AMINTIRI

Orasul ca scena pentru arta

Cand orasul devine scena pentru arta, atmosfera obisnuita a strazilor si…

CATWALK

#LoveBringsLove

45 de case de moda si designerii lor au adus un…

EDITOR'S CHOICE

Inele ca mici sculpturi purtabile

Care este piesa ta de bijuterie preferata? E o intrebare pe…

INSPIRATIE

Tres Chic

Cand m-am uitat peste tinutele participantelor la Saptamana Modei de la…

WE LIKE

Videoclipuri cu coregrafii care te...

Pot sa ma inveselesc sau, dimpotriva, sa ma balacesc in butoiul…

INSPIRATIE

Filme si tinute de vazut....

Pentru mine, din ipostaza de redactor la Petocuri.ro, marile festivaluri de…

RED CARPET

Met Gala 2021. Cod vestimentar:...

Dupa o pauza de un an, Met Gala a revenit ieri…

Hot Trend

Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Inapoi Inainte
Bracciano, Italia
Calatorii
Autor: Ioana Lovin

Bracciano, Italia

Toate drumurile duc la Roma, iar de aici te duc in 50 de minute la Bracciano. Am descoperit micul oras medieval in aceasta vara, la recomandarea unui prieten. A fost o sugestie care mi-a implinit dorinta de a petrece o zi din concediu la plaja. Asa ca am inlocuit malul marii cu cel al lacului vulcanic Bracciano si nisipul auriu cu unul gri inchis.

Am ajuns la Bracciano cu trenul si, pana la urma, plaja a fost ultimul lucru pe care l-am facut. Strazile inguste, cu pavaj din piatra, m-au invitat intr-un labirint printre casele orasului. De-a lungul zidurilor si la ferestre, ghivecele cu plante de tot felul vin sa suplineasca parca lipsa gradinilor. Unele case au banci la intrare, care incurajeaza vecinii la conversatii lungi, dar gazduiesc fara prejudecati si pisicile buimacite de caldura.

Am mancat la La Cantina di Beba, un restaurant mic cu cinci-sase mese, care este situat pe una dintre stradutele din apropierea castelului Orsini-Odescalchi. Alegerea lui a fost lasata pe seama intuitiei, pentru ca experienta italiana de pana atunci m-a facut sa cred ca e dificil sa gresesti cand vine vorba de mancare. Atmosfera simpla si ritmurile de jazz au incurajat decizia. Am aflat de la doamna Beba ca nu au un meniu fix, acesta schimbandu-se de la o zi la alta, asa ca am lasat-o pe ea sa inspire alegerile culinare pentru pranz. As reveni oricand.

Am continuat plimbarea spre cel mai inalt punct al orasului: castelul medieval. Este un loc incarcat de istorie si legende, pastrate si descrise in interiorul zidurilor. Desi aleasa intamplator, ziua in care am vizitat orasul ne-a oferit un spectacol impresionant. Rotocoalele de nori albi care ornau cerul au contribuit la conturarea celor mai frumoase panorame asupra lacului Bracciano. Vazut de sus, acesta parea nemiscat, sfidand parca starea lui lichida. Am coborat pe mal, unde nisipul era atat de fierbinte, incat nu puteai pasi cu talpile goale, decat in zonele in care era imblanzit de apa.

Dupa doua ore de plaja sub cele mai frumoase degradeuri de albastru, totul s-a schimbat. Am trecut pe neasteptate la urmatorul act al spectacolului. Prezenta vantului mi-a oferit o noua perspectiva asupra lacului. Ceea ce la inceput mi-a parut o coala imensa de hartie, asezata deasupra pamantului, s-a transformat intr-o mare de valuri. Onduleurile norilor s-au intins si au acoperit cerul, fara sa lase la vedere nici macar un coltisor de albastru. Lumea a inceput sa inchida umbrelele de soare si sa-si stranga lucrurile, cu mici pauze pentru a poza lebedele aparute pe lac, parca de nicaieri.

Unii au pornit, apoi, spre casa. Altii, ca si mine, s-au adapostit sub terasa acoperita a unui restaurant si au urmarit in continuare surpriza pregatita de natura. Nu a plouat, iar, peste vreo jumatate de ora, atmosfera a inceput sa se linisteasca. Am incheiat vizita la o taraba de langa castel, unde se vindeau felii delicioase de “cocomero” (pepene rosu). Seara, drumul m-a purta din nou la Roma.

Foto: arhiva personala

PUBLISHED ON 30.07.2015

more in Mood Board