Hot Trend
Zilele trecute, ritualul de a ma uita peste fotografiile de pe catwalk a capatat un obiectiv clar: tendintele in materie de pantofi. Nu am pornit cu acest gand in minte, insa propunerile caselor de moda m-au facut sa ma intreb daca nu cumva traversam acea perioada in care un trend ce a dominat ultimele sezoane cedeaza, usor-usor, locul unei alte estetici.
Carven primavara-vara 2024 / Sursa foto: Hepta.ro
Spun asta deoarece, pantofilor cu varf ascutit, atat de indragiti in ultimii ani, li se alatura, din ce in ce mai des, cei cu varful patrat. La Prada, Versace, Jacquemus sau Marni, acest lucru s-a intamplat chiar in cadrul aceleiasi colectii, cea pentru primavara-vara 2024. De altfel, la Versace, nici varful ascutit al pantofilor nu mai e unul clasic, ci unul decupat astfel incat sa ramana alungit, dar sa capete si o forma patrata, asa numitul square pointed toe. Nu e singurul loc unde l-am intalnit. Stilul a fost declinat si la Altuzarra. Mai mult decat atat, predilectia pentru incaltamintea cu varful patrat continua si in colectiile pentru toamna-iarna 2024, prezentate recent. Dior, Dries Van Noten, Balmain sau Saint Laurent sunt cateva exemple.
Prada primavara-vara 2024 / Sursa foto: Hepta.ro
Prada primavara-vara 2024 / Sursa foto: Hepta.ro
Pe mine, pantofi...