Cum mai arata relatia noastra cu machiajul

Distantarea sociala a provocat, vrand-nevrand, si o distantare intre noi si lumea machiajului. Multe activitati pentru care ne aranjam in functie de stilul nostru inainte de a iesi din casa au disparut o perioada buna, iar, cand situatia a revenit cat de cat la ritmul pe care il aveam inainte de pandemie, unele dintre noi am reluat relatia obisnuita pe care o aveam cu machiajul, altele, cum e si cazul meu, nu chiar. Stii exercitiile alea in care iti imaginezi ce ai alege daca ar trebui sa pastrezi trei obiecte din viata ta, fie ca mergi pe o insula pustie, fie ca nu. Ei bine, daca m-ar fi intrebat cineva asta in legatura cu trusa mea de machiaj (destul de minimalista de altfel), pana in luna martie a anului trecut, as fi raspuns ca pot renunta la orice altceva, atata timp cat nu e vorba despre anticearcan, eyeliner si mascara. Consideram ca m-as putea descurca bine-mersi cu aceste trei produse. Eyelinerul era o emblema a machiajului meu. Ani de zile, am trasat atatea linii alungite pe pleoapele superioare, incat am ajuns sa am impresia ca le-as putea face si fara ajutorul oglinzii. Cand m-am trezit, la un moment dat, in situatia de a incerca asta, a devenit cat se poate de clar ca nu, nu pot de fapt. Dupa luna martie a anului trecut, am descoperit ca, totusi, pot si fara ey...

Acasa, printre carti

M-am intrebat care este obiectul a carui prezenta imi creeaza cel mai usor sentimentul de acasa, iar cautarile raspunsului s-au incheiat imediat, cu o carte. Am trait mereu inconjurata de carti, cu gandul ca nu citesc cat mi-ar placea si cu promisiunea ca voi citi mai mult – doar ca binge watching-ul de seriale ma face sa nu ma tin asa usor de cuvant.

Visez la o sufragerie cu o biblioteca incapatoare, intinsa pe un perete intreg, dar nu-mi displac deloc bibliotecile improvizate in orice locuri din casa care pot gazdui carti. Imaginea unei biblioteci care sa imbrace complet peretele s-ar putea sa aiba ceva de-a face cu biblioteca liceului. Nu am pasit niciodata mai departe de tejgheaua din prima parte a incaperii si nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata, de cealalta parte a ei, o alta persoana in afara de doamna bibliotecara. Indiferent de titlul cerut, ea pornea fara ezitare printre cartile care se intindeau pana in tavan, ca intr-un labirint, si se intorcea cu ce aveam nevoie. Apoi, nota ce imprumutam pentru acasa pe o fisa cu numele meu, timp in care ma uitam la mainile ei, cu degete pe care le-am considerat mereu neobisnuit de lungi, cu unghii ovale, taiate scurt. Aceasta biblioteca isi pastreaza inca farmecul aparte si sunt curioasa cum mi-ar parea astazi, dupa mai bine de 17 ani de cand nu i-am mai trecut pragul.

O poveste ma captiveaza cu adevarat atunci cand o citesc intr-un loc in care ma simt confortabil, un “acasa” gazduit de-a lungul timpului de mai multe spatii. Asa cum acasa este si despre carti, cartile devin si ele despre acasa. Sentimentul meu nu e unul iesit din comun, dimpotriva. Exista cafenele, restaurante si hoteluri care exploreaza aceasta conexiune si care, din dorinta de a crea un spatiu primitor pentru clientii lor, au integrat si un loc pentru carti.

Aceste ganduri au demarat initiativa de a cauta, printre fotografii cu biblioteci gazduite in alte sufragerii (sau alte spatii), cateva idei de design. Poate gasesti printre ele ceva care te inspira si pe tine.