POSTCARDS FROM FRIENDS

Un muzeu pe zi: Louis...

Calatoriile fotografei Andreea Macri sunt o bucurie pentru noi, la Petocuri.ro,…

NEWS

Nike running forward

Alergarea este esenta Nike. De la primii pantofi sport din portofoliu,…

PARTENERIAT MEDIA

Digital Divas | 11 septembrie...

Digital Divas, evenimentul dedicat creatorilor de continut de Fashion, Beauty &…

INSPIRATIE

Calatoriile, o tema recurenta in...

Sunt case de moda pe care le asociez puternic cu gentile…

WE LIKE

Royal Elegance & Artistic Rebellion....

Bora Aksu imbina elemente romantice, care te poarta inevitabil in trecut,…

INSPIRATIE

Mici (re)descoperiri de-acasa, de la...

Mersul la Sibiu, orasul meu natal, e pentru a vedea oameni…

FASHION ICON

“Intimate Grace”, o incursiune in...

“The Kelly Bag” este acum o prezenta aproape inflationista in feed-urile…

Parteneriat Media

Digital Divas | 11 septembrie 2025 | Palatul Bragadiru

Digital Divas, evenimentul dedicat creatorilor de continut de Fashion, Beauty & Lifestyle din Romania, revine toamna aceasta cu o noua editie. Aceasta are loc pe 11 septembrie, la Palatul Bragadiru din Bucuresti si isi propune sa fie o sarbatoare a creativitatii si frumusetii curajoase, cu experiente premium, eleganta si glamour, networking, inspiratie autentica, emotie si energie. In fiecare an, Digital Divas este punctul de intalnire pentru numerosi influenceri consacrati, creatori de continut aflati la inceput de drum, celebritati de calibru, branduri implicate si profesionisti in online. Conferinta din prima parte a zilei e conceputa ca un mix de inspiratie si informatie. Nume sonore din online-ul romanesc urca pe scena pentru a impartasi din curajul, pasiunea si determinarea lor, iar povestile, viziunile si perspectivele lor pot deveni surse de inspiratie pentru participanti, astfel incat acestia sa isi duca propriile idei la nivelul urmator, pentru a deveni o voce influenta in peisajul digital. Printre vorbitorii editiei de anul acesta se numara Nicole Cherry, Erika Isac, Sore, Sinziana Iacob (Content Creator), Christina One (Photographer & Visual Artist), Cesima Nechifor (Content Creator), Alice Cavaleru (Content Creator), Ana Nicolae (Head of Communica...

Inapoi Inainte
Curatarea faciala Pro Skin & Tratamentul LED + Esthetic
Tried & Tested
Autor: Ioana Lovin

Curatarea faciala Pro Skin & Tratamentul LED + Esthetic

Imi place senzatia de ten luminos pe care o am in urma unui tratament facial de curatare si hidratare. De fapt, senzatia pe care o am la o zi-doua dupa, atunci cand pielea isi revine de la ciupiturile neprietenoase pe care acesta le implica. Necesitatea unei perioade de refacere a tenului ma determina sa sar fara prea multe remuscari peste recomandarile specialistilor si peste promisiunile mele de a reveni la intervalul recomandat. In acest context, e usor de inteles de ce ideea de a incerca un tratament de curatare printr-o metoda mult mai delicata cu tenul mi s-a parut cat se poate de atragatoare. Asa am incercat de curand tratamentul de curatare faciala Pro Skin de la saloanele Nomasvello, continuata – la sugestia cuiva care il incercase deja – de tratamentul LED+Esthetic.

Pro Skin este un aparat care inlocuieste tehnica traditionala de a aduce la suprafata impuritatile cu actiunea ultrasunetelor. Etapa de curatare este urmata de stimularea productiei de colagen si elastina prin intermediul curentului galvanic. Totul se intampla in aproximativ 15 minute. Suna interesant in teorie, nu? Tot interesant este si cand etapele sunt puse in practica pe propria piele. Pentru mine, sedinta s-a transformat intr-o experienta cat se poate de placuta si relaxanta, al carei ghid mi-a fost specialistul Elena Ciobirdan. Ea mi-a povestit ce presupune fiecare pas si mi-a oferit un raspuns la orice intrebare legata de ingrijirea tenului care mi-a venit in minte.

Am inceput, asa cum era de asteptat, cu demachierea tenului. Apoi au urmat etapele necunoscute mie pana atunci. “Se pune o bratara la brat. Prin bratara, intra undele acustice in organism, iar acolo unde eu ating cu paleta (o paleta metalica) le aduce la suprafata,” a anticipat ce urma sa se intample Elena Ciobirdan. Din acest motiv este indicat sa nu porti metale mari asupra ta, lucru de care esti informata de la inceput. Tot ce simti este cum trece spatula pe suprafata tenului, iar senzatia tactila este insotita de un ticaitul ritmat al aparatului. Singura substanta utilizata este un ser fiziologic, menit sa dizolve impuritatile si sa ajute paleta sa alunece usor pe ten.

In timpul curatarii, pielea se poate inrosi putin din cauza ca, in functie de ten, in unele zone se insista mai mult pentru a indeparta impuritatile, celulele moarte si punctele negre. Spre deosebire de tratamentul traditional, roseata se calmeaza insa intr-o ora-doua. “Nu raman semne, cicatrice, nimic,” a completat Elena Ciobirdan. Dupa aceasta etapa, urmeaza cele cinci minute in care este utilizata energia galvanica pe care am simtit-o pentru cateva secunde ca un gadilat. Pe langa stimularea productiei de colagen si elastina – proces care se incetineste odata cu inaintarea in varsta, “acesta are rolul de a inchide porii […] si ajuta sa intre mai bine in derm cremele pe care o sa le folosesc.”

Am fost curioasa sa aflu la ce interval de timp este recomandat acest tratament de curatare: “Pentru cine are un ten incarcat, urmatoarea sedinta este recomandata la 10 zile. [Proskin] aduce acum la suprafata o parte din impuritati, iar peste 10 zile, am reusi sa curatam totul. Apoi, o data pe luna, de intretinere,” mi-a spus specialistul.

Oprirea ticaitului mi-a semnalat ca vom trece la nivelul urmator: tratamentul LED. Cele doua tratamente incercate de mine merg foarte bine impreuna, insa pot fi realizate si separat. Faptul ca un produs de ingrijire actioneaza mult mai bine pe un ten curat le transforma insa intr-un perfect match. Tratamentul LED poate fi folosit in orice perioada a anului si este recomandat oricarui tip de ten. Ca si in cazul Pro Skin, exista insa si cateva situatii cand este contraindicat: cum ar fi  perioada de sarcina si cea de alaptare sau diferite boli.

nomasvello

In functie de tipul de ten al fiecarei persoane, specialistul recomanda acel produs de ingrijire care i se potriveste cel mai bine: pentru hidratare, antiacneic, antirid, pentru fermitate. In cazul meu, Elena Ciobirdan a optat pentru un ser cu colagen, menit sa hidrateze intensiv tenul si sa estompeze ridurile mele fine din jurul ochilor. Odata aplicat pe fata, a venit momentul sa fac cunostinta cu aparatul cu led-uri. Pentru a-mi proteja ochii de lumina puternica, am purtat o pereche de ochelari speciali. Ca sa fiu eu extra-sigura, am tinut ochii inchisi:) – lucru care nu este neaparat necesar. Chiar si cu ochii inchisi, poti percepe in continuare culorile led-urilor care pe langa efectele asupra tenului, realizeaza si cromoterapie. In prima parte a timpului, domina lumina rosie care stimuleaza circulatia sangvina si regenerarea celulelor, ajutand astfel ca proprietatile active ale produsului aplicat pe ten sa actioneze in profunzime. In ultimele cinci minute, am asistat la un joc de lumini colorate, cu intensitati mai scazute. Acesta este menit sa inlocuiasca masajul traditional de drenaj limfatic si are un efect placut de relaxare. “Luminile se aprind si se sting, exact cum am face drenajul limfatic. Nu mai sunt atat de puternice, urca, apoi coboara, calmand in felul acesta tenul.” Dupa 20 de minute, am pornit spre casa cu un ten care se simtea si arata hidratat si luminos. Pentru ca am realizat tratamentul seara, am lasat produsul pe ten pana a doua zi dimineata, astfel incat sa actioneze pentru cat mai mult timp. In ceea ce priveste roseata, a disparut repede si fara urma.

Nomasvello.ro

Fotografie principala : Hepta.ro

PUBLISHED ON 28.09.2015

more in Beauty Lines