Am vizitat Sicilia. O particica doar, pentru ca am evitat varianta unui circuit. Oricat de ispititoare este ea si oricat de neplacuta este, pana la urma, ideea de a renunta la unele dorinte pe care le-ai putea implini acum, am optat pentru un loc din care sa pornesc diminetile si la care sa ma intorc in fiecare seara de vacanta. Un fel de acasa provizoriu.

Teatrul Grec, cu Etna pe fundal

Taormina a fost recomandarea unor prieteni, iar rezultatele cautarilor pe google au consolidat decizia de a o alege ca destinatie. Orasul este incarcat de istorie si inconjurat de plaje, unde stiam ca voi putea pune maratonul „pe hold”. In plus, este un loc de unde am putut planifica excursii de o zi. Etna e la o ora jumatate distanta cu autocarul, iar Siracuza la doua ore si 40 de minute.

Am ajuns la Taormina dupa-amiaza. Am mers cu autocarul pe strazi atat de inguste si de serpuite, incat mi s-a parut ca suntem intr-un joc pe calculator in care soferul a reusit sa depaseasca toate nivelurile cu brio. Peisajele de pe drumul dinspre aeroportul din Catania mi-au deturnat insa atentia de la trafic si m-au convins ca am facut o alegere buna pentru vacanta inca dinainte de a ajunge la destinatie.

TAORMINA. UN ORAS MIC CU MARI ATUURI.

Strazile inguste nu definesc doar drumul pana la Taormina, ci si orasul in sine. De-o parte si de cealalta a acestora sunt case in culori pastelate, cu buticuri si restaurante la parter. Cand mi-am ridicat privirea, am observat balcoanele incarcate, fara prea multe exceptii, cu ghivece de flori, mandarini, ardei iuti rosii, suculente sau cactusi. Opuntia ficus indica, stiut si sub numele de smochina indiana, este o specie de cactus emblematica pentru zona. Ea a devenit si unul dintre laitmotivele plimbarilor prin Sicilia. I s-au alaturat treptele – muulte trepte – si granita.

Am vizitat ruinele Teatrului Grec, unde au loc si astazi spectacole, si Gradinile Publice. Am strabatut de mai multe ori Corso Umberto, strada principala. Mi-am tras sufletul in Piazza IX Aprile si am urcat treptele pana la Castelul Saraceno (sau Taormina), situat deasupra orasului. Chiar daca sunt multe zone care ofera vederi panoramice impresionante, cea de acolo este castigatoare.

In dreapta, o imagine cu cactusi emblematici: opuntia ficus indica

Taormina, vazuta de la Castelul Saraceno

Orasul Castelmola, fotografiat de la Castelul Saraceno

Coasta Siciliei, vazuta de la Gradinile Publice. Plajele din apropiere sunt cele de la Giardini Naxos.

Taormina este un oras mic, cu atuuri mari, printre care si acela de a fi ca un observator de unde se poate vedea coasta siciliana pana in departare. Am vazut cum Etna fumega molcom din mai multe puncte si am asteptat cu nerabdare ziua pe care i-am dedicat-o pentru vizita. Doar ea ar merita un articol separat. Sper ca imaginile surprinse reusesc sa ilustreze de ce.

ETNA ESTE UN “MUST” daca ajungi in Sicilia.

Aici, natura se schimba treptat si, din covorul verde de la poalele vulcanului, mai raman la un moment dat doar cateva petece aruncate pe ici pe colo. La ultimul popas, adica la 3000 de metri altitudine din cei 3340 cat ii are cu totul, nu mai e nici urma de vegetatie, iar solul este ca o zgura poroasa. Si de acolo am avut parte de o panorama “wow”.

Etna vazuta de la 3000 de metri altitudine. De la refugiul Sapienza, situat la aprox. 1900 de metri, nu se mai poate circula cu masina, asa ca am urcat cu telecabina pana pe la 2500 de metri si, apoi, cu unul dintre jeepurile speciale pentru turisti.

HAVE A BREAK! HAVE A GRANITA!

Cam asa am adaptat celebrul slogan in Sicilia. Cea mai buna a fost cu siguranta cea de la BamBar din Taormina. Pentru fiecare om care se bucura, asezat la masa, de o granita artizanala cu topping de frisca, exista un om care asteapta, langa terasa, sa i se strige numele de pe lista pe care s-a inregistrat. Am fost in a doua ipostaza pentru vreo 20-30 de minute, dupa care am descoperit de ce este asa de apreciat barul, atat de turisti, cat si de localnici. Am optat pentru o granita cu capsuni si migdale. Avea o textura fina si racoroasa – numai gandul ei ma face sa imi doresc sa ma teleportez acum la coada la BamBar.

La Bam Bar, best granita in town:)

LA PLAJA. LA ISOLA BELLA.

Pentru ca am enumerat si treptele printre laitmotive, nu pot sa nu mentionez drumul de la Taormina spre Isola Bella. Il poti face cu autobuzul sau cu telecabina, dar poti merge si pe jos. Cea din urma varianta inseamna sa cobori pe un drum cu scari vreo 15-20 minute… si sa le urci la finalul zilei. Nu e usor, dar nici imposibil, altfel nu l-as fi parcurs dus-intors de vreo 3 ori pe parcursul sejurului.

Isola Bella este asa cum ii spune si numele. Am ajuns la ea pasind cativa metri prin apa care ajungea pana la glezne. Din 2011, ea a fost transformata in muzeu (Museo Naturalistico Regionale di Isola Bella), si poate fi vizitata.

Plajele de aici sunt cu pietre, ceea ce face din vanzarea de pantofi pentru apa o afacere profitabila. Nu e de incercat sa pasesti desculta pe pietrele fierbinti de pe tarm si nici pe cele alunecoase din apa. Dar este o zona buna pentru snorkeling. Cu putin noroc, printre bancurile de pesti, am gasit-o pe Dory.:) O plaja cu pietre ceva mai mici se afla chiar langa, la Mazzaro, iar, la cativa kilometri, Giardini Naxos are plaje cu nisip fin, unde am petrecut o alta zi relaxanta.

Marea are o nuanta intensa de albastru, uneori cu o tenta verzuie, dar spre seara totul se poate transforma. Am observat asta, pe drumul de intoarcere din Giardini Naxos. Lumina de la acea ora a modificat toate cadrele intiparite in mintea mea pe parcursul zilelor. Culorile intense ale apei si ale cerului au fost reduse la tonuri de alb si gri pal.

Marea Ionica pe inserat

CATEVA ORE IN SIRACUZA

Am rezervat o alta zi din vacanta Siracuzei, patria lui Arhimede, inclusa in matrimonoul UNESCO. Am inceput vizita cu Teatrul Grec, Amfiteatrul Roman si grota artificiala numita Urechea lui Dyonisos, usor de vazut impreuna. Pentru a simti mai mult pulsul orasului, am pornit pe un drum ocolit spre Piazza Duomo.

Am ajuns si in piata din Ortigia – putin cam tarziu pentru ca mare parte dintre comercianti isi strangeau deja tarabele goale. Mai erau doar cateva mese cu fructe, alune, migdale si condimente. Mirosul imbietor de mancare de la micile restaurante si terase de aici se intindea de jur imprejur si a functionat ca un reminder ca am ratat masa de pranz. Am ales la intamplare un loc si am remediat situatia. Pe cat de nepretentios arata restaurantul, pe atat de gustoasa mi-a parut mancarea.

Si chiar daca se spune ca dragostea trece prins stomac, nu acesta este motivul pentru care mi-a placut atat de mult Siracuza. Mi-a ramas in minte mai degraba ca un oras cald si luminos, datorita culorilor nisipii ale cladirilor si ale pavajului care imbraca strazile. E un loc in care mi-ar placea sa revin intr-o primavara sau toamna tarzie, cand soarele e mai putin dogoritor.

Mi-a placut foarte mult casa rosie, cu arhitectura venetiana.

Nu m-am intors din vacanta chiar odihnita si fresh ca o limonada – dar cui i se intampla asta?! M-am intors insa cu sertarul acela plin de amintiri, asezate frumos in minte, si cu un back-up generos pe cardul aparatului foto.

Fotografii: Ioana Lovin (arhiva personala)

The post Vacanta in Sicilia. Taormina si ceva mai mult. appeared first on Petocuri.

Cand te intorci din vacanta, esti de obicei intampinata cu intrebarea: „ce ti-a placut cel mai mult?”. Din amalgamul de amintiri dragi care nu au apucat sa se sedimenteze inca, sunt cateva lucruri care s-au infiltrat in fiecare incercare de raspuns de pana acum.

Treptele de pe malul raului Tejo, in Praca do Comercio

In Praca do Comercio, malul raului Tejo este amenajat pe o portiune cu trepte joase, unde lumea se opreste pentru a admira privelistea 360 a orasului sau pentru a-si trage sufletul dupa plimbari lungi pe strazile in panta. Unii oameni intra cu picioarele in apa racoroasa a raului. Altii imortalizeaza momentele in fotografii. Copiii se amuza copios incercand sa ghiceasca momentul in care valurile urmeaza sa se intensifice. Cu toata atentia lor, acestea reusesc sa-i ia pe nepregatite starnind la randul lor valuri de rasete. Am urmarit cum pescarusii pastreaza mereu ocupate locurile din capatul celor doua coloane ridicate la baza scarilor, asemeni unor statuete decorative.

Pe malul raului, in zona Praca do Comercio

Camera Obscura din Castelo de Sao Jorge

Nu stiam de existenta periscopului in unul dintre turnurile castelului, astfel incat experienta de a vedea Lisabona proiectata live pe o bucata alba de material, in interiorul unei incaperi intunecate, a fost cat se poate de impresionanta. Prezentarea ghidului a extins lista locurilor in care imi doream deja sa ajung: Libraria Bertrand, cafeneaua La Brasileira, Biserica medievala Carmo, al carei tavan s-a prabusit in timpul cutremurului din 1775 si nu a mai fost reconstruit de atunci.

Street Art

Orasul a devenit sinonim cu arta strazii. Este o galerie imensa care gazduieste pe zidurile cladirilor artisti din toate colturile lumii. Printre ei, se regasesc Vhils, Bordalo II, Cyrcle sau ±MaisMenos± sau Drawing Jesus.  Am aflat despre Vhils de la un prieten si m-a intrigat tehnica lui de a realiza desenele sculptand in tencuiala fatadelor. Stiam de cladirea din Jardim do Tabaco care a fost inclusa in itinerariul iubitorilor de street art dupa ce peretii ei exteriori au devenit suportul lucrarilor realizate de artistul portughez in colaborare cu Pixel Pancho. Mi-am dorit sa o vad si eu live si am cautat-o, dar, in locul unde credeam ca o voi intalni, nu am gasit altceva decat un santier imens. Am comparat background-ul fotografiilor de pe internet cu ce vedeam in jur. Totul parea sa indice ca eu sunt unde trebuie, insa nu si cladirea. Mi s-a confirmat ca aceasta a fost demolata. Pentru street art e suficient sa te plimbi pur si simplu prin oras. Pentru o experienta completa, va recomand sa ajungeti si la LX Factory.

Lucrare realizata de Vhils

Oldies but Goldies

Imi place sa zabovesc printre carti, iar in Lisabona am avut ocazia de a face acest lucru in cea mai veche librarie din lume.  Situata in cartierul Chiado, libraria Bertrand si-a deschis pentru prima oara portile in 1732. Pe aceeasi strada, am baut o capirinha – era prea tarziu pentru cafea – pe terasa La Brasileira, o cafenea cu o poveste de peste un secol. Cu decenii in urma, aici era punctul de intalnire al artistilor. Poetul Fernando Pessoa se numara printre ei, iar statuia din bronz care il infatiseaza asezat la o masa, chiar langa intrarea in cafenea, aminteste de acele vremuri.

Libraria Bertrand

Niciun mic dejun fara traditionalele tarte portugheze a fost deviza diminetilor aici – un foietaj umplut cu crema de ou, pe care il intalnesti la orice patiserie din oras. Pentru reteta originala, trebuie sa mergi la Pasteis do Belem, o patiserie care foloseste aceleasi ingrediente simple inca din 1837. Curiozitatea ii indeamna pe multi turisti sa vina sa le incerce si, din acest motiv, la Pasteis do Belem e intotdeauna coada. Am avut norocul de a ajunge la momentul potrivit si, in vreo cinci minute, tartele au fost cerute, ambalate, primite, platite, dezambalate si mancate.

Muzeul Berardo

E situat tot in Belem. Am avut bucuria de a intalni aici arta lui Alexander Calder. Una dintre sculpturile lui mobile face parte din colectia permanenta a muzeului. Alaturi de ea, se regasesc lucrari semnate de artisti care apartin unor perioade si unor stiluri diferite, precum: Marcel Duchamp, Pablo Picasso, Joan Miro, Salvador Dali, Andy Warhol sau Maria Helena Vieira da Silva. Intrarea este libera, iar experienta colectiei permanente este dublata de expozitii temporare.

Sculptura mobila realizata de Alexander Calder

Fado

Muzica fado devine parte din coloana sonora a orasului. O auzi intamplator de pe un disc ce se invarte sub acul unui pick-up la Feira da Ladra, un targ de vechituri ce are loc in fiecare sambata. Daca te plimbi seara pe strazile inguste din Alfama, ritmurile ei intense si captivante rasuna din interiorul localurilor, unde sunt concerte live. Apoi, fado-ul este reprezentat si vizual. Il intalnesti pe magnetii de frigider si pe tot felul de alte suveniruri de vacanta, dar si pe desenele murale din oras.

Street art pe Escadinhas Sao Cristovao

In jurul Lisabonei

Atunci cand acest lucru este posibil, imi place sa vizitez si zonele din jurul orasului ales ca destinatie principala de vacanta. Din povestile prietenilor, am aflat de mai multe locuri impresionante, dar Cascais, Sintra si Cabo da Roca s-au regasim printre incercarile lor de raspuns la intrebarea “ce v-a placut cel mai mult?”. E usor de ajuns la ele din Lisabona, cu ajutorul mijloacelor de transport in comun. Daca ajungeti la Cascais, puteti face si o plimbare pana in Estoril. Va tentez mai jos cu cateva imagini din aceste locuri.

Am mers pe jos zeci de kilometri, asa cum mi se intampla de obicei in vacanta. Daca ar fi sa dau un sfat, acesta ar fi:  sa pornesti la drum in fiecare dimineata cu cea mai confortabila incaltaminte, cu palarie si ochelari de soare, cu crema de protectie solara si cu o sticla de apa. Zambetul pe chip ti-l va aduce Lisabona.

Foto: arhiva personala

The post Eu in Lisabona appeared first on Petocuri.

Era deja intuneric afara, insa nu am avut rabdare sa mai astept dupa soare pana a doua zi. Cand am ajuns pe faleza, surpriza! Nu am reusit sa vad nimic mai mult decat o mare de intuneric in care nu am indraznit sa pasesc, chiar daca sunetul valurilor ma anunta ca e in regula. Apa doar s-a retras cateva zeci de metri. Cum efectele mareei nu sunt atat de evidente pe litoralul nostru, fenomenul m-a fascinat cu adevarat abia in acel moment.

M-am intors in urmatoarea zi si, de atunci, cu fiecare ocazie pe care mi-a oferit-o perioada in care am locuit acolo. Am scris scrisori catre cei dragi, asezata pe pietrisul in nuante de caramiziu. Am umplut cu povesti, rasete si cugetari plimbarile alaturi de colegi si prieteni. Am pedalat pe bicicleta impotriva brizei. Am mers cu rolele dintr-o parte in alta a falezei, fara sa conteze ca nu stiu sa pun frana. Am inotat in mare, desi afara erau maximum 17 grade, insa caldura nu parea sa mai vina inainte de plecarea mea.

Locurile preferate gazduiesc cele mai frumoase amintiri si oameni dragi la care sa revii. In februarie, mi-am petrecut o singura zi in Bognor Regis. Totul s-a petrecut ca un vis chiar inainte de a te trezi dimineata: o multime de intamplari derulate intr-un timp foarte scurt. Mi-am revazut prietenii, acei prieteni cu care, desi nu te-ai mai vazut de ani de zile, vorbesti de parca ultima conversatie a voastra fata in fata a fost ieri.

Si da. Am pasit din nou pe nisipul ud, deasupra caruia cu cateva ore inainte se intindea marea. O experienta care inca imi creeaza senzatia de magie. In ciuda unei prognoze meteo descurajante, am avut noroc de o vreme perfecta. Jocul soarelui cu norii si cu marea mi-a oferit peisaje cu texturi si culori impresionante. Dintr-un anumit unghi, apa parea metalica. Din altul, era compusa din degradeuri pastelate de verde, mov si albastru. De data aceasta, am surprins intalnirea intr-o multime de imagini. Aici sunt o parte dintre ele.

Fotografii: Ioana Lovin – arhiva personala

The post (Re)intalnire cu marea appeared first on Petocuri.

Am ajuns la Bracciano cu trenul si, pana la urma, plaja a fost ultimul lucru pe care l-am facut. Strazile inguste, cu pavaj din piatra, m-au invitat intr-un labirint printre casele orasului. De-a lungul zidurilor si la ferestre, ghivecele cu plante de tot felul vin sa suplineasca parca lipsa gradinilor. Unele case au banci la intrare, care incurajeaza vecinii la conversatii lungi, dar gazduiesc fara prejudecati si pisicile buimacite de caldura.

Am mancat la La Cantina di Beba, un restaurant mic cu cinci-sase mese, care este situat pe una dintre stradutele din apropierea castelului Orsini-Odescalchi. Alegerea lui a fost lasata pe seama intuitiei, pentru ca experienta italiana de pana atunci m-a facut sa cred ca e dificil sa gresesti cand vine vorba de mancare. Atmosfera simpla si ritmurile de jazz au incurajat decizia. Am aflat de la doamna Beba ca nu au un meniu fix, acesta schimbandu-se de la o zi la alta, asa ca am lasat-o pe ea sa inspire alegerile culinare pentru pranz. As reveni oricand.

Am continuat plimbarea spre cel mai inalt punct al orasului: castelul medieval. Este un loc incarcat de istorie si legende, pastrate si descrise in interiorul zidurilor. Desi aleasa intamplator, ziua in care am vizitat orasul ne-a oferit un spectacol impresionant. Rotocoalele de nori albi care ornau cerul au contribuit la conturarea celor mai frumoase panorame asupra lacului Bracciano. Vazut de sus, acesta parea nemiscat, sfidand parca starea lui lichida. Am coborat pe mal, unde nisipul era atat de fierbinte, incat nu puteai pasi cu talpile goale, decat in zonele in care era imblanzit de apa.

Dupa doua ore de plaja sub cele mai frumoase degradeuri de albastru, totul s-a schimbat. Am trecut pe neasteptate la urmatorul act al spectacolului. Prezenta vantului mi-a oferit o noua perspectiva asupra lacului. Ceea ce la inceput mi-a parut o coala imensa de hartie, asezata deasupra pamantului, s-a transformat intr-o mare de valuri. Onduleurile norilor s-au intins si au acoperit cerul, fara sa lase la vedere nici macar un coltisor de albastru. Lumea a inceput sa inchida umbrelele de soare si sa-si stranga lucrurile, cu mici pauze pentru a poza lebedele aparute pe lac, parca de nicaieri.

Unii au pornit, apoi, spre casa. Altii, ca si mine, s-au adapostit sub terasa acoperita a unui restaurant si au urmarit in continuare surpriza pregatita de natura. Nu a plouat, iar, peste vreo jumatate de ora, atmosfera a inceput sa se linisteasca. Am incheiat vizita la o taraba de langa castel, unde se vindeau felii delicioase de „cocomero” (pepene rosu). Seara, drumul m-a purta din nou la Roma.

Foto: arhiva personala

The post Bracciano, Italia appeared first on Petocuri.

1. High Line din New York City

High Line este o fosta cale ferata suspendata ce a fost transformata intr-un spatiu de promenada. Desi au trecut cativa ani de la calatoria mea la New York, bucuria de atunci nu s-a estompat. Dupa ce am vizitat cartierul Chelsea, am urcat aici pentru un moment de respiro. Sa stai in iarba la cativa metri de ferestrele etajului 2 al cladirii de langa tine e ceva inedit. Cu o lungime de doi kilometri, High Line te invita sa descoperi orasul dintr-o alta perspectiva. Am acceptat invitatia.

2. Centrul vechi din Piran (Slovenia)

Desi am ajuns intamplator aici, locul a devenit una dintre cele mai dragi destinatii de vacanta. Cateva minute cu autobuzul din Portoroz, te poarta intr-un loc MAGIC. Desi este o expresie pe care evit sa o folosesc, in cazul orasului Piran, aceasta nu este deloc un cliseu. Strazile inguste par sa duca toate spre mare. Cu o arhitectura medievala si panorame ce imbina cele mai frumoase tonuri de albastru, orasul transforma pe oricine intr-un bun fotograf. De la catedrala Sfantul Gheorghe la zidurile fortificate menite sa protejeze orasul cu secole in urma si pana la Piata Tartini… orice cadru ai alege, imaginea este menita sa captiveze privitorul.

3. Thousand Islands (S.U.A. si Canada)

Mai exact 1864 de insule situate pe raul Saint Laurence, la granita dintre Statele Unite si Canada. Calatoria cu vaporul include in traseu o parte dintre ele, cele mai multe locuite. Unele au case incapatoare, inconjurate de paduri, iar altele sunt atat de micute incat pentru proprietari „tu ce ai lua cu tine pe o insula pustie?” nu mai presupune doar un exercitiu de imaginatie.

4. Orasul Arundel (Marea Britanie)

Daca planuiesti o vacanta la Londra, rezerva-ti o zi pentru o excursie la Arundel. Este la doar 30 de kilometri distanta. Castelul Arundel, raul Arun, casele cochete cu flori, puburile vechi, piatetele transformate in scena de spectacol, dealurile inverzite, lebedele, iepurii, ratele salbatice… Arundel este locul in care am mutat intamplarile povestilor nemuritoare citite in copilarie.

5. Zona parcului Cetatii din Sibiu

Acum, cand scriu textul, ma aflu la Sibiu. Este orasul meu natal, iar farmecul lui medieval creste exponential cu fiecare amintire ce ma leaga de el. Sunt multe locuri dragi aici. Astazi am sa aleg doar unul dintre ele.

Pe parcursul fiecarui drum cunoscut pe care il strabat exista un moment, cu putin inainte de destinatie, in care am deja sentimentul de “Gata! Am ajuns”. In copilarie, cand mergeam din cartierul unde locuiam cu parintii la casa bunicii, sentimentul se declansa in fata zidurilor de aparare de pe strada Spitalelor (astazi Corneliu Coposu). Treceam prin pasajul de langa Turnul Gros ce gazduieste Sala Thalia si ajungeam in Parcul Cetatii, la doar cateva minute de bunica. Zidul delimiteaza orasul vechi de cel nou. In copilarie, trecerea lui simboliza pentru mine inceputul weekendului.

In amintiri, zona aceasta a orasului este intotdeauna verde si luminoasa. Cu toate acestea, cele mai recente fotografii de aici sunt surprinse intr-o zi noroasa de decembrie.

Tu ce locuri ai include in top?

Foto: arhiva personala

The post Locuri de vizitat in vacante appeared first on Petocuri.