Vedetele apeleaza la ele atat atunci cand pasesc pe covorul rosu in tinute rafinate, dar si cand vor sa accesorizeze un outfit casual pentru o plimbare pe strazile New York-ului. Kirsten Dunst le-a readus in atentia noastra in cadrul Festivalului de la Cannes 2012. Actrita a ales sa-si completeze tinuta cu o bentita vintage cu flori.
Inspirate de ea, am pornit sa exploram magazinele online in cautarea de modele sic ce abia asteapta sa fie incluse in jocurile noastre vestimentare.

Foto main: Hepta.ro/ Foto produse: Asos.com, Zara.com, Net-a-porter.com

The post Bentite cu flori pentru o vara sic appeared first on Petocuri.

Pasionat de circumvolutiunile stranii ale psihicului uman, dar si de o posibila Apocalipsa, von Trier si-a concentrat filmografia in jurul surprinderii esentei trairilor omenesti in momente severe, de puternica schimbare. „Melancholia”, cel mai recent film al sau, exploreaza adanc fisurile sufletesti ale unei familii, analizand, in paralel, depresia, comportamentul suferinzilor de aceasta afectiune, dar si premonitiile.

In prima jumatate a peliculei, facem cunostinta cu Justine (Kirsten Dunst), o tanara mireasa ce se pregateste impreuna cu proaspatul ei sot de petrecerea de dupa cununie. Nimic nu tradeaza evenimentele ce vor urma, cuplul parand pe deplin fericit si lipsit de griji, insa situatia sufera modificari incalculabile. La petrecere, asistam la primele semne care tradeaza starea reala de nervozitate a Justinei, dublata de interventiile acide ale mamei sale in timpul toast-urilor si de indisponibilitatea tatalui poligam, inconjurat de concubinele sale. Pe rana mai pune sare seful tinerei, care o hartuieste pana si in seara nuntii, ordonandu-i sa gaseasca un slogan pentru o campanie publicitara. Justine se prabuseste incet-incet, iar femeia sclipitoare pe care o intalnisem in primele minute ale filmului paleste, transformandu-se intr-o cauza pierduta, cuprinsa de o depresie de care nici un sot iubitor nu o poate salva. Tanara demisioneaza, admonestandu-si seful tiran, si isi paraseste sotul, incapabila de a se bucura de o viata cu acesta.

A doua parte a filmului ne infatiseaza viata Justinei alaturi de sora sa, Claire (Charlotte Gainsbourg), si sotul ei, John, si eforturile acestora de a o ajuta sa depaseasca depresia. In acelasi timp, asistam la framantarile lui Claire vizavi de un eveniment astronomic corelat cu extinctia Terrei. Melancholia este o planeta ce s-a ascuns mereu in spatele Soarelui, insa acum a trecut de partea cealalta, navigand spre Terra dupa o traiectorie a mortii. Melancholia nu a lovit nici Mercur, nici Venus, ii spune astronomul John sotiei sale. “Asa ca nu ne va lovi nici pe noi”, o linisteste el pe Claire, sub privirile de piatra ale cumnatei lui Justine, mai fidela propriilor premonitii decat stiintei.

In atmosfera invelita in melancolie, in care rasaritul planetei verzi, marea, campurile si cenusa ce cade din cer par sa aduca Apocalipsa, sufletele celor trei respira in ritmuri cand alerte, cand stinse, repetandu-si mecanismele cotidiene in afara timpului, in afara lumii.

Melancholia e, inainte de toate, un film despre moartea sentimentelor, despre efemeritatea dragostei, calamitatea perfectiunii si despre dramele tacute ascunse sub ironie, cu care inaintam zilnic prin viata, despre nimicnicia si resemnarea sau, dimpotriva, revolta si refuzul in fata sfarsitului.  Realismul personajelor e cutremurator. Sfarsitul lumii nu vine la Lars Von Trier cu roboti, nave si mecanisme guvernamentale de salvare. Nu vine nici cu elicoptere, cu buletine de stiri alerte, cu actiuni de salvare, ci doar cu apasarea zdrobitoare a singuratatii depline si cu implacabilitatea disparitiei, definitive si abolitoare. Nu mai exista maine, nu mai exista dincolo, nu mai exista viata.  “Suntem singuri in Univers”, spune Justine, luandu-si sora de mana.

Foto: Hepta.ro

The post Film: Melancholia appeared first on Petocuri.