Le-am invitat pe Noemi si pe Madeleine sa ne spuna mai multe despre proiectul lor colaborativ, in care povestile de viata devin obiecte pretioase, prin intermediul designului de bijuterie.

Madalina Tudor Radulea (stanga) si Noemi Meilman (dreapta)

Cum a aparut ideea colectiei de inele?

Noemi Meilman: Incep cu „cand a aparut ideea”, pentru ca asta a fost acum vreo 5 ani, cand bunul meu prieten, Robert Ratiu (creativ & activist, printre multe altele), care la acea vreme era director de creatie intr-o agentie de publicitate, lucra la o prezentare pentru un pitch, la invitatia unui brand de bijuterii. I-am sugerat, fara sa imi solicite aceasta interventie, sa propuna o colectie de inele de divort. Iar Robert mi-a raspuns scurt si firesc: „Noemi, niciodata nu vor accepta asa ceva, dar e o idee prea buna ca sa nu o faci tu, doar cu Madeleine„.

La inceputul acestui an, Madeleine m-a sunat sa ne vedem (si cu Adriana Chiper, partenera mea la The Station), ca sa ne povesteasca despre colectia Roque Atelier, realizata impreuna cu Cara Concrete Jewelry Design, o colectie splendida de inele de logodna si de casatorie / aniversari de casatorie.

Mi-am amintit de ideea mea cu inelele de divort si i-am zis: „Madeleine, facem evenimentul si, dupa asta, ce zici sa facem noi doua o colaborare cu o colectie de inele de divort?”

Madeleine a zis Da din prima. Ne-am vazut in luna iulie si ne-a trebuit doar o intalnire la ea in atelierul din Popa Savu 10, urmata de conversatii de mood pe WhatsApp si asa a aparut colectia… care, de fapt, cuprinde doua colectii: una de inele de divort, La Libération, si una de inele care celebreaza alte victorii personale, La Victoire.

Care a fost drumul de la prima conversatie, la formele concrete ale bijuteriilor?

Madalina Tudor Radulea: Totul a inceput cu o discutie despre idei, valori sau emotii ce urmau sa fie transmise prin bijuterii. Dupa prima conversatie, a urmat o perioada de brainstorming si desen. Dupa validarea prototipurilor, s-a trecut la productia bijuteriilor in forma lor finala, folosind tehnici specifice de prelucrare a metalului, montarea pietrelor sau aplicarea finisajelor.

In colectie, asociati divortul cu cuvinte empowering, precum libertate si victorie, povestiti-mi despre mesajul pe care vreti sa-l transmiteti prin acest proiect colaborativ?

Noemi Meilman: Initial era un singur inel de divort, ii spusesem Le D.

Inelul pentru victorii personale era clar conturat: La Victoire. Am fost la intalnirea cu Madeleine si, la plecare, am trecut pe langa Statuia Aviatorilor si atunci mi-a venit ideea cu Nike, simbolul suprem al victoriei. Am ajuns acasa, i-am trimis lui Madeleine mood cu La Victoire cu Nike, Madeleine a desenat inelul si mi-a zis ca s-a gandit la mai multe inele declinate din idea de Nike & La Victoire.

Apoi, l-am sunat pe Robert (desigur), care imi sugera sa scriu altceva decat Le D. pe inelul de divort, pentru ca aveam La Victoire atat de bine conturat. In timp ce ne brainstormam noi, m-a auzit Avi, fiul meu, care se juca de zor pe PS la el in camera: „Mama, L’anneau de la Liberté”, ce zici? Asta e, doar ca ii zicem L’année de la Liberté, pentru ca anneau e prea generic, iar in franceza la inel i se spune bague.

Practic a fost punctul de pornire pentru numele inelului de divort. Apoi i-am scris prietenei mele bune, Corina Esteller, care traieste in Franta de peste 20 de ani si care tocmai se marita in Las Vegas:). Corina mi-a sugerat sa ii spunem L’année de la Libération, pentru ca este mult mai puternic decat Liberté, in contextul nostru. Si pentru ca aveam simetria lui La Victoire, asa s-a nascut La Libération.

La Victoire o are pe Nike, iar, pentru colectia La Libération, m-am gandit la bacantele dansatoare. Pentru ca dansul este un simbol al eliberarii, al libertatii de miscare si intregeste coregrafia celor doua colectii, e un <pas de deux> perfect.:)

Aceste referinte din antichitate se potrivesc perfect cu formele inelelor lui Madeleine si sunt foarte incantata de cum a iesit colectia noastra.

A fost, iata, un brainstorming adevarat, in care au fost implicati oameni dragi mie.

Iar dupa ce au aparut primele simulari, le-am trimis si Corinei, si lui Robert, si Ioanei Ulmeanu si lui Razvan Firea, care a venit cu cateva sugestii de asezare a literelor si cifrelor romane la inelul statement. Practic cel mai „fortos” inel din colectie este cel in care scrie pe exterior La Libération si dedesubt, cu cifre romane, anul divortului / al despartirii. La celelalte inele din colectie La Libération este scris in interior.

Piesele colectiei pot fi personalizate, o optiune ce poate parea aproape obligatorie in cazul unui proiect ce atinge o tema atat de personala. Cat de important e pentru un designer sa ofere clientilor o astfel de optiune?

Madalina Tudor Radulea: Cred ca personalizarea a devenit nu doar o optiune apreciata, ci aproape o necesitate, mai ales cand vorbim despre o colectie construita in jurul unei teme personale. In astfel de cazuri, clientul nu mai cauta doar o piesa estetica, ci una care sa rezoneze cu propria lui poveste, cu emotiile si valorile sale.

Pentru mine, ca designer, oferirea acestei posibilitati este o forma de respect fata de unicitatea fiecarui individ. Personalizarea transforma obiectul intr-o experienta, intr-un dialog intre creatia mea si identitatea purtatorului.

Mai mult decat atat, aceasta abordare consolideaza relatia designer–client si adauga o dimensiune emotionala care creste valoarea piesei pe termen lung. Intr-o lume in care totul pare standardizat si rapid, faptul ca un obiect poate fi adaptat nevoilor si gusturilor personale il face cu adevarat relevant.

Prin urmare, consider ca personalizarea este un instrument esential pentru orice designer care doreste sa creeze cu adevarat pentru oameni, nu doar pentru tendinte.

Transformarea inelului de logodna intr-o piesa noua e un proces incarcat de semnificatii, dar si unul legat de sustenabilitate in design. Care este punctul vostru de vedere legat de aceste doua perspective?

Madalina Tudor Radulea: Transformarea unui inel de logodna intr-o piesa noua este, fara indoiala, un gest profund simbolic. Este un act de resemnificare – o reinterpretare a unui obiect care poarta amintiri, emotii si, uneori, chiar tranzitii dificile. Din aceasta perspectiva, procesul nu este doar despre design, ci despre vindecare, evolutie personala si capacitatea obiectelor de a ne insoti in diferite etape ale vietii.

Pe de alta parte, acest gest este si o alegere sustenabila. Intr-o industrie in care extragerea de resurse si productia de bijuterii implica un impact semnificativ asupra mediului, refolosirea unui material existent este un pas responsabil. Nu mai cream doar frumos, ci si constient.

Cred ca cele doua perspective – emotionala si ecologica – nu se exclud, ci se completeaza. Este o forma de respect: fata de trecut, fata de resurse si fata de viitorul pe care vrem sa-l construim prin design.

Noemi Meilman: De cand o cunosc pe Madeleine (de peste 10 ani), foloseste argint reciclat si aur reciclat.

Colectia noastra este o invitatie clara pentru cele/cei care vor alege unul dintre inelele de divort, sa isi aduca inelul de logodna/verigheta si sa le topeasca, „sa arda” trecutul si sa poarte cu mandrie inelul eliberarii, eventual, intregit si de piatra fostului inel.

Eu am divortat de doua ori pentru ca nu imi plac compromisurile si doresc sa traiesc in prezent, care este cel mai sigur. Inelele noastre sunt facute pentru prezentul fiecareia/fiecaruia care alege sa il poarte si, cum imi place mie sa glumesc, sa ii aminteasca sa nu mai repete greselile din trecut.:)

Legat de reciclare, sunt total de acord cu Madeleine. Sunt consumatoare de vintage si de second hand si imi place sa construiesc tinute si bijuterii combinand ceva vechi cu ceva nou.

Colaborarea e un proces recurent in parcursul vostru profesional, care sunt elementele unei colaborari reusite?

Madalina Tudor Radulea: Pentru mine, o colaborare reusita se bazeaza pe incredere, comunicare sincera si respect reciproc. E important sa existe deschidere, flexibilitate si dorinta de a construi impreuna, nu separat. Iar recunoasterea contributiei fiecaruia face intotdeauna diferenta.

Noemi Meilman: Exact cum a scris Madeleine. Noi colaboram din punct de vedere profesional din primavara lui 2015, atunci cand Madeleine a lansat prima colectie, practic inainte de a fonda The PR Station impreuna cu Adriana. In tot acesti ani, ne-am intersectat la Romanian Jewelry Week, la aproape toate evenimentele noastre, am colaborat client-agentie si am cumparat piese de bijuterie de la Madeleine.

Dar aceasta este prima noastra colaborare pentru o colectie si sunt foarte incantata de cum a iesit. Avem o La Victoire personala.

Ati gandit colectia ca proiect punctual sau ramane deschisa posibilitatea de a extinde conceptul in alte directii, pe viitor?

Madalina Tudor Radulea: Momentan abia o lansam, asa ca este un proiect punctual, dar nu excludem nici varianta de extindere pe viitor.

Noemi Meilman: Am deja cateva idei pentru alte colectii cu Madeleine, dar le luam pe rand. Lasam acum inelele de divort & inelele victoriei sa isi bucure audienta si speram sa fie cu multe „encore”-uri.

*

Inelele de divort si inelele pentru toate victoriile personale sunt disponibile pe site-ul madeleine.ro si in showroomul Madeleine Artisan Jeweler, de pe strada Popa Savu 10 din Bucuresti, in zona Statuiei Aviatorilor.

Fotografii: Andreea Macri

The post Madeleine x Noemi. Inelele de divort & inelele altor victorii personale. appeared first on Petocuri.

Suntem apropiate si, de fiecare data cand ne vedem, simt nevoia sa fac un gest frumos. Pentru ca asa te inspira Vanessa, sa faci bine. Vine dintr-o familie de medici, iar dedicarea si performanta parintilor ei au fost parte fireasca din educatie. Tatal Vanessei este unul dintre cei mai buni anestezisti de la noi si cu siguranta ca acest blazon profesional a facut-o pe Vanessa sa stie ca o cariera solida inseamna performanta in profesie, dar mai ales empatie pentru pacient. De fiecare data cand ne vedem, mare parte din timp, Vanessa vorbeste la telefon, raspunde la mesaje, organizeaza, ajuta. Si o face gandindu-se la nevoile oamenilor dincolo de succesul actului medical in sine. Succesul e standard. Dar dincolo de asta, la fel de important este si confortul emotional al pacientului. „Rezolvarea unui caz medical, bucuria si aprecierea pe care le vad din partea pacientului, dar si a familiei sunt lucrurile care ma motiveaza cel mai mult in profesie. Incerc pe cat posibil sa ii ofer pacientului atentia de care are nevoie intr-unul dintre momentele cele mai critice pe care le traieste. Am fost educata cu ideea ca nimeni nu vine la spital sau la medic de placere, ci de nevoie. In plus, azi pacientii sunt speriati si din ce in ce mai sceptici, din cauza informatiilor eronate primite prin intermediul diverselor platforme neautorizate din mediul online si atunci atentia si comunicarea medicului devin la fel de importante. Increderea pacientului in medic e parte din succesul actului medical.”

A ales profesia de medic visand la eleganta si prestanta unor medici femei pe care le-a admirat inca de mica, in anturajul parintilor ei. In timp, a inteles ca, dincolo de imaginea romantica a meseriei, este vorba de mult efort si dedicare. Medicina, poate mai mult decat orice alta profesie, vine cu mult stres, responsabilitate si agitatie cotidiana. Dar a invatat sa pastreze toate aceste incercari firesti in intimitatea profesiei cu o eleganta demna de halat alb. Vanessa este genul acela de om in fata caruia realizezi ca da, viata nu e perfecta, dar felul in care ne purtam si reactionam noi poate fi impecabil.

Asa ca de multe ori, cand o intalnesti pe Vanessa, ii admiri eleganta si cochetaria feminina. Sarmul si autoironia. Zambetul. Si aproape ca uiti ca ea vine dintr-o sala de operatii unde a redat vederea unui om sau dintr-o casa unde, la fel ca in orice familie cu copii mici, cuvantul de ordine poate fi tot agitatia. „Am o familie numeroasa si matinala, care isi incepe activitatea de pe la 6 dimineata, mai ales cei mici. Distractia incepe la prima ora, fiecare doreste cate ceva: Smaranda isi cauta rochia de Vaiana, in timp ce fratiorul ei, Amza, ii deseneaza pe covor cu carioci. Ana isi doreste sa ajunga devreme la scoala, iar eu sunt stresata ca nu ajung la timp la spital si tot asa.„

Oftalmologia se ocupa cu una dintre cele sensibile structuri umane si anume ochiul, dar cere stapanire si precizie matematica. Vanessa este aproape la fel ca meseria ei: o femeie sensibila, care, la nevoie, muta muntii din loc cu un calm chirurgical.

Pentru ca asa e optica ei: cu focus intotdeauna pe pozitiv.

Fotografii: Andreea Macri

The post Vanessa Nicolae, doctorul care te face sa vezi bine. Si binele. appeared first on Petocuri.

Andreea este energie. Am colaborat cu ea, am ras cu ea si, de multe ori, cand ma gandesc la ea, imi vine in minte o scena din filmul Matilda, aceea in care personajul principal se afla in mijlocul camerei, cu tot felul de obiecte care se invartesc haotic in jur si pe care ea, in cele din urma, le asaza ordonat la locul lor, cu o simpla privire, cu un zambet sau cu o inclinare discreta de cap. Pentru ca, uneori, ai senzatia ca Andreea stie sa faca din inteligenta, curiozitate, imaginatie si, mai ales, determinare niste puteri supranaturale. Cu care pune lucrurile in ordine si da sens.

Habar nu am, poate ca aceasta referinta cu o comedie fantastica pentru copii mi-a venit in minte si pentru ca o stiu pe Andreea de pe vremea cand era Colombina, la Abracadabra. O stiu de la 12 ani. Mare parte din adolescenta ei s-a intamplat in fata camerelor de filmat, unde a invatat sa spuna povesti vizuale si sa se joace cu un ingredient magic din televiziune: fantezia publicului.

Carisma de pe ecran a fost mereu dublata in spatele camerelor de o abilitate evidenta de a simti noul, de a organiza, de a pune impreuna lucruri si oameni, de a sincroniza echipe. Iar lucrul acesta in televiziune este esential. Si rar. Asa ca a fost remarcat imediat de Ruxandra Ion si Andrei Blaier care au incurajat-o sa dea la regie.

La 21 de ani, devenea prima femeie producator executiv pentru emisiunea „De 3X femeie”.

De aici incepea o cariera lunga si un drum in televiziune care s-a construit „live”, la fel ca toate emisiunile la care Andreea a fost producator: „Vocea Romaniei”, „Romanii au talent” sau „Vorbeste Lumea”. Pentru Andreea, „live-ul” este laitmotivul carierei ei pentru ca asa cum nu ezita sa spuna mereu, „adrenalina este combustibilul meu. Nu cred ca as putea sa traiesc o viata linistita! Ar fi prea plictisitoare pentru mine”. 

Cred ca „Vorbeste Lumea” ramane cea mai importanta emisiune pentru Andreea. A inceput intr-un soi de interimat, pentru ca initial trebuia sa ajute doar la realizarea unui nou format TV, un „late morning show” de divertisment la Pro TV. A ramas producatorul executiv al acestei emisiuni pana astazi. Si fix astazi, „Vorbeste Lumea” implineste 10 ani de emisie. In tot acest timp, emisiunea a evoluat, a trecut prin diverse ajustari firesti de format sau formule de prezentatori. Andreea Caranda a ramas liantul care, indiferent de format sau formule, a stiut sa faca ceea ce stie ea mai bine, din adolescenta: sa spuna povesti si sa se joace cu fantezia publicului. Si sa aiba succes!

Dincolo de ecran, succesul Andreei Caranda inseamna asa: trezit la 05.00 dimineata, pregatiri, sport. Apoi sedinta de redactie pana la ora 10.00, emisiune live de la 10.30 -13.00 si apoi organizarea emisiunii pentru a doua zi, pana dupa-amiaza la 17.00. Si mai inseamna ceva: frica de mediocritate. „De mica mi-a placut si mi-am dorit sa fiu cea mai buna, iar acelasi lucru l-am transmis si echipei mele”. Si, as mai adauga eu, l-a transmis si pe ecran, intre cele doua generice ale emisiunii.

Si in viata „civila”, Andreea Caranda are povesti. Despre pasiunea ei pentru makeup si skincare care ar putea sa devina lejer al doilea ei job, despre Yuba, catelusa ei, sau despre stilul vestimentar puternic feminin in care nu a tradat niciodata tocurile, tinutele cambrate si materialele fine.

Indiferent ca vorbesti de Andreea Caranda, producatorul executiv de la PRO TV, sau de Andreea, prietena care stie mereu ceva nou din beauty, ea ramane mereu in aceasta energie de personaj de poveste, dintr-o lume fantastica in care daca ea si-a imaginat un lucru, atunci el devine posibil.

Fotografii: Andreea Macri

The post Andreea Caranda, a life of live appeared first on Petocuri.

Odata cu ARTICLE TEN, am realizat ca, in ciuda anilor care au trecut din 2012 pana in prezent, memoria mea a pastrat intr-un sertar al ei colectia cu care Stefana Maior a absolvit design vestimentar la UNArte. S-au schimbat multe lucruri de atunci, asa cum spune ea in acest interviu, dar sunt si lucruri care s-au pastrat. Despre acestea, precum si despre noul drum pe care a pornit, despre provocari, curaj si inspiratie, te invit sa citesti in randurile care urmeaza.

Intre nou si vechi, opulent si simplu, edgy si elegant, rebel si romantic, ARTICLE TEN se situeaza la intersectia unor zone creative, aflate in contrast. Care sunt atuurile si provocarile acestui loc ales de tine?

Cred ca in zona asta de contraste ma simt cu adevarat libera sa creez ceva special si cu care rezonez profund. Nu doar in moda ma regasesc in acest joc al contrastelor, ci si in alte aspecte ale vietii: design interior, mancare, chiar si in modul in care traiesc. Tot ce urmeaza o singura directie clara mi se pare monoton, simt ca lipseste ceva.:) Contrastele creeaza un dinamism, creeaza emotie, tensiune, ceva ce simti ca ramane cu tine. Mi se pare un proces fascinant de echilibrare a contrariilor – fragilitate si forta, vechi si nou, simplu si opulent.

Provocarile sunt insa semnificative. Logistica si procesul de productie sunt mult mai complexe. De exemplu, un produs la mine este dezvoltat initial in fabrica, dar apoi intervin poate cu un tratament special – uzura sau rupturi – iar, la final, adaug lucrul manual, cum ar fi un embellishment cu dantela sau cristale. Este un proces lung, complicat si, evident, mult mai costisitor decat sa faci un produs simplu, care merge direct la vanzare. Dar tocmai aceasta complexitate ii da valoarea finala si face ca fiecare piesa sa fie cu adevarat deosebita. Pentru mine, aceasta este frumusetea contrastelor: un efort imens care se traduce intr-un rezultat care iti capteaza atentia si ramane cu tine.

Cum a fost sa pornesti pe acest nou drum?

A fost pentru prima data cand am decis sa investesc complet in mine, intr-un moment care, sincer, nu era cel mai favorabil. Am inceput brandul odata cu noul meu rol de mama – eram constant obosita, ma adaptam la o viata noua, intr-un ritm pe care nu-l cunosteam si care uneori era coplesitor. Totusi, din 2019, de cand am inregistrat brandul, il visez si n-am mai vrut sa aman momentul, pentru ca probabil niciodata nu ar fi fost „momentul perfect”. Am simtit ca trebuie sa incep acum, in ciuda tuturor provocarilor.

Este o experienta care imi testeaza limitele la toate nivelurile – psihologic, creativ si fizic. Sa cresti un copil mic si un brand nou simultan inseamna sa inveti sa jonglezi cu toate – prioritati, emotii, oboseala, dar si dorinta constanta de a crea ceva cu sens. Este o lectie continua despre rabdare – atat cu mine, cat si cu procesul. Am multe momente in care ma simt coplesita, in care simt ca fac prea mult si nimic suficient de bine. Dar stiu ca regretul de a nu fi incercat ar fi mult mai greu de dus decat orice obstacol de acum.

Invat sa-mi asum riscuri si sa-mi accept vulnerabilitatea. Uneori e haotic, alteori m-am surprins descoperind forte pe care nu stiam ca le am. Chiar si in momentele cele mai grele, imi amintesc ca munca mea este o reflexie a mea – imperfecta, dar sincera. Si tocmai aceasta sinceritate, aceasta investitie totala, este ceea ce face ca fiecare zi sa merite.

Dincolo de reperele care tin de partea de creatie a brandului, ce alte repere ti-ai stabilit? Cum ti-ai propus sa fie brandul ARTICLE TEN? Ma gandesc aici la componentele legate de business, comunicare, sustenabilitate etc.

Primul pas este sa fac alegeri cat mai sustenabile. Am inceput prin evitarea producerii de materie prima noua si folosesc deadstock controlat, provenit de la branduri high-end. Aceste materiale sunt traceable – cunosc informatia lor, originea etc. Productia este locala si controlata, iar scopul meu este sa creez produse pentru o viata, nu doar pentru un moment. Totusi, mai sunt multe strategii de implementat: de reducere a risipei, diminuarea utilizarii plasticului in depozitare si transport, printre altele. Sistemul actual nu este gandit pentru sustenabilitate, asa ca fiecare solutie necesita timp si efort. Este un proces continuu, construit din pasi mici, dar semnificativi, extra challenging pentru un brand independent cu resurse limitate.

In comunicare, autenticitatea este esentiala. Imi place sa impartasesc parti din procesul creativ si sa arat ce se afla dincolo de produsul final – momentele imperfecte, provocarile, efortul din spatele fiecarei piese. Ma concentrez pe construirea unei comunitati care rezoneaza cu valorile brandului si le apreciaza.

Creativitatea mea nu se limiteaza la moda. De multe ori, am idei de accesorii, mobilier sau design interior, si imi doresc ca, pe viitor, sa extind estetica ARTICLE TEN dincolo de produse vestimentare. Cred ca brandul poate deveni un univers creativ care reflecta aceeasi viziune estetica si aceleasi principii.

Tot ce fac pentru ARTICLE TEN este ghidat de un scop clar: sa creez un brand care provoaca, inspira si reflecta un stil de viata autentic, bazat pe responsabilitate, conexiune si libertate.

Care este povestea din spatele numelui ales?

Numele ARTICLE TEN are la baza conceptul de libertate de exprimare, pe care l-am descoperit in timpul procesului de research pentru brand. Mi-am pus pe foaie valorile de baza si, cautand despre acest subiect, am ajuns la Articolul 10 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Numele mi-a ramas in minte, iar cand am verificat si am vazut ca era liber pe Instagram – un lucru extrem de rar in zilele noastre – am simtit ca este un semn.

Colectia de debut, sub brandul MARQUIS-H-A – pe care am prezentat-o si noi la Petocuri.ro in 2012:) – si rochia de mireasa, creata de tine anul trecut, au dominat imaginile de fundal, in timp ce organizam in minte intrebarile pentru interviu. Un fel de atunci & acum. Sunt curioasa cum percepi astazi amintirile legate de aceste doua momente din cariera ta?

Proiectul MARQUIS-H-A a fost, de fapt, lucrarea mea de licenta la UNArte. Evident, estetica mea si calitatea produselor au evoluat mult de atunci. Eram la inceput de drum, nu aveam o directie clara sau un stil bine definit, dar stiam un lucru: voiam altceva decat clasicele costume de la UNArte, voiam haine cu un potential comercial real, le-am si vandut imediat dupa. Si in afara contextului facultatii, as a potential brand, a fost ceva nou si fresh intr-un moment in care toata lumea facea rochii.

In schimb, rochia de mireasa este un proiect de suflet, desi mie nu-mi face mare placere sa dezvolt rochii. Dar mi-a placut foarte mult mireasa si am simtit ca trebuie sa o fac tocmai sa-mi ies din zona de confort. Sunt genul de persoana care imbratiseaza „greul”, chiar daca ma sperie uneori, si exact asta s-a intamplat aici. Nu doar ca era un proiect de o importanta uriasa, dar nici nu mai facusem asta. A fost greu, ceea ce vedeti voi – rochia finala, superba – a fost rezultatul multor incercari. In spate, au fost 2-3 rochii de proba, ajustari si momente in care simteam ca nu mai ajung la capat. But it was all worth it, o experienta extrem de valoroasa.

Privind la „atunci si acum”, vad o evolutie clar, dar si un fir comun: dorinta de a face lucrurile diferit, de a infrunta ce e greu si de a merge pe un drum definit de provocari si satisfactii reale. Cred ca fiecare proiect, indiferent de cat de greu a fost, m-a ajutat sa cresc ca designer si ca om.

Ce s-a schimbat de-a lungul timpului si ce a ramas la fel in modul in care te exprimi ca designer?

Ce a ramas neschimbat: contest mereu normele, nu ma las ghidata de trenduri si experimentarea – procesul intuitiv si ludic a fost acolo de la inceput si continua sa fie esential pentru mine.

Ce s-a schimbat: sunt mult mai atenta la detalii si mai tipicara in executie – o schimbare care a inceput odata cu experienta din Milano. Acolo am avut ocazia sa fiu expusa la produse luxury, sa inteleg standardele ridicate ale executiei si sa invat sa fiu mult mai exigenta cu munca mea. Tot in Italia, am descoperit si dragostea pentru dantela, lucrand la La Perla (n.r. ca sales agent), o estetica pe care am integrat-o ulterior in stilul meu. Iar perioada ALMAZ a fost, fara indoiala, locul in care am experimentat cel mai mult si m-am format ca designer.

Privind inapoi, pot spune ca sunt doua parti din mine care au coexistat mereu: instinctul rebel si exigenta profesionala.

Cum simti ca a evoluat industria locala a modei?

Din punctul meu de vedere, in industria locala, moda si business-ul sunt inca doua subiecte separate. Avem branduri care creeaza un impact economic semnificativ, dar acestea sunt in mare parte orientate comercial, destinate masei, si nu vorbim de moda ca forma de arta sau expresie autentica. In schimb, segmentul creativ, cel care ar putea redefini industria si aduce un suflu nou, ramane nesustinut, fara un motor economic real si sustenabil.

Romania are, paradoxal, o putere de cumparare evidenta, dar de multe ori ajung la concluzia ca trebuie sa reusesti mai intai pe plan international pentru a fi apreciat cu adevarat acasa. Exista o fascinatie pentru brandurile internationale, atat in media mainstream, cat si printre consumatori, ceea ce limiteaza vizibilitatea si suportul pentru designerii locali. Desi vad ca avem multi creativi talentati, iar platformele care recunosc si expun aceasta creativitate au inceput sa apara, oportunitatile reale de business sunt inca infime.

Cred ca inca, pentru multi creativi, Romania este un loc unde isi incearca ideile, isi construiesc inceputurile, dar apoi aleg sa plece in afara, unde exista o scena a modei mai bine dezvoltata, cu acces la resurse, productie de calitate, suport financiar si recunoastere la scara larga.

Cum se intampla cu inspiratia? Raspunde prompt atunci cand o chemi sau e necesar ca, din cand in cand, sa intri intr-un joc de-a v-ati ascunselea pentru a o gasi?

Cred ca inspiratia este ceva fluid, nu e ceva ce poti controla sau planifica. Nu am experimentat niciodata o „pana de creatie”, ideile sunt mereu acolo – problema este sa le gasesti forma potrivita, sa le dai sens. Pentru mine, procesul creativ nu este liniar, ci mai degraba un dialog constant intre experimentare si reflectie.

Dezvoltarea unui produs este un proces in sine. E o joaca serioasa, daca pot spune asa. Sunt momente cand o idee se cristalizeaza imediat, dar sunt si multe momente care implica experimentare, incercari, greseli, reincercari….si asta cere o combinatie de rabdare si rezilienta. Cred ca unul dintre cele mai importante aspecte ale creatiei este sa iti dai voie sa explorezi fara sa te judeci.

Cred ca ideile nu apar asa din senin, trebuie sa creezi contextul potrivit – sa experimentezi, sa observi, sa lucrezi. Si, cel mai important, sa fii dispus sa risti. Pentru ca adevarata magie vine din curajul de a te aventura in necunoscut, chiar si atunci cand nu ai toate raspunsurile.

Cum arata o zi obisnuita din atelier? Dar una neobisnuita?

Imi este greu sa raspund la intrebarea asta pentru ca zilele mele de munca rareori seamana intre ele. In mare, imi impart ziua in doua: o jumatate o dedic croitului si pregatirii comenzilor, iar cealalta jumatate o aloc creatiei sau ma ocup de lucruri administrative, social media – tot ce trebuie facut pentru ca brandul sa mearga inainte.

Sunt zile dedicate clientelor, cand merg la fitting-uri sau petrec timpul in fabrica, ocupandu-ma de productie. Alteori, trebuie sa jonglez intre munca in atelier, luatul si dusul fiicei mele la gradinita sau orele de la facultate, pentru ca, in prezent, fac un MBA. Totul difera foarte mult – fiecare zi vine cu alta dinamica.

O zi „neobisnuita”, dar din pacate destul de frecventa, este cand am multiple deadlines si trebuie sa fac un pic din toate. In astfel de zile, ajung sa lucrez si 16 ore. Incerc tot mai mult sa fiu blanda cu mine. Imi reamintesc ca nu sunt Prada si nu trebuie sa lucrez in ritmul lor.:)) Constientizez ca e important sa pastrez un echilibru – chiar daca uneori e haos, stiu ca fiecare zi ma duce mai aproape de ceea ce construiesc. Atelierul, munca mea – toate acestea sunt un proces continuu, unul care, chiar si in momentele grele, ma conecteaza la ceea ce iubesc sa fac.

Fotografii: Andreea Macri

The post Stefana Maior. ARTICLE TEN. appeared first on Petocuri.