Am descoperit-o pe LP (Laura Pergolizzi) in urma cu trei-patru ani, prin intermediul piesei “Into the Wild” la a carei celebritate a contribuit si faptul ca a fost inclusa intr-o reclama pentru Citibank. A urmat o perioada in care am ascultat muzica ei pe repeat. Perioada continua si astazi, cu atat mai mult cu cat obiceiul de a da (re)play este alimentat de melodiile de pe recentul EP “Death Valley”.

Insotita de trei instrumentisti, LP a pasit pe scena in jurul orei 22:00, imbracata intr-o camasa masculina si jeansi negri, cu buclele rebele care ii acopera privirea si cu inele supradimenionate pe degete. Stilul androgin a devenit si el emblematic pentru artista pop/rock. A cantat si ne-a incantat mai bine de o ora cu cele cinci piese de pe EP, cu piese mai vechi, dar si cu cateva compozitii noi care se vor regasi, in curand, pe cel de-al patrulea album de studio.

Concertul a inceput cu „Muddy Waters”. Aceasta melodie impreuna cu „Lost on You”, „Strange”, „Death Valley” si „Other People” sunt inspirate de o fosta relatie de cuplu si surprind cateva stari si emotii din perioada care prevestea despartirea de partenera de viata de atunci. In setlist, au ocupat cate un loc si titluri precum „Into The Wild”, „It’s All Good”, „Tokyo Sunrise”, „Forever For Now”. Mi-ar fi placut sa se regaseasca si „Someday”, una dintre preferatele mele, dar nu a fost ziua ei. Pe parcursul anilor, multi dintre noi am interactionat la un moment dat cu muzica lui LP fara sa stim asta neaparat. Ea este compozitoarea unor piese interpretate de artisti celebri. Cateva exemple sunt: Cher cu “Red” si “Pride”, Rihanna cu „Cheers: I’ll Drink to That”, Christina Aguilera cu „Beautiful People”, Backstreet Boys cu „Love Will Keep You Up All Night” sau Leona Lewis cu „Fingerprint”.

LP este carismatica. In timpul concertului, a folosit pauzele dintre melodii pentru a-si apropia si mai tare publicul – care oricum parea fascinat. A povestit detalii despre anumite piese. A glumit. Ne-a invitat sa dansam. A coborat de pe scena de doua ori si a batut palma cu cei care se aflau in primul rand. A apreciat sustinerea fanilor in social media. A multumit de nenumarate ori, o data si in romaneste – ocazie cu care a dezvaluit ca “multumesc” este un cuvant destul de dificil de pronuntat si ca se bucura ca a reusit sa-l tina minte. Mi-a placut ca este foarte atenta la public si la reactiile lui. A raspuns pe un ton glumet la un “I love you” care a rasunat din multime intr-un moment de liniste. A reactionat la mesajele scrise de fani, pe unul dintre ele chiar l-a luat cu ea. Desi foarte dezinvolta, atunci cand s-a intors pe scena pentru bis, a marturisit ca aplauzele intense ale publicului au lasat-o fara cuvinte. „Levitator” a incheiat concertul si, totodata, festivalul Full Moon Live. Am plecat cu starea de fericire pe care mi-a creat-o muzica, iar in drum spre casa mi-am dat seama ca piesa “Into the Wild” s-a strecurat pe coloana sonora a gandurilor mele.

Foto: arhiva personala

The post LP. Lovely Performance. appeared first on Petocuri.

Sia a cantat aproape tot concertul dintr-un colt al scenei, cu fata acoperita de peruca ei emblematica, jumatate alba, jumatate neagra. Funda supradimensionata de pe cap si tinuta alba i-au augmentat prezenta. Este modul ei de a-si ascunde timiditatea si de a pastra pe cat se poate anonimatul pentru viata ei de zi cu zi.

In decursul unei ore, am ascultat multe dintre piesele puse pe repeat in ultimii ani, mai putine insa decat mi-as fi dorit. Nu au lipsit hiturile de pe cele mai recente albume This Is Acting (2016) si 1000 Forms Of Fear (2014).  Alive, Chandelier, Cheap Thrills, Big Girls Cry, Unstoppable, Elastic Heart si Move Your Body au facut parte din setlist.

Alive a fost cea care a dat startul, cu Sia aflata pentru cateva minute in centrul scenei. Ceea ce am crezut la inceput ca este o fusta compusa din straturi suprapuse de crinolina, am aflat ca era, de fapt, echipa de dansatori asezata in jurul ei. Cand acestia s-au indepartat, am zarit-o, de dupa corpurile lor, pe Stephanie Mincone, cea care o inlocuieste in aceasta perioada pe  Maddie Ziegler. Personajul cheie al videoclipurilor realizate pentru trei dintre piesele de pe penultimul album a facut parte din show prin intermediul unor imagini video proiectate pe ecranele din partile laterale ale scenei. Pe parcursul melodiei Bird Set Free, l-am recunoscut in imagini si pe actorul Paul Dano, iar One Million Bullets a adus-o in prima plan pe Kristen Wiig. Am aflat, astazi, ca proiectiile de pe ecrane au redat, de fapt, inregistrari ce s-au sincronizat perfect cu coregrafia artistilor prezenti pe scena. De la distanta la care m-am aflat, eu nu am remarcat asta. Am simtit, insa, cum imaginile de pe ecrane si  cum dansatorii din fata au acordat muzicii o noua dimensiune si au transformat momentul intr-un performance uluitor. Corpurile artistilor au preluat mesajul versurilor si l-au redat in plan vizual, sporindu-i intensitatea.

La cateva zile dupa concertul Rihannei, am avut ocazia de a reasculta Diamonds. Inclusa, in 2012, pe albumul Unapologetic al Rihannei, aceasta este doar una dintre melodiile compuse de Sia pentru alti artisti celebri. Mi-a placut cum a sunat varianta cu vocea ei. Pe parcursul carierei incepute in anii 90, Sia a colaborat cu o multime de nume celebre, precum: Beyonce, Celine Dior, Kylie Minogue, Jessie J, Britney Spears, Christina Aguilera si Ne-Yo.

Este cunoscut faptul ca, la concerte, Sia nu obisnuieste sa interactioneze cu publicul, altfel decat prin intermediul melodiilor. Chiar si-asa, in momentele dintre piese, am privit spre ea curioasa daca va face o exceptie. Nu a facut. A multumit doar la final, cand a trimis celor prezenti si cateva bezele zgomotoase. Atat. Dar, pana la urma, poate ca nici nu era necesar ceva in plus. Muzica ei spune atat de multe.

Foto: arhiva personala

The post Sia. Big Thrills. appeared first on Petocuri.

Povestea lui Joy Mangano – femeia care a inventat mopul cu stoarcere si a cladit un adevarat imperiu din inventii care acum ni se par banale – este narata chiar de bunica ei, Mimi. Ea este singura care a crezut cu adevarat in puterea nepoatei sale de a realiza lucruri marete.

Joy este o femeie divortata, cu doi copii, dar pare a fi, de fapt, mama pentru cinci dintre personaje. Fostul sot (Edgar Ramirez), un cantaret ratat, locuieste inca in subsolul casei. Mama ei (Virginia Madsen) este vesnic neajutorata, iar deciziile de viata pe care le ia sunt bazate pe actiunile personajelor din telenovela preferata. Apoi, pentru ca tabloul sa fie complet, tatal ei (Robert de Niro) apare intr-o seara la usa, alaturi de fosta lui iubita care o anunta scurt pe Joy: “Ti l-am adus inapoi”.

In acest context tensionat, Joy poarta o lupta continua intre ceea ce ar vrea sa faca si ceea ce trebuie sa faca. Fiecare decizie luata de ea m-a invatat ceva. Mi s-a parut interesant sa descopar si cum s-a conturat “magia” teleshoppingului in anii ’90. Desi astazi reteta ei este preluata cu succes de antreprenoare din intreaga lume, Joy Mangano a fost prima femeie de business care si-a promovat si vandut produsele personal.

De la personajul Mistique din X-Men la Katniss Everdeen in trilogia Hunger Games, Tiffany in Silver Linings Playbook si pana la Serena in pelicula cu acelasi nume, Jennifer Lawrence a fost intr-o continua evolutie profesionala. La doar 25 de ani, ea dovedeste o maturitate actoriceasca impresionanta in Joy.

Desi filmul nu a primit cele mai bune recenzii din partea criticilor, rolul interpretat de Jennifer Lawrence a fost intens laudat si recompensat, in aceasta luna, cu Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in comedie – musical. Nu este prima interpretare intr-un film regizat de David O. Russell care ii aduce un trofeu. Actrita a mai castigat deja doua Globuri de Aur si un Oscar pentru filme semnate de Russell. In discursul ei de la gala Globurilor de Aur 2016, Jennifer Lawrence a multumit, in primul rand, regizorului pentru “placerea de a face filme, fara sa te intereseze daca cineva chiar le urmareste”. Fara indoiala, publicul le urmareste cu placere.

Foto via Hepta.ro
Video: Joy via Youtube.com

The post Joy, in regia lui David O. Russell appeared first on Petocuri.

Plasat in tinutul inghetat din Wyoming, la cativa ani dupa Razboiul Civil, western-ul incepe cu peisaje impresionante, ilustrate in cadre foarte largi. Intr-o era a digitalului, Tarantino si directorul de imagine Robert Richardson au filmat pe pelicula, optand pentru Ultra Panavision 70, format utilizat ultima oara in 1966. Rezultatul alegerii lor a adus filmului o nominalizare pentru cea mai buna imagine la Premiile Oscar, ce vor avea loc la sfarsitul lui februarie. Pentru coloana sonora, Tarantino a colaborat cu compozitorul Ennio Morricone, iar muzica realizata a fost recompensata deja cu Globul de Aur si se regaseste printre nominalizarile pentru Oscar.

Pe fundalul alb de zapada, o trasura inainteaza cu greutate. Pasagerii ei sunt vanatorul de recompense John Ruth (Kurt Russell) si Daisy Domergue (Jennifer Jason Leigh), o fugara pe care Ruth o duce in orasul Red Rock, unde aceasta urmeaza sa fie spanzurata pentru faptele de crima comise. Drumul le este intrerupt mai intai de Maiorul Marquis Warren (Samuel L. Jackson), apoi, de Chris Mannix (Walton Goggins), care li se alatura in trasura. Asa ii cunoastem pe patru dintre cei opt odiosi.

Pe restul ii vom intalni la hanul Minnie’s Haberdashery, unde calatorii se adapostesc de viscolul de afara. Aici, se afla deja mexicanul Bob (Demian Bichir) – care se ocupa de han in lipsa lui Minnie, plecata impreuna cu sotul ei sa isi viziteze mama, Oswaldo Mobray (Tim Roth) – care se prezinta a fi calaul din Red Rock, un cowboy tacut pe nume Joe Gage (Michael Madsen) si Generalul Sanford Smithers (Bruce Dern).

Povestea filmului este prezentata pe capitole, iar naratorul este Tarantino insusi. Violenta, un ingredient obisnuit in filmele regizorului, este indreptata, in primele parti, spre singurul personaj feminin. Initiativele ei de a interveni in conversatii sunt taxate atunci cand acestea nu raspund asteptarilor de obedienta ale celorlalti. Rade de greselile lor. Nu ezita sa scuipe scrisoarea de la Abraham Lincoln, cu care Maiorul Marquis Warren se mandreste atat de tare. Zambeste cu subinteles in cele mai neasteptate momente. Rolul i-a adus actritei Jennifer Jason Leigh nominalizarea pentru cea mai buna interpretare feminina intr-un rol secundar, atat la Globurile de Aur, unde nu a fost desemnata castigatoare, cat si la Oscaruri. Desi nu si-au gasit un loc printre nominalizari, interpretarile lui Samuel J. Jackson, Kurt Russell si Walton Goggins sunt memorabile. Nu exista eroi in pelicula lui Tarantino, doar anti-eroi. Suspansul si umorul negru reprezinta o constanta, iar faptul ca sangele curge ca intr-o avalansa este ceva la care te astepti. Dar chiar si-asa, surprinde.

Panoramele muntilor ne-au deschis filmul, pentru ca mai tarziu actiunea sa fie inchisa in spatiul intunecat al hanului. Acesta se transforma intr-un fel de camera a misterelor. Cine nu este ceea ce pare a fi? Atentia cu care Maiorul Marquis Warren surprinde detaliile din jur si maniera tacuta in care analizeaza orice potential indiciu mi-au amintit de celebrul locotenent Columbo (Peter Falk) din celebrul serial politist. Am incercat sa fac acelasi lucru, sperand sa deslusesc misterul inaintea lui. Naratorul transforma, insa, povestea intr-un joc cu reguli pe care le inventeaza pe parcurs. Schimba cursul actiunii, astfel incat intrebarile sa-si gaseasca raspunsurile doar atunci cand vrea el, la final ultimului capitol.

Foto: Hepta.ro

The post Cei opt odiosi / The Hateful Eight appeared first on Petocuri.

Atat binele, cat si raul castiga noi adepti. Tanara Rey, interpretata de Daisy Ridley, straluceste alaturi de Finn (John Boyega) printre eroii pozitivi, iar Kylo Ren (Adam Driver) este personajul cheie de partea raului. Chiar daca noile personaje iti castiga cu naturalete simpatia si increderea, atuul acestui episod ramane faptul ca Harrison Ford (Han Solo), Carrie Fisher (Printesa Leia) si Mark Hamill (Luke Skywalker) revin in distributia Star Wars.

Cand Han Solo si Chewie au aparut pe marele ecran, lumea din sala i-a intampinat cu aplauze. Este emotionant sa revezi aceiasi actori care au conturat aventura galactica, cu mult-mult timp in urma. Daca inainte nu credea in jedi sau in existentei Fortei, acum Solo certifica veridicitatea lor. Timpul si experientele de viata par sa fi temperat spiritul rebel afisat de Solo in primele trei episoade create de George Lucas, dar asta nu ii afecteaza carisma, simtul umorului sau stilul vestimentar. In ceea ce-l priveste pe Chewie, covorul mergator – asa cum l-a numit Printesa Leia cand l-a cunoscut – a ramas acelasi camarad de nadejde.

Maiestria cu care echipa implicata in realizarea filmului a reusit sa pastreze misterul a creat un spatiu generos pentru speculatii si a sporit, totodata, nerabdarea celor care indragesc Star Wars. Mark Hamill este in distributie, dar lipseste atat de pe afis cat si din trailer. Un prieten care nu a vazut inca filmul m-a intrebat daca apare sau nu Skywalker. Lui i-am raspuns, insa pe tine te invit sa afli in cinematografe. Cu o luna inainte de premiera filmului in Statele Unite, s-au vandut deja bilete in valoare de 50 de milioane de dolari. Este o suma ce a depasit recordul de 25 de milioane de dolari stabilit in 2012 de „The Dark Knight Rises”.

„Trezirea Fortei” este unul dintre episoadele cu cea mai mare doza de umor. Asta nu inseamna ca naratiunea nu jongleaza cu intrigi care te provoaca sa le ghicesti finalitatea si cu rasturnari de situatie care demonteaza tot ce ti-ai construit in minte. Cat despre efectele speciale – una dintre emblemele Star Wars, acestea exploateaza impecabil oportunitatile pe care le ofera astazi tehnologia. Spectacolul vizual este mai real ca niciodata pana acum, iar varianta 3D a filmului aduce, pentru prima oara atat de aproape de privitor, actiunea si personajele ei. In ultimii ani, am invatat ca totul este posibil in materie de efecte speciale. Din acest punct de vedere, noul episod Star Wars a fost la inaltimea asteptarilor, insa nu le-a depasit in maniera in care au facut-o cele mai vechi trei episoade, care au stabilit atunci repere importante pentru filmul science-fiction.

Filmul „Razboiul Stelelor: Trezirea Fortei” este distribuit de Forum Film Romania in format 3D (in varianta subtitrata, precum si dublata), IMAX 3D si 4DX (in varianta subtitrata).

May the Force be with you!

Imagini: Star Wars

The post Razboiul Stelelor: Trezirea Fortei appeared first on Petocuri.

Acompaniata doar de chitara si de pian, instrumente la care a cantat alternativ, Ane Brun a purtat publicul printre momente muzicale relevante din cariera ei. Intr-o ora si jumatate, am ascultat de la piese compuse de ea pe cand era “tanara si cool” la melodii folk ce au purtat-o in topurile din Scandinavia si pana la coveruri precum “Big in Japan” semnat Alphaville sau “Halo” al lui Beyonce. Desi obisnuieste sa urce pe scena alaturi de mai multi instrumentisti, turneul de acum este unul solo. Acesta i-a oferit ocazia de a se intoarce la esenta si la inceputurile muzicii ei. Pentru ca, asa cum spune si in una dintre melodii, “it all starts with one”.

Vocea ei intensa pusa extrem de bine in valoare de acustica salii ne-a purtat intr-un roller coaster al sentimentelor prin care trecem pe parcursul unei relatii de dragoste. Ritmurile compozitiilor ei sunt o transpunere in muzica a unor experiente de viata in care multi dintre noi se regasesc. Glumind despre repertoriul larg de piese de dragoste, Ane Brun a mentionat ca relatiile si despartirile traite au avut un efect pozitiv asupra ei ca artist, oferindu-i multa inspiratie.

Nu de putine ori, pauzele dintre melodii au fost umplute de amintiri din cariera, momente in care ne-a apropiat si mai mult de universul ei creativ. Asa am aflat ca “Daring to Love”, piesa compusa pentru filmul „A Thousand Times Good Night”, a devenit intre timp un cantec potrivit de ascultat in cele mai diverse momente din viata unui om, de la nunti la zile de nastere. Odata lansate, cantecele se dezvolta dincolo de puterea artistului de a le mai influenta cursul, lucru ce a determinat-o pe Ane Brun sa le compare cu niste fiinte care calatoresc prin lume pe cont propriu.

Concertul cu totul special a avut la randul lui momente speciale. Unul dintre ele a fost piesa “Halo”. Ane Brun a fost acompaniata de aceasta data de artista Linnea Olsson – contrabas si voce. Proiectata in alb si negru pe decorul din fasii de panza, imaginea lui Olsson cantand a creat senzatia ca aceasta ar fi si ea prezenta la eveniment. Interpretata original de Beyonce, piesa exploreaza prin vocea celor doua artiste nordice noi dimensiuni ale sensibilitatii.

Din setlist nu au lipsit titluri precum „My Lover Will Go”, „To Let Myself Go”, „One”, “The Puzzle”, dar nici primul ei single ajuns la radio “Are They Saying Good Bye”. Inainte de a incheia cu “Undertow”, artista a multumit publicului pentru caldura si atentia cu care i-a primit muzica, iar entuziasmul ei mi-a dat speranta ca aceasta nu va fi ultima oara cand o voi asculta intr-un concert in Romania.

Concertul a fost organizat de Twin Arts. Daca esti curioasa sa afli ce evenimente muzicale mai pregatesc, click aici!

Foto: Miluta Flueras www.twinarts.ro

The post Ane Brun @ Sala Radio appeared first on Petocuri.

Weekendul a inceput in forta vineri seara la Arena Nationala alaturi de trupa rock americana Red Hot Chili Peppers, aflata pentru prima oara in Romania. Show-ul a fost unul dintre cele mai asteptate concerte ale acestui an. Cei patru membri ai trupei, Anthony Kiedis (solist), Chad Smith (tobe), ‘Flea’ (bas) si Josh Klinghoffer (chitara) in formula actuala, au oferit fanilor un spectacol pe cinste, ridicandu-se la nivelul asteptarilor.

Dupa trei decenii de muzica, dependente, narcotice, suisuri si coborasuri, cei de la Red Hot sunt mai intelepti iar muzica-i mai coapta. Membrii trupei, care la inceputuri obisnuiau sa cante nud, cu sosete agatate de penis, au adaugat o nota de nostalgie si maturitate stilului specific. Am putea spune ca stilul ‘rugged’ al trupei s-a rafinat prin suferinta.

Show-ul de vineri ne-a demonstrat totodata ca stropul de nebunie ‘curata’ nu s-a evaporat. Dincolo de mersul in maini al lui Flea, de forta lui Chad la tobe sau de prestatia scenica foarte dinamica a baietilor, Red Hot au transmis o energie aproape diabolica in puterea ei de transformare. Umpluta pana la refuz, Arena Nationala s-a preschimbat intr-o catedrala care a vibrat la vocile si pasiunea celor 45000 de oameni prezenti. Romanii de pretutindeni din tara au alcatuit un public impecabil, receptiv, care a stiut sa primeasca dar si sa ofere, ceea ce l-a facut pe Flea sa declare ca este fericit sa concerteze in Romania.

Aflati in turneu pentru promovarea noului album ‘I’m With You’, cei de la RHCP au cantat pe langa piese noi si melodii consacrate, toate fiind foarte bine primite de public. Concertul s-a deschis cu ‘Monarchy of Roses’ iar din setlist nu au lipsit ‘Dani California’, ‘Give it Away’, ‘Look Around’, ‘Higher Ground’, ‘Ethiopia’ si ‘By the Way’. Trupa le-a facut si o mica surpriza fanilor cu un jam al lui Chad alaturi de percutionistul brazilian Mauro Refosco.

Ne-am bucurat si de o versiune cam rapida a lui ‘Scar Tissue’, melodie emblematica pentru John Frusciante, ceea ce i-a facut probabil pe multi sa-l regrete pe fostul chitarist ale carui acorduri au facut istorie.

Totusi Josh a facut o treaba buna, s-a integrat bine in trupa, iar la ‘Californication’, ‘Under the bridge’ si ‘The Adventures of Rain Dance Maggie’ comunicarea dintre trupa si public a fost absoluta.

Venirea celor de la Red Hot la Bucuresti a provocat o isterie in randul romanilor. Snapshot-uri cu bilete pe Facebook, tricouri, suspans, kitsch. In seara concertului insa evenimentul a avut o dimensiune noua. Oamenii s-au indreptat catre stadion cu multa decenta, ca la un pelerinaj, intr-o (aproape) liniste solemna. Dinspre stadion, cat inca era lumina, razbatea sunetul trupelor in deschidere, AAAK (As Able as Kane) si Grimus care au trecut cu brio de aceasta proba de foc. Putin inainte de venirea trupei pe scena, publicul vuia, fremata. La orele 21:00 s-a produs explozia: un Big Bang muzical care a declansat nebunia. Pe langa muzica, publicul s-a bucurat de un spectacol de lumini si lasere. Concertul a fost redat live pe doua ecrane uriase, amplasate de-o parte si de cealalta a scenei care au surprins si portiuni insufletite din marea de oameni. In public a circulat un banner pe care scria ‘We’ve been waiting since 1983′(‘Va asteptam din 1983’, anul infiintarii trupei), iar pe scena a fost adus steagul Romaniei. Cred ca si un pagan, un strain fata de tot ceea ce inseamna rock sau Red Hot, ar fi fost convertit.

RHCP sunt cunoscuti pentru stilul muzical care imbina rock-ul cu influente funk, punk, rap, heavy-metal si rock psihedelic. In plus, tot ei au popularizar stilul shants (cuvant telescopat din shorts si pants). Totusi, RHCP au ceva in plus, caracteristic lor, ca o poveste nerostita dar subinteleasa. O filosofie aparte, o combinatie magica.

Din acest motiv, in timpul concertului, care a durat cam o ora jumatate, am trait o experienta paradoxala: pe de-o parte am fost cuprinsa de o exuberanta si de o energie incontrolabile, iar pe de alta parte am cazut in transa, sub efectul ‘acelui ceva’ inefabil.

Iar at the end of the day, chiar daca ne-a lipsit Frusciante l-am avut pe Josh, chiar daca sonorizarea a lasat de dorit s-a auzit ecoul publicului, si desi momentul magic s-a disipat putin inainte de miezul noptii, el a deschis apetitul romanilor pentru concerte cel putin la fel de grandioase.

Text: Alex Stan
Foto: Alex Chelba, Alex Barbulescu

The post Recenzie: Red Hot Chilli Peppers @ Arena Nationala appeared first on Petocuri.

Palilulenii traiesc inafara timpului si s-au retras de pe harta comunismului (si a realismului) in acest sanatoriu al desertaciunilor. Nimic nu e ceea ce pare aici, unde bolnavii sanatosi tun si umplu saloanele de spital ca sa zaca, sa bea si sa manance, eventual sa se bage la o miuţă la Ginecologie. Palilula e gradina inecata in rachiu a raiului, si chiar daca la inceput e un rai sumbru, imputit si uitat de Dumnezeu, in care colcaie broastele, pana si un strain scolit la Capitala isi va lepada, intr-un final, straiele de sfant si se va infrupta din bogatia in(de)finita a locului. Doctorul Serafim (Áron Dimény) a scoborat din locomotiva subreda ce uneste paradisul pierdut de restul lumii, ca sa-l inlocuiasca pe raposatul Nea Pandelica, iar Palilula s-a pricopsit cu un pediatru. Chiar daca aici nu se mai nasc copii, caci daca incep sa se nasca, viii vor trece pe lumea cealalta.

Inca din prima seara, Serafim incepe sa vada raposatii ranjindu-i la morga, fotografiile prinzand viata, o manifestatie de turbare conjugala soldata cu batai in plina strada si intreg satul privind ca la spectacol la autopsia lui nea Pandelica, pe un ger de crapa pietrele. Bizareriile nu se opresc aici, din folclorul Palilulei mai fac parte un hermafrodit care isi schimba sexualitatea in functie de fazele lunii, doua gemene care isi sincronizeaza gesturile, o prostituata fara un ochi si una secerata de o grenada, dar si o faptura jumatate femeie, jumatate cornuta, despre care se crede ca ar fi nascut in secret copilul lui Pandelica – un foetus fara un regn specific ce se odihneste in formol in cabinetului raposatului.

Filmul lui Silviu Purcarete e un dictionar de simboluri, o lume stranie, populata de personaje bizare, o anticamera a ororilor transfigurate in frumos, spalate prin alcool, un fel de chirurgie estetica a uratului pe viu. The piano has been drinking. Ingerul mortii, minotaurul, fertilitatea, focul Apocalipsei.

Undeva la Palilula mi-a schimbat irevocabil parerea despre filmul romanesc. Am vazut ca are critici foarte dure, si am sa ma duelez, cat pot, cu acest argument. Cu siguranta nu este un film pe care masele sa il vada, cu ochiul necritic decat in privinta soiului de popcorn pe care il ingurgiteaza cand nu se hahaie, la mall. Nu este nici un film pe care sa il vezi cu mama si cu tata, decat daca, poate le-a placut Delicatessen sau Taxidermia. Nici macar cu prietena ta, daca e mai slaba de inger. Poate parea greu de digerat. Mi-a fost descris ca plictisitor, exagerat, flamboaiant. M-am dus sa-l vad aseara la NCRR pentru ca am o relatie dificila cu filmul romanesc, dar de data asta eram curioasa. Nu vazusem trailerul, nu citisem nimic despre acest film inafara de un pasaj pe care cineva il postase pe facebook: „Povestea este singura cale prin care se poate înnobila jegul”. A fost argumentul suprem. Acum cred ca e un film de arta, cu o executie brici, si primul film romanesc pe care-l vad jucat neromaneste. Excesele sunt oportune in suprarealism.

Articol preluat de pe Hypestreet.ro
Foto: www.undevalapalilula.ro

The post Recenzie: Undeva in Palilula appeared first on Petocuri.