Radacinile care nu se uita: de la cantecele copilariei la scena Teatrului National

Fotografii: Ionut Staicu

Pentru Aylin Cadir, muzica si actoria sunt mai mult decat forme de exprimare artistica: sunt modalitati de a ramane conectata la propria identitate. Radacinile dobrogene, familia si cantecele turcesti ale copilariei continua sa-i inspire atat proiectele muzicale, cat si personajele pe care le interpreteaza.

Sursele cu care imi umplu personajele sunt din aceste […] radacini […] pe care le am, radacinile mele foarte bogate, si din ele folosesc pentru tot ce joc.

Cant muzica turceasca din Dobrogea, cu muzicieni foarte misto, de care imi place foarte mult si e o sursa de vitalitate pentru mine si imi face bine.

Mara din „Fara urma” sau ce se intampla cand o femeie pierde totul, dar refuza sa se piarda pe sine

Fotografii: Ionut Staicu

In serialul „Fara urma”, Aylin interpreteaza o femeie a carei viata aparent perfecta se prabuseste peste noapte. Mara este un personaj definit de curaj si determinare, care ii ofera actritei libertatea de a exprima emotii si reactii pe care, in viata de zi cu zi, prefera sa le tempereze.

E o femeie care tine piept. Nu se lasa. Nu se lasa calcata in picioare, nu se lasa umilita. Este darza.

Imi place de ea pentru ca scoate din mine lucrurile pe care le tin potolite in viata mea de zi cu zi. […] Mai vindec din cumintenia mea de zi cu zi.

Dincolo de aplauze: despre urmele invizibile pe care le lasam in ceilalti

Fotografii: Ionut Staicu

Dincolo de recunoasterea profesionala, Aylin gaseste implinirea in relatia autentica pe care o construieste cu publicul. Pentru ea, succesul nu inseamna neaparat premii sau validare, ci privilegiul de a ramane in memoria spectatorilor si de a le transmite un sentiment de familiaritate si apropiere.

Simplul gand ca raman in mintea unui spectator deja mi se pare un castig. Oricum ar fi.

Daca esti langa mine si te simti bine, te simti familiar, putem sa stam si in tacere si ti-e bine cu mine, e ok.

The post Aylin Cadir, despre radacini, curajul de a fi tu insati si urmele pe care le lasam in ceilalti appeared first on Petocuri.

Asa se vad lucrurile din perspectiva mea si mi-am dorit sa aflu cum se vad aceste realizari din interior, chiar de la oamenii care au contribuit la ele. Din acest motiv, le-am invitat pe Ioana Andrei si pe Valentina Buzamurga, co-fondatoare ROJW alaturi de David Sandu, sa ne povesteasca despre parcursul lor profesional, despre pregatirile si emotiile dinaintea acestui eveniment, precum si despre amintiri dragi legate de bijuterii sau despre piesele lor preferate.

Alexandra Bujenita, Ioana Andrei, Noemi Meilman, Adriana Chiper, Valentina Buzamurga, Andreia Gabriela Popescu, David Sandu / Foto: Adi Bulboaca

Care este prima amintire legata de o bijuterie care v-a impresionat?

Ioana Andrei: Bijuteria pe care, conform regulilor de atunci, nu aveam voie sa o port la scoala pentru ca iesea din tipare si prea mult in evidenta. Si anume: o pereche de cercei lungi, atipici pentru acea perioada, complet diferiti de modelul cu tortita purtat de majoritatea fetelor si primiti in dar de la tatal meu. Eram in gimnaziu, in anii ’80, in perioada uniformelor si a restrictiilor de imaginatie. Am continuat sa-i port si la scoala, avand sustinerea totala a parintilor mei.

Valentina Buzamurga: Mai degraba decat de o bijuterie in sine, este vorba de o intreaga expozitie. A fost chiar una dintre primele expozitii organizate de Assamblage, cu tematica „Ephemeride”. A fost o provocare la care designerii au raspuns in cel mai impresionant mod posibil: de la inele de logodna din metale care se topeau de la caldura degetelor, la bijuterii din zahar, din creta, din plante care trebuiau udate si multe altele. Paradoxul unui obiect care e vazut ca ceva etern, care rezista trecerii anilor si generatiilor, devenea purtatorul unei povesti efemere. Si era, totusi, tot bijuterie. Atunci am inteles mai mult despre cat de infinit de creativ este acest domeniu si mi-am dat seama ca nu ma voi plictisi niciodata de el.

Cum a devenit bijuteria contemporana parte din parcursul vostru profesional?

Ioana Andrei: Prin intalnirea cu David Sandu, mai intai, din ipostaza de clienta si mare admiratoare a bijuteriei create de el si, ulterior, prin decizia fericita pe care am luat-o sa ne asociem si sa pornim acest frumos proiect impreuna. Si de atunci – de la asociere – au trecut deja 21 de ani de inovatie si creativitate.

Valentina Buzamurga: In 2012, am devenit PR Manager pentru Assamblage – Scoala de Bijuterie Contemporana, care se infiintase cu 2 ani in urma. A fost un moment definitoriu, in care am inceput sa fac parte dintr-o comunitate efervescenta de designeri, absolventi ai scolii care continuau acest drum alaturi de Assamblage. In 2015, am fondat, alaturi de David Sandu si Ioana Andrei, Asociatia Nationala a Autorilor si Designerilor de Bijuterie Contemporana, care a continuat si a consolidat acest traseu, alaturi de o echipa minunata si a dezvoltat peste 30 de proiecte. Dovada, dupa mai bine de 10 ani, suntem aici, comunitatea este in plina expansiune si extrem de relevanta la nivel national si international.

Lansarea ROJW a venit dupa ani de experienta in domeniu, prin intermediul Assamblage. In ce mod a contribuit aceasta experienta la ritmul in care ROJW s-a dezvoltat si, pe de alta parte, cata presiune a pus pe umerii vostri?

Ioana Andrei: ROJW a aparut ca proiect dupa ani in care noi ca echipa – respectiv eu si David la inceput si, foarte rapid, Valentina Buzamurga si Andreia Gabriela Popescu – am pus bazele si am dezvoltat Scoala de Bijuterie Contemporana Assamblage, care acum are 16 ani de functionare si peste 1500 de absolventi, si am infiintat Asociatia Nationala a Creatorilor si Designerilor de Bijuterie Contemporana. Practic, am creat o comunitate a designerilor de bijuterie de autor, marea majoritate fiind absolventi ai scolii noastre, cu care am participat la multe evenimente internationale: expozitii in colaborare cu Ambasadele Romaniei si ICR din diverse tari, chiar si in sediul ONU si la UE, London Fashion Week, Jewelry Week in diverse tari si competitii pe segmentul tinerilor absolventi ai scolii.

Astfel, Romanian Jewelry Week a pornit si a crescut firesc, organic, pe masura ce am acumulat si am folosit toate experientele traite in acesti ani. Din punctul meu de vedere, presiunea o simtim prin prisma faptului ca avem foarte multe idei si proiecte in asteptare si mereu o lipsa de personal. Suntem un colectiv mic, dar foarte inchegat, energic, cu valori comune si ce ne uneste este pasiunea permanenta de a crea aceasta comunitate de designeri si de a forma si educa un public entuziast, cunoscator si purtator de bijuterie cu mesaj, cu poveste si care-ti da acel sentiment de special si unic.

Valentina Buzamurga: Nevoia acestui eveniment a venit cumva natural si organic dupa mai bine de 5 ani de organizat evenimente si expozitii de bijuterie contemporana, in special in strainatate – Londra, New York, Bruxelles, Praga, Milano si multe altele. Ne-am dat seama ca publicul international ne cunostea mai mult decat cel din Romania. Experienta dobandita in toate aceste colaborari a fost incredibil de valoroasa, iar multe din legaturile construite atunci cu parteneri continua si acum. Insa era cu siguranta nevoie sa consolidam si pe plan local acest domeniu creativ emergent. Asa ca acum, pentru o saptamana, intreaga industrie din peste 50 de tari se reuneste aici, la Bucuresti.

Alexandra Bujenita, Ioana Andrei si Valentina Buzamurga / Foto: Adi Bulboaca

Cum sunt emotiile inainte de evenimentul de anul acesta fata de cele dinaintea primei editii?

Valentina Buzamurga: Prima editie trebuia sa aiba loc in martie 2020. Acel martie, in care intreaga lume s-a inchis din cauza pandemiei. Ne-am mutat in septembrie 2020 si, cu noroc, am reusit sa organizam singura saptamana a bijuteriei din lume care s-a tinut in mod fizic si nu digital. A fost un moment emotionant si din acest punct de vedere, dar mai ales al unui inceput de drum cu multe necunoscute. Sapte ani mai tarziu, unele lucruri s-au asezat, dar emotiile nu au disparut. Si nici nu au cum daca esti cu adevarat implicat intr-un proiect si iti doresti sa iasa din ce in ce mai bine in fiecare an. Cea mai mare emotie si bucurie in acelasi timp este cea de intalnire cu comunitatea – cea de designeri, dar si cea a publicului vizitator – si de experienta pe care o vor avea la eveniment.

Ioana Andrei: Emotiile sunt mult mai mici fata de cele de la prima editie ROJW, dar exista. Si e foarte bine asa. Sunt constructive si ne tin in priza.

Cum s-a schimbat scena designului de bijuterie contemporana de la noi in toti acesti ani?

Ioana Andrei: Din perspectiva mea, scena designului de bijuterie contemporana de la noi din tara e in acest moment mult mai larga, variata si dinamica. Si, fara falsa modestie, noi, cei de la Assamblage, am contribuit substantial in acest sens. Nu doar prin cursurile constante ale scolii, in diferite formate si module, dar si prin aceste evenimente interne si externe care ii antreneaza si mobilizeaza permanent atat pe cei din pepiniera noastra, cu care ne mandrim foarte mult, dar si pe cei din afara comunitatii Assamblage sau ROJW, care au fost intr-un fel sau altul inspirati si incurajati de reusitele noastre si care aleg sa ni se alature in anumite proiecte . Este loc de mult mai bine pentru toata lumea.

Valentina Buzamurga: As spune ca se observa un grad din ce in ce mai mare de adoptare a materialelor alternative in bijuteria contemporana. Materialele clasice nu au disparut, aurul, argintul si pietrele pretioase au inca locul lor prioritar, dar fac loc si unei varietati extraordinare de alte materiale, din ce in ce mai variate (alte metale, lemn, hartie, rasina, ciment, textil etc) care permit o flexibilitate mai mare de exprimare artistica. Si partea imbucuratoare nu este doar din directia designerilor, dar si a publicului larg care le imbratiseaza, le apreciaza si le ofera o valoare intrinseca dincolo de valoarea materialului in sine.

Ce duce mai departe si ce aduce nou editia 2026?

Valentina Buzamurga: Editia 2026 duce mai departe o traditie si un format deja recognoscibil: o zona de artisti individuali si o zona de colective (scoli, asociatii, galerii, alte saptamani ale bijuteriei din lume), precum si o zona de expozitie si una de targ cu vanzare. Este un echilibru bun, spunem noi, intre recunoasterea artistica si posibilitatea publicului de a si cumpara piesele preferate. Ca elemente noi, cea de-a saptea editie aduce in atentie o noua categorie – GROWING GEMS, dedicata designerilor care se exprima in moduri inovatoare prin intermediul pietrelor semi-pretioase si le folosesc ca element central, nu adiacent, precum si o colaborare spectaculoasa cu alte forme de arta, prin participarea CLOVA Miniature Art Fair si expozitia “Dessinez-moi un bijou”, unde vor expune 6 artisti romani care se exprima in diferite medii, de la pictura si new media, la ceramica si sculptura.

Ioana Andrei: ROJW 2026, editia cu numarul 7, pastreaza aceeasi locatie principala – Biblioteca Nationala a Romaniei, pastreaza, pe fond, acelasi format pe parcursul celor 5 zile, dar aduce si schimbari. De exemplu, in ceea ce priveste Festivitatea de Premiere, o seara va fi alocata doar acestui eveniment, doar celor din domeniu – juriului international si designerilor participanti – intr-o locatie premium (…). Pastram insa acelasi entuziasm si aceeasi deschidere catre designerii veniti din toate colturile lumii (din 50 de tari de data aceasta) si aceleasi tenacitate si placere in a sustine designerii romani si creatia locala.

Noemi Meilman, Ioana Andrei, Valentina Buzamurga si Adriana Chiper / Sursa foto: Adi Bulboaca

Care este unul dintre momentele pretioase de la ROJW, care ocupa un loc aparte in cutia de amintiri?

Ioana Andrei: Fara indoiala, un moment aparte a fost chiar lansarea proiectului ROJW si prima editie a acestuia, in anul 2020, intr-o perioada dificila si de restrictii pentru toata lumea. Atunci cand nimeni nu credea ca este posibil sa se organizeze un eveniment international si cu participarea unui public chiar numeros. Dar noi nu ne-am descurajat si, cu rabdare si determinare, am reusit sa-l facem. Si a fost chiar foarte reusit!

Valentina Buzamurga: Anul trecut, la invitatia Andreiei Gabriela Popescu, am avut bucuria sa o includem in juriul ROJW pe Bryna Pomp, director si curator MAD about Jewelry din cadrul faimosului Muzeu de Arta si Design din New York. Am avut onoarea de a petrece cateva zile, in cadrul evenimentului, alaturi de unul dintre cele mai importante si relevante nume din domeniul bijuteriei contemporane, la nivel mondial. La ceremonia de premiere, a declarat ca nu a vazut niciodata atatea bijuterii de autor la un loc, iar asta spune ceva, avand in vedere expertiza ei indelungata. A fost un moment in care am realizat cu adevarat ca un eveniment romanesc si-a statuat un rol important si relevant pe harta mondiala. Iar anul acesta ne bucuram sa o avem din nou alaturi de noi!

Daca ar fi sa stabiliti o definitie personala a bijuteriei, care ar fi aceasta?

Valentina Buzamurga: O definitie (care nu imi apartine, dar cu care rezonez) este aceea a bijuteriei ca forma de arta purtabila. Acest beneficiu care iti permite sa iti transformi corpul intr-un mediu de expunere. Tocmai de aceea unul din sloganurile acestui an este “The Body is the Gallery”. Dar nu este doar atat. Bijuteria are si profunde implicatii personale si emotionale. Ne leaga de bijuterii numeroase povesti, conexiuni cu o persoana draga, un moment din viata, superstitii si multe altele. S-au scris carti intregi dedicate definitiei bijuteriei si e minunat ca pentru fiecare poate sa insemne altceva.

Ioana Andrei: Bijuteria: acel obiect mic de cele mai multe ori, dar care te face sa te simti atat de speciala. In plus, bijuteria contemporana, creata de un autor doar pentru tine, iti confera unicitate si autenticitate. Ceva doar al tau. Si nu are egal!

Cum ar arata, astazi, un top 3 al bijuteriilor preferate?

Ioana Andrei: Nu pot sa fac azi un top 3 al bijuteriilor mele preferate. Sunt prea multe si ar insemna sa omit sau sa dau uitarii atatea momente speciale de sarbatoare si povesti frumoase care au stat la baza crearii lor. Bineinteles ca am bijuterii primite de la sot de-a lungul anilor (stiu care e prima si o pastrez cu drag), de la mama mea, de la prieteni si colegi, dar, pentru mine, bijuteria preferata este intotdeauna cea care este comandata si in lucru in momentul acesta si pe care abia astept sa o port. Sau cea pe care urmeaza sa o cumpar la urmatoarea editie ROJW, de fiecare data de la alt designer. Un lucru e cert, bijuteria contemporana creata de David Sandu este cea pe care o port in continuare cel mai des si la cele mai importante evenimente Assamblage. Inclusiv la ROJW.

Valentina Buzamurga: Imi este foarte greu sa aleg din cei peste 300 de designeri din acest an. Si spun din acest an pentru ca topul meu se reevalueaza dupa fiecare editie ROJW. Mai ales ca stiu fiecare poveste, fiecare concept, pe unii dintre ei ii revad in fiecare an si ma bucur de evolutia si creatiile lor. Daca ar fi sa numesc, totusi, 3 artisti ale caror lucrari m-au impresionat in mod special anul acesta, ar fi Esteban Ecosky (Mexic), ale carui brose sunt adevarate lucrari narative, Hoyeon Chung (Coreea de Sud), care imbina transparente, culori si volume intr-un mod absolut spectaculos, si Oles Tsura (Ukraina/Germania), care aduce un element ludic mult necesar intr-un context apasator. Dar va invit cu drag sa ii descoperiti pe toti cei 300 de designeri!

The post Ioana Andrei & Valentina Buzamurga, despre Romanian Jewelry Week appeared first on Petocuri.

Le-am invitat pe Noemi si pe Madeleine sa ne spuna mai multe despre proiectul lor colaborativ, in care povestile de viata devin obiecte pretioase, prin intermediul designului de bijuterie.

Madalina Tudor Radulea (stanga) si Noemi Meilman (dreapta)

Cum a aparut ideea colectiei de inele?

Noemi Meilman: Incep cu „cand a aparut ideea”, pentru ca asta a fost acum vreo 5 ani, cand bunul meu prieten, Robert Ratiu (creativ & activist, printre multe altele), care la acea vreme era director de creatie intr-o agentie de publicitate, lucra la o prezentare pentru un pitch, la invitatia unui brand de bijuterii. I-am sugerat, fara sa imi solicite aceasta interventie, sa propuna o colectie de inele de divort. Iar Robert mi-a raspuns scurt si firesc: „Noemi, niciodata nu vor accepta asa ceva, dar e o idee prea buna ca sa nu o faci tu, doar cu Madeleine„.

La inceputul acestui an, Madeleine m-a sunat sa ne vedem (si cu Adriana Chiper, partenera mea la The Station), ca sa ne povesteasca despre colectia Roque Atelier, realizata impreuna cu Cara Concrete Jewelry Design, o colectie splendida de inele de logodna si de casatorie / aniversari de casatorie.

Mi-am amintit de ideea mea cu inelele de divort si i-am zis: „Madeleine, facem evenimentul si, dupa asta, ce zici sa facem noi doua o colaborare cu o colectie de inele de divort?”

Madeleine a zis Da din prima. Ne-am vazut in luna iulie si ne-a trebuit doar o intalnire la ea in atelierul din Popa Savu 10, urmata de conversatii de mood pe WhatsApp si asa a aparut colectia… care, de fapt, cuprinde doua colectii: una de inele de divort, La Libération, si una de inele care celebreaza alte victorii personale, La Victoire.

Care a fost drumul de la prima conversatie, la formele concrete ale bijuteriilor?

Madalina Tudor Radulea: Totul a inceput cu o discutie despre idei, valori sau emotii ce urmau sa fie transmise prin bijuterii. Dupa prima conversatie, a urmat o perioada de brainstorming si desen. Dupa validarea prototipurilor, s-a trecut la productia bijuteriilor in forma lor finala, folosind tehnici specifice de prelucrare a metalului, montarea pietrelor sau aplicarea finisajelor.

In colectie, asociati divortul cu cuvinte empowering, precum libertate si victorie, povestiti-mi despre mesajul pe care vreti sa-l transmiteti prin acest proiect colaborativ?

Noemi Meilman: Initial era un singur inel de divort, ii spusesem Le D.

Inelul pentru victorii personale era clar conturat: La Victoire. Am fost la intalnirea cu Madeleine si, la plecare, am trecut pe langa Statuia Aviatorilor si atunci mi-a venit ideea cu Nike, simbolul suprem al victoriei. Am ajuns acasa, i-am trimis lui Madeleine mood cu La Victoire cu Nike, Madeleine a desenat inelul si mi-a zis ca s-a gandit la mai multe inele declinate din idea de Nike & La Victoire.

Apoi, l-am sunat pe Robert (desigur), care imi sugera sa scriu altceva decat Le D. pe inelul de divort, pentru ca aveam La Victoire atat de bine conturat. In timp ce ne brainstormam noi, m-a auzit Avi, fiul meu, care se juca de zor pe PS la el in camera: „Mama, L’anneau de la Liberté”, ce zici? Asta e, doar ca ii zicem L’année de la Liberté, pentru ca anneau e prea generic, iar in franceza la inel i se spune bague.

Practic a fost punctul de pornire pentru numele inelului de divort. Apoi i-am scris prietenei mele bune, Corina Esteller, care traieste in Franta de peste 20 de ani si care tocmai se marita in Las Vegas:). Corina mi-a sugerat sa ii spunem L’année de la Libération, pentru ca este mult mai puternic decat Liberté, in contextul nostru. Si pentru ca aveam simetria lui La Victoire, asa s-a nascut La Libération.

La Victoire o are pe Nike, iar, pentru colectia La Libération, m-am gandit la bacantele dansatoare. Pentru ca dansul este un simbol al eliberarii, al libertatii de miscare si intregeste coregrafia celor doua colectii, e un <pas de deux> perfect.:)

Aceste referinte din antichitate se potrivesc perfect cu formele inelelor lui Madeleine si sunt foarte incantata de cum a iesit colectia noastra.

A fost, iata, un brainstorming adevarat, in care au fost implicati oameni dragi mie.

Iar dupa ce au aparut primele simulari, le-am trimis si Corinei, si lui Robert, si Ioanei Ulmeanu si lui Razvan Firea, care a venit cu cateva sugestii de asezare a literelor si cifrelor romane la inelul statement. Practic cel mai „fortos” inel din colectie este cel in care scrie pe exterior La Libération si dedesubt, cu cifre romane, anul divortului / al despartirii. La celelalte inele din colectie La Libération este scris in interior.

Piesele colectiei pot fi personalizate, o optiune ce poate parea aproape obligatorie in cazul unui proiect ce atinge o tema atat de personala. Cat de important e pentru un designer sa ofere clientilor o astfel de optiune?

Madalina Tudor Radulea: Cred ca personalizarea a devenit nu doar o optiune apreciata, ci aproape o necesitate, mai ales cand vorbim despre o colectie construita in jurul unei teme personale. In astfel de cazuri, clientul nu mai cauta doar o piesa estetica, ci una care sa rezoneze cu propria lui poveste, cu emotiile si valorile sale.

Pentru mine, ca designer, oferirea acestei posibilitati este o forma de respect fata de unicitatea fiecarui individ. Personalizarea transforma obiectul intr-o experienta, intr-un dialog intre creatia mea si identitatea purtatorului.

Mai mult decat atat, aceasta abordare consolideaza relatia designer–client si adauga o dimensiune emotionala care creste valoarea piesei pe termen lung. Intr-o lume in care totul pare standardizat si rapid, faptul ca un obiect poate fi adaptat nevoilor si gusturilor personale il face cu adevarat relevant.

Prin urmare, consider ca personalizarea este un instrument esential pentru orice designer care doreste sa creeze cu adevarat pentru oameni, nu doar pentru tendinte.

Transformarea inelului de logodna intr-o piesa noua e un proces incarcat de semnificatii, dar si unul legat de sustenabilitate in design. Care este punctul vostru de vedere legat de aceste doua perspective?

Madalina Tudor Radulea: Transformarea unui inel de logodna intr-o piesa noua este, fara indoiala, un gest profund simbolic. Este un act de resemnificare – o reinterpretare a unui obiect care poarta amintiri, emotii si, uneori, chiar tranzitii dificile. Din aceasta perspectiva, procesul nu este doar despre design, ci despre vindecare, evolutie personala si capacitatea obiectelor de a ne insoti in diferite etape ale vietii.

Pe de alta parte, acest gest este si o alegere sustenabila. Intr-o industrie in care extragerea de resurse si productia de bijuterii implica un impact semnificativ asupra mediului, refolosirea unui material existent este un pas responsabil. Nu mai cream doar frumos, ci si constient.

Cred ca cele doua perspective – emotionala si ecologica – nu se exclud, ci se completeaza. Este o forma de respect: fata de trecut, fata de resurse si fata de viitorul pe care vrem sa-l construim prin design.

Noemi Meilman: De cand o cunosc pe Madeleine (de peste 10 ani), foloseste argint reciclat si aur reciclat.

Colectia noastra este o invitatie clara pentru cele/cei care vor alege unul dintre inelele de divort, sa isi aduca inelul de logodna/verigheta si sa le topeasca, „sa arda” trecutul si sa poarte cu mandrie inelul eliberarii, eventual, intregit si de piatra fostului inel.

Eu am divortat de doua ori pentru ca nu imi plac compromisurile si doresc sa traiesc in prezent, care este cel mai sigur. Inelele noastre sunt facute pentru prezentul fiecareia/fiecaruia care alege sa il poarte si, cum imi place mie sa glumesc, sa ii aminteasca sa nu mai repete greselile din trecut.:)

Legat de reciclare, sunt total de acord cu Madeleine. Sunt consumatoare de vintage si de second hand si imi place sa construiesc tinute si bijuterii combinand ceva vechi cu ceva nou.

Colaborarea e un proces recurent in parcursul vostru profesional, care sunt elementele unei colaborari reusite?

Madalina Tudor Radulea: Pentru mine, o colaborare reusita se bazeaza pe incredere, comunicare sincera si respect reciproc. E important sa existe deschidere, flexibilitate si dorinta de a construi impreuna, nu separat. Iar recunoasterea contributiei fiecaruia face intotdeauna diferenta.

Noemi Meilman: Exact cum a scris Madeleine. Noi colaboram din punct de vedere profesional din primavara lui 2015, atunci cand Madeleine a lansat prima colectie, practic inainte de a fonda The PR Station impreuna cu Adriana. In tot acesti ani, ne-am intersectat la Romanian Jewelry Week, la aproape toate evenimentele noastre, am colaborat client-agentie si am cumparat piese de bijuterie de la Madeleine.

Dar aceasta este prima noastra colaborare pentru o colectie si sunt foarte incantata de cum a iesit. Avem o La Victoire personala.

Ati gandit colectia ca proiect punctual sau ramane deschisa posibilitatea de a extinde conceptul in alte directii, pe viitor?

Madalina Tudor Radulea: Momentan abia o lansam, asa ca este un proiect punctual, dar nu excludem nici varianta de extindere pe viitor.

Noemi Meilman: Am deja cateva idei pentru alte colectii cu Madeleine, dar le luam pe rand. Lasam acum inelele de divort & inelele victoriei sa isi bucure audienta si speram sa fie cu multe „encore”-uri.

*

Inelele de divort si inelele pentru toate victoriile personale sunt disponibile pe site-ul madeleine.ro si in showroomul Madeleine Artisan Jeweler, de pe strada Popa Savu 10 din Bucuresti, in zona Statuiei Aviatorilor.

Fotografii: Andreea Macri

The post Madeleine x Noemi. Inelele de divort & inelele altor victorii personale. appeared first on Petocuri.

Suntem apropiate si, de fiecare data cand ne vedem, simt nevoia sa fac un gest frumos. Pentru ca asa te inspira Vanessa, sa faci bine. Vine dintr-o familie de medici, iar dedicarea si performanta parintilor ei au fost parte fireasca din educatie. Tatal Vanessei este unul dintre cei mai buni anestezisti de la noi si cu siguranta ca acest blazon profesional a facut-o pe Vanessa sa stie ca o cariera solida inseamna performanta in profesie, dar mai ales empatie pentru pacient. De fiecare data cand ne vedem, mare parte din timp, Vanessa vorbeste la telefon, raspunde la mesaje, organizeaza, ajuta. Si o face gandindu-se la nevoile oamenilor dincolo de succesul actului medical in sine. Succesul e standard. Dar dincolo de asta, la fel de important este si confortul emotional al pacientului. „Rezolvarea unui caz medical, bucuria si aprecierea pe care le vad din partea pacientului, dar si a familiei sunt lucrurile care ma motiveaza cel mai mult in profesie. Incerc pe cat posibil sa ii ofer pacientului atentia de care are nevoie intr-unul dintre momentele cele mai critice pe care le traieste. Am fost educata cu ideea ca nimeni nu vine la spital sau la medic de placere, ci de nevoie. In plus, azi pacientii sunt speriati si din ce in ce mai sceptici, din cauza informatiilor eronate primite prin intermediul diverselor platforme neautorizate din mediul online si atunci atentia si comunicarea medicului devin la fel de importante. Increderea pacientului in medic e parte din succesul actului medical.”

A ales profesia de medic visand la eleganta si prestanta unor medici femei pe care le-a admirat inca de mica, in anturajul parintilor ei. In timp, a inteles ca, dincolo de imaginea romantica a meseriei, este vorba de mult efort si dedicare. Medicina, poate mai mult decat orice alta profesie, vine cu mult stres, responsabilitate si agitatie cotidiana. Dar a invatat sa pastreze toate aceste incercari firesti in intimitatea profesiei cu o eleganta demna de halat alb. Vanessa este genul acela de om in fata caruia realizezi ca da, viata nu e perfecta, dar felul in care ne purtam si reactionam noi poate fi impecabil.

Asa ca de multe ori, cand o intalnesti pe Vanessa, ii admiri eleganta si cochetaria feminina. Sarmul si autoironia. Zambetul. Si aproape ca uiti ca ea vine dintr-o sala de operatii unde a redat vederea unui om sau dintr-o casa unde, la fel ca in orice familie cu copii mici, cuvantul de ordine poate fi tot agitatia. „Am o familie numeroasa si matinala, care isi incepe activitatea de pe la 6 dimineata, mai ales cei mici. Distractia incepe la prima ora, fiecare doreste cate ceva: Smaranda isi cauta rochia de Vaiana, in timp ce fratiorul ei, Amza, ii deseneaza pe covor cu carioci. Ana isi doreste sa ajunga devreme la scoala, iar eu sunt stresata ca nu ajung la timp la spital si tot asa.„

Oftalmologia se ocupa cu una dintre cele sensibile structuri umane si anume ochiul, dar cere stapanire si precizie matematica. Vanessa este aproape la fel ca meseria ei: o femeie sensibila, care, la nevoie, muta muntii din loc cu un calm chirurgical.

Pentru ca asa e optica ei: cu focus intotdeauna pe pozitiv.

Fotografii: Andreea Macri

The post Vanessa Nicolae, doctorul care te face sa vezi bine. Si binele. appeared first on Petocuri.

Andreea este energie. Am colaborat cu ea, am ras cu ea si, de multe ori, cand ma gandesc la ea, imi vine in minte o scena din filmul Matilda, aceea in care personajul principal se afla in mijlocul camerei, cu tot felul de obiecte care se invartesc haotic in jur si pe care ea, in cele din urma, le asaza ordonat la locul lor, cu o simpla privire, cu un zambet sau cu o inclinare discreta de cap. Pentru ca, uneori, ai senzatia ca Andreea stie sa faca din inteligenta, curiozitate, imaginatie si, mai ales, determinare niste puteri supranaturale. Cu care pune lucrurile in ordine si da sens.

Habar nu am, poate ca aceasta referinta cu o comedie fantastica pentru copii mi-a venit in minte si pentru ca o stiu pe Andreea de pe vremea cand era Colombina, la Abracadabra. O stiu de la 12 ani. Mare parte din adolescenta ei s-a intamplat in fata camerelor de filmat, unde a invatat sa spuna povesti vizuale si sa se joace cu un ingredient magic din televiziune: fantezia publicului.

Carisma de pe ecran a fost mereu dublata in spatele camerelor de o abilitate evidenta de a simti noul, de a organiza, de a pune impreuna lucruri si oameni, de a sincroniza echipe. Iar lucrul acesta in televiziune este esential. Si rar. Asa ca a fost remarcat imediat de Ruxandra Ion si Andrei Blaier care au incurajat-o sa dea la regie.

La 21 de ani, devenea prima femeie producator executiv pentru emisiunea „De 3X femeie”.

De aici incepea o cariera lunga si un drum in televiziune care s-a construit „live”, la fel ca toate emisiunile la care Andreea a fost producator: „Vocea Romaniei”, „Romanii au talent” sau „Vorbeste Lumea”. Pentru Andreea, „live-ul” este laitmotivul carierei ei pentru ca asa cum nu ezita sa spuna mereu, „adrenalina este combustibilul meu. Nu cred ca as putea sa traiesc o viata linistita! Ar fi prea plictisitoare pentru mine”. 

Cred ca „Vorbeste Lumea” ramane cea mai importanta emisiune pentru Andreea. A inceput intr-un soi de interimat, pentru ca initial trebuia sa ajute doar la realizarea unui nou format TV, un „late morning show” de divertisment la Pro TV. A ramas producatorul executiv al acestei emisiuni pana astazi. Si fix astazi, „Vorbeste Lumea” implineste 10 ani de emisie. In tot acest timp, emisiunea a evoluat, a trecut prin diverse ajustari firesti de format sau formule de prezentatori. Andreea Caranda a ramas liantul care, indiferent de format sau formule, a stiut sa faca ceea ce stie ea mai bine, din adolescenta: sa spuna povesti si sa se joace cu fantezia publicului. Si sa aiba succes!

Dincolo de ecran, succesul Andreei Caranda inseamna asa: trezit la 05.00 dimineata, pregatiri, sport. Apoi sedinta de redactie pana la ora 10.00, emisiune live de la 10.30 -13.00 si apoi organizarea emisiunii pentru a doua zi, pana dupa-amiaza la 17.00. Si mai inseamna ceva: frica de mediocritate. „De mica mi-a placut si mi-am dorit sa fiu cea mai buna, iar acelasi lucru l-am transmis si echipei mele”. Si, as mai adauga eu, l-a transmis si pe ecran, intre cele doua generice ale emisiunii.

Si in viata „civila”, Andreea Caranda are povesti. Despre pasiunea ei pentru makeup si skincare care ar putea sa devina lejer al doilea ei job, despre Yuba, catelusa ei, sau despre stilul vestimentar puternic feminin in care nu a tradat niciodata tocurile, tinutele cambrate si materialele fine.

Indiferent ca vorbesti de Andreea Caranda, producatorul executiv de la PRO TV, sau de Andreea, prietena care stie mereu ceva nou din beauty, ea ramane mereu in aceasta energie de personaj de poveste, dintr-o lume fantastica in care daca ea si-a imaginat un lucru, atunci el devine posibil.

Fotografii: Andreea Macri

The post Andreea Caranda, a life of live appeared first on Petocuri.

Odata cu ARTICLE TEN, am realizat ca, in ciuda anilor care au trecut din 2012 pana in prezent, memoria mea a pastrat intr-un sertar al ei colectia cu care Stefana Maior a absolvit design vestimentar la UNArte. S-au schimbat multe lucruri de atunci, asa cum spune ea in acest interviu, dar sunt si lucruri care s-au pastrat. Despre acestea, precum si despre noul drum pe care a pornit, despre provocari, curaj si inspiratie, te invit sa citesti in randurile care urmeaza.

Intre nou si vechi, opulent si simplu, edgy si elegant, rebel si romantic, ARTICLE TEN se situeaza la intersectia unor zone creative, aflate in contrast. Care sunt atuurile si provocarile acestui loc ales de tine?

Cred ca in zona asta de contraste ma simt cu adevarat libera sa creez ceva special si cu care rezonez profund. Nu doar in moda ma regasesc in acest joc al contrastelor, ci si in alte aspecte ale vietii: design interior, mancare, chiar si in modul in care traiesc. Tot ce urmeaza o singura directie clara mi se pare monoton, simt ca lipseste ceva.:) Contrastele creeaza un dinamism, creeaza emotie, tensiune, ceva ce simti ca ramane cu tine. Mi se pare un proces fascinant de echilibrare a contrariilor – fragilitate si forta, vechi si nou, simplu si opulent.

Provocarile sunt insa semnificative. Logistica si procesul de productie sunt mult mai complexe. De exemplu, un produs la mine este dezvoltat initial in fabrica, dar apoi intervin poate cu un tratament special – uzura sau rupturi – iar, la final, adaug lucrul manual, cum ar fi un embellishment cu dantela sau cristale. Este un proces lung, complicat si, evident, mult mai costisitor decat sa faci un produs simplu, care merge direct la vanzare. Dar tocmai aceasta complexitate ii da valoarea finala si face ca fiecare piesa sa fie cu adevarat deosebita. Pentru mine, aceasta este frumusetea contrastelor: un efort imens care se traduce intr-un rezultat care iti capteaza atentia si ramane cu tine.

Cum a fost sa pornesti pe acest nou drum?

A fost pentru prima data cand am decis sa investesc complet in mine, intr-un moment care, sincer, nu era cel mai favorabil. Am inceput brandul odata cu noul meu rol de mama – eram constant obosita, ma adaptam la o viata noua, intr-un ritm pe care nu-l cunosteam si care uneori era coplesitor. Totusi, din 2019, de cand am inregistrat brandul, il visez si n-am mai vrut sa aman momentul, pentru ca probabil niciodata nu ar fi fost „momentul perfect”. Am simtit ca trebuie sa incep acum, in ciuda tuturor provocarilor.

Este o experienta care imi testeaza limitele la toate nivelurile – psihologic, creativ si fizic. Sa cresti un copil mic si un brand nou simultan inseamna sa inveti sa jonglezi cu toate – prioritati, emotii, oboseala, dar si dorinta constanta de a crea ceva cu sens. Este o lectie continua despre rabdare – atat cu mine, cat si cu procesul. Am multe momente in care ma simt coplesita, in care simt ca fac prea mult si nimic suficient de bine. Dar stiu ca regretul de a nu fi incercat ar fi mult mai greu de dus decat orice obstacol de acum.

Invat sa-mi asum riscuri si sa-mi accept vulnerabilitatea. Uneori e haotic, alteori m-am surprins descoperind forte pe care nu stiam ca le am. Chiar si in momentele cele mai grele, imi amintesc ca munca mea este o reflexie a mea – imperfecta, dar sincera. Si tocmai aceasta sinceritate, aceasta investitie totala, este ceea ce face ca fiecare zi sa merite.

Dincolo de reperele care tin de partea de creatie a brandului, ce alte repere ti-ai stabilit? Cum ti-ai propus sa fie brandul ARTICLE TEN? Ma gandesc aici la componentele legate de business, comunicare, sustenabilitate etc.

Primul pas este sa fac alegeri cat mai sustenabile. Am inceput prin evitarea producerii de materie prima noua si folosesc deadstock controlat, provenit de la branduri high-end. Aceste materiale sunt traceable – cunosc informatia lor, originea etc. Productia este locala si controlata, iar scopul meu este sa creez produse pentru o viata, nu doar pentru un moment. Totusi, mai sunt multe strategii de implementat: de reducere a risipei, diminuarea utilizarii plasticului in depozitare si transport, printre altele. Sistemul actual nu este gandit pentru sustenabilitate, asa ca fiecare solutie necesita timp si efort. Este un proces continuu, construit din pasi mici, dar semnificativi, extra challenging pentru un brand independent cu resurse limitate.

In comunicare, autenticitatea este esentiala. Imi place sa impartasesc parti din procesul creativ si sa arat ce se afla dincolo de produsul final – momentele imperfecte, provocarile, efortul din spatele fiecarei piese. Ma concentrez pe construirea unei comunitati care rezoneaza cu valorile brandului si le apreciaza.

Creativitatea mea nu se limiteaza la moda. De multe ori, am idei de accesorii, mobilier sau design interior, si imi doresc ca, pe viitor, sa extind estetica ARTICLE TEN dincolo de produse vestimentare. Cred ca brandul poate deveni un univers creativ care reflecta aceeasi viziune estetica si aceleasi principii.

Tot ce fac pentru ARTICLE TEN este ghidat de un scop clar: sa creez un brand care provoaca, inspira si reflecta un stil de viata autentic, bazat pe responsabilitate, conexiune si libertate.

Care este povestea din spatele numelui ales?

Numele ARTICLE TEN are la baza conceptul de libertate de exprimare, pe care l-am descoperit in timpul procesului de research pentru brand. Mi-am pus pe foaie valorile de baza si, cautand despre acest subiect, am ajuns la Articolul 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Numele mi-a ramas in minte, iar cand am verificat si am vazut ca era liber pe Instagram – un lucru extrem de rar in zilele noastre – am simtit ca este un semn.

Colectia de debut, sub brandul MARQUIS-H-A – pe care am prezentat-o si noi la Petocuri.ro in 2012:) – si rochia de mireasa, creata de tine anul trecut, au dominat imaginile de fundal, in timp ce organizam in minte intrebarile pentru interviu. Un fel de atunci & acum. Sunt curioasa cum percepi astazi amintirile legate de aceste doua momente din cariera ta?

Proiectul MARQUIS-H-A a fost, de fapt, lucrarea mea de licenta la UNArte. Evident, estetica mea si calitatea produselor au evoluat mult de atunci. Eram la inceput de drum, nu aveam o directie clara sau un stil bine definit, dar stiam un lucru: voiam altceva decat clasicele costume de la UNArte, voiam haine cu un potential comercial real, le-am si vandut imediat dupa. Si in afara contextului facultatii, as a potential brand, a fost ceva nou si fresh intr-un moment in care toata lumea facea rochii.

In schimb, rochia de mireasa este un proiect de suflet, desi mie nu-mi face mare placere sa dezvolt rochii. Dar mi-a placut foarte mult mireasa si am simtit ca trebuie sa o fac tocmai sa-mi ies din zona de confort. Sunt genul de persoana care imbratiseaza „greul”, chiar daca ma sperie uneori, si exact asta s-a intamplat aici. Nu doar ca era un proiect de o importanta uriasa, dar nici nu mai facusem asta. A fost greu, ceea ce vedeti voi – rochia finala, superba – a fost rezultatul multor incercari. In spate, au fost 2-3 rochii de proba, ajustari si momente in care simteam ca nu mai ajung la capat. But it was all worth it, o experienta extrem de valoroasa.

Privind la „atunci si acum”, vad o evolutie clar, dar si un fir comun: dorinta de a face lucrurile diferit, de a infrunta ce e greu si de a merge pe un drum definit de provocari si satisfactii reale. Cred ca fiecare proiect, indiferent de cat de greu a fost, m-a ajutat sa cresc ca designer si ca om.

Ce s-a schimbat de-a lungul timpului si ce a ramas la fel in modul in care te exprimi ca designer?

Ce a ramas neschimbat: contest mereu normele, nu ma las ghidata de trenduri si experimentarea – procesul intuitiv si ludic a fost acolo de la inceput si continua sa fie esential pentru mine.

Ce s-a schimbat: sunt mult mai atenta la detalii si mai tipicara in executie – o schimbare care a inceput odata cu experienta din Milano. Acolo am avut ocazia sa fiu expusa la produse luxury, sa inteleg standardele ridicate ale executiei si sa invat sa fiu mult mai exigenta cu munca mea. Tot in Italia, am descoperit si dragostea pentru dantela, lucrand la La Perla (n.r. ca sales agent), o estetica pe care am integrat-o ulterior in stilul meu. Iar perioada ALMAZ a fost, fara indoiala, locul in care am experimentat cel mai mult si m-am format ca designer.

Privind inapoi, pot spune ca sunt doua parti din mine care au coexistat mereu: instinctul rebel si exigenta profesionala.

Cum simti ca a evoluat industria locala a modei?

Din punctul meu de vedere, in industria locala, moda si business-ul sunt inca doua subiecte separate. Avem branduri care creeaza un impact economic semnificativ, dar acestea sunt in mare parte orientate comercial, destinate masei, si nu vorbim de moda ca forma de arta sau expresie autentica. In schimb, segmentul creativ, cel care ar putea redefini industria si aduce un suflu nou, ramane nesustinut, fara un motor economic real si sustenabil.

Romania are, paradoxal, o putere de cumparare evidenta, dar de multe ori ajung la concluzia ca trebuie sa reusesti mai intai pe plan international pentru a fi apreciat cu adevarat acasa. Exista o fascinatie pentru brandurile internationale, atat in media mainstream, cat si printre consumatori, ceea ce limiteaza vizibilitatea si suportul pentru designerii locali. Desi vad ca avem multi creativi talentati, iar platformele care recunosc si expun aceasta creativitate au inceput sa apara, oportunitatile reale de business sunt inca infime.

Cred ca inca, pentru multi creativi, Romania este un loc unde isi incearca ideile, isi construiesc inceputurile, dar apoi aleg sa plece in afara, unde exista o scena a modei mai bine dezvoltata, cu acces la resurse, productie de calitate, suport financiar si recunoastere la scara larga.

Cum se intampla cu inspiratia? Raspunde prompt atunci cand o chemi sau e necesar ca, din cand in cand, sa intri intr-un joc de-a v-ati ascunselea pentru a o gasi?

Cred ca inspiratia este ceva fluid, nu e ceva ce poti controla sau planifica. Nu am experimentat niciodata o „pana de creatie”, ideile sunt mereu acolo – problema este sa le gasesti forma potrivita, sa le dai sens. Pentru mine, procesul creativ nu este liniar, ci mai degraba un dialog constant intre experimentare si reflectie.

Dezvoltarea unui produs este un proces in sine. E o joaca serioasa, daca pot spune asa. Sunt momente cand o idee se cristalizeaza imediat, dar sunt si multe momente care implica experimentare, incercari, greseli, reincercari….si asta cere o combinatie de rabdare si rezilienta. Cred ca unul dintre cele mai importante aspecte ale creatiei este sa iti dai voie sa explorezi fara sa te judeci.

Cred ca ideile nu apar asa din senin, trebuie sa creezi contextul potrivit – sa experimentezi, sa observi, sa lucrezi. Si, cel mai important, sa fii dispus sa risti. Pentru ca adevarata magie vine din curajul de a te aventura in necunoscut, chiar si atunci cand nu ai toate raspunsurile.

Cum arata o zi obisnuita din atelier? Dar una neobisnuita?

Imi este greu sa raspund la intrebarea asta pentru ca zilele mele de munca rareori seamana intre ele. In mare, imi impart ziua in doua: o jumatate o dedic croitului si pregatirii comenzilor, iar cealalta jumatate o aloc creatiei sau ma ocup de lucruri administrative, social media – tot ce trebuie facut pentru ca brandul sa mearga inainte.

Sunt zile dedicate clientelor, cand merg la fitting-uri sau petrec timpul in fabrica, ocupandu-ma de productie. Alteori, trebuie sa jonglez intre munca in atelier, luatul si dusul fiicei mele la gradinita sau orele de la facultate, pentru ca, in prezent, fac un MBA. Totul difera foarte mult – fiecare zi vine cu alta dinamica.

O zi „neobisnuita”, dar din pacate destul de frecventa, este cand am multiple deadlines si trebuie sa fac un pic din toate. In astfel de zile, ajung sa lucrez si 16 ore. Incerc tot mai mult sa fiu blanda cu mine. Imi reamintesc ca nu sunt Prada si nu trebuie sa lucrez in ritmul lor.:)) Constientizez ca e important sa pastrez un echilibru – chiar daca uneori e haos, stiu ca fiecare zi ma duce mai aproape de ceea ce construiesc. Atelierul, munca mea – toate acestea sunt un proces continuu, unul care, chiar si in momentele grele, ma conecteaza la ceea ce iubesc sa fac.

Fotografii: Andreea Macri

The post Stefana Maior. ARTICLE TEN. appeared first on Petocuri.