnit printre paginile ei.

Personajul principal feminin primeste cadou, la un moment dat, o cutie pe care scria “Psihanalistul de buzunar”. Inauntrul ei, erau o clepsidra sub forma unui psihoterapeut miniatural, asezat intr-un fotoliu, si instructiunile de a asterne pe hartie, pe parcursul a cinci minute, amintiri de nesters din viata ei pe care, prinsa in rutina de zi cu zi, aproape ca le-a uitat.

Nu am rezistat tentatiei de a afla ce as alege eu. Lista mea de lucruri pe care nu vreau sa le uit niciodata ar arata cam asa:

Weekendurile la bunica… tihnite, cu povesti din copilaria si tineretea ei, cu teleenciclopedia de sambata seara, cu plimbarile de duminica si inghetata bicolora de la dozator, cu rujul pe care bunica il tapota usor pe buze si in obraji inainte sa iesim in oras, cu ciocolata de casa la desert – din care mancam pe ascuns inainte de masa, cu teme facute cu spor, cu primul meu text in care am insirat ganduri despre ea si despre trecerea timpului, descoperindu-mi, astfel, pasiunea pentru scris. De toate astea, ma desparteau 30 de minute de mers pe jos de acasa pana la bunica;

Ziua in care tata a lipit la loc bibeloul cu care ma jucam din cand in cand si pe care, bineinteles, l-am spart. Era un iepure de portelan, dupa care am plans cu lacrimi de crocodil. M-am linistit cand am vazut ca tata il poate salva. 14-15 ani mai tarziu, bibeloul s-a regasit printre lucrurile pe care le-am luat cu mine cand m-am mutat de la Sibiu la Bucuresti. Il pastrez si astazi in biblioteca din sufragerie;

Una dintre plimbarile la Cisnadioara cu partenerul meu de viata si catelusa Tessy. Ne-am plimbat, de mai multe ori, in aceeasi formula, in aceleasi locuri si, totusi, una dintre aceste ocazii a fost diferita. Am experimentat o stare pe care nu stiu cum sa o definesc altfel decat fericire completa – nu-mi amintesc sa o fi simtit la fel de intens pana atunci si nici de atunci incoace. Pur si simplu, am constientizat ca ma simteam impacata cu tot ce a trebuit sa ma impac si bucuroasa de tot ce insemna prezentul;

O zi de Pasti de acum cativa ani, cand i-am fotografiat pe toti cei prezenti la reuniunea de familie cu urechi de iepure. Nu poti purta, in acelasi timp, masca de om serios si urechi roz de plus;

Unul dintre primele mele mari concerte live – Lenny Kravitz, la care am fost impreuna cu sora mea – si toate celelalte care i-au urmat. Am mai spus-o si o spun in continuare: muzica este, pentru mine, una dintre cele mai la indemana surse de fericire.

Recunosc ca timpul limitat a creat haos printre amintiri. Cum am apasat pe cronometru, trecutul meu s-a preschimbat in mii de confetti zburand, de colo-colo, in timp ce eu incercam sa le prind pe unele anume. M-am intrebat cum sa fiu mai eficienta: sa scriu lucrurile in ordine cronologica? Asa ca am inceput sa le notez in ordinea in care s-au intamplat. Dar in ritmul asta nu voi reusi sa depasesc anii copilariei, mi-am spus. Grabita, am schimbat strategia si m-am orientat si spre amintiri mai recente. Apoi, mi-am dat seama si ca, daca editez ideile intr-o forma cat mai buna, nu voi apuca sa scriu mai mult de cateva randuri. Am hotarat sa le scriu pur si simplu si sa le cizelez ulterior.

In toata dezordinea din capul meu, am remarcat, insa, un lucru. Amintirile pe care am reusit sa le adun, precum si cele care mi-au venit in minte dupa ce au expirat cele cinci minute, nu contin neaparat lucruri extraordinare, ci mai degraba fiinte care au jucat si joaca un rol extraordinar in viata mea. Daca nu as fi pierdut timpul urmarind cand ceasul, cand zborul confettilor, as fi reusit, probabil, sa adaug 1 Mai-urile din Vama Veche, intalnirile cu prietenii si discutiile insotite de rasete cu lacrimi… Nu m-a surprins aceasta observatie a mea. Exista atatea studii care atesta contributia familiei si a prietenilor la fericirea si nefericirea noastra, iar experienta mea de viata este in acord cu aceste rezultate.

PUBLISHED ON 14.02.2018

more in Mood Board